Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
amendamente din 18 decembrie 2009
Monitorul Oficial 9 din 07 Ianuarie 2009 (M. Of. 9/2009)
REGLEMENTAREA AERONAUTICA CIVILA ROMANA din 17 decembrie 2008 RACR-TABP "Transportul aerian al bunurilor periculoase", editia 3/2008 EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 9 din 7 ianuarie 2009
Introducere activitatea aeronauticã civilã pe teritoriul şi în spaţiul aerian naţional este reglementatã prin codul aerian, prin acte normative interne din domeniu, precum şi în conformitate cu prevederile convenţiei privind aviaţia civilã internaţionalã, semnatã la chicago la 7 decembrie 1944, ale altor convenţii şi acorduri internaţionale la care românia este parte. reglementãrile aeronautice civile române sunt elaborate, emise sau adoptate în conformitate cu prevederile şi recomandãrile convenţiei privind aviaţia civilã internaţionalã, semnatã la chicago la 7 decembrie 1944, ale altor convenţii şi acorduri internaţionale la care românia este parte, astfel încât sã se asigure ...
Monitorul Oficial 802 din 28 Noiembrie 2008 (M. Of. 802/2008)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 157 din 12 noiembrie 2008 pentru reglementarea unor masuri privind datoria publica in scopul aplicarii art. 14 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 28 noiembrie 2008
Având în vedere: - prevederile alin. (9) al art. 14 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 109/2008 , cu modificãrile ulterioare; - urgenţa în definitivarea paşilor legali pentru asigurarea cadrului necesar aplicãrii noului mecanism privind datoria publicã începând cu data de 1 ianuarie 2009, astfel cum s-a stabilit prin ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 64/2007 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 109/2008 , cu modificãrile ulterioare, şi conform celor agreate cu finanţatorii; - ...
Monitorul Oficial 742 din 03 Noiembrie 2008 (M. Of. 742/2008)
GHID DE FINANTARE din 23 octombrie 2008 a Programului de inlocuire sau completare a sistemelor clasice de incalzire cu sisteme care utilizeaza energie solara, energie geotermala si energie eoliana ori alte sisteme care conduc la imbunatatirea calitatii aerului, apei si solului EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI DEZVOLTARII DURABILE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 742 din 3 noiembrie 2008
Prezentul ghid de finanţare furnizeazã informaţii privind completarea cererilor de înscriere în programul de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încãlzire cu sisteme care utilizeazã energie solarã, energie geotermalã şi energie eolianã ori alte sisteme care conduc la îmbunãtãţirea calitãţii aerului, apei şi solului, denumit în continuare program, a cererilor de finanţare pentru proiecte, precum şi desfãşurarea programului de finanţare. ghidul de finanţare este documentul în care sunt precizate toate criteriile de eligibilitate care trebuie sã fie îndeplinite de cãtre solicitantul finanţãrii, precum şi cele privind proiectul şi cheltuielile, bugetul prevãzut şi desfãşurarea programului de finanţare. cap. i generalitãţi art. 1 obiectul programului obiectul ...
ORDIN nr. 1.339 din 23 octombrie 2008 pentru aprobarea Ghidului de finantare a Programului de inlocuire sau completare a sistemelor clasice de incalzire cu sisteme care utilizeaza energie solara, energie geotermala si energie eoliana ori alte sisteme care conduc la imbunatatirea calitatii aerului, apei si solului EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI DEZVOLTARII DURABILE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 742 din 3 noiembrie 2008
În baza art. 131 alin. (3) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 105/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul art. 5 alin. (7) din hotãrârea guvernului nr. 368/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi dezvoltãrii durabile, cu completãrile ulterioare, ministrul mediului şi dezvoltãrii durabile emite prezentul ordin. art. 1 se aprobã ghidul de finanţare a programului de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încãlzire cu sisteme care utilizeazã energie solarã, energie geotermalã şi energie eolianã ori alte sisteme care conduc la îmbunãtãţirea calitãţii aerului, apei şi solului, ...
