Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 241 din 9 mai 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 241 din 9 mai 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 835 din 10 septembrie 2025
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina-Cătălina  │-                 │
│Turcu              │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. I pct. 9 [cu referire la art. 12^3 alin. (1) şi (2) şi art. 12^5], art. I pct. 10 [cu referire la art. 13 alin. (2)], art. I pct. 12 [cu referire la art. 15 alin. (1) lit. d)], art. I pct. 24 [cu referire la art. 23 alin. (1) lit. e)], art. I pct. 26 [cu referire la art. 24 alin. (1) lit. a) şi e)], art. I pct. 29 (cu referire la art. 26^1), art. I pct. 45 [cu referire la art. 39 alin. (1) şi (5)-(9)], art. I pct. 47 [cu referire la art. 40 alin. (2)], art. I pct. 50 [cu referire la art. 44 lit. m)], art. I pct. 58 (cu referire la art. 50) şi art. I pct. 67 [cu referire la art. 63 alin. (5)] şi ale art. VIII (cu referire la art. 26 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, obiecţie formulată de Preşedintele României.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.206 din 14 martie 2024 şi constituie obiectul Dosarului nr. 799A/2024.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorul a formulat atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, în ceea ce priveşte legea în ansamblul său, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, referitoare la articolele anterior menţionate. O primă critică de neconstituţionalitate extrinsecă priveşte legea supusă controlului care aduce atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie şi normelor de tehnică legislativă, respectiv art. 61 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, din cauza amplorii şi complexităţii modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti. Astfel, în condiţiile în care Legea nr. 188/2000, în redactarea în vigoare la data sesizării, are un număr de 73 de articole, legea supusă controlului de constituţionalitate cuprinde în art. I nu mai puţin de 71 de intervenţii legislative semnificative, modificări sau completări, aspect ce ar fi impus adoptarea unei noi legi. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, reglementările adoptate cu nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice (a se vedea Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, paragrafele 28 şi 29, Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, paragrafele 26 şi 27, şi Decizia nr. 214 din 9 aprilie 2019, paragraful 44).
    4. Cea de-a doua critică de neconstituţionalitate extrinsecă priveşte neconcordanţa titlului legii cu conţinutul acesteia, respectiv abrogarea prin art. VIII din legea supusă controlului a unei norme dintr-un act normativ, distinct de Legea nr. 188/2000, respectiv a art. 26 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, aspect care trebuia să se reflecte şi în titlul actului supus controlului. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că în lipsa unor dispoziţii generale ale legii care să orienteze reglementarea, obiectul acesteia este dat chiar prin titlu (a se vedea Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, paragraful 89, şi Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, paragraful 23), iar titlul legii este cel care califică obiectul său de reglementare, conţinutul normativ al legii trebuind să fie în consonanţă cu acesta, neputând exista nicio lipsă de corelare între obiectul de reglementare şi conţinutul normativ concret al legii (a se vedea Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, paragraful 28). Faţă de cele de mai sus, autorul apreciază că legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea atât a normelor de tehnică legislativă, cât şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, contrar art. 1 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    5. În ceea ce priveşte motivele de neconstituţionalitate intrinsecă, se arată că art. I pct. 9 [cu referire la art. 12^3 alin. (1) şi (2)] încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, potrivit acestui text, executorul judecătoresc îşi poate schimba temporar sediul, prin asociere, din circumscripţia unei judecătorii în circumscripţia altei judecătorii, iar sediul societăţii profesionale se stabileşte în circumscripţia judecătoriei în care cel puţin unul dintre executorii judecătoreşti asociaţi este numit. În primul rând, arată autorul, din analiza normelor menţionate, nu se poate stabili care este efectul juridic al „schimbării temporare a sediului“ prin asocierea dintre doi executori judecătoreşti care îşi desfăşoară activitatea în circumscripţia a două judecătorii diferite. Potrivit art. I pct. 4 (cu referire la art. 8) şi art. I pct. 11 (cu referire la art. 14) din lege, un executor judecătoresc îşi are sediul în circumscripţia unei judecătorii, însă competenţa sa teritorială se întinde pe întreaga circumscripţie a curţii de apel în raza căreia se află sediul acestuia. Din această perspectivă, este neclar dacă schimbarea temporară a sediului prin asociere echivalează cu o extindere a competenţei executorului judecătoresc într-o altă circumscripţie a unei curţi de apel, atunci când judecătoriile în circumscripţia cărora executorii asociaţi activează aparţin circumscripţiilor unor curţi de apel diferite. Întrucât art. I pct. 8 [cu referire la art. 12 alin. (2)] prevede că prin asocierea în cadrul unei societăţi profesionale, executorul judecătoresc nu îşi pierde dreptul la biroul individual, devine neclar dacă schimbarea temporară a sediului echivalează, implicit, şi cu o extindere a competenţei teritoriale a executorului în cazul în care persoanele asociate activează în circumscripţia unor curţi de apel diferite. De asemenea, este neclar dacă executorul judecătoresc care îşi schimbă temporar sediul prin modalitatea asocierii îşi mai păstrează competenţa teritorială în circumscripţia curţii de apel iniţiale. În al treilea rând, nu se poate stabili dacă asocierea întro societate profesională a unor executori judecătoreşti are ca efect exercitarea activităţii exclusiv în forma societăţii profesionale ori există şi posibilitatea executorului judecătoresc în cauză de a-şi exercita activitatea şi în cadrul unui birou individual ulterior, potrivit dispoziţiilor art. I pct. 8 [cu referire la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 188/2000], astfel cum sunt modificate prin legea criticată, sau dacă cele două forme de exercitare a activităţii - societate profesională şi birou individual - pot coexista la momentul schimbării temporare a sediului. Această lipsă de precizie în redactarea normelor criticate are implicaţii şi asupra componenţei Camerelor executorilor judecătoreşti deoarece noua soluţie legislativă introduce noţiunile „sediu individual“, respectiv „sediu asociat“, fără a clarifica dacă vor face parte din Camera respectivă toţi executorii asociaţi cu orice executor din circumscripţia respectivei curţi de apel sau doar cei care au solicitat schimbarea temporară a sediului în baza art. I pct. 9 [cu referire la art. 12^3 alin. (1)].
    6. Se arată că art. I pct. 9 [cu referire la 12^3 alin. (2) teza întâi] stabileşte că asocierea, prelungirea şi încetarea asocierii executorilor judecătoreşti se dispun prin ordin al ministrului justiţiei, cu avizul prealabil al Colegiului director al Camerei sau, după caz, al Colegiilor directoare ale Camerelor, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii. În absenţa oricăror circumstanţieri exprese, este neclară natura juridică a avizului prealabil al Colegiului director al Camerei sau al Colegiilor directoare ale Camerelor, respectiv dacă acest aviz este unul consultativ sau unul conform.
    7. Autorul arată că art. I pct. 9 (cu referire la art. 12^5) încalcă art. 16 din Constituţie. Astfel, potrivit textului criticat, schimbarea sediului biroului executorului judecătoresc din circumscripţia unei judecătorii în circumscripţia altei judecătorii se poate realiza prin încetarea calităţii executorului judecătoresc titular şi preluarea postului acestuia, la cerere, de către executorul judecătoresc asociat. Se apreciază că o astfel de normă instituie un privilegiu pentru executorii judecătoreşti asociaţi, în detrimentul celor neasociaţi, primii având prioritate în preluarea unor posturi eliberate de executorii judecătoreşti titulari. Or, indiferent de circumscripţia în care se află, indiferent de forma de organizare a activităţii - birou individual sau societate profesională - executorii judecătoreşti se află în aceeaşi situaţie juridică, având dreptul de a ocupa un post vacant prin concurs.
    8. Se susţine că prevederile art. I pct. 10 [cu referire la art. 13 alin. (2)] încalcă art. 1 alin. (5), art. 21 şi art. 124 alin. (1) din Constituţie. Astfel, textul de lege criticat prevede că numărul posturilor de executor judecătoresc se actualizează anual, de către ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii. Din analiza textului supus controlului nu rezultă, fără echivoc, care este tipul de competenţă care se instituie pentru ministrul justiţiei în actualizarea anuală a numărului de posturi, respectiv dacă acesta are o competenţă partajată sau dacă ministrul păstrează o marjă discreţionară în stabilirea numărului de posturi de executori judecătoreşti. Executarea silită este partea finală a procesului, iar statul are obligaţia să asigure reglementări minimale pentru buna organizare şi funcţionare a acestei profesii pentru a garanta accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Neclaritatea delimitării competenţelor ministrului justiţiei şi ale Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti într-un domeniu esenţial care priveşte în mod direct înfăptuirea justiţiei şi ducerea la îndeplinire a hotărârilor judecătoreşti are efecte asupra accesului la justiţie şi a garanţiei de înfăptuire a justiţiei în numele legii.
    9. Autorul mai apreciază că art. I pct. 29 (cu referire la art. 26^1) încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, textul de lege criticat prevede că, în cazul imposibilităţii temporare de desfăşurare a activităţii de către un executor judecătoresc, Colegiul director al Camerei desemnează un alt executor judecătoresc pentru „îndeplinirea actelor sau procedurilor care nu suferă amânare“. Această sintagmă este lipsită de claritate şi precizie, fiind dificil de apreciat în ce situaţii Colegiul director al Camerei va desemna un alt executor judecătoresc şi care este procedura de urmat pentru desemnare, respectiv dacă aceasta se iniţiază din oficiu sau la cererea executorului aflat într-o imposibilitate temporară de exercitare a activităţii.
