Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
condi ii din 30 iunie 2023
Monitorul Oficial 518 din 03 Iunie 2025 (M. Of. 518/2025)
HOTĂRÂRE nr. 529 din 29 mai 2025 privind cerinţele specifice pentru agrementul tehnic acordat operatorilor economici din domeniul feroviar, transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale şi pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic şi verificarea respectării acestor cerinţe EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 518 din 3 iunie 2025
Având în vedere prevederile art. 6 şi 9 din ordonanţa guvernului nr. 16/2024 privind inspecţia tehnică şi supravegherea prin acţiuni de inspecţie tehnică în domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale şi pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic, aprobată prin legea nr. 225/2024,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 30/2024 privind autorizarea operatorilor economici din domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe ...
HOTĂRÂRE nr. 527 din 29 mai 2025 privind cerinţele specifice pentru autorizarea de furnizor a operatorilor economici din domeniul feroviar, transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale şi pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic şi verificarea respectării acestor cerinţe EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 518 din 3 iunie 2025
Având în vedere prevederile art. 9 şi 11 din ordonanţa guvernului nr. 16/2024 privind inspecţia tehnică şi supravegherea prin acţiuni de inspecţie tehnică în domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale şi pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic, aprobată prin legea nr. 225/2024,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (1) şi art. 2 lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 30/2024 privind autorizarea operatorilor economici din domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, ...
Monitorul Oficial 513 din 02 Iunie 2025 (M. Of. 513/2025)
DECIZIA nr. 125 din 7 aprilie 2025 referitoare interpretarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 513 din 2 iunie 2025
Dosar nr. 2.477/1/2024┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele ...
DECIZIA nr. 124 din 7 aprilie 2025 referitoare la beneficierea de către judecători, în temeiul art. 38-40, 120, 123 din Codul muncii cu aplicarea art. 1.345 din Codul civil, de contravaloarea muncii suplimentare prestate raportat la indemnizaţia din ultimii 3 ani anterior formulării acţiunii EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 513 din 2 iunie 2025
Dosar nr. 2.611/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
ORDIN nr. 531 din 27 mai 2025 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli modificat pe anul 2025 al Autorităţii de Siguranţă Feroviară Române - ASFR EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 513 din 2 iunie 2025
Având în vedere referatul direcţiei economice nr. 2.073/16.238 din 21.05.2025 prin care se propune spre aprobare bugetul de venituri şi cheltuieli modificat pe anul 2025 al autorităţii de siguranţă feroviară române - asfr,în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. e) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 1 şi art. 3 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 14/2023 privind reorganizarea unor instituţii publice din domeniul feroviar în subordinea ministerului transporturilor şi infrastructurii,în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 6 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 309/2023 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii de siguranţă ...
Monitorul Oficial 512 din 02 Iunie 2025 (M. Of. 512/2025)
DECIZIA nr. 122 din 7 aprilie 2025 referitoare la posibilitatea recalculării indemnizaţiilor de încadrare cuvenite reclamanţilor, conform Legii nr. 71/2015 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 512 din 2 iunie 2025
Dosar nr. 2.483/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
DECIZIA nr. 116 din 31 martie 2025 referitoare la atribuţiile consilierului de integritate, astfel cum acestea sunt prevăzute şi definite de Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.127/C/2020 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire a corupţiei şi de educaţie pentru promovarea integrităţii în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor subordonate EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 512 din 2 iunie 2025
Dosar nr. 2.488/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│adina georgeta│- ...
DECIZIA nr. 535 din 24 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1), (3), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale art. I alin. (1), (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 512 din 2 iunie 2025
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ...
Monitorul Oficial 508 din 30 Mai 2025 (M. Of. 508/2025)
ORDIN nr. 188 din 28 mai 2025 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 73/2025 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2025 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 508 din 30 mai 2025
Având în vedere referatul de aprobare nr. 17.968 din 28.05.2025 al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură,în baza prevederilor:- regulamentului (ue) 2021/2.115 al parlamentului european şi al consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice pac) şi finanţate de fondul european de garantare agricolă (fega) şi de fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentelor (ue) nr. 1.305/2013 şi (ue) nr. 1.307/2013;– regulamentului (ue) 2021/2.116 al parlamentului european şi al consiliului din ...
HOTĂRÂRE nr. 511 din 29 mai 2025 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 523/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 508 din 30 mai 2025
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 523/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 508 din 9 iunie 2023, se completează după cum urmează:1. la articolul 4, după alineatul (4) se introduc patru noi alineate, alin. (4^1)-(4^4), cu următorul cuprins:"(4^1) pentru anul 2024, rata accizei reduse pentru motorina utilizată în acvacultură este de 104,47 lei/1.000 litri şi reprezintă conversia din euro în lei a ratei minime de impozitare de 21 euro/1.000 litri, calculată la rata ...