Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
SENTINŢA nr. 18 din 21 februarie 2024 referitoare la acţiunea în contencios admnistrativ şi fiscal având ca obiect anulare acte administrativ cu caracter normativ
EMITENT: Curtea de Apel Braşov - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 837 din 11 septembrie 2025
Dosar nr. 500/64/2023
Completul constituit din:
Preşedinte - Ioana Ţărmure
Grefier - Adina-Maria Szasz
Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra acţiunii formulate de reclamanţii Composesoratul Racoşul de Sus, Composesoratul Filia, Composesoratul Biborţeni, Composesoratul de Pădure şi Păşune Băţanii Mari, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect „anulare acte administrativ cu caracter normativ - Hotărârea de Guvern nr. 1.370/09.11.2022“.
Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din 7.02.2024, încheierea de şedinţă din acea dată face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, în vederea deliberării, în baza art. 396 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru data de 14 februarie 2024, iar ulterior pentru data de astăzi, 21 februarie 2024.
CURTEA,
prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 3.10.2023, reclamanţii Composesoratul Racoşul de Sus, Composesoratul Filia, Composesoratul Biborţeni şi Composesoratul de Pădure şi Păşune Băţanii Mari, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea parţială a H.G. nr. 1.370/9.11.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1087 din 10.11.2022, în concret: anularea parţială a art. 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022; anularea parţială a art. 4 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 privind termenul-limită pentru depunerea cererilor şi a documentaţiilor şi momentul de la care se calculează acest termen; anularea parţială a titlului din anexa nr. 1 la normele metodologice; anularea parţială a titlului din anexa nr. 2 la normele metodologice; obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern în care să se reflecte efectele juridice ale cererilor de mai sus, în sensul următor: 1. ca efect al anulării parţiale a articolului 1 din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, solicită ca noul conţinut al articolului să fie următorul: „Prezentele norme se aplică tuturor proprietarilor de suprafeţe de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri; 2. ca efect al anulării parţiale a articolului 4 alin. (3) din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, solicită ca noul conţinut al articolului să fie următorul: „Cererea de acordare a compensaţiilor, însoţită de documentele prevăzute la alin. (2), se depune în termen de maximum 90 de zile, termen care se calculează de la intrarea în vigoare a hotărârii de modificare a normelor metodologice la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură“ sau un conţinut echivalent al duratei maxime, dar care să reflecte în substanţă exercitarea efectivă a dreptului de a depune cererea de acordare a compensaţiilor; 3. ca efect al anulării parţiale a titlului anexei nr. 1 la normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, solicită ca noul conţinut al titlului să fie următorul: „Metodologie de calcul pentru plata contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri; 4. ca efect al anulării parţiale a titlului anexei nr. 2 la normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, solicită ca noul conţinut al titlului să fie următorul: „Cerere de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri; obligarea pârâtului Guvernul României să completeze art. 4 din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022 prin inserarea unui nou alineat, respectiv alin. (4), care să prevadă următoarele: „Prin derogare de la dispoziţiile alin. (3), proprietarii de păduri care au depus în termen cererea, însoţită de documentaţia completă prevăzută la alin. (2), nu sunt obligaţi să mai depună încă o dată cererea şi documentaţia în termenul stipulat la alin. (3), urmând ca acestea să fie verificate de structura teritorială competentă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte/permită valorificarea cererilor şi a documentaţiilor deja depuse la structura teritorială competentă; stabilirea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pentru punerea în executare a obligaţiilor impuse sub sancţiunea aplicării unei penalităţi părţii obligate în cuantum de 5001.000 lei pentru fiecare zi de întârziere şi a unei amenzi prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu titlu prealabil, reclamanţii arată că au parcurs procedura administrativă, prin formularea Plângerii prealabile nr. 195/16.05.2023, aceasta fiind înregistrată la Guvernul României cu nr. 17/18.142/17.05.2023, plângere la care nu au primit răspuns în termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr 554/2004.
Pe fondul cauzei, reclamanţii arată că au calitatea de proprietari de terenuri cu vegetaţie forestieră, situate în arii protejate de tip Natura 2000, încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, fapt care presupune restricţii totale/extrem de drastice în recoltarea de masă lemnoasă. În fapt, regimul de arii naturale protejate de tip Natura 2000 a fost consacrat iniţial prin prevederile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanţii susţin că, contrar prevederilor art. 97 alin. (1) lit. b) şi art. 99 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic şi art. 5 din O.G. nr. 14/2010, Guvernul României a tergiversat excesiv momentul adoptării normelor metodologice pentru anii 2010-2013, sens în care o parte dintre proprietarii de păduri au luat măsuri prin introducerea de cereri de chemare în judecată prin care să obţină obligarea Guvernului la adoptarea hotărârii pentru perioada antereferită. Demersurile s-au soluţionat favorabil pentru proprietari, în sensul că Guvernul a fost obligat de instanţele de judecată la adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea masei lemnoase ce nu poate fi recoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru perioada 2010-2013. Astfel, ca urmare a pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Deciziei nr. 4.596/2020 (prin care a menţinut Sentinţa nr. 302/2018 a Curţii de Apel Craiova) în Dosarul nr. 494/54/2017 şi a Deciziei nr. 3.701/2021 în Dosarul nr. 214/57/2017, precum şi a procedurii de executare silită, derulată în Dosarul nr. 1.335/54/2022, finalizat prin Sentinţa civilă nr. 311/29.11.2022, Guvernul României a procedat la adoptarea H.G. nr. 1.370/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive pentru anii 20102013. Această hotărâre a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1087 din 10.11.2022. Prin cele două hotărâri judecătoreşti definitive, instanţa supremă a obligat/ menţinut hotărârea de obligare a pârâtului Guvernul Românei la respectarea obligaţiilor impuse prin legislaţia naţională şi comunitară, în sensul că dispozitivul hotărârilor judecătoreşti definitive viza obligarea Guvernului României la adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă aferente perioadei 2010-2013. Examinând conţinutul celor două decizii definitive, rezultă că obligarea pârâtului Guvernul României la adoptarea hotărârii nu s-a dispus doar pentru a satisface interesele private ale celor două entităţi reclamante (Obştea Peştişani şi Composesoratul Jina), ci finalitatea acestora constă în adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ pentru aprobarea acestor norme metodologice, act administrativ general aplicabil tuturor proprietarilor de păduri. Cu toate acestea, în conţinutul art. 1 din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 poate fi identificată o diferenţă majoră între obligaţia concretă impusă de instanţele de judecată şi modalitatea în care Guvernul României a înţeles să reflecte obligaţia impusă prin cele două hotărâri judecătoreşti.
În opinia reclamanţilor, prin această modalitate, Guvernul României a deturnat de la scopul şi finalitatea obligaţiilor impuse de cele două instanţe.
Învederează reclamanţii că anexa nr. 1 la art. 1 din proiectul de hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice, înaintat şi aprobat de Comisia Europeană, preluat la pct. 8 din această schemă, în ceea ce priveşte beneficiarii ajutorului, s-a prevăzut: „Beneficiarii, al căror număr este estimat la peste 1.000, sunt proprietari de păduri (persoane fizice şi juridice), asociaţii ale acestora înscrise în registrul specific, precum şi unităţi administrative/teritoriale care deţin în proprietate publică sau privată suprafeţe forestiere cu funcţie de protecţie de tip T1 sau T2 şi care nu pot recolta masa lemnoasă de pe aceste suprafeţe din acest motiv.“ Or, în pofida acestei dispoziţii a instanţei, Guvernul a înţeles să adopte o poziţie oscilantă cu privire la executarea obligaţiei impuse. Astfel, într-o primă abordare, Guvernul a înţeles să pună în aplicare, mai întâi, Decizia civilă nr. 3.701/16.06.2021, pronunţată de ICCJ - SCAF în Dosarul nr. 214/57/2017, adoptând în acest sens proiectul de hotărâre ce a fost publicat în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la data de 5.10.2021 şi pe site-ul Guvernului României la data de 6.10.2021; Guvernul nu a parcurs procedura completă de adoptare şi publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, a acestui proiect. Într-o a doua abordare, Guvernul a înţeles să ignore obligaţia impusă, limitând beneficiarii ajutorului la o categorie de persoane stipulată în mod subiectiv şi aleatoriu, diferită ca soluţie faţă de proiectul la care a făcut trimitere anterior.
Susţin reclamanţii că prin utilizarea acestei sintagme „proprietarii“ de către instanţele de judecată, dar şi prin această obligaţie impusă de a adopta norme metodologice s-a născut în sarcina pârâtului Guvernul României obligaţia de a adopta un act administrativ cu caracter normativ, general aplicabil tuturor proprietarilor de păduri care se regăsesc în situaţia premisă a beneficiarilor ajutorului şi care urma să prevadă în concret condiţiile în baza cărora proprietarii de păduri, care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, pot obţine compensaţii pentru această ingerinţă în dreptul de proprietate aferente anilor 2010-2013. Prin urmare, obligaţia ce a fost impusă în sarcina Guvernului a fost aceea de a crea cadrul legal secundar pentru ca toţi proprietarii de terenuri cu vegetaţie forestieră (păduri), care se află sub imperiul restricţiilor de recoltare, să poată beneficia de compensaţii, astfel cum prevede Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013, Decizia nr. C(2012) 5166 final din 19.07.2012, precum şi legislaţia naţională - art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007, art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, respectiv art. 5 şi 6 din O.G. nr. 14/2010.