    10. Dispoziţiile art. I pct. 45 [cu referire la art. 39 alin. (1) şi (5)-(9)] şi ale art. I pct. 50 [cu referire la art. 44 lit. m)] încalcă art. 21, 44, 53 şi art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin condiţionarea activităţii de executare silită de achitarea unui avans minimal din onorariu. Un astfel de mecanism introdus are consecinţe directe asupra accesului la justiţie şi a întregii activităţi de înfăptuire a justiţiei. La art. I pct. 3 (cu referire la art. 7) sunt detaliate atribuţiile executorilor judecătoreşti. În condiţiile în care normele deduse controlului de constituţionalitate nu disting în funcţie de atribuţiile pe care executorul judecătoresc le exercită, obligaţia de achitare a avansului minimal va exista indiferent de serviciul solicitat, cum ar fi, de exemplu, notificarea unui act de procedură sau notificarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus ordinul de protecţie. În consecinţă, prin condiţionarea prestării unui serviciu de interes public din sfera justiţiei de starea materială a creditorului, normele instituie o limitare a accesului la justiţie, aspect care contravine în mod flagrant art. 21 din Constituţie. Totodată, art. I pct. 45 [cu referire la art. 39 alin. (6)] reglementează un onorariu minimal prin raportare la nivelul salariului minim brut pe ţară, în condiţiile în care adeseori creditorul are de pus în executare creanţe într-un cuantum valoric mic sau drepturi neevaluabile în bani, limitând accesul la serviciile executorului judecătoresc, ceea ce echivalează practic cu o îngrădire a accesului la justiţie. Mai mult, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. I pct. 45 [cu referire la art. 39 alin. (1) teza a doua şi alin. (6) şi (7)] rezultă că în cazul persoanelor cu venituri reduse, onorariul minimal ar fi de cel puţin 5% din salariul minim brut pe economie, însă acestea ar fi obligate să plătească un avans de cel puţin 7% din salariul minim brut pe economie, ceea ce conduce la situaţia absurdă în care avansul obligatoriu ar fi mai mare decât întreg onorariul datorat. De asemenea, în situaţia persoanelor fără venituri, întreaga procedură de executare silită devine inaplicabilă, fiind afectată chiar punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, etapă finală a procesului civil. Totodată, stabilirea unor onorarii minimale şi condiţionarea activităţii de executare silită de achitarea unui avans minimal aduc atingere principiului egalităţii în înfăptuirea justiţiei prevăzut de art. 124 alin. (2) din Constituţie şi reprezintă o restrângere a exerciţiului drepturilor fundamentale, contrară art. 53 din Constituţie, afectând inclusiv exerciţiul dreptului de proprietate. Stabilirea avansului minimal prin textul criticat, în absenţa oricărei diferenţieri a atribuţiilor executorilor pentru care acesta se plăteşte, aduce atingere şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, sens în care autorul invocă Hotărârea din 19 martie 1997, pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Scordino împotriva Italiei, paragraful 196, şi Hotărârea din 28 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Apostol împotriva Georgiei, paragraful 65.
    11. Art. I pct. 12 [cu referire la art. 15 alin. (1) lit. d)], art. I pct. 24 [cu referire la art. 23 alin. (1) lit. e)], art. I pct. 26 [cu referire la art. 24 alin. (1) lit. a) şi e)] şi art. I pct. 58 (cu referire la art. 50) încalcă art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. Prin modificările aduse de normele criticate, legiuitorul a realizat o reconfigurare a condiţiilor privind numirea în funcţia de executor judecătoresc, încetarea funcţiei de executor judecătoresc, respectiv suspendarea din funcţia de executor judecătoresc. Astfel, se constată o restrângere a sferei infracţiunilor care atrag imposibilitatea numirii în funcţia de executor judecătoresc la cele de corupţie, de serviciu sau la infracţiunile săvârşite cu intenţie. Diminuarea standardelor de integritate atât la numirea în funcţia de executor judecătoresc, cât şi în privinţa încetării acestei funcţii în cazurile de condamnare definitivă, prin textele de lege supuse controlului, nu ţine cont nici de importanţa socială a activităţii juridice desfăşurate de executorii judecătoreşti care efectuează un serviciu de interes public, îndeplinind acte de autoritate publică, şi nici de statutul acestora esenţial pentru înfăptuirea actului de justiţie, lato sensu, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. De asemenea, prin instituirea unui caz de suspendare pe perioada interdicţiei de a exercita funcţia, legiuitorul creează o confuzie asupra domeniului de aplicare a pedepsei complementare şi accesorii constând în interdicţia dreptului de a ocupa o funcţie, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care sa folosit pentru săvârşirea infracţiunii, făcând inaplicabilă dispunerea unei pedepse complementare şi accesorii constând în interdicţia de a exercita funcţia de executor judecătoresc.
    12. Distinct de cele arătate anterior, prin art. I pct. 58 din legea supusă controlului este abrogat art. 50 din Legea nr. 188/2000 care reglementează cu privire la cazurile de suspendare, respectiv atunci când împotriva executorului judecătoresc s-a luat măsura arestării preventive ori a arestului la domiciliu sau în cazul în care s-a dispus în primă instanţă condamnarea ori amânarea aplicării pedepsei, până la soluţionarea procesului penal, potrivit legii. Faţă de forma legii aflată în vigoare, legea supusă controlului nu mai prevede suspendarea din funcţie a executorului judecătoresc în situaţia condamnării ori în cea a amânării aplicării pedepsei prin hotărârea nedefinitivă a primei instanţe. Prin modificarea legislativă propusă se elimină un standard de integritate pentru executorii judecătoreşti în funcţie, care au acţiuni penale în curs de judecată, condamnaţi fiind în primă instanţă, care sunt de drept repuşi în exerciţiul funcţiei, cu excepţia celor privaţi de libertate.
    13. Autorul face referire, în continuare, la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 32 din 23 ianuarie 2018 şi apreciază că, similar celor reţinute în decizia menţionată, abrogarea dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 188/2000 prin art. I pct. 58 din legea supusă controlului creează un privilegiu pentru executorii judecătoreşti care nu mai sunt suspendaţi din funcţie în cazul condamnării în primă instanţă. Eliminarea acestui standard de integritate nu se justifică nici prin raportare la condiţiile de ocupare a funcţiei de executor judecătoresc, printre care se regăseşte şi condiţia privind integritatea morală a persoanelor care doresc să ocupe o astfel de funcţie. Posibilitatea lăsată acestor persoane, de a continua să exercite atribuţiile de executor judecătoresc până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, cu toate drepturile şi responsabilităţile pe care exerciţiul acestei profesii le implică, afectează activitatea şi imaginea publică ale justiţiei şi contravine principiului statului de drept şi principiului supremaţiei Constituţiei şi a obligativităţii respectării legilor, consacrate de art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Legea fundamentală, vulnerabilizând încrederea pe care cetăţenii trebuie să o aibă în autorităţile statului.
    14. Art. I pct. 47 [cu referire la art. 40 alin. (2)] încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie. Potrivit acestui text de lege, executorii judecătoreşti nu pot absenta de la birou mai mult de 5 zile lucrătoare consecutive, fără a informa Camera în care îşi desfăşoară activitatea şi fără a asigura funcţionarea arhivei, în condiţiile legii, iar, potrivit art. I pct. 54 din legea criticată [cu referire la art. 47 lit. g)], absenţa nejustificată de la birou, în mod repetat, atrage răspunderea disciplinară. În aceste condiţii, este neclar dacă norma prevăzută de textul criticat se referă la o absenţă justificată sau nejustificată şi dacă în cazul unor absenţe repetate în mai puţin de 5 zile lucrătoare consecutive, în condiţiile acestui nou articol, va fi atrasă răspunderea disciplinară.
    15. Art. I pct. 67 [cu referire la art. 63 alin. (5)] încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 136 alin. (2) şi (4) din Constituţie, deoarece instituie criterii neclare de încredinţare a arhivei executorilor judecătoreşti unor operatori economici autorizaţi, conform Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, selectaţi „prin grija Camerelor“. În conformitate cu art. 554 din Codul civil, bunurile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz sau de interes public formează obiectul proprietăţii publice. Potrivit art. 63 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, arhivele executorilor judecătoreşti reprezintă bunuri mobile aflate în proprietatea publică a statului. Posibilitatea de a „încredinţa“ arhiva executorilor judecătoreşti unor entităţi de drept privat, fie ele şi autorizate în conformitate cu Legea nr. 16/1996, echivalează cu constituirea unui drept de administrare asupra unui bun proprietate publică a statului, aspect ce intră în contradicţie cu regulile referitoare la modalitatea de constituire a dreptului de administrare şi la controlul modului de exercitare a acestui drept, reguli stabilite în art. 867 din Codul civil. În acelaşi timp, sintagma „selectaţi prin grija Camerelor“ este lipsită de claritate în privinţa procedurii de urmat, a condiţiilor sau a garanţiilor pentru administrarea unei arhive proprietate a statului.
    16. Art. VIII [cu referire la art. 26 din Legea nr. 16/1996] încalcă art. 1 alin. (5), art. 136 alin. (2) şi (4) din Constituţie. Astfel, acest articol abrogă art. 26 din Legea nr. 16/1996, care prevede că birourile notariale, camerele notarilor publici şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, după caz, sunt singurele entităţi care deţin, administrează, conservă şi protejează arhivele notariale, fără îndeplinirea vreunei condiţii prealabile de autorizare. Fără vreo legătură cu obiectul de reglementare al legii supuse controlului, art. VIII din legea criticată a fost introdus ca urmare a adoptării unui amendament în plenul Camerei decizionale. Potrivit art. 134 din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013, arhivele notariale sunt proprietatea statului, iar activităţile arhivistice notariale sunt de utilitate şi de interes public, iar normele art. 118-134 din acelaşi regulament instituie o serie de garanţii în acest sens. În aceste condiţii, abrogarea operată de legea supusă controlului de constituţionalitate elimină o garanţie a protecţiei unor bunuri proprietate publică, fiind contrară dispoziţiilor art. 136 alin. (2) şi (4) din Constituţie. Abrogarea art. 26 din Legea nr. 16/1996 deschide posibilitatea ca arhiva notarială, proprietate publică a statului, să poată fi deţinută, administrată, conservată sau protejată şi de alte entităţi, publice sau private. În plus, intervenţia legislativă vine în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 161-163 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995. Garanţia ca arhiva notarială, proprietate a statului, să fie deţinută, administrată, conservată sau protejată doar de birourile notariale, camerele notarilor publici sau de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România nu reprezintă o simplă normă tehnică ce vizează gestiunea unor documente, ci o garanţie a principiului legalităţii şi a securităţii raporturilor juridice, prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Aceste principii impun o serie de obligaţii pozitive din partea statului, inclusiv aceea de a institui garanţii suficiente, adecvate pentru protejarea securităţii raporturilor juridice şi, implicit, a documentelor originale care asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea. Or, prin abrogarea normei în discuţie se deschide posibilitatea apariţiei unor riscuri neevaluate asupra protecţiei arhivelor notarilor, proprietate publică a statului. Din această perspectivă, abrogarea acestei garanţii, în absenţa oricăror alte norme care să suplinească această intervenţie legislativă, echivalează cu încălcarea unei obligaţii pozitive a statului de a asigura şi a garanta, prin mijloace adecvate, securitatea raporturilor juridice şi principiul legalităţii, cu implicaţii directe asupra unui domeniu foarte important al relaţiilor sociale.
