Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 112 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 2 şi ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 112 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 2 şi ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 824 din 8 septembrie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona     │-                 │
│Mariţiu            │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Cristian Macarie în Dosarul nr. 325/302/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.277D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.491D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 2 şi ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Erli Zsolt Csaba în Dosarul nr. 3.138/235/2020 al Tribunalului Cluj - Secţia penală.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cererii de judecare în lipsă depuse la dosar de către autorul excepţiei.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.491D/2020 la Dosarul nr. 2.277D/2020, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care, invocând Decizia nr. 243 din 27 aprilie 2023, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    7. Prin Sentinţa penală nr. 773 din 13 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 325/302/2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Cristian Macarie într-o contestaţie la executare.
    8. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.138/235/2020, Tribunalul Cluj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 2 şi ale art. III din Legea nr. 240/2019, excepţie ridicată de Erli Zsolt Csaba într-o contestaţie la executare.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că scopul introducerii dispoziţiilor art. 55^1 în cuprinsul Legii nr. 254/2013 este de a reduce suprapopularea din penitenciare, pe de o parte, şi de a compensa vătămarea drepturilor ce rezultă din acest aspect, pe de altă parte. În continuare, fac referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi susţin că abrogarea dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 nu a fost urmată de altă măsură de compensare a vătămării drepturilor deţinuţilor.
    10. Autorii susţin că, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea dispune pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile. Aşa fiind, apreciază că dispoziţiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, introduse prin Legea nr. 169/2017, reprezintă legea penală mai favorabilă şi trebuie aplicate chiar dacă au fost abrogate. Susţin că legiuitorul a avut în vedere acest aspect, în condiţiile în care, potrivit art. 55^1 alin. (7) din Legea nr. 254/2013, a dispus că revocarea acestui beneficiu, precum şi a beneficiului prevăzut la art. 96 are loc în privinţa persoanelor condamnate după data de 23 decembrie 2019 şi nu a persoanelor condamnate şi aflate în executarea unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea înaintea acestei date.
    11. Apreciază că dispoziţiile art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 încalcă prevederile art. 22 alin. (2) din Constituţie şi pe cele ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Arată că aceste două reglementări au ca scop apărarea integrităţii fizice şi morale a persoanei, nefiind permisă nicio derogare. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. III din Legea nr. 240/2019, susţin că acestea încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), nerespectând cerinţele de calitate a legii. Dispoziţia criticată nu este suficient de clară şi de precisă astfel încât orice persoană să îi poată anticipa efectele şi să îşi regleze conduita în mod corespunzător.
    12. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că legiuitorul are competenţa să abroge orice dispoziţie cuprinsă în Legea nr. 254/2013, fără ca prin aceasta să aducă vreo atingere dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Textul constituţional menţionat nu reprezintă un impediment în abrogarea, cu efecte ex nunc, a dispoziţiilor cuprinse în legile speciale privind executarea pedepselor, privative sau neprivative de libertate.
    13. Tribunalul Cluj - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că abrogarea dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 nu presupune în mod automat anularea obligaţiei statului de a asigura condiţii corespunzătoare de detenţie, cu atât mai mult cu cât prin aceste dispoziţii legale nu se crea statului obligaţia pozitivă de a lua măsuri în vederea asigurării unor condiţii corespunzătoare de detenţie, ci se instituia un mecanism compensatoriu pentru executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare. Abrogarea normei nu implică încălcarea unui drept fundamental al persoanei condamnate, care, în continuare, are posibilitatea de a obţine despăgubiri pentru perioada executării pedepsei în condiţii necorespunzătoare şi beneficiază de recursul compensatoriu pentru perioada 14 iulie 2012-23 decembrie 2019.
