Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
amendamente din 22 mai 2012
Monitorul Oficial 294 din 04 Mai 2012 (M. Of. 294/2012)
PROTOCOL din 24 noiembrie 2010 privind privilegiile si imunitatile Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii*) EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 4 mai 2012
-----------*) traducere.pãrţile la prezentul protocol,având în vedere prevederile convenţiei pentru stabilirea centrului sud-est european de aplicare a legii, semnatã la bucureşti la 9 decembrie 2009, respectiv cã statele membre vor încheia un protocol privind privilegiile şi imunitãţile centrului sudest european de aplicare a legii,au fost de acord cu urmãtoarele:titlul iprevederi generaleart. 1definiţiipentru scopurile prezentului protocol:(a) convenţia selec înseamnã convenţia pentru stabilirea centrului sud-est european de aplicare a legii, semnatã la bucureşti la 9 decembrie 2009;(b) selec înseamnã centrul sud-est european de aplicare a legii;(c) ţarã gazdã înseamnã ţara unde se aflã sediul selec;(d) reprezentanţi ai statelor membre înseamnã membrii delegaţiilor ...
LEGE nr. 70 din 25 aprilie 2012 pentru ratificarea Protocolului privind privilegiile si imunitatile Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii, semnat la Bucuresti la 24 noiembrie 2010 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 4 mai 2012
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. articol unicse ratificã protocolul privind privilegiile şi imunitãţile centrului sud-est european de aplicare a legii, semnat la bucureşti la 24 noiembrie 2010.aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã.preŞedintele camerei deputaŢilor roberta alma anastase preŞedintele senatului vasile blagabucureşti, 25 aprilie 2012.nr. 70.protocol privind privilegiile şi imunitãţilecentrului sud-est european de aplicare a legii*)-----------*) traducere.pãrţile la prezentul protocol,având în vedere prevederile convenţiei pentru stabilirea centrului sud-est european de aplicare a legii, semnatã la bucureşti la 9 decembrie 2009, respectiv cã statele membre vor încheia un protocol privind ...
Monitorul Oficial 292 din 03 Mai 2012 (M. Of. 292/2012)
REZOLUTIE nr. MSC.311(88) din 3 decembrie 2010 privind adoptarea amendamentelor la Codul international pentru instalatiile de protectie contra incendiului (Codul FSS) EMITENT: ORGANIZATIA MARITIMA INTERNATIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 292 din 3 mai 2012
Comitetul de siguranţã maritimã,amintind art. 28(b) din convenţia privind crearea organizaţiei maritime internaţionale referitor la funcţiile comitetului,ţinând cont de rezoluţia msc.98(73) prin care a adoptat codul internaţional pentru instalaţiile de protecţie contra incendiului (denumit în continuare codul fss), care a devenit obligatoriu potrivit cap. ii-2 al convenţiei internaţionale din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (denumitã în continuare convenţia),ţinând cont, de asemenea, de art. viii(b) şi de regula ii-2/3.22 ale convenţiei referitoare la procedura de amendare a codului fss,luând în considerare, la cea de-a optzeci şi opta sesiune a sa, amendamentele la codul fss, propuse şi difuzate în conformitate ...
ORDIN nr. 330 din 24 aprilie 2012 privind publicarea acceptarii amendamentelor la Codul international pentru instalatiile de protectie contra incendiului (Codul FSS), adoptate de Organizatia Maritima Internationala prin Rezolutia MSC.311(88) a Comitetului de Siguranta Maritima din 3 decembrie 2010 EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 292 din 3 mai 2012
Având în vedere prevederile art. viii(b)(vi)(2)(bb) şi ale art. viii(b)(vii)(2) din convenţia internaţionalã din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (solas 1974),în temeiul prevederilor art. 2 pct. 18 şi ale art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul transporturilor şi infrastructurii emite urmãtorul ordin:art. 1se publicã amendamentele la codul internaţional pentru instalaţiile de protecţie contra incendiului (codul fss), adoptate de organizaţia maritimã internaţionalã prin rezoluţia msc.311(88) a comitetului de siguranţã maritimã din 3 decembrie 2010, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.art. ...
Monitorul Oficial 278 din 26 Aprilie 2012 (M. Of. 278/2012)
ACORD DE COFINANTARE din 17 ianuarie 2012 intre Ministerul Mediului si Padurilor si Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 26 aprilie 2012
Întrucât programul naţiunilor unite pentru dezvoltare (pnud) şi ministerul mediului şi pãdurilor (mmp) au convenit sã coopereze pentru implementarea în românia a programului de granturi mici al fondului global de mediu (gef sgp),întrucât mmp este de acord sã contribuie cu fonduri la pnud sub formã de cofinanţare pentru implementarea gef sgp,întrucât pnud este pregãtit sã primeascã şi sã administreze contribuţia pentru implementarea gef sgp,întrucât guvernul româniei a fost informat în legãturã cu contribuţia mmp la pnud,întrucât pnud va desemna gef sgp ca agenţie de execuţie,pnud şi mmp sunt de acord asupra urmãtoarelor:art. iscop şi obiective1 prezentul acord stabileşte condiţiile şi ...