    17. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere.
    18. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    19. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă se arată că prin legea dedusă controlului de constituţionalitate sunt vizate modificări care, deşi sunt ample, nu afectează concepţia generală şi caracterul unitar al actului, scopul reglementării fiind acela al reformulării şi modificării unor dispoziţii ce conţin neclarităţi. Legiuitorul a optat ca sub aspect tehnic-legislativ să dea eficacitate dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 24/2000, şi nu celor ale art. 61 din aceeaşi lege. Faţă de modul în care sunt reglementate, sub aspectul structurii acestui act normativ, titlul actului normativ este în deplin acord cu conţinutul actului normativ, astfel că abrogarea art. 26 din Legea nr. 16/1996 prevăzută la art. VIII din legea supusă controlului apare ca o consecinţă a modificărilor operate în conţinutul art. I pct. 67 [cu referire la art. 63 alin. (5)].
    20. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă se arată că prin art. I pct. 9 [cu referire la art. 12^3 alin. (1) şi (2) şi art. 12^5] nu se încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie, ci acestea constituie o garanţie suplimentară privind modul în care se desfăşoară asocierea, prelungirea şi încetarea asocierii executorilor judecătoreşti, urmând ca, potrivit art. II alin. (2) şi (3) din legea criticată, să se adopte regulamente aprobate prin ordin al ministrului justiţiei care să vină în dezvoltarea textelor criticate.
    21. Cu privire la pretinsa neclaritate a normei cuprinse la art. I pct. 10 [cu referire la art. 13 alin. (2)] se arată că, din punctul de vedere al interpretării logico-juridice şi gramaticale a prevederilor contestate, reiese că acestea sunt redactate într-o manieră clară, precisă atât din perspectiva regulilor gramaticale, cât şi a tehnicii legislative, iar argumentele invocate cu privire la criteriile de fundamentare a propunerilor Colegiilor directoare ale Camerelor privind actualizarea numărului posturilor de executori judecătoreşti se referă, în principal, la elemente care ţin de oportunitatea reglementării. Ministrului justiţiei nu i se suprimă competenţa legală de a actualiza anual numărul posturilor de executor judecătoresc.
    22. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate potrivit căreia art. I pct. 29 (cu referire la art. 26^1) încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie se reţine că executorii judecătoreşti nu realizează o activitate jurisdicţională, ci execută întocmai dispoziţiile judecătorului, cuprinse în hotărârea instanţei, potrivit competenţelor atribuite de lege, astfel că, sub acest aspect, în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, activitatea executorilor judecătoreşti constituie un element esenţial al statului de drept. Textul criticat este clar, precis şi în deplină corelare cu art. II alin. (2) din legea criticată, cu trimitere la regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000.
    23. Referitor la criticile potrivit cărora art. I pct. 45 [cu referire la art. 39 alin. (1) şi alin. (5)-(9)] şi art. I pct. 50 [cu referire la art. 44 lit. m)] încalcă art. 21, 44, 53 şi art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se arată că acestea sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii impuse de legiuitor, care nu afectează dreptul în substanţa sa, fiind admisibile în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Referitor la faptul că ar putea exista situaţii în care părţile să nu poată plăti avansul pentru onorariu de executor din cauza cuantumului excesiv al acestuia ori împrejurarea că prin plata unui asemenea onorariu/avans justiţiabililor le este afectat nivelul de trai, se observă că legiuitorul a reglementat cu privire la faptul că executorii judecătoreşti nu pot condiţiona executarea silită a titlurilor executorii de plata integrală a onorariului, ceea ce constituie o garanţie a liberului acces la justiţie.
    24. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate adusă prevederilor art. I pct. 12 [cu referire la art. 15 alin. (1) lit. d)], ale art. I pct. 24 [cu referire la art. 23 alin. (1) lit. e)], ale art. I pct. 26 [cu referire la art. 24 alin. (1) lit. a) şi e)] şi ale art. I pct. 58 (cu referire la art. 50) se susţine că legea criticată a reglementat mai clar suspendarea şi încetarea funcţiei de executor judecătoresc, fără a da naştere unor situaţii inechitabile care să se circumscrie privilegiilor. Criticile de neconstituţionalitate invocate nu pot fi primite, întrucât nu se regăseşte nicio încălcare a efectului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, iar în privinţa standardelor de integritate pentru numirea în funcţia de executor judecătoresc modificările operate sunt menite să asigure calitatea procedurilor de recrutare şi de selecţie în această profesie, precum şi conformitatea cu legislaţia Uniunii Europene.
    25. Critica de neconstituţionalitate conform căreia art. I pct. 47 [cu referire la art. 40 alin. (2)] încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie nu poate fi primită, deoarece prevederea criticată reprezintă o dispoziţie cu caracter general care intră în marja de apreciere a legiuitorului şi nu poate constitui, în sine, o problemă de constituţionalitate. De asemenea, operatorii economici selectaţi de Camere vor asigura doar un serviciu de păstrare şi conservare a arhivelor încredinţate, neavând un drept de administrare autentic, potrivit art. 868 alin. (2) din Codul civil.
    26. În ceea ce priveşte art. VIII din legea supusă controlului se arată că acesta vizează doar eliminarea unei excepţii de la Legea nr. 16/1996, care stabileşte o exclusivitate în materia arhivării documentelor notariale pentru birourile notariale, camerele notarilor publici şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România. Eliminarea acestei exclusivităţi la nivel legal nu împiedică entităţile menţionate să continue deţinerea, administrarea, conservarea şi protejarea arhivelor notariale, astfel cum se întâmplă şi în prezent. Efectul acestei prevederi este că şi alte entităţi vor avea posibilitatea de a păstra şi conserva arhiva notarială, în condiţiile legii.
    27. Guvernul apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    28. Cu privire la motivele de neconstituţionalitate extrinsecă, sub aspectul încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie din cauza nerespectării normelor de tehnică legislativă, se observă că, dintre cele 71 de intervenţii legislative realizate asupra Legii nr. 188/2000, mai mult de 50 dintre acestea sunt modificări ale prevederilor existente, nefiind afectată concepţia generală ori caracterul unitar al Legii nr. 188/2000. Decizia Curţii Constituţionale nr. 56 din 16 februarie 2022, invocată în susţinerea criticii, a privit, în principal, extinderea obiectului de reglementare al legii în cauză şi respectarea cerinţelor referitoare la sistematizarea legislaţiei şi, doar în subsidiar şi tangenţial, chestiunea referitoare la titlul actului normativ. Or, legea supusă controlului de constituţionalitate conţine 71 de intervenţii asupra Legii nr. 188/2000 şi o singură intervenţie, prin art. VIII, asupra Legii nr. 16/1996, astfel încât este evident că exigenţa din Legea nr. 24/2000 referitoare la exprimarea sintetică a obiectului de reglementare în titlul legii analizate este îndeplinită.
    29. Cu privire la motivele de neconstituţionalitate intrinsecă se arată că o parte din aceste critici de neconstituţionalitate vizează, în realitate, chestiuni de interpretare şi aplicare în concse arată că efectul juridic al schimbării temporare a sediului executorului judecătoresc, prin asociere, din circumscripţia judecătoriei unde a avut sediul iniţial în circumscripţia altei judecătorii din cadrul altei curţi de apel constă în schimbarea competenţei teritoriale a acestuia în circumscripţia curţii de apel în care are sediul societatea profesională, făcând parte dintre membrii Camerei executorilor judecătoreşti corespunzătoare. În ceea ce priveşte caracterul consultativ sau conform al avizului Camerei referitor la asociere se arată că, potrivit art. 4 din Legea nr. 188/2000 şi art. I pct. 9 (cu referire la art. 12^3), în lipsa unui temei legal expres, Camera executorilor judecătoreşti nu îl poate obliga pe ministrul justiţiei să elibereze un act administrativ individual, în situaţia în care apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.ret a legii. Astfel, în ceea ce priveşte critica art. I pct. 9 (cu referire la art. 12^3) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, se arată că efectul juridic al schimbării temporare a sediului executorului judecătoresc, prin asociere, din circumscripţia judecătoriei unde a avut sediul iniţial în circumscripţia altei judecătorii din cadrul altei curţi de apel constă în schimbarea competenţei teritoriale a acestuia în circumscripţia curţii de apel în care are sediul societatea profesională, făcând parte dintre membrii Camerei executorilor judecătoreşti corespunzătoare. În ceea ce priveşte caracterul consultativ sau conform al avizului Camerei referitor la asociere se arată că, potrivit art. 4 din Legea nr. 188/2000 şi art. I pct. 9 (cu referire la art. 12^3), în lipsa unui temei legal expres, Camera executorilor judecătoreşti nu îl poate obliga pe ministrul justiţiei să elibereze un act administrativ individual, în situaţia în care apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