    14. Premisa adoptării Legii nr. 169/2017 a constituit-o jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care instanţa europeană a constatat încălcări ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în legătură cu condiţiile de detenţie existente în penitenciarele din România, însă modalitatea de stabilire a măsurilor compensatorii ţine exclusiv de opţiunea legiuitorului, care dispune în acest sens, pe baza unor considerente de oportunitate apreciate în funcţie de scopul legii şi perioada în care se estimează să fie atins acest scop. Or, recunoaşterea de către legiuitor a mai multor forme de compensare pentru condiţii necorespunzătoare şi pentru perioada ulterioară abrogării dispoziţiilor art. 55^1 din lege nu determină neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale invocate şi nici nu contravine dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. II pct. 2 şi ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Legea nr. 240/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1028 din 20 decembrie 2019. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:
    - Art. II pct. 2:
    "Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: (…)
2. Articolul 55^1 se abrogă.;"

    – Art. III:
    "Prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenţie, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a prezentei legi."

    19. Autorii excepţiei susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la cerinţele de calitate a legii, art. 15 alin. (2) referitor la legea penală mai favorabilă, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 22 alin. (2) referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 243 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 31 octombrie 2023, a constatat că prin art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 au fost abrogate dispoziţiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care instituiau o procedură de compensare pentru persoanele care executau pedeapsa cu închisoarea în condiţii necorespunzătoare (recursul compensatoriu). Astfel, la calcularea pedepsei executate efectiv se avea în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.
    21. Prin dispoziţiile art. III din Legea nr. 240/2019, legiuitorul a reglementat o dispoziţie tranzitorie, potrivit căreia prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019, măsuri educative în centre de detenţie, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a legii.
    22. În ceea ce priveşte reglementarea recursului compensatoriu, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 515 din 5 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 25 iulie 2017, că iniţiativa legislativă a fost justificată în expunerea de motive de necesitatea soluţionării problemelor sistemului penitenciar din România privind supraaglomerarea şi condiţiile de detenţie şi are scopul de a acorda o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiţii de supraaglomerare severă şi de a contribui, în acelaşi timp, la degrevarea penitenciarelor. Astfel, toate persoanele private de libertate vor avea în mod automat vocaţia de a beneficia de liberarea condiţionată, dacă îndeplinesc condiţiile stabilite în proiectul de lege (paragraful 24).
    23. Curtea a luat act de contextul juridic şi social în care legiuitorul şi-a manifestat intervenţia modificatoare a legii privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate. Curtea a reţinut că premisa legiferării a constituit-o jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care instanţa europeană a constatat încălcări ale art. 3 din Convenţie, care interzice în termeni categorici tortura sau tratamentele şi pedepsele inumane sau degradante, indiferent de comportamentul victimei, în legătură cu condiţiile de detenţie care au existat de-a lungul anilor în penitenciarele din România, mai ales supraaglomerarea, igiena necorespunzătoare şi lipsa asistenţei medicale corespunzătoare (paragraful 28).
    24. Totodată, Curtea a analizat în detaliu Hotărârea din 24 iulie 2012, pronunţată în Cauza Iacov Stanciu împotriva Românei, concluzionând că legiuitorul român a adoptat dispoziţiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 în considerarea vastei jurisprudenţe a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    25. Aşa fiind, Curtea a observat că, prin Hotărârea din 24 iulie 2012, pronunţată în Cauza Iacov Stanciu împotriva Românei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, deşi a constatat o încălcare a prevederilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a reţinut că „nu este sarcina Curţii să stabilească ce măsuri reparatorii ar fi indicat de luat de către un stat pârât în conformitate cu obligaţiile acestuia prevăzute la art. 46 din convenţie. Cu toate acestea, preocuparea Curţii este de a facilita eliminarea rapidă şi eficace a unei nereguli constatate în cadrul sistemului naţional pentru apărarea drepturilor omului“ (paragraful 194). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, „pentru a atinge o conformitate corespunzătoare cu obligaţiile care rezultă din hotărârile pronunţate anterior de Curte în cauze similare, ar trebui instituit un sistem corespunzător şi eficient de căi de atac la nivel naţional, disponibil reclamanţilor şi capabil să permită autorităţilor să se ocupe de fondul respectivului capăt de cerere întemeiat pe Convenţie şi să acorde o reparaţie corespunzătoare. Calea de atac care, conform legislaţiei româneşti, se bazează în principal pe judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate ar trebui să permită judecătorului delegat şi instanţelor interne să stopeze o situaţie declarată contrară art. 3 din Convenţie şi să acorde despăgubiri dacă se fac asemenea constatări. Referitor la legislaţia internă privind despăgubirile, aceasta trebuie să reflecte existenţa prezumţiei că respectivele condiţii de detenţie necorespunzătoare i-au cauzat persoanei afectate un prejudiciu moral. Condiţiile de detenţie necorespunzătoare nu sunt în mod obligatoriu cauzate de probleme ale sistemului penitenciarelor ca atare, ci pot fi legate de probleme mai generale ale politicii în materie penală. De asemenea, chiar şi într-o situaţie în care aspecte distincte ale condiţiilor de detenţie sunt în conformitate cu reglementările interne, efectul cumulat al acestora poate fi de aşa natură încât să constituie un tratament inuman. Aşa cum a subliniat Curtea în mod repetat, Guvernului îi revine sarcina de a-şi organiza sistemul penitenciar astfel încât să asigure respectarea demnităţii deţinuţilor. Nivelul despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral de către instanţele naţionale în cazul constatării încălcării art. 3 nu trebuie să fie nerezonabil, luând în considerare reparaţiile echitabile acordate de Curte în cauze similare. Dreptul de a nu fi supus la tratamente inumane sau degradante este atât de important şi central în sistemul apărării drepturilor omului încât autoritatea sau instanţa naţională care se ocupă de această chestiune va trebui să prezinte motive convingătoare şi serioase pentru justificarea deciziei de a acorda o despăgubire semnificativ mai mică sau de a nu acorda nicio despăgubire cu titlu de prejudiciu moral“ (paragrafele 197-199).
    26. Având în vedere cele reţinute de instanţa europeană, Curtea Constituţională a constatat că intră în marja de apreciere a fiecărui stat stabilirea măsurilor reparatorii aplicabile în cazul executării pedepselor cu închisoarea în care se constată existenţa unei situaţii contrare art. 3 din Convenţie.
    27. De asemenea, prin Decizia nr. 181 din 31 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 8 august 2022, paragrafele 23-25, Curtea a constatat că legiuitorul şi-a manifestat intenţia de modificare a legii privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate şi de adoptare a soluţiei legislative a compensării în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare într-un anumit context juridic şi social. Astfel, Curtea a apreciat că soluţia de abrogare a dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 se încadrează în competenţa exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, de a identifica şi edicta soluţii normative, cu respectarea exigenţelor constituţionale, în acord cu realităţile prezente ale societăţii. Deplina competenţă în ceea ce priveşte stabilirea acestor soluţii îi revine legiuitorului, în acest sens fiind prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Curtea a observat, de asemenea, că abrogarea măsurii compensării în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare este însoţită de reglementarea unor dispoziţii tranzitorii care permit aplicarea prevederilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 persoanelor enumerate în art. III din Legea nr. 240/2019, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi 23 decembrie 2019 (data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019).
    28. Totodată, Curtea Constituţională a observat că, potrivit art. 55^1 alin. (6) din Legea nr. 254/2013, „dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie având condiţii necorespunzătoare“. Cu alte cuvinte, însuşi legiuitorul recunoaşte mai multe forme de compensare pentru condiţii necorespunzătoare în cazul cazării în centrele de detenţie din România a persoanelor aflate în executarea unor pedepse privative de libertate ori a unor măsuri preventive (Decizia nr. 293 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 26 octombrie 2020, paragraful 19).
    29. În continuare, în ceea ce priveşte natura juridică a dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, instanţa de contencios constituţional a analizat în ce măsură aceste dispoziţii pot fi privite ca intrând în categoria legilor penale substanţiale a căror aplicare retroactivă mai favorabilă este obligatorie.
    30. Prin Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021, paragrafele 57-68, Curtea a observat că instanţa europeană a stabilit distincţia între o măsură ce reprezintă prin natura sa o „pedeapsă“ şi o măsură ce priveşte „executarea“ sau „punerea în aplicare“ a „pedepsei“. Astfel, atunci când însăşi natura sau însuşi scopul unei măsuri priveşte reducerea unei pedepse sau o schimbare în regimul liberării condiţionate, aceasta nu se circumscrie noţiunii de „pedeapsă“ în sensul art. 7 din Convenţie (Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 142).