Referitor la vătămarea produsă, reclamanţii arată că, în dezacord cu obligaţia impusă de instanţele de judecată, executivul a procedat la adoptarea defectuoasă a hotărârii de Guvern, în sensul că a restricţionat drastic, prin utilizarea unei formulări neconforme, categoria persoanelor vizate, contrar celor două hotărâri judecătoreşti (titluri executorii). Astfel, deşi trebuia utilizată sintagma „proprietarilor de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice“, la art. 1 din Normele metodologice se regăseşte sintagma „beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice“. De asemenea, în conţinutul anexei nr. 1, metodologie, şi a anexei nr. 2 - cerere, ambele anexe ale normelor metodologice şi parte integrantă din H.G. nr. 1.370/2022, se regăseşte sintagma „pentru beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“.
Învederează reclamanţii că hotărârea de Guvern la a cărei adoptare a fost obligat pârâtul Guvernul României are natura unui act administrativ normativ (aspect care rezultă chiar şi din poziţia procesuală a Guvernului exprimată în cele două dosare nr. 494/54/2017 şi nr. 214/57/2017), întrucât aceasta urma să conţină prevederi cu caracter general, impersonale, care să producă efecte juridice erga omnes, în concret, să prevadă condiţiile ce trebuie îndeplinite de către orice proprietar de pădure care suferă restricţii de natura celor reglementate prin art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008.
Contrar dispoziţiilor instanţei supreme, reclamanţii susţin că art. 1 din normele metodologice limitează categoria persoanelor care pot formula cereri şi accesa compensaţii aferente perioadei 2010-2013 exclusiv la categoria „beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor“. Or, prin această formulare nu se încalcă numai dispoziţia instanţelor de judecată, ci şi spiritul şi litera legii aplicate de acestea [art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008]. Or, nu acesta este sensul dat de cele două hotărâri judecătoreşti care au fost puse în executare de către pârât.
În opinia reclamanţilor, dacă s-ar admite contrariul, respectiv că H.G. nr. 1.370/2022 are caracterul unui act administrativ individual, atunci trebuiau expres nominalizaţi ca beneficiari cei doi reclamanţi care au avut drept de câştig în cele două litigii. Astfel, pârâtul Guvernul României, sfidând dispoziţiile instanţelor de judecată, a stabilit că normele aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 sunt aplicabile doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri. Acest aspect presupune că avem de a face tot cu un act administrativ cu caracter normativ, dar criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor sunt altele decât cele prevăzute de lege şi consacrate în cele două hotărâri judecătoreşti. Apreciază reclamanţii că este o discriminare prin raportare la toţi ceilalţi proprietari de păduri care nu deţin hotărâri judecătoreşti definitive prin care li s-a statuat dreptul la compensaţii pentru anii 2010-2013, dar care au aceleaşi interdicţii de recoltare precum cei doi justiţiabili care au obţinut obligarea Guvernului României la adoptarea hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice. De asemenea, proprietarii de păduri au dreptul la compensaţii în temeiul legii, motiv pentru care nici nu trebuiau să deţină hotărâri judecătoreşti care să le statueze acest drept.
Au solicitat reclamanţii să se constate că în practica administrativă de adoptare a hotărârilor ce aprobă astfel de norme metodologice nici anterior perioadei vizate de H.G. nr. 1.370/2022 (exemplu: H.G. nr. 1.071/2006, H.G. nr. 861/2009, H.G. nr. 447/2017) şi nici ulterior acesteia (proiectul hotărârii de Guvern pentru perioada 2023-2027, publicat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - http://www.mmediu.ro/articol/proiect-de-hotarare-pentru-aprobarea-normelor-metodologice-de-acordare-utilizare-si-control-a-compensatiilor-reprezentand-contravaloarea-produselor-pe-care-proprietarii-nu-le-recolteaza-datorita-functiilor-de-protectie-stabilite-prin-amenajamente-silvice-c/5952), nicio altă hotărâre de Guvern nu a limitat posibilitatea ca toţi cei care suferă restricţii de natura celor amintite să poată accesa compensaţiile, aşa cum s-a făcut în mod nelegal prin H.G. nr. 1.370/2022.
În opinia reclamanţilor, forma adoptată prin H.G. nr. 1.370/2022 reprezintă o nerespectare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în contradictoriu cu Guvernul României, prin faptul că pârâtul a schimbat şi denaturat categoria persoanelor ce pot obţine compensaţii. Astfel, de la un număr nedeterminat de proprietari de păduri care aveau dreptul să formuleze cerere de acordare a compensaţiilor, în mod nelegal şi discriminatoriu, prin art. 1 din norme, această categorie este limitată doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată. Drept care reclamanţii, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 2 din Legea nr. 554/2004, se consideră vătămaţi într-un drept, respectiv cel vizând acordarea compensaţiilor, precum şi în exercitarea dreptului de proprietate.
Susţin reclamanţii că, având în vedere conţinutul normelor metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, acest act normativ încalcă şi principiul ierarhiei actelor juridice, consacrat în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit căruia „actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă“. Aşadar, având în vedere că pârâtul Guvernul României a adoptat un act administrativ prin nerespectarea prevederilor legale din acte normative cu forţă juridică superioară, dar şi cu încălcarea dispoziţiilor celor două hotărâri judecătoreşti, reclamanţii consideră că au dovedit existenţa unei vătămări, ei având calitatea de persoane vătămate, în acord cu art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
Reclamanţii arată că obligaţia de adoptare a normelor metodologice a fost impusă încă din anul 2008 prin art. 97 alin. (1) lit. b) şi art. 99 din Legea nr. 46/2008, iar mai apoi reiterată prin art. 5-6 din O.G. nr. 14/2010, acte legislative cu forţă juridică superioară hotărârii de Guvern. La momentul adoptării H.G. - 9.11.2022, pârâtul nu a respectat dispozitivul celor două hotărâri judecătoreşti pronunţate în anii 2020 şi 2021, creând, astfel, o inechitate pentru proprietarii de păduri al căror drept la compensaţii este prevăzut printr-o lege organică. Adoptând această hotărâre abia după pronunţarea a două hotărâri judecătoreşti definitive prin care pârâtul a fost obligat expres să adopte actul, hotărâri din ale căror considerente se desprinde inclusiv caracterul normativ al actului administrativ, reclamanţii au învederat că pârâtul a sfidat atât dispoziţiile instanţei de judecată, cât şi legea. Astfel, la acest moment al adoptării, pârâtul nu mai avea posibilitatea schimbării categoriei beneficiarilor actului administrativ, adică nu mai avea marja de apreciere de care beneficia anterior obligării sale la adoptare, întrucât a proceda în această manieră presupune nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prin care a fost obligat la adoptarea hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice de acordare a compensaţiilor, adică la adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ.
Cu privire la petitele din cererea de chemare în judecată, reclamanţii au precizat că, în primul rând, solicită anularea parţială a H.G. nr. 1.370/2022, în sensul anulării parţiale a art. 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022. Astfel, apreciază că este nelegală, contrară prevederilor Legii nr. 46/2008, O.G. nr. 14/2010 şi dispoziţiei celor două hotărâri judecătoreşti, formularea de la articolul 1 din normele metodologice (precum şi din anexele nr. 1 şi nr. 2 la normele metodologice). Reclamanţii apreciază că este evidentă alterarea pe care pârâtul Guvernul României a produs-o cu privire la conţinutul actului administrativ pe care avea obligaţia să îl adopte, în sensul că, în cuprinsul art. 1 din normele metodologice adoptate, nu se menţionează „pe care proprietarii nu le recoltează“, ci că H.G. „se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“, putând fi observată aici o cu totul altă formulare, care este restrictivă faţă de cea din dispoziţia instanţelor. De asemenea, pârâtul Guvernul României a invocat în apărarea sa (în Dosarul nr. 494/54/2017) excepţia inadmisibilităţii cererii de obligare la adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ, excepţie care a fost respinsă de către instanţă - Curtea de Apel Craiova, prin Sentinţa civilă nr. 302/2018, soluţie care a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 4.596/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin urmare, pârâtul Guvernul a normat cu exces de putere, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, vătămând reclamanţilor dreptul legitim la compensaţii prevăzut de normele legale în vigoare.
În al doilea rând, reclamanţii solicită anularea art. 4 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 privind termenul-limită pentru depunerea cererilor şi a documentaţiilor şi momentul de la care se calculează acest termen, întrucât şi acesta este vătămător. Arată că, în forma actuală, acest text prevede: „Cererea de acordare a compensaţiilor, însoţită de documentele prevăzute la alin. (2), se depune în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme metodologice la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură“. Astfel, ca urmare a anulării art. 1 din normele metodologice, se impune anularea şi a articolului 4 alin. (3) din acestea, întrucât, în caz contrar, situaţia proprietarilor de terenuri afectate de restricţii ar rămâne neschimbată, aceştia nemaiputând să depună cerere de acordare a compensaţiilor. Susţin reclamanţii că sintagma „în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme“ reprezintă un interval de timp care s-a epuizat deja, deoarece H.G. nr. 1.370/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 10.11.2022. Astfel, pentru a exista posibilitatea legală şi reală ca alţi proprietari de păduri afectaţi în sensul art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic să poată formula cereri pentru acordarea compensaţiilor pentru perioada 2010-2013, se impune anularea şi a acestui text legal, care pune în imposibilitate un potenţial solicitant de a se adresa gărzii forestiere cu o astfel de cerere, întrucât aceasta s-ar respinge ca tardiv formulată.