    30. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 9 (cu referire la art. 12^5), prin raportare la art. 16 din Constituţie, se observă că legiuitorul nu a urmărit să acorde, în mod discriminatoriu, un beneficiu nejustificat în favoarea executorului judecătoresc asociat, prin preluarea postului ca urmare a încetării calităţii executorului judecătoresc titular, ci a avut în vedere asigurarea continuităţii acestei activităţi de interes public. Reglementarea prezintă un avantaj evident pentru beneficiarii serviciilor oferite de societatea profesională, facilitând şi preluarea arhivei de către executorul asociat care preia postul.
    31. În ceea ce priveşte critica privind art. I pct. 10 [cu referire la art. 13 alin. (2)], prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 21 şi art. 124 alin. (1) din Constituţie, se arată că împrejurarea că prin noua lege au fost instituite norme referitoare la atribuţiile organelor de conducere locale sau naţionale, printre care se regăseşte şi cea a propunerii numărului de posturi, nu afectează dreptul de apreciere al ministrului justiţiei, acesta având competenţa actualizării posturilor potrivit necesităţii rezultate din întinderea teritoriului şi numărul locuitorilor, fără a face referire la un prag numeric fix.
    32. În ceea ce priveşte pretinsa neclaritate a art. I pct. 29 (cu referire la art. 26^1) se arată că sintagma „îndeplinirea actelor sau procedurilor care nu suferă amânare“ nu aduce atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie, sens în care sunt invocate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 235 din 8 aprilie 2021 sub aspectul criteriilor de calitate pe care trebuie să le îndeplinească o lege.
    33. Art. I pct. 45 [cu referire la art. 39 alin. (1) şi (5)-(9)] şi art. I pct. 50 [cu referire la art. 44 lit. m)] nu aduce atingere art. 21, 44, 53 şi art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi nici art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, dispoziţiile referitoare la încasarea obligatorie a unui avans cu ocazia începerii procedurii de punere în executare a titlurilor executorii sunt corelate cu prevederile art. 670 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 21 şi 124 din Constituţie se arată că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la componenta financiară a liberului acces la justiţie, respectiv plata taxelor judiciare de timbru, s-a reţinut că prestaţiile judecătoreşti nu trebuie şi nu pot fi în toate cazurile gratuite. Aceste argumente sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte activitatea executorilor judecătoreşti, executarea silită fiind parte a procesului civil. Referitor la pretinsa limitare a accesului la justiţie pentru persoanele care au venituri modeste se arată că art. 6 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă prevede expres că una dintre formele de acordare a ajutorului public judiciar este plata onorariului executorului judecătoresc, aceasta fiind detaliată la art. 26-32 din acelaşi act normativ. De asemenea, critica de neconstituţionalitate vizând stabilirea onorariului minimal raportat la salariul minim brut pe ţară este inadmisibilă, reglementarea în discuţie reprezentând o chestiune de oportunitate, care intră în marja de apreciere a legiuitorului. În ceea ce priveşte critica referitoare la avans se precizează că acesta nu poate depăşi în niciun caz onorariul stabilit, astfel că, din interpretarea sistematică a legii, urmează ca în cazul persoanelor cu venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată avansul să fie la rândul său înjumătăţit.
    34. Art. I pct. 12 [cu referire la art. 15 alin. (1) lit. d)], pct. 24 [cu referire la art. 23 alin. (1) lit. e)], pct. 26 [cu referire la art. 24 alin. (1) lit. a) şi e)] şi pct. 58 (cu referire la art. 50) nu aduce atingere art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. Se arată că executorul judecătoresc este învestit să exercite un serviciu de interes public şi îndeplineşte acte de autoritate publică, având astfel un rol determinant în a doua fază a procesului civil, însă activitatea acestuia nu se circumscrie noţiunii de înfăptuire a justiţiei. Or, prin menţinerea cazului de încetare a funcţiei de executor judecătoresc aşa cum este de lege lata (în cazul unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei, indiferent de natura infracţiunii şi forma de vinovăţie) s-ar institui un standard de integritate superior celui stabilit în cazul magistraţilor. Totodată, nu poate fi reţinută încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie întrucât verificarea, la un moment dat, a conformităţii unui text de lege cu Legea fundamentală şi validarea de către instanţa de contencios constituţional a soluţiei alese de legiuitor nu instituie imposibilitatea/interdicţia absolută şi permanentă a reconsiderării acelei soluţii legislative. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate vizând potenţiala confuzie asupra domeniului de aplicare a pedepsei complementare sau accesorii a interdicţiei de a ocupa funcţia se arată că aplicarea acesteia este posibilă, potrivit Codului penal, indiferent de natura infracţiunii sau a formei de vinovăţie. Referitor la condiţia „bunei reputaţii morale (...), încredere ce ar putea fi afectată de existenţa antecedentelor penale, chiar şi a celor care nu au legătură cu exercitarea profesiei“, la care face referire Decizia Curţii Constituţionale nr. 650 din 29 septembrie 2020, invocată în motivarea obiecţiei, se arată că aceasta este respectată deoarece în noua reglementare, şi anume săvârşirea cu intenţie a oricărei infracţiuni - nu doar a celor care au legătură cu exercitarea profesiei -, atrage încetarea calităţii de executor judecătoresc.
    35. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la abrogarea prin art. I pct. 58 din legea supusă controlului a art. 50 din Legea nr. 188/2000 se arată că, în scopul sistematizării reglementării, cazurile de suspendare din funcţia de executor judecătoresc au fost unificate într-un singur text şi că regimul suspendării din funcţie reprezintă, mai degrabă, o chestiune de opţiune a legiuitorului decât de neconstituţionalitate. Textul propus nu este de natură să încalce art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 32 din 23 ianuarie 2018 nu sunt aplicabile executorilor judecătoreşti, întrucât, în cazul acestora, spre deosebire de situaţia funcţionarilor publici, activitatea nu se desfăşoară în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice, ci în cadrul propriului birou individual sau al societăţii profesionale.
    36. Nu se poate reţine nici neconstituţionalitatea art. I pct. 47 [cu referire la art. 40 alin. (2)] prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece pretinsa neclaritate a textului de lege rezultă din interpretarea sa coroborată cu alte dispoziţii legale, chestiune care este sustrasă controlului instanţei de contencios constituţional. În subsidiar, critica apare ca fiind neîntemeiată, textul urmărind asigurarea continuităţii desfăşurării activităţii acestui serviciu de interes public.
    37. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia art. I pct. 67 [cu referire la art. 63 alin. (5)] aduce atingere art. 1 alin. (5) şi art. 136 alin. (2) şi (4) din Constituţie se arată că simpla depozitare şi păstrare a arhivei reprezintă doar acte de conservare în sensul legii civile. Totodată, faptul că arhiva executorului judecătoresc este proprietatea publică a statului nu implică, automat, interdicţia externalizării acesteia către operatori privaţi autorizaţi să presteze servicii arhivistice, întrucât prin externalizare nu se pierde dreptul de proprietate publică asupra arhivei şi nici nu se dobândeşte vreun drept de administrare asupra acesteia de către operatorul privat. Referitor la neclaritatea sintagmei „selectaţi prin grija Camerelor“ se precizează că aceasta se conformează cerinţelor de elaborare a cadrului normativ primar, fiind permisă detalierea condiţiilor de selectare a operatorilor prin intermediul unui act normativ de nivel inferior (respectiv regulamentul aprobat prin ordinul ministrului justiţiei).
    38. Art. VIII din legea criticată nu aduce atingere art. 1 alin. (5) şi art. 136 alin. (2) şi (4) din Constituţie, deoarece abrogarea art. 26 din Legea nr. 16/1996 nu constituie un motiv de neconstituţionalitate, ci reprezintă opţiunea legiuitorului în ceea ce priveşte externalizarea serviciilor de arhivare.
    39. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    40. La dosarul cauzei, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, care solicită respingerea obiecţiei, şi executorii judecătoreşti Marius Radu şi Constantin-Cosmin Moromete, care solicită admiterea obiecţiei, au comunicat înscrisuri în calitate de amicus curiae.
    41. La termenul de judecată fixat pentru data de 24 aprilie 2024, Curtea a dispus amânarea începerii dezbaterilor asupra cauzei, succesiv, pentru datele de 28 mai 2024, 18 iunie 2024, 11 iulie 2024, 17 septembrie 2024, 15 octombrie 2024, 29 octombrie 2024, 21 noiembrie 2024, 17 decembrie 2024. Având în vedere, după caz, preschimbarea termenelor stabilite în temeiul art. 230 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, cererile de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, şi imposibilitatea constituirii completului care a participat la dezbateri, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat succesiv pronunţarea pentru datele de 18 februarie 2025, 11 martie 2025, 27 martie 2025, 8 aprilie 2025, 29 aprilie 2025 şi 9 mai 2025, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    42. Obiectul controlului de constituţionalitate, aşa cum a fost formulat de autor, îl constituie art. I pct. 9 (cu referire la art. 12^3 şi 12^5), art. I pct. 10 [cu referire la „art. 10 alin. (2)“], art. I pct. 12, art. I pct. 24, art. I pct. 26, art. I pct. 29 (cu referire la art. 26^1), art. I pct. 45, art. I pct. 47 [cu referire la art. 40 alin. (2)], art. I pct. 50, art. I pct. 58 şi art. I pct. 67 [cu referire la art. 63 alin. (5)] şi art. VIII, precum şi legea în ansamblul său.
    43. În realitate, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. I pct. 9 [cu referire la art. 12^3 alin. (1) şi (2) şi art. 12^5], ale art. I pct. 10 [cu referire la art. 13 alin. (2)], ale art. I pct. 12 [cu referire la art. 15 alin. (1) lit. d)], ale art. I pct. 24 [cu referire la art. 23 alin. (1) lit. e)], ale art. I pct. 26 [cu referire la art. 24 alin. (1) lit. a) şi e)], ale art. I pct. 29 (cu referire la art. 26^1), ale art. I pct. 45 [cu referire la art. 39 alin. (1) şi (5)-(9)], ale art. I pct. 47 [cu referire la art. 40 alin. (2)], ale art. I pct. 50 [cu referire la art. 44 lit. m)], ale art. I pct. 58 (cu referire la art. 50) şi ale art. I pct. 67 [cu referire la art. 63 alin. (5)] şi ale art. VIII (cu referire la art. 26 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, precum şi legea în ansamblul său.
    44. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
    "ART. I
    Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    (...)
    9. După articolul 12 se introduc cinci noi articole, art. 12^1-12^5, cu următorul cuprins:
     (...)

