Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 963 din 28 Decembrie 2002 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 963 din 28 Decembrie 2002

Monitorul Oficial 963 din 28 Decembrie 2002 (M. Of. 963/2002)

1. NORME METODOLOGICE din 18 decembrie 2002 privind supravegherea, in perioada 1 ianuarie 2003-31 decembrie 2006, a exportului in Uniunea Europeana a unor produse siderurgice originare din Romania EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

Art. 1 prezentele norme metodologice sunt elaborate în conformitate cu prevederile acordului european instituind o asociere între românia, pe de o parte, şi comunitatile europene şi statele membre ale acestora, pe de alta parte, ratificat prin legea nr. 20/1993 , denumit în continuare acordul european, şi luând în considerare necesitatea ca, pana la adoptarea unei decizii a consiliului de asociere românia-uniunea europeanã privind reînnoirea pentru perioada 1 ianuarie 2003-31 decembrie 2006 a sistemului de dubla supraveghere a exporturilor unor produse siderurgice originare din românia, aplicat din 1995, sa se procedeze la o supraveghere statistica a acestor exporturi ...

2. NORMA din 18 decembrie 2002 privind regimul de export al tesaturilor si produselor textile romanesti in Statele Unite ale Americii si Canada EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

SecŢiunea 1 dispoziţii generale art. 1 (1) exportul de tesaturi şi produse textile româneşti în statele unite ale americii (s.u.a.) şi canada se efectueazã, fãrã eliberarea de licenţe de export, cu încadrarea în cotele acordate româniei de cãtre aceste tari. (2) Încadrarea în cotele acordate româniei se realizeazã prin acordarea de cãtre departamentul de comerţ exterior a unei vize textile pentru s.u.a., respectiv a unui certificat de licentiere pentru canada, sub semnatura persoanelor autorizate în acest sens din cadrul departamentului, ale cãror specimene de semnatura sunt notificate autoritãţilor ...

3. NORME METODOLOGICE din 18 decembrie 2002 privind modul de administrare a contingentelor tarifare cu taxa vamala redusa la importul in Romania al unor produse agroalimentare originare din tarile membre ale Acordului Central European de Comert Liber (CEFTA), precum si din Republica Turcia, Republica Lituania si Statul Israel EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

Art. 1 pentru anul 2003, la importul în românia de produse agricole originare din ţãrile membre ale cefta republica bulgaria, republica ceha, republica slovaca, republica ungara, republica polonia, republica slovenia şi, din anul 2003, republica croatia -, precum şi din republica turcia, republica lituania şi statul israel, sunt deschise contingente tarifare prevãzute în anexele nr. 4.1a)-4.1g) şi anexele nr. 4.2-4.4 la prezentele norme metodologice. art. 2 admiterea la import a mãrfurilor în cadrul regimului preferenţial se va face în baza certificatului de import, al cãrui model este prevãzut în anexa nr. ...

4. NORME METODOLOGICE din 18 decembrie 2002 privind deschiderea de contingente tarifare la importul in Romania al unor categorii de vinuri si bauturi alcoolice originare din Uniunea Europeana si modul de administrare a acestor contingente in anul 2003 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

Art. 1 (1) la importul în românia al produselor originare din uniunea europeanã se deschid, pentru anul 2003, contingentele tarifare prevãzute în anexa nr. 2.1 la prezentele norme metodologice. (2) admiterea la import a mãrfurilor originare din uniunea europeanã în cadrul contingentelor tarifare stabilite potrivit art. 3 se face numai dupã prezentarea în fata autoritãţilor vamale a certificatului de import prevãzut la art. 3 alin. (1) lit. a) şi a certificatului de circulaţie a mãrfurilor tip eur 1, eliberat de autoritãţile vamale ale uniunii europene. art. 2 alocarea ...

5. NORME METODOLOGICE din 18 decembrie 2002 privind deschiderea de contingente tarifare la importul in Romania al unor produse agricole originare din Uniunea Europeana si modul de administrare a acestor contingente in anul 2003 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

Art. 1 (1) la importul în românia al produselor originare din uniunea europeanã se deschid, pentru anul 2003, contingentele tarifare prevãzute în anexa nr. 1.1 la prezentele norme metodologice. (2) admiterea la import a mãrfurilor originare din uniunea europeanã în cadrul contingentelor tarifare stabilite potrivit art. 3 se face numai dupã prezentarea în fata autoritãţilor vamale a certificatului de import prevãzut la art. 3 alin. (1) lit. a) şi a certificatului de circulaţie a mãrfurilor tip eur 1, eliberat de autoritãţile vamale ale uniunii europene. art. 2 alocarea ...

