Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 166 din 29 noiembrie 2012

‹‹ Pagina 1 din 44

Monitorul Oficial 378 din 23 Aprilie 2024 (M. Of. 378/2024)

 SENTINŢA CIVILĂ nr. 1.028 din 29 iunie 2021 referitoare la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect supendare executare act administrativ EMITENT: Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a Contencios Administrativ, Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 378 din 23 aprilie 2024

Dosar nr. 1.751/2/2021curtea constituită din:preşedinte - xgrefier - xpe rol se află cauza privind acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul x în contradictoriu cu pârâtul ministerul educaţiei, având ca obiect „suspendare executare act administrativ – ord. 6.129/2016“.dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24.06.2021, susţinerile părţii prezente fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezenta, însă curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru astăzi, când, în aceeaşi compunere, a hotărât următoarele:curtea,deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:prin acţiunea înregistrată pe rolul curţii de apel bucureşti - secţia a ...

Monitorul Oficial 274 din 29 Martie 2024 (M. Of. 274/2024)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 28 martie 2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 274 din 29 martie 2024

Având în vedere necesitatea evitării apariţiei unor blocaje în finanţarea ordonatorilor de credite în luna martie 2024, ca urmare a interpretării diferite a prevederilor legale în vigoare în domeniul bugetar, precum şi pentru finalizarea în bune condiţii a proiectelor finanţate din fondurile externe nerambursabile aferente exerciţiului financiar 2014-2020,pentru a nu crea blocaje în activitatea operatorilor economici prin migrarea către alte entităţi economice a personalului din cadrul operatorilor economici cu capital integral sau majoritar deţinut de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale ca urmare a aplicării măsurilor de limitare a unor categorii de cheltuieli, aşa cum sunt reglementate de legea nr. 296/2023 privind ...

Monitorul Oficial 43 bis din 18 Ianuarie 2024 (M. Of. 43 bis/2024)

 GHID SPECIFIC din 15 ianuarie 2024 Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă - sesiunea a II-a, în cadrul apelului de proiecte PNRR/2024/C13/I1, componenta 13 - Reforme sociale, investiţia II: Crearea unei reţele de centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie EMITENT: Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 43 bis din 18 ianuarie 2024

──────────aprobat prin ordinul nr. 25.007 din 15 ianuarie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 43 din 18 ianuarie 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) planul naŢional de redresare Şi rezilientĂghid specific - condiŢii de accesare a fondurilor europene aferente planului naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ - sesiunea a ii aÎn cadrul apelului de proiecte pnrr/2024/c13/i1componenta 13 - reforme socialeinvestiŢia i1: crearea unei reŢele de centre de zi pentru copiii expuŞi riscului de a fi separaŢi de familie (a se vedea imaginea asociată) preambulacest document se aplică apelului de proiecte cu titlul pnrr/2024/c13/i1,componenta 13 - reforme sociale, investiţia i1 ...

Monitorul Oficial 85 din 30 Ianuarie 2024 (M. Of. 85/2024)

 DECIZIA nr. 470 din 14 septembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1^1) - (1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 85 din 30 ianuarie 2024

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

Monitorul Oficial 72 din 26 Ianuarie 2024 (M. Of. 72/2024)

 REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 72 din 26 ianuarie 2024

*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 72/2023 privind modificarea alin. (3) al art. 7 din regulamentul camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1058 din 23 noiembrie 2023. regulamentul camerei deputaţilor a fost aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 din 25 februarie 1994, şi a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 714 din 3 august 2023.cap. iorganizarea camerei deputaţilorsecŢiunea 1constituirea camerei deputaţilorart. 1camera deputaţilor nou-aleasă se întruneşte în ziua şi la ora stabilite prin actul de convocare ...

Monitorul Oficial 22 din 11 Ianuarie 2024 (M. Of. 22/2024)

 REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 22 din 11 ianuarie 2024

* republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 157/2023 privind modificarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1144 din 19 decembrie 2023, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 948 din 19 octombrie 2023.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. 1(1) parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.(2) parlamentul este alcătuit din camera deputaţilor şi senat.art. 2(1) senatul este ales pentru un mandat de 4 ani care se prelungeşte, ...

Monitorul Oficial 1157 din 20 Decembrie 2023 (M. Of. 1157/2023)

 DECIZIA nr. 725 din 13 decembrie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (1) lit. e)], art. I pct. 6 [cu referire la art. 13 alin. (1)], art. I pct. 11 [cu referire la art. 18^1-18^4], art. I pct. 16 [cu referire la art. 23 alin. (3)], art. I pct. 18 [cu referire la art. 25] şi art. I pct. 19 [cu referire la art. 27 alin. (3)] din aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1157 din 20 decembrie 2023

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

Monitorul Oficial 1124 din 13 Decembrie 2023 (M. Of. 1124/2023)

 ORDIN nr. 865 din 29 noiembrie 2023 privind reglementarea modalităţilor de certificare a copiilor documentelor care atestă vechimea în muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 şi a copiilor documentelor care atestă perioadele asimilate, precum şi a existenţei beneficiarilor nerezidenţi EMITENT: Casa Naţională de Pensii Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1124 din 13 decembrie 2023

Având în vedere:- regulamentul (ce) nr. 883/2004 al parlamentului european şi al consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene seria l, nr. 166 din 30 aprilie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentul (ce) nr. 987/2009 al parlamentului european şi al consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a regulamentului (ce) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene seria l, nr. 284 din 30 octombrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare;– acordul ...

Monitorul Oficial 1089 din 04 Decembrie 2023 (M. Of. 1089/2023)

 LEGE nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 din 4 decembrie 2023

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.art. 2sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează având ca principii de bază:a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public de pensii bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi asiguraţii sistemului;b) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale exercitându-se ...

Monitorul Oficial 1066 din 27 Noiembrie 2023 (M. Of. 1066/2023)

 DECIZIA nr. 469 din 14 septembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1) lit. e), alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1066 din 27 noiembrie 2023

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

‹‹ Pagina 1 din 44
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016