Învederează reclamanţii că pentru a se putea formula o cerere de acordare a compensaţiilor - art. 4 alin. (2) din normele aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022, solicitantul trebuie să anexeze o vastă documentaţie, iar pentru obţinerea tuturor înscrisurilor necesare termenul de 30 de zile este prea scurt. Astfel, art. 4 alin. (2) lit. e) stipulează că trebuie anexată confirmarea din partea administratorului sitului Natura 2000 sau a serviciului teritorial al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, după caz, cu privire la încadrarea suprafeţei de pădure aflate în proprietate în siturile Natura 2000 în perioada 2010-2013. Or, A.N.A.N.P. sau administraţia unui parc natural sau naţional beneficiază de un termen legal de 30 de zile să răspundă solicitării adresate. Aşadar, posibilitatea ca un proprietar să efectueze toate demersurile şi să depună documentaţia completă prevăzută de art. 4 alin. (2) din norme în termenul de 30 de zile apare ca fiind nerealistă.
Pentru aceste considerente şi având în vedere imposibilitatea ca un proprietar de pădure să poată formula cerere de acordare a compensaţiilor în termenul prevăzut în actuala formă, reclamanţii au solicitat anularea şi a art. 4 alin. (3) din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022.
În privinţa anulării parţiale a titlului din anexa nr. 1 la normele metodologice, reclamanţii învederează că în titlul anexei nr. 1 la norme se utilizează în mod defectuos sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“, care conduce la vătămarea potenţialilor solicitanţi, întrucât se limitează nelegal şi excesiv categoria persoanelor care pot formula cerere de accesare a compensaţiilor pentru anii 2010-2013. Şi cu privire la acest capăt de cerere reclamanţii solicită anularea/eliminarea sintagmei indicate din cuprinsul titlului anexei nr. 1 la norme, întrucât se impune utilizarea unei sintagme care să reglementeze acordarea compensaţiilor întocmai în sensul impus de instanţele de judecată. Aşadar, în locul sintagmei criticate, reclamanţii arătă că trebuia utilizată următoarea sintagmă: „pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“. Apreciază reclamanţii că doar în acest fel obligaţia de adoptare a hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice pentru anii 2010-2013 este dusă la îndeplinire în mod corespunzător şi legal. Consideră reclamanţii că argumentele invocate la cap. III pct. 1 din acţiune sunt aplicabile mutatis mutandis şi cu privire la solicitarea de anulare parţială a titlului anexei nr. 1 la normele metodologice, sens în care îşi menţin argumentele invocate cu privire la acel capăt de cerere.
Referitor la solicitarea privind anularea parţială a titlului din anexa nr. 2 la normele metodologice, reclamanţii solicită admiterea acesteia, arătând că, la fel precum în cazul anexei nr. 1 la norme, pârâtul Guvernul României a utilizat în mod defectuos sintagma „pentru beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“. Reiterează reclamanţii că instanţele de judecată au obligat pârâtul, în ceea ce priveşte perioada anilor 2010-2013, la adoptarea unei hotărâri de Guvern privind aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă. Astfel, pârâtului Guvernul României nu îi era permis să denatureze scopul vizat de instanţele de judecată prin cele două hotărâri judecătoreşti definitive şi nici să schimbe categoria beneficiarilor cărora acest act administrativ normativ li se adresează. Drept urmare, şi în acest caz, sintagma „pentru beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“ a fost inserată în mod nelegal, cu nerespectarea dispoziţiilor instanţei, motiv pentru care solicită anularea parţială a titlului anexei nr. 2.
Cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern în care să se reflecte efectele juridice ale cererilor de mai sus, reclamanţii susţin că au dovedit nerespectarea de către Guvernul României a obligaţiei concrete de adoptare a H.G. nr. 1.370/9.11.2022 impuse de instanţele de judecată şi au dovedit, totodată, şi nelegalitatea parţială a prevederilor criticate cuprinse în H.G. nr. 1.370/2022. Arată că prin adoptarea unei hotărâri de Guvern în cuprinsul căreia se utilizează sintagme/expresii ce restrâng categoria persoanelor cărora hotărârea li se adresează, contrar dispoziţiei instanţelor de judecată, se impune anularea parţială a prevederilor nelegale şi obligarea pârâtului să se conformeze obligaţiei impuse, în sensul adoptării unei hotărâri prin care să modifice conţinutul textelor nelegale în sensul arătat prin cererea de chemare în judecată.
De asemenea, reclamanţii solicită admiterea petitului vizând obligarea pârâtului Guvernul României să completeze art. 4 din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022 prin inserarea unui nou alineat, respectiv alin. (4), care să prevadă: „Prin derogare de la dispoziţiile alin. (3), proprietarii de păduri care au depus în termen cererea, însoţită de documentaţia completă prevăzută la alin. (2), nu sunt obligaţi să mai depună încă o dată cererea şi documentaţia în termenul stipulat la alin. (3), urmând ca acestea să fie verificate de structura teritorială competentă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte/permită valorificarea cererilor şi a documentaţiilor deja depuse la structura teritorială competentă. În primul rând, raţiunea inserării unui nou alineat având conţinutul de mai sus este, în opinia reclamanţilor, oportună, utilă şi necesară, deoarece există numeroşi proprietari care au depus în termenul legal prevăzut la art. 4 alin. (3) din normele metodologice cererile şi documentaţia aferentă pentru obţinerea compensaţiilor aferente anilor 2010-2013, dar cărora le-au fost respinse cererile pe motiv că H.G. nr. 1.370/2022 nu li se aplică. În al doilea rând, documentaţia prevăzută de art. 4 alin. (2) din normele metodologice este extrem de vastă şi cuprinde documente a căror procedură de obţinere este greoaie şi întinsă ca durată. Astfel, pentru toţi proprietarii de păduri care au făcut eforturi să depună documentele în forma prevăzută de lege apare ca fiind cel puţin nejustificat ca aceştia să depună aceeaşi documentaţie a doua oară, în condiţiile în care aceasta există deja la structura teritorială de specialitate - garda forestieră, fiind depusă în cursul lunilor noiembrie-decembrie 2022, adică relativ recent. În al treilea rând, nu se impune întocmirea din nou a aceleiaşi documentaţii care cuprinde, de exemplu, 200-600 de pagini, în situaţia în care aceasta se află în original şi în integralitate depusă deja la structura teritorială competentă cu primirea şi verificarea acesteia.
Date fiind aceste raţiuni, reclamanţii consideră necesară inserarea acestui nou alineat, prin care să se reglementeze că proprietarii care au depus deja cererea şi documentaţia pentru acordarea compensaţiilor aferente anilor 2010-2013 să fie scutiţi de parcurgerea pentru a doua oară a acestui demers birocratic anevoios. În situaţia în care se va aprecia că formularea propusă cu privire la petitele ce impun modificări vizând H.G. nr. 1.370/2022 ar putea fi interpretată ca având „conţinut prestabilit“, reclamanţii au solicitat să se ia act de solicitarea lor de a fi admise petitele subsidiare.
Pentru operativitatea şi efectivitatea, respectiv celeritatea punerii în executare a hotărârii ce urmează să fie pronunţată în cauză, pentru protejarea drepturilor reclamanţilor, aceştia au solicitat instanţei să dispună stabilirea unui termen de executare de maximum 30 de zile, însoţit de obligarea pârâtului la plata unei penalităţi de întârziere cuprinse între 500-1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea integrală a obligaţiei, prevăzută de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, precum şi la plata unei amenzi, prevăzută de art. 18 alin. (6) raportat la art. 24 alin. (2) din aceeaşi lege.
Pentru toate acestea, au solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În drept, au invocat Legea nr. 554/2004, Codul de procedură civilă.
În probaţiune, au solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse împreună cu cererea de chemare în judecată.
Acţiunea a fost timbrată cu 50 lei, conform art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013.
La data de 3.11.2023, pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes şi pentru lipsa calităţii procesuale active, pe cale de excepţie; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi respingerea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.
Prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei de interes al părţilor reclamante în promovarea acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestora. Astfel, a solicitat să se constate că reclamanţii nu fac dovada interesului de a promova cererea de anulare a actului administrativ contestat. Or, pentru a fi parte într-un proces este necesar să fie întrunite nu numai condiţiile privind capacitatea şi calitatea procesuală, ci şi aceea a existenţei unui interes legitim, născut şi actual, personal şi direct. Susţine pârâtul că, în cauză, exerciţiul dreptului la acţiune şi recunoaşterea interesului legitim nu pot interveni decât în condiţiile prevăzute de art. 21 şi art. 52 din Constituţia României şi de Legea nr. 554/2004. Contrar celor susţinute de părţile reclamante, pârâtul opinează că reclamanţii nu fac dovada interesului de a promova cererea de anulare, condiţie obligatorie.
Susţine pârâtul că demersul judiciar al părţilor reclamante este lipsit de interes prin prisma faptului că H.G. nr. 1.370/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive a fost elaborată pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2020 şi a Deciziei civile nr. 4.596/23.09.2020, pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, respectiv în Dosarul nr. 494/54/2017. Instanţele au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive prin cele două decizii menţionate pentru reclamanta Asociaţia Composesoratul Jina şi pentru reclamanta Obştea Peştişani.