6. HOTARARE nr. 1.526 din 18 decembrie 2002 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2003 al Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat", regie autonoma de interes national aflata sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

În temeiul art. 107 din constituţie, al art. 38 alin. (1) din legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 şi al ordonanţei de urgenta a guvernului nr. 79/2001 privind întãrirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 59/2002 , guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 se aproba bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2003 al regiei autonome "administraţia patrimoniului protocolului de stat", regie autonomã de interes naţional aflatã sub autoritatea secretariatului general al guvernului, prevãzut în anexa*) care ...

7. HOTARARE nr. 1.525 din 18 decembrie 2002 privind stabilirea cuantumurilor unor obligatii de plata ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizatiilor internationale acreditate in Romania, precum si ale personalului acestora EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

În temeiul art. 107 din constituţie şi al art. 3 din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 199/2002 privind stingerea unor obligaţii de plata ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizaţiilor internaţionale acreditate în românia, precum şi ale personalului acestora, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 cuantumurile obligaţiilor de plata cãtre regia autonomã "administraţia patrimoniului protocolului de stat" a sumelor reprezentând chirii restante, facturate şi neîncasate, împreunã cu dobânzile şi penalitãţile aferente acestora, datorate pana la data de 31 decembrie 2002 de cãtre misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentantele organizaţiilor ...

8. HOTARARE nr. 1.523 din 18 decembrie 2002 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2003 al Regiei Autonome "Monitorul Oficial" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

În temeiul art. 107 din constituţie, al art. 38 alin. (1) din legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 şi al ordonanţei de urgenta a guvernului nr. 79/2001 privind întãrirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 59/2002 , guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 (1) se aproba bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2003 al regiei autonome "monitorul oficial", aflatã sub autoritatea camerei deputaţilor, prevãzut în anexa*) care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. ...

9. HOTARARE nr. 1.522 din 18 decembrie 2002 pentru aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2003 ale Companiei Nationale "Imprimeria Nationala" - S.A. si Companiei Nationale "Loteria Romana" - S.A., unitati economice de interes public national, aflate sub autoritatea Ministerului Finantelor Publice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

În temeiul art. 107 din constituţie, al art. 38 alin. (1) din legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 şi al ordonanţei de urgenta a guvernului nr. 79/2001 privind întãrirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 59/2002 , guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 (1) se aproba bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2003 ale companiei naţionale "imprimeria nationala" - s.a. şi companiei naţionale "loteria romana" s.a., aflate sub autoritatea ministerului finanţelor publice, prevãzute în anexele nr. ...

10. HOTARARE nr. 1.520 din 18 decembrie 2002 pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie pe anul 2003 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

În temeiul art. 107 din constituţie, al art. 9 alin. (1) din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale, aprobatã prin legea nr. 44/1998 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 1 alin. (7) din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea oficiului participatiilor statului şi privatizãrii în industrie, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 552/2001, al art. 51 din legea nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, al art. 2 din legea nr. 399/2002 pentru asigurarea condiţiilor de finanţare a organizãrii şi functionarii activitãţilor legate de privatizarile ...

11. HOTARARE nr. 1.516 din 18 decembrie 2002 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 18/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

În temeiul art. 107 din constituţie şi al art. 40 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. articol unic hotãrârea guvernului nr. 18/2001 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 12 din 10 ianuarie 2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modifica şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. la articolul 10, dupã alineatul (3) se introduce alineatul (3^1) cu urmãtorul cuprins: ...

12. HOTARARE nr. 1.521 din 18 decembrie 2002 privind aprobarea bugetului Trezoreriei statului pe anul 2003 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

În temeiul art. 107 din constituţie, al art. 11 alin. (4) din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului şi al art. 16 alin. (1) lit. f) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. articol unic (1) bugetul trezoreriei statului pe anul 2003 se stabileşte atât la venituri, cat şi la cheltuieli în suma de 4.146,0 miliarde lei. (2) structura bugetului trezoreriei statului pe anul 2003 este prevãzutã în anexa care ...

13. HOTARARE nr. 1.515 din 18 decembrie 2002 privind infiintarea pe langa Ministerul Finantelor Publice a unei activitati finantate integral din venituri proprii EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

În temeiul art. 107 din constituţie şi al art. 67 din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 se aproba înfiinţarea pe lângã ministerul finanţelor publice a activitãţii "tipãrirea şi difuzarea publicatiei revista finanţe publice şi contabilitate", denumita în continuare activitatea. art. 2 (1) activitatea prevãzutã la art. 1 consta în: a) tehnoredactarea şi tipãrirea revistei finanţe publice şi contabilitate, cu aparitie lunarã, prin contractare cu agenţi economici de profil; b) difuzarea ...