    "ART. 12^3
    (1) Executorul judecătoresc îşi poate schimba temporar sediul, prin asociere, din circumscripţia unei judecătorii în circumscripţia altei judecătorii, în condiţiile prezentei legi.
    (2) Asocierea, prelungirea şi încetarea asocierii executorilor judecătoreşti se dispun prin ordin al ministrului justiţiei, cu avizul prealabil al Colegiului director al Camerei sau, după caz, al Colegiilor directoare ale Camerelor, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii. Condiţiile şi procedura privind asocierea, prelungirea şi încetarea asocierii executorilor judecătoreşti, se stabilesc prin regulamentul de punere în aplicare a prezentei legi. Sediul societăţii profesionale se stabileşte în circumscripţia judecătoriei în care cel puţin unul dintre executorii judecătoreşti asociaţi este numit.
    (...)
    ART. 12^5
    (1) Schimbarea sediului biroului executorului judecătoresc din circumscripţia unei judecătorii în circumscripţia altei judecătorii se poate realiza prin încetarea calităţii executorului judecătoresc titular şi preluarea postului acestuia, la cerere, de executorul judecătoresc asociat.
    (2) În cazul în care în societatea profesională funcţionează cel puţin 2 executori judecătoreşti asociaţi care nu sunt numiţi în circumscripţia judecătoriei respective, locul vacantat în condiţiile alin. (1) se ocupă de executorul judecătoresc nominalizat prin contractul de asociere de către executorul judecătoresc titular, dintre executorii judecătoreşti asociaţi. În cazul în care nu este nominalizat niciunul dintre executorii judecătoreşti asociaţi, locul vacantat se ocupă prin concurs, fiind reportat în acest scop în anul următor, în condiţiile legii."