Monitorul Oficial 699 din 14 Octombrie 2008 (M. Of. 699/2008)
LEGE nr. 167 din 2 octombrie 2008 pentru modificarea si completarea Legii imbunatatirilor funciare nr. 138/2004 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 14 octombrie 2008
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. art. i legea îmbunãtãţirilor funciare nr. 138/2004 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 369 din 28 aprilie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. la articolul 2, alineatele (2)-(4) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins: "(2) amenajãrile de îmbunãtãţiri funciare cuprind urmãtoarele categorii de lucrãri: a) îndiguiri şi regularizãri ale cursurilor de apã prin care se asigurã, în principal, protecţia terenurilor şi a oricãror categorii de construcţii ...
Monitorul Oficial 632 din 01 Septembrie 2008 (M. Of. 632/2008)
AMENDAMENT din 8 decembrie 2006 la Conventia internationala din 1974 pentru ocrotirea vietii omenesti pe mare, asa cum a fost amendata EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 1 septembrie 2008
Cap. ii-1 construcŢie - structurĂ, compartimentare Şi stabilitate, maŞini Şi instalaŢii electrice partea a-1 structura navelor regula 3-2 - prevenirea coroziunii tancurilor de balast cu apã de mare de la petroliere şi vrachiere 1. textul existent şi titlul regulii 3-2 se înlocuiesc dupã cum urmeazã: "acoperirile de protecţie de la tancurile destinate balastãrii cu apã de mare de la bordul tuturor tipurilor de nave şi de la spaţiile din dublu bordaj al vrachierelor 1 paragrafele 2 şi 4 din ...
REZOLUTIE nr. MSC. 216 (82) din 8 decembrie 2006 Adoptarea amendamentelor la Conventia internationala din 1974 pentru ocrotirea vietii omenesti pe mare, asa cum a fost amendata EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 1 septembrie 2008
Comitetul securitãţii maritime, amintind art. 28 (b) din convenţia privind crearea organizaţiei maritime internaţionale, referitor la funcţiile comitetului, amintind, de asemenea, art. viii (b) din convenţia internaţionalã din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (solas), denumitã în continuare convenţia, cu privire la procedura de amendare aplicabilã anexei la convenţie, cu excepţia prevederilor cap. i al acesteia, luând în considerare, la cea de-a 82-a sesiune a sa, amendamentele la convenţie, propuse şi difuzate în conformitate cu art. viii (b)(i) din aceasta: 1. adoptã, în conformitate cu art. viii ...
ORDIN nr. 1.029 din 20 august 2008 EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 1 septembrie 2008 privind publicarea acceptarii amendamentelor la Conventia internationala din 1974 pentru ocrotirea vietii omenesti pe mare, asa cum a fost amendata, adoptate de Organizatia Maritima Internationala prin anexa 1 la Rezolutia MSC. 216 (82) a Comitetului Securitatii Maritime din 8 decembrie 2006
În temeiul prevederilor art. 12 lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 4 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe cãile navigabile interioare, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 2 pct. 18 şi ale art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 367/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificãrile ulterioare, ministrul transporturilor emite urmãtorul ordin: art. 1 se publicã amendamentele la convenţia internaţionalã din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti ...
Monitorul Oficial 542 din 17 Iulie 2008 (M. Of. 542/2008)
NORME METODOLOGICE din 24 iunie 2008 de aplicare a prevederilor art. 14 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 17 iulie 2008
1. art. 14 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 64/2007 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 109/2008 , denumitã în continuare ordonanţã de urgenţã: (1) Începând cu anul 2009, ministerul economiei şi finanţelor preia spre administrare urmãtoarele categorii de acorduri de împrumut, numai dupã obţinerea acordului finanţatorului: a) acorduri de împrumut contractate de ordonatorii principali de credite cu garanţia statului sau contractate de ministerul economiei şi finanţelor şi subîmprumutate acestora, pentru care sursa de rambursare este bugetul de stat, prin bugetul împrumutatului/subîmprumutatului, bugetul asigurãrilor sociale de stat şi ...
HOTARARE nr. 683 din 24 iunie 2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 14 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 17 iulie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 14 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 109/2008 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având în vedere prevederile pct. 14.2 din normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publicã, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 1.470/2007 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 14 din ...