În ceea ce priveşte cererea pendinte, pârâtul apreciază că aceasta este formulată de persoane fără calitate procesuală activă. În susţinere, arată că părţile reclamante, în calitatea lor de persoane fizice/juridice, nu pot acţiona ca atare în contencios administrativ subiectiv decât dacă şi sub condiţia în care dovedesc că sunt titularii unor drepturi subiective sau interese legitime private, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. În opinia pârâtului, reclamanţii au iniţiat demersul pentru anularea actului administrativ fără să dovedească vreo vătămare care să le fi fost produsă prin actul administrativ, invocarea unor argumente generale nefiind suficientă pentru realizarea acestui demers, din perspectiva normelor de referinţă ale Legii nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, pârâtul solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În motivare, arată că, în ceea ce priveşte solicitarea de anulare în parte a H.G. nr. 1.370/2022, acest act administrativ a fost adoptat în temeiul art. 108 din Constituţia României, al art. 99 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, precum şi al art. 18 din Legea nr. 554/2004, având în vedere Decizia civilă nr. 3.701/16.06.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, precum şi Decizia civilă nr. 4.596/23.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 494/54/2017, precum şi art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic.
Pârâtul învederează că, sub aspectul oportunităţii, adoptarea actului administrativ contestat a fost determinată de motivele menţionate atât în preambulul actului normativ, cât şi expuse pe larg în nota de fundamentare a acestuia. Actul administrativ contestat a fost adoptat de Executiv, astfel cum reiese şi din nota de fundamentare care a însoţit proiectul actului administrativ, prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. La elaborarea actului normativ au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G. nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de Ministerul Justiţiei.
Arată pârâtul că, la elaborarea H.G. nr. 1.370/2022, ale cărei modificare şi completare se solicită, legiuitorul a avut în vedere toţi beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii de recoltare a masei lemnoase. Practic, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii doresc schimbarea destinatarilor H.G. nr. 1.370/2022, în sensul ca aceasta să se refere la toţi proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi repunerea în termenul de depunere a cererilor de acordare a compensaţiilor pentru toţi proprietarii de păduri, chiar dacă aceştia nu şi-au valorificat drepturile pe cale judecătorească sau în termenele prevăzute de lege.
Susţine pârâtul că acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislaţia naţională se putea face începând cu data de 1.01.2010, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier în perioada 2007-2013 nr. 2006/C 319/01. Pentru perioada 2010-2012 nu a existat o decizie a Comisiei Europene, iar ulterior emiterii Deciziei Comisiei Europene C (2012) 5166 final/19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor gestionării durabile a pădurilor, până la data de 30.06.2014, nu a fost adoptat în legislaţia naţională un act normativ care să permită acordarea acestor compensaţii. Decizia CE C (2012) 5166 final/19.07.2012 a avut prevăzută la pct. 6 durata, stabilindu-se că schema va expira la 31.12.2013, iar prin Decizia CE C (2013) 9369 final/18.12.2013 a fost prelungit acest acord până la data de 30.06.2014. La acest moment, efectele deciziei au încetat, în lipsa unei prevederi legale exprese în acest sens, prevederile deciziei nu pot ultraactiva, spre a se aplica şi la o dată ulterioară încetării prin împlinirea termenului expres prevăzut. Or, acordarea altor compensaţii decât cele stabilite pentru beneficiarii care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive echivalează cu ultraactivarea prevederilor Deciziei CE C (2012) 5166 final/19.07.2012 peste termenul stabilit prin Decizia CE C (2013) 9369 final/18.12.2013. Pentru acordarea de compensaţii, altele decât cele reglementate prin H.G. nr. 1.370/2022, în favoarea proprietarilor care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive, pârâtul arată că nu există, la acest moment, aprobarea schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană. Comisiei Europene nu i-a fost notificată o schemă de ajutor şi, implicit, nu există o decizie favorabilă din partea acesteia, pentru perioada 2010-2013, alta decât cea aprobată prin Decizia CE C (2012) 5166 final/19.07.2012, a cărei valabilitate a încetat. Precizează pârâtul că durata de valabilitate a schemei de ajutor nu înseamnă că statul român poate acorda oricând ajutoarele în discuţie, cu singura condiţie ca aceasta să se refere la perioada referită prin decizie (31.12.2013 şi ulterior 30.06.2014), ci că beneficiarii pot accesa ajutoarele de stat (în speţă compensaţiile) doar pe durata perioadei de valabilitate, respectiv până la 30.06.2014. Dacă s-ar referi la perioada pentru care beneficiarii pretind compensaţii, nu ar fi explicabil de ce durata schemei este până la 30.06.2014, în condiţiile în care compensaţiile sunt solicitate pentru perioada de până la 31.12.2013.
Precizează pârâtul că instanţele de judecată, în limita cererilor care le-au fost adresate, au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive pentru reclamanta Asociaţia Composesoratul Jina şi reclamanta Obştea Peştişani. Cele două hotărâri vizate de H.G. nr. 1.370/2022 nu sunt general obligatorii, nefiind hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi nici hotărâri pronunţate în recursuri în interesul legii, prin urmare se aplică doar celor 2 reclamante care au fost părţi în dosarele nr. 494/54/2017 şi nr. 214/57/2017.
Mai arată pârâtul că H.G. nr. 1.370/2022 nu este o reeditare a hotărârilor de Guvern anterioare (exemplu, H.G. nr. 447/2022 prin care au fost aprobate norme metodologice în baza unei decizii a Comisiei Europene), ci reprezintă un set de norme care se adresează acelor proprietari care au obţinut în instanţă dreptul de a beneficia de despăgubiri (echivalentul compensaţiilor) pentru restricţiile impuse potrivit legii în perioada 2010-2013. Aceste norme metodologice au fost elaborate în baza unor decizii ale instanţelor de judecată, şi nu în baza Deciziei Comisiei Europene C (2012) 5166 final din data de 19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor gestionării durabile a pădurilor, a cărei aplicabilitate s-a încheiat în data de 30.06.2014. În cauză, reclamanţii nu au făcut dovada interesului în continuarea demersului de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ, această împrejurare fundamentând concluzia că interesul şi obiectul acţiunii nu mai subzistă.
Pârâtul susţine că, referitor la solicitările de obligare a pârâtului de adoptare a unei hotărâri de Guvern, completare art. 4 din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022 şi stabilirea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pentru punerea în executare a obligaţiilor, sunt neîntemeiate.
Astfel, cu privire la adoptarea unui act administrativ, în speţă o hotărâre de Guvern, pârâtul arată că aceasta nu se poate realiza decât după iniţierea şi elaborarea proiectului de hotărâre în conformitate cu Constituţia României, cu dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ale O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, ale H.G. nr. 443/2022 pentru aprobarea conţinutului instrumentului de prezentare şi motivare, a structurii raportului privind implementarea actelor normative, a instrucţiunilor metodologice pentru realizarea evaluării impactului, precum şi pentru înfiinţarea Consiliului consultativ pentru evaluarea impactului actelor normative, precum şi cu prevederile regulamentului aprobat prin H.G. nr. 561/2009.
În opinia pârâtului, invocarea în speţă a precedentului judiciar şi a celui normativ (emiterea HG. nr. 1.370/2022) nu poate fi reţinută în a justifica pretenţiile reclamanţilor la adoptarea unei hotărâri de Guvern. În eventualitatea admiterii acestei solicitări a reclamantelor, pârâtul susţine că în cauză trebuie ţinut cont şi de faptul că, pentru a fi supus spre aprobare Executivului, proiectul unui act administrativ trebuie iniţiat de organele de specialitate care potrivit legii au posibilitatea de a iniţia acte normative. Proiectul de hotărâre urmează a parcurge etapele prevăzute de Legea nr. 24/2000 şi de regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, Guvernul României a solicitat să se constate că se impune a fi respinsă, deoarece nu se poate reţine culpa procesuală a pârâtului, condiţie pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru toate acestea a solicitat respingerea acţiunii.
În drept, a invocat Codul de procedură civilă.
La data de 7.11.2023, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a depus la dosarul cauzei o cerere de intervenţie accesorie prin care înţelege să susţină poziţia procesuală a Guvernului României, chemat în judecată în calitate de pârât.
Prin cererea de intervenţie, M.M.A.P. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că, potrivit art. 97 şi art. 99 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă. Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale pentru acordarea compensaţiilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislaţia naţională se putea face începând cu data de 1.01.2010, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier în perioada 2007-2013 nr. 2006/C 319/01. Pentru perioada 2010-2012 nu a existat o decizie a Comisiei Europene, iar ulterior emiterii Deciziei Comisiei Europene C (2012) 5166 final/19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor gestionării durabile a pădurilor, până la data de 30.06.2014, nu a fost adoptat în legislaţia naţională un act normativ care să permită acordarea acestor compensaţii. Decizia CE C (2012) 5166 final/19.07.2012 a avut prevăzută la pct. 6 durata, stabilindu-se că schema va expira la 31.12.2013, iar prin Decizia CE C (2013) 9369 final/18.12.2013 a fost prelungit acest acord până la data de 30.06.2014. La acest moment, efectele deciziei au încetat, în lipsa unei prevederi legale exprese în acest sens, prevederile deciziei nu pot ultraactiva, spre a se aplica şi la o dată ulterioară încetării prin împlinirea termenului expres prevăzut. Or, acordarea altor compensaţii decât cele stabilite pentru beneficiarii care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive echivalează cu ultraactivarea prevederilor Deciziei CE C (2012) 5166 final/19.07.2012 peste termenul stabilit prin Decizia CE C (2013) 9369 final/18.12.2013.