    10. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    (...)

    "(2) Numărul posturilor de executor judecătoresc se actualizează anual, de către ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii."
    (...)
    12. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 15
    (1) Poate fi numită în funcţia de executor judecătoresc persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (...) d) nu are antecedente penale rezultate din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie sau serviciu ori din săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni;"

    (...)
    24. Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 23
    (1) Funcţia de executor judecătoresc încetează: (…)
    e) când prin hotărâre judecătorească definitivă a fost dispusă condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie sau de serviciu ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni;"

    (...)
    26. Articolul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 24
    Exerciţiul funcţiei de executor judecătoresc se suspendă:
    a) pe perioada interdicţiei de a exercita funcţia sau ca sancţiune disciplinară, dispusă în condiţiile legii;
    (…)
    e) în cazul în care împotriva executorului judecătoresc s-a luat măsura arestării preventive sau a arestului la domiciliu, până la încetarea măsurii;"

    (...)
    29. După articolul 26 se introduc trei noi articole, art. 26^126^3, cu următorul cuprins:
    "ART. 26^1
    În cazul imposibilităţii temporare de desfăşurare a activităţii de către un executor judecătoresc, Colegiul director al Camerei desemnează un alt executor judecătoresc pentru îndeplinirea actelor sau procedurilor care nu suferă amânare"