HOTARARE nr. 288 din 11 aprilie 2012 pentru aprobarea Acordului de cofinantare dintre Ministerul Mediului si Padurilor si Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare in Romania, semnat la Bucuresti la 11 ianuarie 2012, respectiv la 17 ianuarie 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 26 aprilie 2012
Având în vedere prevederile art. iii pct. 3 din acordul dintre guvernul româniei şi programul naţiunilor unite pentru dezvoltare, semnat la bucureşti la 23 ianuarie 1991, aprobat prin hotãrârea guvernului nr. 113/1991,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 20 din legea privind tratatele nr. 590/2003,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1se aprobã acordul de cofinanţare dintre ministerul mediului şi pãdurilor şi programul naţiunilor unite pentru dezvoltare în românia, semnat la bucureşti la 11 ianuarie 2012, respectiv la 17 ianuarie 2012.art. 2(1) contribuţia ministerului mediului şi pãdurilor la cofinanţarea programului de granturi mici al fondului global de mediu ...
Monitorul Oficial 279 din 26 Aprilie 2012 (M. Of. 279/2012)
LEGE nr. 68 din 25 aprilie 2012 pentru ratificarea Acordului de imprumut (Proiectul privind modernizarea sistemului de asistenta sociala) dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, semnat la Bucuresti la 8 iulie 2011 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 26 aprilie 2012
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.art. 1se ratificã acordul de împrumut dintre românia şi banca internaţionalã pentru reconstrucţie şi dezvoltare, în valoare de 500 milioane euro echivalent, referitor la proiectul privind modernizarea sistemului de asistenţã socialã, denumit în continuare proiect, semnat la bucureşti la 8 iulie 2011, denumit în continuare acord.art. 2(1) ministerul muncii, familiei şi protecţiei sociale este desemnat agenţie de implementare a proiectului şi în aceastã calitate i se deleagã întreaga autoritate şi responsabilitate în realizarea acestuia.(2) ministerul finanţelor publice va încheia cu ministerul muncii, familiei şi protecţiei sociale un acord subsidiar prin care se vor stabili drepturile şi ...
Monitorul Oficial 267 din 23 Aprilie 2012 (M. Of. 267/2012)
MEMORANDUM DE INTELEGERE din 21 martie 2012 privind implementarea mecanismului financiar SEE 2009-2014 intre Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, denumite in continuare state donatoare, si Guvernul Romaniei, denumit in continuare statul beneficiar, denumite in continuare impreuna partile*) EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 267 din 23 aprilie 2012
-----------*) traducere.Întrucât protocolul 38b la acordul see, încorporat în acordul see prin acordul dintre uniunea europeanã, islanda, principatul liechtenstein şi regatul norvegiei privind mecanismul financiar see 2009-2014, stabileşte un mecanism financiar (denumit în continuare mecanismul financiar see 2009-2014) prin care statele donatoare vor contribui la reducerea disparitãţilor economice şi sociale în spaţiul economic european,întrucât mecanismul financiar see 2009-2014 urmãreşte întãrirea relaţiilor dintre statele donatoare şi statul beneficiar în beneficiul reciproc al cetãţenilor lor,întrucât prin decizia comitetului permanent al statelor aels nr. 5/2010/cp din 9 decembrie 2010 statele donatoare au acordat comitetului mecanismului financiar, stabilit prin decizia comitetului permanent al statelor ...
ORDIN nr. 265 din 4 aprilie 2012 pentru publicarea Memorandumului de intelegere dintre Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei si Guvernul Romaniei privind implementarea mecanismului financiar SEE 2009-2014 EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 267 din 23 aprilie 2012
În conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (2) din legea nr. 590/2003 privind tratatele,în temeiul art. 9 alin. (1) şi art. 10 alin. (2) din hotãrârea guvernului nr. 967/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor europene, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul afacerilor europene emite prezentul ordin.art. 1se aprobã publicarea memorandumului de înţelegere dintre islanda, principatul liechtenstein, regatul norvegiei şi guvernul româniei privind implementarea mecanismului financiar see 2009-2014, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.art. 2prezentul ordin se publicã în monitorul oficial al româniei, partea i. ministrul afacerilor europene, leonard orbanbucureşti, 4 aprilie 2012.nr. 265.anexĂ memorandum de ÎnŢelegere*)privind implementarea mecanismului financiar ...
Monitorul Oficial 202 din 27 Martie 2012 (M. Of. 202/2012)
HOTĂRÂRE nr. 215 din 20 martie 2012 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2012-2015, a Inventarului măsurilor preventive anticorupţie şi a indicatorilor de evaluare, precum şi a Planului naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie 2012-2015 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 202 din 27 martie 2012
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă strategia naţională anticorupţie pe perioada 2012-2015, prevăzută în anexa nr. 1.art. 2se aprobă inventarul măsurilor preventive anticorupţie şi indicatorii de evaluare, prevăzuţi în anexa nr. 2.art. 3se aprobă planul naţional de acţiune pentru implementarea strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2012-2015, prevăzut în anexa nr. 3.art. 4anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrumihai-rĂzvan ungureanucontrasemnează:ministrul justiţiei,cătălin marian predoiuministrul administraţiei şi internelor,gabriel bercaministrul comunicaţiilorşi societăţii informaţionale,răzvan mustea-Şerbanministrul economiei,comerţului şi mediului de afaceri,lucian nicolae bodesecretarul general al guvernului,dezsi attilaministrul apărării naţionale,gabriel opreaministrul afacerilor externe,cristian diaconescuministrul afacerilor europene,leonard orbanministrul ...