Arată intervenientul că pentru acordarea de compensaţii, altele decât cele reglementate prin H.G. nr. 1.370/2022 în favoarea proprietarilor care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive, nu există, la acest moment, aprobarea schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană. Comisiei Europene nu i-a fost notificată o schemă de ajutor şi, implicit, nu există o decizie favorabilă din partea acesteia, pentru perioada 2010-2013, alta decât cea aprobată prin Decizia CE C (2012) 5166 final/19.07.2012, a cărei valabilitate a încetat. Durata de valabilitate a schemei de ajutor nu înseamnă că statul român poate acorda oricând ajutoarele în discuţie, cu singura condiţie ca aceasta să se refere la perioada referită prin decizie (31.12.2013 şi ulterior 30.06.2014), ci că beneficiarii pot accesa ajutoarele de stat doar pe durata perioadei de valabilitate, respectiv până la 30.06.2014. În opinia intervenientului, dacă s-ar referi la perioada pentru care beneficiarii pretind compensaţii, nu ar fi explicabil de ce durata schemei este până la 30.06.2014, în condiţiile în care compensaţiile sunt solicitate pentru perioada de până la 31.12.2013. Prin urmare, la acest moment, nu mai există o decizie a Comisiei Europene privind ajutorul de stat pentru perioada 2010-2013, Decizia C (2012) 5166 final/19.07.2012 încetându-şi valabilitatea.
Intervenientul susţine că H.G. nr. 1.370/2022 a fost elaborată pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, prin care instanţa a admis în parte acţiunea formulată de Asociaţia Composesoratul Jina şi a obligat pârâtul Guvernul României la adoptarea hotărârii pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei 2010-2013, formulată de Asociaţia Composesoratul Jina, precum şi a Deciziei civile nr. 4.596/23.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 494/54/2017, prin care s-a admis în parte acţiunea formulată de Obştea Peştişani şi a fost obligat pârâtul Guvernul României la adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamentele silvice, care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de hotărâre de Guvern avizat în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei C (2012) 5166 final/19.07.2012.
Precizează intervenientul că cele două hotărâri vizate de H.G. nr. 1.370/2022 nu sunt general obligatorii, nefiind hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi nici hotărâri pronunţate în recursuri în interesul legii, prin urmare se aplică doar celor 2 reclamante care au fost părţi în dosarele nr. 494/54/2017 şi nr. 214/57/2017. La elaborarea H.G. nr. 1.370/2022, ale cărei modificare şi completare se solicită, legiuitorul a avut în vedere beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase. Practic, prin cererea formulată de reclamanţi în prezentul dosar, se doreşte schimbarea destinatarilor H.G. nr. 1.370/2022, în sensul că aceasta se referă la toţi proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, şi repunerea în termenul de depunere a cererilor de acordare a compensaţiilor pentru toţi proprietarii de păduri, chiar dacă aceştia nu şi-au valorificat drepturile pe cale judecătorească sau în termenele prevăzute de lege.
Menţionează intervenientul că H.G. nr. 1.370/2022 nu este o reeditare a hotărârilor de Guvern anterioare (exemplu, H.G. nr. 447/2022 prin care au fost aprobate norme metodologice în baza unei decizii a Comisiei Europene), ci reprezintă un set de norme care se adresează acelor proprietari care au obţinut în instanţă dreptul de a beneficia de despăgubiri (echivalentul compensaţiilor) pentru restricţiile impuse potrivit legii în perioada 2010-2013. Aceste norme metodologice au fost elaborate în baza unor decizii ale instanţelor de judecată, şi nu în baza Deciziei Comisiei Europene C (2012) 5166 final din data de 19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor gestionării durabile a pădurilor, a cărei aplicabilitate s-a încheiat în data de 30.06.2014.
Referitor la modificarea termenului prevăzut la art. 4 alin. (3) din anexa la H.G. nr. 1.370/2022, intervenientul a precizat că art. 68 din Legea nr. 24/2000 prevede că prin acte normative ulterioare se poate prelungi, extinde sau restrânge durata actelor normative temporare. Dispoziţia de prelungire a termenului de aplicare a actului normativ temporar trebuie să intervină însă înainte de expirarea termenului şi să indice, când este cazul, noul termen. Potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia, pot interveni diferite evenimente legislative, cum ar fi: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea. Or, având în vedere faptul că H.G. nr. 1.370/2022 prevede că proprietarii de păduri care au obţinut prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor sunt obligaţi să depună cererile de acordare a compensaţiilor în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice; prin urmare, efectele actului au încetat la data expirării termenului de 30 de zile.
Susţine intervenientul că prin faptul că modifică destinatarii actului, termenele de depunere sau repunerea în termenele de depunere reclamanţii urmăresc, de fapt, modificarea reglementării în cea mai mare parte a ei, lucru nepermis de lege.
Intervenientul susţine că proiectul de act normativ a fost elaborat cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, potrivit căreia a fost stabilită o perioadă pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice, iar reclamantele nu au formulat nicio propunere, sugestie sau opinie.
A mai susţinut intervenientul că prin cererea formulată reclamanţii solicită, de fapt, punerea în executare a celor două hotărâri judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. 494/54/2017 şi nr. 214/57/2017, în interpretarea pe care ele o dau acestor hotărâri, ceea ce este un demers inadmisibil din punct de vedere procesual, reclamanţii nefiind parte în cele două dosare şi nefiind respectat termenul de prescripţie statuat de art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Or, singurele persoane îndreptăţite la un astfel de demers erau reclamantele din cele două dosare, respectiv Obştea Peştişani şi Composesoratul Jina. Obştea Peştişani a obţinut punerea în executare în forma H.G. nr. 1.370/2022, iar Composesoratul Jina nu a urmat procedura de punere în executare, formulând cererea de acordare a compensaţiilor în temeiul H.G. nr. 1.370/2022.
Pentru toate acestea a solicitat respingerea acţiunii.
În drept, a invocat Codul de procedură civilă.
În probaţiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 20.11.2023, reclamanţii au depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepţiei lipsei de interes ca neîntemeiată; respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată; respingerea celorlalte apărări privind fondul cauzei ca neîntemeiate; admiterea cererii astfel cum aceasta a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la excepţia lipsei de interes, reclamanţii au solicitat respingerea ca neîntemeiată a acesteia, întrucât au argumentat şi dovedit interesul în promovarea cererii. Au susţinut că în susţinerea acestei excepţii se indică doar aspecte teoretice în privinţa condiţiei interesului unei persoane de a formula o cerere de chemare în judecată, fără ca pârâtul să arate în concret argumentele pe care îşi sprijină această apărare. Astfel, pârâtul trebuia să demonstreze lipsa folosului practic pe care reclamanţii îl urmăresc prin promovarea demersului în justiţie. Or, în niciun moment pârâtul nu a dovedit contrariul existenţei interesului, pe care reclamanţii l-au învederat şi l-au dovedit odată cu cererea de chemare în judecată. Hotărârea de Guvern pe care o supun spre cenzură, spre verificarea legalităţii, vizează aprobarea de norme metodologice pe baza cărora se recunoaşte şi se face plata compensaţiilor pentru anii 2010-2013, nu numai pentru cele două subiecte de drept la care se referă expres pârâtul, ci pentru toate subiectele de drept care se află într-o situaţie similară, între care se numără şi reclamanţii. De asemenea, prin demersul judiciar reclamanţii au urmărit să demonstreze, prin controlul de legalitate, frauda la lege operată de pârât prin adoptarea acestei H.G. nr. 1.370/2022 care le vatămă direct interesele şi drepturile.
Reclamanţii au subliniat că interesul lor este direct, determinat, personal, născut şi actual şi constă în obţinerea unei hotărâri de Guvern prin care să se reglementeze acordarea compensaţiilor pentru perioada 2010-2013 pentru care ar fi eligibili la încasarea compensaţiilor şi care să vizeze toţi proprietarii de păduri, raţiunea fiind că, în forma actuală a actului atacat, este lezat dreptul lor legitim privat la compensaţii, prevăzut de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic şi de prevederile Deciziei C (2012) 5166 final a Comisiei Europene.
În cauză, dovada proprietăţii acestor terenuri forestiere este reprezentată de titlurile de proprietate şi de procesele-verbale de punere în posesie care le-au fost eliberate, respectiv: 1. Composesoratul Biborţeni - T.P. nr. 1.958/20.12.2002, TP nr. 7.009/30.05.2008, TP nr. 38.905/5.11.2003, TP nr. 39.245/5.12.2003; 2. Composesoratul de Pădure şi Păşune Băţanii Mari - TP nr. 1.970/2003 din 21.01.2004; 3. Composesoratul Filia - TP nr. 7.010/30.05.2008, TP nr. 309/2002 din 11.09.2002; 4. Composesoratul Racoşul de Sus - TP nr. 7.412/12.08.2008, PVPP nr. 2.359/28.04.2005.