    (...)
    45. Articolul 39 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 39
    (1) Executorii judecătoreşti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale şi maximale, şi la cheltuielile de natură administrativă legate de organizarea şi funcţionarea, precum şi de desfăşurarea activităţii în cadrul formelor de exercitare a funcţiei de executor judecătoresc, stabilite prin ordin al ministrului justiţiei. Pentru persoanele cu venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, onorariul datorat se stabileşte de către executorul judecătoresc la jumătate din onorariul minimal. Dovada veniturilor sub salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se face cu declaraţie pe propria răspundere a persoanei cu astfel de venituri, aceasta având obligaţia de a depune şi un certificat de atestare fiscală eliberat de administraţia financiară.
    (...)
    (5) Prin excepţie de la alin. (3) şi (4), în cazul executării silite a unei obligaţii care are ca obiect plata unei sume de bani, onorariile minimale şi maximale se stabilesc prin ordinul prevăzut la alin. (1), în cotă procentuală şi, după caz, sumă fixă, în funcţie de valoarea creanţei.
    (6) Onorariile executorilor judecătoreşti, stabilite prin ordin al ministrului justiţiei, pentru punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, nu pot fi mai mici de 10% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
    (7) Prin ordinul ministrului justiţiei se stabileşte şi suma minimă care se încasează cu titlu de avans din onorariul de executare silită, prevăzută la art. 44 lit. m), care nu poate fi mai mică de 7% din valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, pentru punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii.
    (8) Onorariul stabilit în cadrul dosarului de executare silită nu poate fi diminuat sub limita minimă stabilită prin ordinul ministrului justiţiei.
    (9) Executorul judecătoresc îşi poate diminua onorariul stabilit prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, dar fără a scădea sub limita minimă stabilită prin ordinul ministrului justiţiei."

    (...)
    47. Articolul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 40
    (...)
    (2) Executorii judecătoreşti nu pot absenta de la birou mai mult de 5 zile lucrătoare consecutive, fără a informa Camera în care îşi desfăşoară activitatea şi fără a asigura funcţionarea arhivei în condiţiile legii."

    (...)
    50. Articolul 44 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 44
    Executorii judecătoreşti au următoarele obligaţii:
    (...)
    m) să încaseze cu titlu de avans, după încuviinţarea de către instanţă a executării silite şi înainte de efectuarea actelor de executare silită, suma minimă stabilită prin ordinul ministrului justiţiei prevăzut la art. 39 alin. (5);"

    (...)
    58. Articolul 50 se abrogă.
    (...)
    67. Articolul 63 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 63
    (...)
    (5) Este interzisă încredinţarea arhivei privind activitatea executorului judecătoresc oricăror entităţi de drept privat, cu excepţia Camerelor în circumscripţia cărora îşi desfăşoară activitatea executorul judecătoresc sau a unor operatori economici autorizaţi conform Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, selectaţi prin grija Camerelor. (...)"

    ART. VIII
    Articolul 26 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 22 aprilie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă."

    45. Textele la care fac trimitere prevederile supuse controlului au următorul cuprins:
    Articolul 50 din Legea nr. 188/2000, în vigoare:
    "(1) În cazul în care împotriva executorului judecătoresc s-a luat măsura arestării preventive ori a arestului la domiciliu sau în cazul în care s-a dispus în primă instanţă condamnarea ori amânarea aplicării pedepsei, ministrul justiţiei, din oficiu sau la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, va lua măsura suspendării din funcţie a acestuia până la soluţionarea procesului penal, potrivit legii.
(2) Ministrul justiţiei dispune excluderea din profesie a executorului judecătoresc condamnat în condiţiile prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. e), începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare."

    Articolul 26 din Legea nr. 16/1996:
    "(1) Prin excepţie de la prevederile prezentei legi, birourile notariale, camerele notarilor publici şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, după caz, sunt singurele entităţi care deţin, administrează, conservă şi protejează arhivele notariale. Aceste entităţi îşi exercită atribuţiile prevăzute de prezentul alineat, fără îndeplinirea vreunei condiţii prealabile de autorizare.
(2) Birourile notariale, camerele notarilor publici şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici, după caz, pot deţine, administra, conserva şi proteja şi alte arhive decât cele notariale, cu îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de prezenta lege."


    46. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile din legea criticată contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) sub aspectul criteriilor de calitate a legii, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei, ale art. 136 - Proprietatea şi ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi ale art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

    (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    47. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38).
    48. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Preşedintele României, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba despre o lege adoptată, dar nepromulgată încă.
    49. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, precum şi art. 77 alin. (1) teza a doua şi art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora. Din consultarea fişei referitoare la derularea procedurii legislative, Curtea constată că legea supusă controlului a fost adoptată în procedură de urgenţă, a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii în data de 26 februarie 2024 şi apoi a fost trimisă pentru promulgare, în data de 28 februarie 2024. Prezenta sesizare de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 14 martie 2024, fiind formulată în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie.
    50. În consecinţă, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