    31. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că modificarea legislativă a condiţiilor liberării condiţionate face parte din regimul general referitor la executarea pedepsei, iar nu din categoria „pedepsei“ în sensul art. 7 din Convenţie (Hotărârea din 29 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Uttley împotriva Regatului Unit). Instanţa europeană a reiterat că, în acest sens, chestiunile referitoare la politicile de eliberare, modul de implementare şi de justificare a acestora ţin de puterea recunoscută statelor membre ale Convenţiei de a-şi stabili singure politica penală (Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 151). Pe de altă parte, Curtea europeană a subliniat că articolul 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca excluzând din câmpul său de aplicare toate măsurile introduse ulterior pronunţării unei sentinţe. A reiterat în acest sens că este de o importanţă crucială ca interpretarea şi aplicarea Convenţiei să se realizeze astfel încât garanţiile sale să devină concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii, aşa că nu a exclus posibilitatea ca măsurile adoptate de autorităţile legislative, administrative sau de către instanţe ulterior pronunţării hotărârii definitive sau în timpul executării acesteia să se traducă într-o redefinire sau modificare a întinderii „pedepsei“ aplicate de instanţa de judecată. În această ipoteză, Curtea europeană a apreciat că măsurile în cauză trebuie să intre sub incidenţa interdicţiei de aplicare retroactivă a pedepselor, consacrată în articolul 7 paragraful 1 in fine din Convenţie (Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 88 şi 89).
    32. Pentru a stabili dacă o măsură luată în timpul executării unei pedepse priveşte modalitatea de executare a acesteia sau, dimpotrivă, îi afectează întinderea, este necesară o analiză a implicaţiilor reale ale „pedepsei“ în dreptul intern în vigoare la data săvârşirii faptelor sau, cu alte cuvinte, a naturii sale intrinseci. În acest demers este nevoie să se ţină seama de dreptul intern în ansamblul său şi de modalitatea în care acesta era aplicat la momentul respectiv (Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 145).
    33. Aplicând aceste principii, Curtea Constituţională a apreciat că dispoziţiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată.
    34. Curtea constată că principiul aplicării legii penale mai favorabile ar fi temeiul stabilirii incidenţei, după dispunerea liberării condiţionate, a unei legi care modifică modalitatea de calcul al fracţiei obligatorii ce trebuie executată pentru a avea vocaţie la această măsură şi, subsecvent, recalcularea pedepsei ce se consideră executată pentru persoanele aflate în termenul de supraveghere, aceasta însemnând că acest principiu trebuie aplicat indiferent de motivul reducerii fracţiunii de pedeapsă. Astfel, dacă s-ar accepta interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, s-ar ajunge la situaţia în care se repun în discuţie criteriile ce au stat la baza pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus liberarea condiţionată. Aşa fiind, pentru orice modificare legislativă survenită în ceea ce priveşte art. 96 din Legea nr. 254/2013 (referitor la partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şi formării profesionale), favorabilă celui faţă de care s-a dispus liberarea condiţionată, ar trebui realizată o recalculare a pedepsei ce se consideră executată. Or, acest fapt ar însemna o reevaluare a înseşi hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus măsura liberării condiţionate, cu încălcarea principiului stabilităţii/securităţii raporturilor juridice.
    35. Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, că, deşi nu este în mod expres consacrat de Constituţia României, acest principiu se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Referitor la acelaşi principiu, instanţa de la Strasbourg a reţinut că „unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice“ (Hotărârea din 6 iunie 2005, pronunţată în Cauza Androne împotriva României, paragraful 44; Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, „odată ce statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluţii (...)“ (Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 92; Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Beian împotriva României, paragraful 33). În ceea ce priveşte principiul stabilităţii/securităţii raporturilor juridice din perspectiva dreptului la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acesta „trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă preeminenţa dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată“ (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61; Hotărârea din 22 martie 2005, pronunţată în Cauza Roşca împotriva Moldovei, paragraful 24).
    36. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Macarie în Dosarul nr. 325/302/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi de Erli Zsolt Csaba în Dosarul nr. 3.138/235/2020 al Tribunalului Cluj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. II pct. 2 şi ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi Tribunalului Cluj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 februarie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 112 din 27 februarie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"