Reclamanţii susţin că un al doilea aspect care dovedeşte interesul în promovarea acţiunii constă în imposibilitatea totală sau parţială de a dispune de bunul lor din cauza faptului că o parte semnificativă din suprafeţele pe care le deţin sunt supuse restricţiilor de recoltare, dovadă fiind menţiunile din amenajamentele silvice care se regăsesc, de regulă, la capitolul 5. Or, pentru a compensa imposibilitatea de recoltare a masei lemnoase, prin Legea nr. 46/2008 s-au instituit măsuri privind acordarea unor compensaţii/ajutor de stat proprietarilor de păduri care suferă restricţii.
Mai arată că, pentru concretizarea şi exercitarea dreptului la compensaţii pentru aceste restricţii aferente anilor 2010-2013, reclamanţii au efectuat demersuri pe lângă autorităţile publice cu competenţă specială în domeniu, respectiv au depus cereri la garda forestieră competentă pentru accesarea compensaţiilor. Având în vedere că pentru intervalul de timp 2010-2013 doar pentru doi proprietari au fost acceptate cererile şi documentaţia întocmite în baza H.G. nr. 1.370/2022, pentru restul proprietarilor autorităţile motivând că nu se aplică normele metodologice aprobate prin H.G., deoarece acestea nu prevăd acordarea către proprietari, ci către beneficiarii care deţin hotărâri judecătoreşti definitive, reclamanţii opinează că justifică un interes legitim particular de a formula o acţiune pentru anularea parţială a acestei hotărâri de Guvern, întrucât le vatămă dreptul la compensaţii. Aşadar, interesul în promovarea prezentei acţiuni rezultă din calitatea de proprietar, din restricţiile de recoltare la care sunt supuşi şi din refuzul autorităţilor de a compensa imposibilitatea de recoltare a masei lemnoase de pe terenurile pe care le deţin cu just temei. Atât timp cât reclamanţii nu au încasat compensaţiile care se acordă pentru perioada 1.01.2010-31.12.2013, se concluzionează că justifică interes în promovarea acţiunii, demers judiciar care reprezintă un prim pas pentru a putea încasa compensaţiile aferente perioadei menţionate. În concret, reclamanţii urmăresc să obţină anularea parţială a dispoziţiilor H.G. nr. 1.370/2022 şi obligarea Guvernului României la respectarea obligaţiei legale impuse de prevederile art. 97-99 din Legea nr. 46/2008, ale art. 5-6 din O.G. nr. 14/2010 şi ale celor două decizii ale ICCJ prin care a fost obligat la adoptarea de H.G. privind norme metodologice de acordare a compensaţiilor pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active, reclamanţii solicită respingerea acesteia. În cauză, reclamanţii justifică o calitate procesuală activă, întrucât sunt parte a raportului juridic de drept material, respectiv aceştia au adresat pârâtului Guvernul României Plângerea prealabilă nr. 195/16.05.2023, înregistrată la pârât cu nr. 17/18.412/17.05.2023, prin care i-au solicitat acestuia să adopte o hotărâre materializată într-un act administrativ cu caracter normativ în baza căreia să procedeze la modificarea şi la completarea unor prevederi indicate expres din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022, respectiv cele care fac obiectul prezentei cauze.
Au subliniat că scopul principal şi finalitatea demersului promovat sunt, în esenţă, afirmarea şi probarea vătămării cauzate drepturilor recunoscute de lege în patrimoniul personal, deci promovarea şi afirmarea vătămării în principal a interesului lor legitim privat.
Pe fondul cauzei, reclamanţii arată că pârâtul neagă posibilitatea ca toţi proprietarii afectaţi de restricţii să poată beneficia de dreptul la compensaţii, pe considerentul că la baza adoptării H.G. nr. 1.370/2022 a stat faptul că beneficiarii acesteia sunt doar subiectele de drept ce deţin hotărâri judecătoreşti definitive de recunoaştere în prealabil a dreptului la compensaţii. Susţin că H.G. nr. 1.370/2022 a fost elaborată pentru a pune în executare cele două hotărâri judecătoreşti care priveau nu numai persoanele reclamante din acele două dosare, ci toţi proprietarii de păduri afectaţi de restricţii (aspect ce rezidă din dispozitivul hotărârilor), dovadă fiind proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice, aşa cum a fost postat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la data de 5.10.2021, respectiv pe site-ul Secretariatului General al Guvernului la data de 6.10.2021, de unde rezultă că se aplică tuturor proprietarilor de păduri care suferă restricţii, fără deosebire că subiectele de drept ar trebui să deţină hotărâre judecătorească definitivă în prealabil. Dar acest proiect a fost abandonat, fiind înlocuit cu H.G. nr. 1.370/2022, pe care o contestă, deşi, prealabil, prin Avizul Consiliului Legislativ emis cu nr. 1.217/8.11.2022, acesta a vizat proiectul de hotărâre ce se referea la acordarea de compensaţii financiare cuvenite pentru perioada 2010-2013 proprietarilor de păduri pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie.
În opinia reclamanţilor, adoptarea H.G. nr. 1.370/2022 şi stabilirea unei categorii de beneficiari arbitrare şi aleatorii de către Guvern, fără să ţină seama de dispozitivul celor două hotărâri judecătoreşti şi nici de dispoziţiile legale valorificate de către cele două instanţe (respectiv Legea nr. 46/2008 şi O.G. nr. 14/2010), conduc la reţinerea că H.G. nr. 1.370/2022 este parţial nelegală. Prin urmare, invocarea de către pârât în apărarea sa că la baza elaborării H.G. nr. 1.370/2022 au stat cele două decizii ale instanţelor este superfluă, de vreme ce limitele acestor două hotărâri au fost încălcate de către pârât.
Cu privire la susţinerile vizând lipsa unei decizii a Comisiei Europene pentru perioada 2010-2013, reclamanţii arată că, potrivit Deciziei nr. 36/2015 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru acordarea compensaţiilor, condiţiile sunt: (i) adoptarea unei decizii de către Comisia Europeană - sens în care s-a adoptat Decizia C (2012) 5166 final din 19.07.2012 şi (ii) adoptarea unei hotărâri de Guvern privind aprobarea normelor metodologice, sens în care s-a adoptat H.G. nr. 1.370/2022. Astfel, contrar susţinerilor pârâtului, prima condiţie este în continuare îndeplinită în speţă, respectiv există o decizie a Comisiei Europene care reglementează perioada 2010-2013.
Pentru intervalul pentru care reclamanţii au solicitat acordarea compensaţiilor prin formularea de cereri administrative adresate gărzii forestiere, respectiv perioada 1.01.2010-31.12.2013, decizia produce efecte juridice. Schema de calcul aprobată prin decizia CE acoperă întreaga perioadă a anilor 2010-2013. Decizia C (2012) 5166 final vizează tocmai perioada 2010-2013, iar faptul că în anul 2023 încă nu pot fi accesate compensaţiile de către proprietarii de păduri nu le poate fi imputat. Aşadar, nu se pune în discuţie o ultraactivare a deciziei CE, ci aplicarea prevederilor Deciziei (2012) 5166 final/19.07.2012 nu s-a putut realiza la un moment anterior adoptării H.G., adică în lipsa normelor metodologice. Drept urmare, pentru perioada 2010-2013 există o decizie a Comisiei Europene; susţinerea pârâtului că în 2023 nu mai este valabilă decizia este una nereală. Reiterează reclamanţii că decizia reglementează la nivel comunitar şi aprobă schema privind condiţiile necesare de acordare a compensaţiilor pentru perioada 2010-2013. Or, această perioadă este reglementată legal, iar simplul fapt că procedura de acordare a compensaţiilor pentru anii 2010-2013 nu s-a desfăşurat în acel interval de timp (2010-2013) este imputabil pârâtului, întrucât că nu a adoptat normele metodologice la timp, iar când le-a adoptat în cele din urmă, le-a adoptat defectuos, în frauda legii, însă dreptul proprietarilor pentru a încasa compensaţiile există în continuare.
Reclamanţii au mai solicitat respingerea solicitării pârâtului cu privire la cheltuielile de judecată ca fiind nefondată.
La data de 4.12.2023, reclamanţii au depus la dosarul cauzei note scrise completatoare la apărările formulate iniţial în cererea de chemare în judecată şi răspunsul la întâmpinarea Guvernului României, prin care au arătat că în data de 28.11.2023 Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauzele reunite nr. 46.201/16 şi nr. 47.379/18 privind Obştea de Pădure Porceni Pleşa şi Composesoratul Piciorul Bătrân Banciu (Braşov) versus România - într-o speţă identică/similară cu prezenta cauză, a constatat încălcarea gravă a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
În concret, CEDO a statuat că această conduită a Guvernului României, prin care nu a adoptat şi publicat normele metodologice de acordare a ajutorului de stat menite să compenseze restricţiile impuse de lege proprietarilor terenurilor forestiere pentru anii 2010-2013, a afectat direct principiul legalităţii. Au apreciat reclamanţii că pentru repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restabilirea legalităţii încălcate şi instaurarea ordinii de drept în ceea ce îl priveşte pe reclamant se impune admiterea cererii aşa cum a fost formulată. În sens contrar, rezultă că absenţa normelor metodologice aprobate de Guvern prin care să se recunoască în concret dreptul la compensaţii constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, iar reclamanţii din prezenta cauză sunt prejudiciaţi în dreptul lor de proprietate aşa cum a statuat şi CEDO în hotărârea menţionată, în paragrafele 76-78.