    (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate
    51. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prima critică de neconstituţionalitate extrinsecă formulată priveşte încălcarea prin actul normativ criticat a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie sub aspectul respectării securităţii raporturilor juridice şi a principiului legalităţii în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, fiind invocat şi art. 61 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia modificarea sau completarea unui act normativ este admisă numai dacă nu priveşte cea mai mare parte a reglementării; în caz contrar actul se înlocuieşte cu o nouă reglementare, urmând să fie în întregime abrogat. Aceasta, deoarece Legea nr. 188/2000 în vigoare la data sesizării are un număr de 73 de articole, iar legea supusă controlului de constituţionalitate cuprinde în art. I un număr de 71 de modificări sau completări, aspect ce ar fi impus adoptarea unei noi legi, aşa cum s-a reţinut şi în avizul Consiliului Legislativ.
    52. Referitor la aceste critici, Curtea observă că legea criticată este o lege de modificare şi completare a Legii nr. 188/2000, aşa cum rezultă din titlul şi conţinutul său. Prin urmare, conţinutul său normativ trebuie să privească schimbarea expresă a textului unora sau a mai multor articole ori alineate ale acesteia şi redarea lor într-o nouă formulare, precum şi introducerea unor dispoziţii noi cuprinzând soluţii legislative şi ipoteze suplimentare exprimate prin texte care se adaugă elementelor structurale existente [a se vedea art. 59 alin. (1) şi art. 60 alin. (1) din Legea nr. 24/2000]. Deşi sunt numeroase, cele 71 de modificări sunt subsumate unui scop unic, şi anume schimbarea regimului juridic al profesiei de executor judecătoresc, astfel că analiza constituţionalităţii nu vizează eminamente aspectul cantitativ al modificării legii, ci natura şi obiectivele schimbărilor realizate prin actul normativ modificator, precum şi consecinţa acestuia asupra statutului profesiei, implicit a locului şi a rolului organelor de conducere ale executorilor judecătoreşti.
    53. Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a făcut referire la normele de tehnică legislativă atunci când a analizat respectarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, care consacră principiul respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. Normele de tehnică legislativă, a reţinut Curtea, devin criterii prin prisma aplicării art. 1 alin. (5) din Constituţie, în măsura în care le este demonstrată relevanţa constituţională (a se vedea Decizia nr. 64 din 23 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 20 februarie 2019, paragraful 62, şi Decizia nr. 77 din 30 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 13 martie 2019, paragraful 107). Aplicând aceste considerente în cauza de faţă, Curtea constată că nu pot fi reţinute criticile formulate de autorul obiecţiei, deoarece acestea au în vedere exclusiv o apreciere cantitativă asupra modificărilor suferite de lege, fără ca prin acestea să se identifice însă o modificare generală cu relevanţă constituţională care să ducă la încălcarea art. 61 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. Prin urmare, criticile formulate de autor privesc probleme de legalitate, care excedează competenţei Curţii Constituţionale, intrând în competenţa Consiliului Legislativ. De altfel, Consiliul Legislativ a avizat proiectul de lege în mod favorabil, cu observaţii, prin Avizul nr. 120 din 7 februarie 2023, sesizând amploarea modificărilor ca observaţie generală.
    54. Curtea reţine însă că obiecţia de neconstituţionalitate este întemeiată cu privire la cel de-al doilea motiv de neconstituţionalitate extrinsecă, respectiv neconcordanţa titlului legii cu conţinutul acesteia, precum şi cu privire la încălcarea principiului legalităţii sub aspectul principiului unicităţii de reglementare, prin art. VIII din actul supus controlului.
    55. Curtea constată că, prin Hotărârea Guvernului nr. 436 din 30 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 1 aprilie 2022, s-au aprobat Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022-2025 şi planul de acţiune aferent acesteia, urmărindu-se să fie reglementat, printre altele, şi cadrul legal al exercitării profesiei de executor judecătoresc. Astfel, legea supusă controlului promovează o soluţie legislativă prin care să reglementeze unitar statutul şi activitatea executorilor judecătoreşti, precum şi accesul acestora la organele de conducere ale profesiei.
    56. Curtea observă că prin art. VIII din legea menţionată, fără vreo legătură cu cadrul legal al profesiei de executor judecătoresc, se abrogă art. 26 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 22 aprilie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că, prin excepţie de la prevederile acestei legi, birourile notariale, camerele notarilor publici şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România sunt singurele entităţi care deţin, administrează, conservă şi protejează arhivele notariale.
    57. În jurisprudenţa sa, cu privire la încălcarea principiului legalităţii sub aspectul principiul unicităţii de reglementare, Curtea a statuat că iniţiativa legislativă trebuie să vizeze relaţii sociale omogene, pe care să le reglementeze în mod unitar. În caz contrar, s-ar ajunge la situaţia inadmisibilă ca printr-o lege să se reglementeze relaţii sociale variate, fără legătură între ele, fără ca actul normativ astfel adoptat să reflecte o unitate normativă şi un scop unic (a se vedea Decizia nr. 61 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 5 iunie 2020, paragraful 76). Este adevărat că un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe, însă această posibilitate intervine numai în măsura în care reglementările conexe sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act. De asemenea, potrivit normelor de tehnică legislativă cuprinse în art. 14 - Unicitatea reglementării în materie din Legea nr. 24/2000, „Reglementările (...) având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ“ [alin. (1)], iar „un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act“ [alin. (2)]. Deşi normele de tehnică legislativă nu au, în principiu, valoare constituţională, Curtea a reţinut că prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară (a se vedea Decizia nr. 214 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 iunie 2019, paragraful 44).
    58. Aplicând aceste considerente la cauza de faţă, Curtea reţine că prevederile art. VIII din legea supusă controlului sunt neconstituţionale, aducând atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece textul supus controlului produce efecte în ceea ce priveşte deţinerea şi administrarea arhivei notarilor publici, fără a avea nicio legătură cu statutul executorilor judecătoreşti reglementat prin Legea nr. 188/2000, modificat şi completat prin legea supusă controlului. Art. VIII nu cuprinde o reglementare conexă profesiei de executor judecătoresc, nu este indispensabil realizării scopului urmărit prin legea supusă controlului, nu are legătură cu celelalte reglementări cuprinse în aceasta. Acesta are legătură cu un domeniu de reglementare diferit de cel al profesiei de executor judecătoresc, şi anume Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, încălcând principiul unicităţii reglementării în materie, ca exigenţă a tehnicii legislative.
    59. Totodată, Curtea reţine că, potrivit art. 40 şi 41 din Legea nr. 24/2000, actul normativ are următoarele părţi constitutive: titlul şi, dacă este cazul, preambulul, formula introductivă, partea dispozitivă şi formula de atestare a autenticităţii actului, iar titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului, în funcţie de categoria sa juridică şi de autoritatea emitentă, precum şi obiectul reglementării exprimat sintetic. Prin urmare, extinderea obiectului de reglementare, prin art. VIII din legea supusă controlului, ar fi trebuit mai întâi realizată prin titlu deoarece acesta fixează obiectul său de reglementare, neputând să existe o relaţie de neconcordanţă între titlu şi conţinutul efectiv al legii (a se vedea Decizia nr. 56 din 16 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 13 aprilie 2022, paragraful 52).
    60. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că invocarea altor norme de referinţă din Constituţie poate fi realizată doar în ipoteza în care s-a constatat, în prealabil, încălcarea unuia dintre textele constituţionale invocate de autor. Prin urmare, Curtea şia extins controlul prin raportare la alte articole din Constituţie, neinvocate în sesizare, în acest sens fiind cele reţinute în paragrafele 69 şi 70 din Decizia nr. 355 din 23 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 26 iulie 2018. Deoarece art. VIII din legea criticată este neconstituţional prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, astfel cum s-a arătat la paragrafele anterioare, Curtea îşi va extinde controlul, cu acest prilej, potrivit jurisprudenţei menţionate, şi prin raportare la art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie, respectiv la principiul bicameralismului.
    61. Curtea Constituţională a stabilit, de principiu, două criterii esenţiale (cumulative) pentru a se determina cazurile în care, prin procedura legislativă, se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, şi Decizia nr. 718 din 8 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 998 din 15 decembrie 2017, paragraful 45). Totodată, Curtea a reţinut că art. 75 alin. (3) din Constituţie, folosind sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Curtea a subliniat că, în acest caz, Camera decizională nu poate, însă, modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 34). De asemenea, prin Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 32, Curtea a constatat, în esenţă, că autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră atunci când soluţiile adoptate de Camera Deputaţilor nu au făcut obiectul iniţiativei legislative şi nu au fost dezbătute în Senat.
    62. Aplicând aceste considerente la cauza de faţă, Curtea constată că în proiectul de lege, astfel cum a fost iniţiat, nu se prevedea modificarea art. 26 din Legea nr. 16/1996. Această modificare a apărut în redactarea legii adoptate de Senat, prima Cameră sesizată, ca urmare a admiterii unui amendament în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, cu motivarea că se impune o identitate de abordare legislativă, profesiile de notar şi executor judecătoresc, fiind similare din punctul de vedere al actelor întocmite - acte de autoritate publică -, iar arhivele create de aceste două profesii sunt proprietatea statului.
    63. Art. VIII reglementa, în redactarea legii adoptate de Senat, cu privire la modificarea art. 26 din Legea nr. 16/1996, în sensul că, prin excepţie de la prevederile acestei legi (care permite operatorilor economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice să păstreze şi să conserve documente), birourile notariale, camerele notarilor publici şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, precum şi birourile executorilor judecătoreşti, camerele executorilor judecătoreşti şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti sunt singurele entităţi care deţin, administrează, conservă şi protejează arhivele notariale şi, respectiv, arhivele de executare silită. Adoptarea acestui amendament se corela cu prevederile art. I pct. 67 [cu referire la art. 63 alin. (4)] din propunerea legislativă şi din redactarea legii adoptate de Senat, potrivit cărora este interzisă încredinţarea arhivei privind activitatea executorului judecătoresc oricăror entităţi de drept privat, cu excepţia Camerelor în circumscripţia cărora îşi desfăşoară activitatea executorul judecătoresc.
    64. Curtea observă că art. VIII din legea supusă controlului, care prevede că art. 26 din Legea nr. 16/1996 se abrogă, a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor, Cameră decizională, ca urmare a admiterii unui amendament respins anterior în Comisiile reunite, respectiv Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Or, art. 26 din Legea nr. 16/1996 prevede că, prin excepţie de la prevederile acestei legi, birourile notariale, camerele notarilor publici şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România sunt singurele entităţi care deţin, administrează, conservă şi protejează arhivele notariale.
    65. Din compararea soluţiilor legislative adoptate de Senat şi Camera Deputaţilor rezultă că art. VIII din legea criticată, în redactarea legii adoptate de Cameră şi trimisă ulterior la promulgare, nu a format obiectul iniţiativei legislative şi nu a fost dezbătut în Senat. Pentru respectarea principiului bicameralismului ar fi trebuit ca acest articol, în forma adoptată de Cameră, să fie supus dezbaterii în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, astfel că, în lipsa acestei dezbateri, se poate constata că a fost încălcat principiul bicameralismului, întemeiat pe art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie. În acest sens sunt aplicabile considerentele reţinute în Decizia nr. 3 din 13 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 27 ianuarie 2021, paragraful 43, potrivit căruia „indiferent de soluţia adoptată de legiuitor (...), aceasta trebuie să formeze obiectul dezbaterilor în ambele Camere ale Parlamentului, iar nu să fie pur şi simplu «adăugată» în Camera decizională, în afara proiectului/propunerii legislativ(e) şi a supunerii/dezbaterii în Camera de reflecţie.“
    66. Curtea constată că acesta nu este singurul articol a cărui adoptare s-a făcut cu încălcarea principiului bicameralismului. Astfel, dintre articolele supuse controlului, Curtea observă că atât art. I pct. 9 (cu referire la art. 12^5), cât şi art. I pct. 67 [cu referire la art. 63 alin. (5)], astfel cum au fost adoptate de Camera Deputaţilor, ar fi trebuit să fie dezbătute şi în Senat pentru ca principiul bicameralismului să fie respectat.
    67. În ceea ce priveşte art. I pct. 9 (cu referire la art. 12^5), Curtea reţine că acesta este rezultatul unui amendament adoptat în Camera Deputaţilor şi priveşte schimbarea sediului biroului executorului judecătoresc asociat din circumscripţia unei judecătorii în circumscripţia altei judecătorii prin încetarea calităţii executorului judecătoresc titular şi preluarea postului acestuia, la cerere, de executorul judecătoresc asociat. În alineatul (2) se reglementează cazul în care în societatea profesională funcţionează cel puţin doi executori judecătoreşti asociaţi care nu sunt numiţi în circumscripţia judecătoriei respective, iar ocuparea locului vacantat se va face de executorul judecătoresc nominalizat prin contractul de asociere de către executorul judecătoresc titular, dintre executorii judecătoreşti asociaţi. Art. I pct. 9 (cu referire la art. 12^5) reprezintă însă o excepţie de la regula instituită prin art. I pct. 9 (cu referire la art. 12^4), potrivit căreia schimbarea sediului executorului judecătoresc din circumscripţia unei judecătorii în circumscripţia altei judecătorii se face la cerere, iar atunci când numărul cererilor este mai mare decât numărul posturilor, acestea se ocupă prin concurs. Având în vedere că art. I pct. 9 (cu referire la art. 12^5) produce efecte atât cu privire la preluarea unui alt post decât cel în care a fost numit, cât şi cu privire la schimbarea competenţei teritoriale a executorilor judecătoreşti, aceste prevederi ar fi trebuit să fie supuse dezbaterii şi în Senat.
    68. Referitor la dispoziţiile art. I pct. 67 [cu referire la art. 63 alin. (5)], Curtea constată că în redactarea legii adoptate de Camera Deputaţilor, acest articol prevede că este interzisă încredinţarea arhivei privind activitatea executorului judecătoresc oricăror entităţi de drept privat, cu excepţia Camerelor în circumscripţia cărora îşi desfăşoară activitatea executorul judecătoresc sau a unor operatori economici autorizaţi conform Legii nr. 16/1996, selectaţi prin grija Camerelor. Or, în proiectul de lege astfel cum a fost iniţiat şi în redactarea legii adoptate de Senat, art. I pct. 67 [cu referire la art. 63 alin. (4)] prevedea că este interzisă încredinţarea arhivei privind activitatea executorului judecătoresc oricăror entităţi de drept privat, cu excepţia Camerelor în circumscripţia cărora îşi desfăşoară activitatea executorul judecătoresc.
    69. Curtea reţine că, potrivit art. I pct. 67 [cu referire la art. 63 alin. (2) şi (6)], arhiva activităţii executorilor judecătoreşti este proprietatea statului, iar executorii judecătoreşti şi, după caz, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti şi Camerele executorilor judecătoreşti au obligaţia să asigure integritatea sa şi să aloce rezervele necesare pentru protejarea şi păstrarea acesteia în condiţii de siguranţă. De asemenea, potrivit art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (2)], actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competenţelor legale, purtând ştampila şi semnătura acestuia, precum şi numărul de înregistrare şi data, este act de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege şi, după caz, forţă executorie. Totodată, art. 554 din Codul civil prevede că „bunurile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz sau de interes public formează obiectul proprietăţii publice (...)“, iar activitatea prestată de executorii judecătoreşti, care sunt învestiţi să îndeplinească servicii de interes public, se materializează în documente care constituie arhiva birourilor de executare silită. Prin urmare, arhiva executorilor judecătoreşti reprezintă instrumentum pentru activitatea desfăşurată de executorii judecătoreşti, care la rândul său este un serviciu de interes public, astfel că arhiva este obiect al proprietăţii publice a statului. În aceste condiţii, Curtea reţine că încredinţarea arhivei privind activitatea executorului judecătoresc, care reprezintă proprietatea publică a statului, unor operatori economici autorizaţi conform Legii nr. 16/1996, selectaţi prin grija Camerelor, ar fi trebuit să fie supusă dezbaterii şi în Senat.
    70. În plus faţă de prevederile supuse controlului de către autorul sesizării, Curtea constată că nu a fost respectat principiul bicameralismului nici cu privire la modificarea art. I pct. 12 [cu referire la art. 15 alin. (1) lit. a)]. Astfel, potrivit art. I pct. 12 [cu referire la art. 15 alin. (1) lit. a)], în proiectul de lege astfel cum a fost iniţiat şi în redactarea legii adoptate de Senat, fără modificări, se prevedea că poate fi numită în funcţia de executor judecătoresc persoana care îndeplineşte, printre altele, condiţia de a fi cetăţean român, cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, cetăţean al unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau cetăţean al Confederaţiei Elveţiene. În redactarea legii adoptate de Camera Deputaţilor, art. I pct. 12 [cu referire la art. 15 alin. (1) lit. a)] prevede că poate fi numită în funcţia de executor judecătoresc persoana care este cetăţean român, cu domiciliul în România. Întrucât această modificare priveşte o condiţie de acces la funcţia de executor judecătoresc, restrângerea sferei celor interesaţi numai la persoanele care au cetăţenie română şi domiciliu în România ar fi trebuit supusă dezbaterii şi în prima Cameră sesizată.
    71. Curtea reţine că o altă modificare importantă operată în Camera Deputaţilor şi care nu a fost analizată în prima Cameră sesizată priveşte art. I pct. 56 [cu referire la art. 48^3 alin. (12) şi (13)] cu privire la procedura contestării hotărârii pronunţate de Consiliul de disciplină şi eliminarea căii de atac a recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva hotărârii pronunţate de curtea de apel prin care se soluţionează contestaţiile formulate împotriva hotărârilor în materie disciplinară de către executorii judecătoreşti.
    72. Astfel, în proiectul de lege astfel cum a fost iniţiat şi în redactarea legii adoptate de Senat, art. I pct. 56 [cu referire la art. 48^3 alin. (9) şi (11)] prevedea că acţiunea disciplinară se soluţionează printr-o hotărâre motivată a Consiliului de disciplină, care poate fi atacată la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel competente, iar împotriva hotărârii pronunţate de curtea de apel se poate formula recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 15 zile de la comunicare. Hotărârea pronunţată în recurs este definitivă.
    73. În Camera Deputaţilor textul a fost modificat substanţial în sensul în care împotriva hotărârii pronunţate de Consiliul de disciplină, executorul judecătoresc, respectiv titularii acţiunii disciplinare pot face plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul Uniunii. Plângerea se soluţionează de Consiliul Uniunii, prin hotărâre care poate fi atacată la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, de către executorul judecătoresc, respectiv de titularii acţiunii disciplinare, în termen de 15 zile de la comunicare. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este definitivă.
    74. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce asupra propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului (Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 53).
    75. Pentru verificarea respectării principiului bicameralismului, potrivit jurisprudenţei Curţii evocate la paragraful 61 din prezenta decizie, trebuie avut în vedere: dacă există deosebiri majore, substanţiale, de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi dacă există o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.
    76. În considerarea celor anterior expuse, Curtea reţine că modificările aduse prin art. VIII, art. I pct. 9 (cu referire la art. 12^5), art. I pct. 67 [cu referire la art. 63 alin. (5)], art. I pct. 12 [cu referire la art. 15 alin. (1) lit. a)] şi art. I pct. 56 [cu referire la art. 48^3] duc la deosebiri majore de conţinut juridic între redactările legii adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, precum şi la existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între acestea. Evaluarea realizată presupune raportarea la criterii nu atât de natură cantitativă (pentru că pot exista numeroase modificări în Camera decizională necesare pentru corelarea reglementării, ceea ce, în sine, nu este contrar principiului bicameralismului), cât mai cu seamă de natură calitativă, de substanţă a reglementării.
    77. Prin urmare, Curtea reţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti este neconstituţională în ansamblul său deoarece, din punct de vedere calitativ, modificările legii prin articolele anterior examinate duc la o deosebire majoră, substanţială, de conţinut juridic al acesteia, ceea ce determină o configuraţie semnificativ diferită între redactările legii adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, în sensul jurisprudenţei de referinţă a Curţii Constituţionale, cu consecinţa încălcării principiului bicameralismului, respectiv a art. 61 alin. (2) şi a art. 75 din Constituţie. Constatând neconstituţionalitatea legii în ansamblul său, pentru motivele de neconstituţionalitate extrinsecă enunţate, şi în acord cu jurisprudenţa sa în materie, Curtea nu va mai proceda la examinarea criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă formulate de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, Decizia nr. 355 din 23 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 26 iulie 2018, paragraful 78, Decizia nr. 76 din 30 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 20 martie 2019, paragraful 41, şi Decizia nr. 154 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 15 mai 2020, paragraful 89).
    78. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti este neconstituţională în ansamblul său.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează


                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina-Cătălina Turcu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial,  DECIZIA nr. 241 din 9 mai 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016