14. HOTARARE nr. 1.514 din 18 decembrie 2002 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.194/2001 privind organizarea si functionarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

În temeiul art. 107 din constituţie, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 hotãrârea guvernului nr. 1.194/2001 privind organizarea şi funcţionarea consiliului naţional pentru combaterea discriminarii, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 792 din 12 decembrie 2001, se modifica şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. la articolul 1, dupã alineatul (3) se introduc alineatele (4) şi (5) cu urmãtorul cuprins: "(4) consiliul rãspunde de aplicarea politicii guvernului în materia nediscriminarii. (5) În condiţiile legii, consiliul vegheazã la ...

15. HOTARARE nr. 1.503 din 18 decembrie 2002 privind aprobarea platii obligatiilor ce revin Romaniei din reevaluarea soldului Contului de capital al Bancii pentru Comert si Dezvoltare a Marii Negre deschis la Banca Nationala a Romaniei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

În temeiul art. 107 din constituţie şi al art. 3 din legea nr. 67/1996 pentru ratificarea acordului de înfiinţare a bãncii pentru comerţ şi dezvoltare a marii negre, semnat la atena la 30 decembrie 1994, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 (1) se aproba plata obligaţiilor româniei la banca pentru comerţ şi dezvoltare a marii negre, reprezentând contravaloarea dobânzilor datorate şi deprecierea cursului de schimb leu/dst acumulate conform art. 19 pct. 1 lit. c) din acordul de înfiinţare a bãncii pentru comerţ şi dezvoltare a marii negre, de la ...

16. ORDONANTA DE URGENTA nr. 206 din 18 decembrie 2002 pentru ratificarea Memorandumului de intelegere dintre Romania si Comunitatile Europene privind asocierea Romaniei la cel de-al saselea Program-cadru al Comunitatii Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologica si activitati demonstrative cu scopul de a contribui la crearea Spatiului European de Cercetare si Inovare (2002-2006) si la cel de-al saselea Program-cadru al Comunitatii Europene a Energiei Atomice (Euratom) pentru activitati de cercetare si instruire cu scopul de a contribui la crearea Spatiului European de Cercetare (2002-2006), semnat la Bruxelles la 29 octombrie 2002 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

În temeiul art. 114 alin. (4) din constituţie, luând în considerare prevederile art. 76 din acordul european instituind o asociere între românia, pe de o parte, şi comunitatile europene şi statele membre ale acestora, pe de alta parte, semnat la bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat prin legea nr. 20/1993 , şi ale deciziei consiliului de asociere românia-uniunea europeanã nr. 1/2002 privind adoptarea condiţiilor şi modalitãţilor generale de participare a româniei la programele comunitare, guvernul româniei adopta prezenta ordonanta de urgenta. art. 1 (1) se ratifica memorandumul ...

17. ORDIN nr. 1.790 din 24 decembrie 2002 privind prospectul de emisiune al certificatelor de trezorerie pentru populatie cod 1070 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

În conformitate cu prevederile legii datoriei publice nr. 81/1999 şi ale ordonanţei de urgenta a guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, ministerul finanţelor publice lanseaza o emisiune de certificate de trezorerie cu dobanda pentru populaţie prin trezoreria statului, începând cu data de 8 ianuarie 2003. trezoreria statului este abilitata sa lanseze emisiuni de certificate de trezorerie pentru populaţie, scop în care ministrul finanţelor publice emite urmãtorul ordin: art. 1 forma şi codul emisiunii certificatele de trezorerie cu dobanda pentru populaţie ...

18. ORDIN nr. 1.789 din 24 decembrie 2002 privind prospectul de emisiune al certificatelor de trezorerie pentru populatie cod 1069 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

În conformitate cu prevederile legii datoriei publice nr. 81/1999 şi ale ordonanţei de urgenta a guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, ministerul finanţelor publice lanseaza o emisiune de certificate de trezorerie cu dobanda pentru populaţie prin trezoreria statului, începând cu data de 7 ianuarie 2003. trezoreria statului este abilitata sa lanseze emisiuni de certificate de trezorerie pentru populaţie, scop în care ministrul finanţelor publice emite urmãtorul ordin: art. 1 forma şi codul emisiunii certificatele de trezorerie cu dobanda pentru populaţie ...

19. CIRCULARA nr. 51 din 20 decembrie 2002 privind rata dobanzii platita la rezervele minime obligatorii constituite in lei incepand cu perioada de aplicare 24 decembrie 2002 - 23 ianuarie 2003 EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 28 decembrie 2002

În baza art. 8 şi a art. 50 alin. 2 din legea nr. 101/1998 privind statutul bãncii naţionale a româniei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în aplicarea prevederilor regulamentului bãncii naţionale a româniei nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, consiliul de administraţie al bãncii naţionale a româniei hotãrãşte: articol unic Începând cu perioada de aplicare 24 decembrie 2002 - 23 ianuarie 2003, rata dobânzii plãtitã la rezervele minime obligatorii constituite în lei este de 7,0% pe an. preŞedintele consiliului de administraŢie ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016