Au susţinut reclamanţii că pentru a nu expune România la o previzibilă nouă condamnare pentru încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi obligarea statului român la plata de despăgubiri materiale şi morale, precum şi la alte cheltuieli, se impune admiterea tuturor petitelor cererii de chemare în judecată aşa cum au fost formulate.
Mai precizează reclamanţii că dispoziţiile art. 46 din Convenţie indică faptul că o constatare a CEDO impune statului pârât o obligaţie legală de a pune capăt încălcării şi să repare consecinţele acesteia. Între altele, hotărârea CEDO impune pentru statul român obligaţia nu doar de a plăti persoanelor în cauză sumele acordate cu titlu de reparaţie echitabilă, ci şi de a lua măsuri generale în ordinea sa juridică internă pentru a pune capăt încălcării constatate de către Curte şi a-i repara efectele. Relevant şi important este că această conformare la hotărârea pronunţată de CEDO se poate face prin adoptarea hotărârii de Guvern modificatoare a H.G. nr. 1.370/2022 în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată. În concret, în practica de aplicare a Recomandării Comitetului de Miniştrii din 12.05.2004 Rec(2004)6 privind îmbunătăţirea căilor de atac interne, CEDO a atras atenţia asupra faptului că statele au obligaţia generală de a rezolva problemele care stau la baza încălcărilor constatate. De asemenea, hotărârea CEDO face parte din Blocul de convenţionalitate în materia drepturilor omului care se integrează în dreptul naţional şi devine prioritară conform art. 20 alin. (2) din Constituţia României, devenind opozabilă statului român şi implicit Guvernului României şi instanţelor de judecată naţionale.
În probaţiune a depus decizia CEDO în limba franceză şi traducerea în limba română.
La data de 15.12.2023, reclamanţii au depus la dosarul cauzei întâmpinare la cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin care solicită respingerea în principiu a cererii de intervenţie accesorie ca inadmisibilă; pe fond, în situaţia în care instanţa va admite în principiu cererea de intervenţie accesorie, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Reclamanţii arată că înţeleg să solicite respingerea în principiu a cererii de intervenţie accesorie a M.M.A.P. în temeiul art. 64 alin. (2) raportat la art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, având în vedere lipsa interesului titularului cererii de a formula cerere de intervenţie accesorie în cauză. Astfel, titularul cererii de intervenţie nu invocă, nu probează şi nu dovedeşte interesul său în formularea cererii, interes care reprezintă o condiţie de exercitare a oricărei cereri adresate unei instanţe de judecată, inclusiv a cererii de intervenţie, condiţie stipulată expres la art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, când enumeră petitele cu care reclamanţii au învestit instanţa, ignoră faptul că, prin soluţia pe care o solicită a fi pronunţată în cauza pendinte în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, nu se vor regăsi obligaţii care să se răsfrângă asupra sa, direct sau indirect, ci doar asupra pârâtului. Prin urmare, titularul cererii de intervenţie accesorie nu justifică un interes legitim ocrotit pentru a formula apărări pertinente pe marginea unei soluţii dintr-o hotărâre care nu îl vizează. În cadrul şi configuraţia procesuală a cauzei deduse judecăţii, în mod cert M.M.A.P. nu poate fi direct afectat de soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză. Aşa fiind, M.M.A.P. nu dovedeşte care ar fi folosul practic care l-ar putea urmări în speţa de faţă.
Susţin reclamanţii că prin admiterea cererii de intervenţie în principiu se acordă dreptul aceleiaşi părţi (pârâtului) să îşi exprime poziţia procesuală de două ori, ceea ce este injust în raport cu reclamanţii. Opinează reclamanţii că Guvernul poate să obţină consultarea ministerului, ca organ de specialitate, în cadrul poziţiei pe care o exprimă în acest dosar, fără însă ca ministerul să devină parte în dosar. De asemenea, poziţia exprimată de minister cuprinde aceleaşi susţineri precum cele ale Guvernului, astfel că nu se aduc argumente juridice proprii, ci, dimpotrivă, susţinerile M.M.A.P. reprezintă o copie fidelă a argumentelor pârâtului, cu privire la care şi-au exprimat deja poziţia prin răspunsul la întâmpinarea pârâtului.
Reclamanţii au solicitat să se constate că M.M.A.P. nu invocă excepţii, ci alegaţiile acestuia privesc doar fondul cauzei.
Reiterează reclamanţii că anularea parţială a H.G. nr. 1.370/2022 şi adoptarea unei noi hotărâri de modificare a acesteia nu presupun ultraactivarea Deciziei Comisiei Europene C (2012) 5166 final, deoarece această decizie reglementează în mod indubitabil perioada cuprinsă între 1.01.2010 şi 30.06.2014. Simplul fapt că în intervalul de timp pentru care există Decizia CE C (2012) 5166 final din 12.07.2012 nu s-au acordat compensaţiile la care statul român s-a obligat printr-o lege organică - Legea nr. 46/2008, cu modificări, nu echivalează cu pierderea dreptului la compensaţii pentru toţi proprietarii de păduri care suferă restricţii şi încetarea obligaţiei corelative a statului de a le acorda.
În opinia reclamanţilor, autorităţile manifestă exces de putere prin aceea că nu au adoptat hotărârea de Guvern decât după 13 ani (adică la finele anului 2022), respectiv că la momentul adoptării acesteia nu au prevăzut acordarea compensaţiilor decât pentru proprietarii de păduri care beneficiază de hotărâri judecătoreşti definitive de recunoaştere a dreptului.
În drept au invocat Codul de procedură civilă.
La data de 30.01.2024, reclamanţii au depus la dosarul cauzei o cerere de renunţare parţială la judecată. Astfel, au arătat că, în temeiul art. 406 din Codul de procedură civilă, înţeleg să renunţe parţial la judecată doar raportat la următoarele petite din acţiunea introductivă: 1. cu privire la petitul I din cererea iniţială - anularea parţială a H.G. nr. 1.370/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.087 din 10.11.2022, în concret: doar raportat la punctul 2 - respectiv, anularea parţială a art. 4 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 privind termenul-limită pentru depunerea cererilor şi a documentaţiilor şi momentul de la care se calculează acest termen; 2. integral raportat la punctul II; 3. integral raportat la punctul III; 4. integral raportat la punctul IV.
Ca efect al constatării renunţării parţiale a petitelor, instanţa urmează a fi învestită doar cu următoarele petite: 1) anularea parţială a Hotărârii de Guvern nr. 1.370/2022 din 9.11.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1087 din 10.11.2022, în concret: a. anularea parţială a articolului 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022, în sensul de a se înlătura sintagma: „beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“; b. anularea parţială a titlului din anexa nr. 1 la normele metodologice, în sensul de a se înlătura sintagma: „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“ şi c. anularea parţială a titlului din anexa nr. 2 la normele metodologice, în sensul de a se înlătura sintagma beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“; 2) obligarea pârâţilor în solidar în cazul admiterii cererii de intervenţie accesorie a M.M.A.P. la plata integrală a tuturor cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă.
Au susţinut că toate argumentele de fapt şi de drept corespunzătoare din acţiunea iniţială rămân integral valabile şi le susţine ca atare, inclusiv toate apărările pe care le-a formulat în cauză şi prin notele completatoare depuse pentru termenul din 6.12.2023, raportat la petitele care vor rămâne deduse judecăţii.
În drept au invocat Codul de procedură civilă.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Deliberând cu prioritate asupra excepţiei lipsei de interes şi excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, Curtea apreciază că excepţiile invocate de pârât sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, pârâtul a susţinut în esenţă că reclamanta nu a dovedit un interes, un folos practic în demararea acestui demers judiciar, dat fiind că nu a făcut dovada încălcării unui drept sau interes legitim prin actul normativ a cărui anulare se solicită.
Instanţa consideră aceste susţineri nefondate.
În drept, art. 32 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, ce reprezintă legea generală în raport cu Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, stabileşte că „orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes“.
Interesul trebuie să fie, în conformitate cu prevederile art. 33 din Codul de procedură civilă, „determinat, legitim, personal, născut şi actual“ şi reprezintă folosul practic, imediat şi direct, urmărit de partea care declanşează procedura judiciară. Această condiţie trebuie să existe nu numai la momentul promovării unei acţiuni în justiţie, ci şi pe tot parcursul soluţionării ei, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac.
În materia contenciosului administrativ, art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede explicit că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public“.
Din coroborarea acestor norme, Curtea reţine că, pentru exercitarea acţiunii în contencios administrativ în condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamantul trebuie să justifice folosul practic, imediat, direct, urmărit de partea care declanşează procedura judiciară, respectiv să indice dreptul sau interesul privat sau public, dar subsidiar unui interes privat, afectat prin conduita autorităţii pârâte.
În cauză, dat fiind că reclamanţii sunt proprietari de terenuri cu vegetaţie forestieră, situate în arii protejate de tip Natura 2000, iar hotărârea de Guvern a cărei anulare se solicită vizează acordarea de compensaţii unei anumite categorii de proprietari de astfel de terenuri, reclamanţii justifică interesul pentru promovarea prezentului demers judiciar.
