Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anex din 9 mai 2024
Monitorul Oficial 400 din 12 Mai 2026 (M. Of. 400/2026)
NORME METODOLOGICE din 12 mai 2026 privind mecanismul de acordare şi derulare a împrumuturilor acordate unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2026 privind aprobarea unor măsuri în vederea accelerării implementării investiţiilor finanţate prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, prin asigurarea lichidităţii temporare prin împrumuturi pe termen scurt, acordate de Ministerul Finanţelor, documentele în baza cărora se acordă împrumutul şi cele care stau la baza obţinerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituţiilor publice locale EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 400 din 12 mai 2026
──────────aprobate prin ordinul nr. 531 din 12 mai 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 400 din 12 mai 2026.──────────art. 1(1) prin derogare de la prevederile art. 20 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate româniei prin mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar româniei pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul mecanismului de redresare şi rezilienţă, aprobată cu ...
Monitorul Oficial 371 bis din 04 Mai 2026 (M. Of. 371 bis/2026)
ANEXĂ din 30 aprilie 2026 privind centralizatorul cotelor de recoltă pentru specia căprior (Capreolus capreolus) pentru perioada de vânătoare mai 2026-30 aprilie 2027 EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 371 bis din 4 mai 2026
──────────aprobată prin ordinul nr. 800 din 30 aprilie 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 371 din 4 mai 2026.──────────┌────┬────┬─────────────────┬───────────────────┬────────────────────────────────────────┐│ │ │gestionari │fond cinegetic │cote de recoltă aprobate la: ││ │ ├─────────────────┼───┬───────────────┼────────────────────────────────────────┤│ │ │ │ │ ...
Monitorul Oficial 331 bis din 27 Aprilie 2026 (M. Of. 331 bis/2026)
STANDARDE din 22 aprilie 2026 specifice minime de calitate obligatorii pentru servicii sociale cu cazare de tip Centru de abilitare şi reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilităţi, Centru de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi EMITENT: Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 331 bis din 27 aprilie 2026
──────────aprobate prin ordinul nr. 507 din 22 aprilie 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 331 din 27 aprilie 2026.────────── ────────────────────secŢiunea i În cuprinsul prezentelor standarde, sunt utilizate expresii şi acronime care au înţelesurile următoare:┌────────────┬─────────────────────────┐│ │autoritatea naţională ││anpdpd │pentru protecţia ││ │drepturilor persoanelor ││ ...
Monitorul Oficial 373 din 05 Mai 2026 (M. Of. 373/2026)
HOTĂRÂRE nr. 255 din 23 aprilie 2026 privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar ale unui bun imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vrancea EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 373 din 5 mai 2026
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea datelor de identificare, precum şi a valorii de inventar ale bunului imobil înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi aflat în administrarea direcţiei judeţene pentru cultură vrancea, având datele ...
Monitorul Oficial 367 bis din 04 Mai 2026 (M. Of. 367 bis/2026)
ANEXE din 8 aprilie 2026 privind modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata inflaţiei din anul 2025 EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 367 bis din 4 mai 2026
──────────conţinute de ordinul nr. 407 din 8 aprilie 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 367 din 4 mai 2026.──────────anexa 1 (anexa nr. 1 la ordinul nr. 96/2014)a. tarif pentru analize şi examene de laborator în domeniul sănătăţii animalelor şi în domeniul organismelor modificate genetic┌────┬──────────────┬───────────────────┬─────────────────┬─────────────────┬──────────┬────────┐│ │ │ │ ...
Monitorul Oficial 364 din 30 Aprilie 2026 (M. Of. 364/2026)
CONVENŢIA MULTILATERALĂ din 19 septembrie 2024 pentru a facilita implementarea pilonului doi al regulii de supunere la impozitare*) EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 364 din 30 aprilie 2026
──────────ratificată prin legea nr. 60 din 30 aprilie 2026, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 364 din 30 aprilie 2026.──────────*) traducere.părţile la prezenta convenţie,salutând soluţia bazată pe doi piloni pentru abordarea provocărilor fiscale generate de digitalizarea economiei a cadrului incluziv al ocde/g20 privind erodarea bazei impozabile şi transferul profiturilor (denumită în continuare "soluţia bazată pe doi piloni a cadrului incluziv al ocde/g20"),luând act de faptul că, în cadrul soluţiei bazate pe doi piloni a cadrului incluziv al ocde/g20, a fost elaborată o regulă de supunere la impozitare şi care face parte integrantă din obţinerea unui consens pentru ...
Monitorul Oficial 361 din 30 Aprilie 2026 (M. Of. 361/2026)
DECIZIA nr. 94 din 4 februarie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 361 din 30 aprilie 2026
┌─────────────────┬──────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihai busuioc │- ...
Monitorul Oficial 358 din 30 Aprilie 2026 (M. Of. 358/2026)
HOTĂRÂRE nr. 357 din 29 aprilie 2026 pentru modificarea şi completarea Regulamentului-cadru privind criteriile pe baza cărora se stabileşte procentul de majorare salarială pentru persoanele prevăzute la art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi condiţiile de înfiinţare a posturilor în afara organigramei în cadrul instituţiilor şi/sau autorităţilor publice care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 234/2023 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 358 din 30 aprilie 2026
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. iregulamentul-cadru privind criteriile pe baza cărora se stabileşte procentul de majorare salarială pentru persoanele prevăzute la art. 16 alin. (1) şi (2) din legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi condiţiile de înfiinţare a posturilor în afara organigramei în cadrul instituţiilor şi/sau autorităţilor publice care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin mecanismul de redresare şi rezilienţă, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 234/2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 219 din 16 martie 2023, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică ...
Monitorul Oficial 339 din 28 Aprilie 2026 (M. Of. 339/2026)
REZOLUŢIA MSC.552(108) din 23 mai 2024 referitoare la amendamentele la Codul internaţional pentru siguranţa transportului de cereale în vrac (Codul internaţional pentru cereale) EMITENT: Organizaţia Maritimă Internaţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 339 din 28 aprilie 2026
──────────conţinută de ordinul nr. 381 din 17 aprilie 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 339 din 28 aprilie 2026.──────────comitetul de siguranţă maritimă,amintind articolul 28 (b) din convenţia privind crearea organizaţiei maritime internaţionale referitor la funcţiile comitetului,luând act de rezoluţia msc.23(59), prin care a adoptat codul internaţional pentru siguranţa transportului de cereale în vrac („codul internaţional pentru cereale“), care a devenit obligatoriu în temeiul capitolului vi din convenţia internaţională pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, 1974 („convenţia“),luând act, de asemenea, de articolul viii(b) şi de regula vi/8.1 din convenţia privind procedura de modificare a codului internaţional pentru cereale,luând ...
Monitorul Oficial 335 din 27 Aprilie 2026 (M. Of. 335/2026)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 32 din 23 aprilie 2026 privind accesul străinilor pe piaţa muncii din România, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 335 din 27 aprilie 2026
Ţinând cont de deficitul accentuat de forţă de muncă calificată cu care se confruntă economia româniei, precum şi de creşterea constantă a cererii de lucrători proveniţi din state terţe, în special în sectoare economice de importanţă strategică, fapt ce impune adoptarea unor măsuri legislative urgente pentru reglementarea procesului de plasare a străinilor pe piaţa muncii,având în vedere necesitatea adaptării cadrului normativ privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul româniei la realităţile actuale ale pieţei muncii şi la volumul crescut de solicitări formulate de angajatori în vederea încadrării în muncă a cetăţenilor proveniţi din state terţe,având în vedere obiectivul ...