În ceea ce priveşte apărarea pârâtului că reclamanta nu justifică vreun interes în promovarea cererii de chemare în judecată, având în vedere faptul că Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamante de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, a fost elaborată pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2021, precum şi a Deciziei civile nr. 4.596/23.09.2020, pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, respectiv în Dosarul nr. 494/54/2017, hotărâri ce privesc reclamantele Asociaţia Composesoratul Jina, respectiv Obştea Pestişani, instanţa constată că nu este de natură a dovedi lipsa de interes al reclamantei.
Astfel, prin demersul său judiciar, reclamanta tinde tocmai la emiterea unui act normativ care să reglementeze Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, norme care să se aplice tuturor proprietarilor de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Curtea reţine că aceasta presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi titularul dreptului raportului juridic dedus judecăţii, în acord cu dispoziţiile art. 36 din Codul de procedură civilă.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că au legitimare procesuală activă pentru a formula cerere de anulare a actului administrativ persoanele pretins vătămate în drepturile sau în interesele lor legitime de actul administrativ vizat.
În cauză, reclamanţii au calitatea de proprietari de terenuri cu vegetaţie forestieră, situate în arii protejate de tip Natura 2000, încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, fapt ce presupune restricţii totale sau drastice în recoltarea de masă lemnoasă. Prin raportare la obiectul de reglementare al actului normativ a cărui anulare se solicită, reclamanta se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim, dovedirea în concret a vătămării fiind o chestiune ce ţine de fondul cauzei, nu de legitimare procesuală activă a reclamantei. În principiu, reclamanta intră în categoria persoanelor care ar putea, sub rezerva îndeplinirii unor formalităţi punctuale, să primească compensaţii/ajutoare de stat, de unde concluzia existenţei calităţii procesuale active a acesteia în promovarea prezentei acţiuni şi posibilitatea ca ea să sufere o vătămare prin adoptarea actului normativ contestat în prezenta cauză. În consecinţă, instanţa va respinge şi această excepţie, ca fiind neîntemeiată.
Astfel, reclamanta a invocat un interes legitim privat, în deplină concordanţă cu exigenţele interpretării obligatorii date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 8/2.03.2020.
Prin urmare, faţă de această situaţie de fapt, în raport cu normele juridice evocate anterior, Curtea constată că există identitate între persoana reclamantei şi titularul dreptului raportului juridic dedus judecăţii, astfel că va fi respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.
În ceea ce priveşte fondul cererii deduse judecăţii, Curtea reţine că prin Hotărârea nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022 (H.G.), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, Guvernul României a aprobat Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive.
În nota de fundamentare a acestui normativ s-a menţionat că actul se impune a fi adoptat ca urmare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2021 şi a Deciziei civile nr. 4.596/23.09.2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul înregistrat cu nr. 214/54/2017, respectiv în Dosarul nr. 494/54/2017. Aşadar, H.G. nr. 1.370/2022 a fost adoptată pentru punerea în executare atât a Deciziei nr. 3.701/16.06.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, cât şi a Deciziei nr. 4.596/23.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul înregistrat cu nr. 494/54/2017.
Prin Decizia nr. 3.701/16 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul înregistrat cu nr. 214/54/2017, în soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 130/14 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţa, casând sentinţa şi rejudecând cauza, „a admis acţiunea reclamantei Composesoratul Jina şi a obligat Guvernul României la adoptarea hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei 2010-2013, formulate de reclamantă“.
Relativ la Decizia nr. 4.596/23.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul înregistrat cu nr. 494/54/2017, instanţa constată că prin aceasta a fost respins recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 302/24.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Prin această sentinţă instanţa a admis în parte acţiunea formulată de Obştea Peştişani în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi a obligat pârâtul Guvernul României „să adopte o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012“.
Aşadar, prin această sentinţă, definitivă prin respingerea recursului, instanţa a stabilit, definitiv, în sarcina pârâtului Guvernul României obligaţia de a adopta o hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de hotărâre de Guvern avizat de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei C (2012) 5166 final/19.07.2012, hotărârea urmând a se aplica tuturor proprietarilor care au restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, iar nu doar beneficiarilor cărora lea fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri, aşa cum a stabilit pârâtul prin H.G. nr. 1.370/2022.
Pârâtul Guvernul României trebuia, aşadar, să adopte un act administrativ cu caracter normativ şi care să cuprindă reglementări formulate abstract, de principiu, cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de persoane sau situaţii care se încadrează în ipoteza normei pe care o instituie, determinate fiind numai criteriile pentru stabilirea sferei destinatarilor, iar nu fiecare beneficiar în parte.
Curtea mai constată că în actul normativ atacat există contradicţii.
Astfel, instanţa reţine că, potrivit art. 1 din H.G. nr. 1.370/2022, „Se aprobă Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, denumite în continuare compensaţii, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.“
De asemenea, conform art. 1 din anexa la H.G. nr. 1.370/2022, „Prezentele norme se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase.“
Pe de altă parte, conform art. 2 din anexă, „Prevederile prezentelor norme se aplică beneficiarilor, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) deţin documente care atestă dreptul de proprietate asupra suprafeţei de pădure pentru perioada 2010-2013; b) au avut încheiat contract de administrare sau de servicii silvice pentru perioada 2010-2013; c) fac dovada existenţei unui amenajament silvic în vigoare în perioada 2010-2013, prin care suprafeţele de pădure pentru care se solicită compensaţii au fost încadrate în tipurile funcţionale T1 şi/sau T2; d) fac dovada faptului că suprafeţele de pădure pentru care se solicită plăţile compensatorii se suprapuneau în perioada 2010-2013 în totalitate peste reţeaua ecologică europeană Natura 2000 în România; e) declară pe propria răspundere că nu au primit compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru perioada 20102013.“
Instanţa observă că, dacă prin dispoziţiile art. 1 din anexă se prevede că sunt beneficiari ai normelor metodologice cei cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri, prin dispoziţiile art. 2 din aceeaşi anexă se prevede că au calitatea de beneficiari cei care fac dovada dreptului de proprietate, a existenţei contractelor de prestare servicii silvice, a încadrării suprafeţelor deţinute în tipurile funcţionale T1 şi/sau T2, a suprapunerii terenurilor forestiere deţinute în proprietate în totalitate peste reţeaua ecologică europeană Natura 2000 în România.
Aşadar, deşi, pe de o parte, stabileşte că cei în privinţa cărora instanţa de judecată a verificat îndeplinirea condiţiilor de a primi despăgubiri sunt destinatari ai normelor metodologice, pe de altă parte, prin reglementarea cuprinsă la art. 2, actul administrativ cu caracter normativ prevede verificarea de către autoritatea administrativă a îndeplinirii de către solicitanţi a condiţiilor de acordare a despăgubirilor. Or, o astfel de verificare nu este posibilă dacă dreptul solicitantului de a primi despăgubiri a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească, deoarece, într-o astfel de situaţie, hotărârea judecătorească pronunţată ca urmare a verificării de către instanţă a îndeplinirii condiţiilor de acordare se impune autorităţii administrative prin prisma puterii sale executorii şi a efectului său obligatoriu, conform art. 433 şi 435 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, trebuie considerat că sintagma „pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive“ se interpretează în sensul că H.G. nr. 1.370/2022 a fost emisă în vederea punerii în executare a Deciziei civile nr. 3.701 din 16.06.2021, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, precum şi a Deciziei civile nr. 4.596 din 23.09.2020, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 494/54/2017, dar că reglementează Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, ai căror destinatari sunt toţi proprietarii care au restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, iar nu doar beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri, aşa cum a stabilit pârâtul prin H.G. nr. 1.370/2022.
Pentru aceste motive, Curtea va respinge excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, va admite acţiunea formulată de reclamanţii Composesoratul Racoşul de Sus, Composesoratul Filia, Composesoratul Biborţeni şi Composesoratul de Pădure şi Păşune Băţanii Mari, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, va dispune anularea parţială a Hotărârii de Guvern nr. 1.370/2022 din 9.11.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1087 din 10.11.2022, în ceea ce priveşte: - articolul 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022, în sensul de a se înlătura sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“; - titlul din anexa nr. 1 la normele metodologice, în sensul de a se înlătura sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“; - titlul din anexa nr. 2 la normele metodologice, în sensul de a se înlătura sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“.
Faţă de soluţia dată cererii principale, Curtea va respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în interesul pârâtului Guvernul României.
În baza art. 453 din Codul de procedură civilă va obliga pe pârâtul Guvernul României la plata sumei de 50 de lei, cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
HOTĂRĂŞTE:
Respinge excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Admite acţiunea formulată de reclamanţii Composesoratul Racoşul de Sus, Composesoratul Filia, Composesoratul Biborţeni şi Composesoratul de Pădure şi Păşune Băţanii Mari, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
Dispune anularea parţială a Hotărârii de Guvern nr. 1.370/2022 din 9.11.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1087 din 10.11.2022, în ceea ce priveşte:
- articolul 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022, în sensul de a se înlătura sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“;
– titlul din anexa nr. 1 la normele metodologice, în sensul de a se înlătura sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“;
– titlul din anexa nr. 2 la normele metodologice, în sensul de a se înlătura sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“.
Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în interesul pârâtului Guvernul României.
Obligă pe pârâtul Guvernul României la plata sumei de 50 de lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Braşov, sub sancţiunea nulităţii.
Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă astăzi, 21.02.2024.
PREŞEDINTE
IOANA ŢĂRMURE
Grefier,
Adina-Maria Szasz
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
