Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 163 din 10 noiembrie 2014

‹‹ Pagina 1 din 37

Monitorul Oficial 378 din 23 Aprilie 2024 (M. Of. 378/2024)

 SENTINŢA CIVILĂ nr. 1.028 din 29 iunie 2021 referitoare la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect supendare executare act administrativ EMITENT: Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a Contencios Administrativ, Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 378 din 23 aprilie 2024

Dosar nr. 1.751/2/2021curtea constituită din:preşedinte - xgrefier - xpe rol se află cauza privind acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul x în contradictoriu cu pârâtul ministerul educaţiei, având ca obiect „suspendare executare act administrativ – ord. 6.129/2016“.dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24.06.2021, susţinerile părţii prezente fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezenta, însă curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru astăzi, când, în aceeaşi compunere, a hotărât următoarele:curtea,deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:prin acţiunea înregistrată pe rolul curţii de apel bucureşti - secţia a ...

Monitorul Oficial 333 din 10 Aprilie 2024 (M. Of. 333/2024)

 HOTĂRÂRE nr. 318 din 4 aprilie 2024 privind aprobarea cadrului general pentru implementarea şi funcţionarea mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferenţă pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 333 din 10 aprilie 2024

 având în vedere prevederile art. 6 lit. d) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. vii alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 32/2024 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei şi adoptarea unor măsuri în domeniul energiei,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1obiect de reglementareprezenta hotărâre ...

Monitorul Oficial 254 din 25 Martie 2024 (M. Of. 254/2024)

 DECIZIA nr. 9 din 19 februarie 2024 referitoare la aplicarea art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 cererilor introduse de o societate faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei după introducerea cererii dar înainte de comunicarea obligaţiilor de achitare a taxei judiciare de timbru EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 254 din 25 martie 2024

Dosar nr. 2.892/1/2023 ┌──────────┬───────────────────────────┐│ │- preşedintele delegat al ││marian │secţiei a ii-a civile a ││budă │Înaltei curţi de casaţie şi││ │justiţie - preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│iulia │- judecător la secţia a ││manuela ...

Monitorul Oficial 95 din 01 Februarie 2024 (M. Of. 95/2024)

 ORDIN nr. 613 din 31 ianuarie 2024 privind modificarea pct. 7 lit. g) din procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, aprobată prin Ordinul ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului nr. 1.341/2023 EMITENT: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 95 din 1 februarie 2024

Având în vedere:- prevederile art. 25^1 lit. k^2) din legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare; – prevederile hotărârii guvernului nr. 864/2023 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, antreprenoriatului şi turismului;– prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile regulamentului (ue) 2023/2.831 al comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea art. 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea ...

Monitorul Oficial 43 bis din 18 Ianuarie 2024 (M. Of. 43 bis/2024)

 GHID SPECIFIC din 15 ianuarie 2024 Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă - sesiunea a II-a, în cadrul apelului de proiecte PNRR/2024/C13/I1, componenta 13 - Reforme sociale, investiţia II: Crearea unei reţele de centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie EMITENT: Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 43 bis din 18 ianuarie 2024

──────────aprobat prin ordinul nr. 25.007 din 15 ianuarie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 43 din 18 ianuarie 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) planul naŢional de redresare Şi rezilientĂghid specific - condiŢii de accesare a fondurilor europene aferente planului naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ - sesiunea a ii aÎn cadrul apelului de proiecte pnrr/2024/c13/i1componenta 13 - reforme socialeinvestiŢia i1: crearea unei reŢele de centre de zi pentru copiii expuŞi riscului de a fi separaŢi de familie (a se vedea imaginea asociată) preambulacest document se aplică apelului de proiecte cu titlul pnrr/2024/c13/i1,componenta 13 - reforme sociale, investiţia i1 ...

Monitorul Oficial 72 din 26 Ianuarie 2024 (M. Of. 72/2024)

 REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 72 din 26 ianuarie 2024

*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 72/2023 privind modificarea alin. (3) al art. 7 din regulamentul camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1058 din 23 noiembrie 2023. regulamentul camerei deputaţilor a fost aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 din 25 februarie 1994, şi a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 714 din 3 august 2023.cap. iorganizarea camerei deputaţilorsecŢiunea 1constituirea camerei deputaţilorart. 1camera deputaţilor nou-aleasă se întruneşte în ziua şi la ora stabilite prin actul de convocare ...

Monitorul Oficial 22 din 11 Ianuarie 2024 (M. Of. 22/2024)

 REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 22 din 11 ianuarie 2024

* republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 157/2023 privind modificarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1144 din 19 decembrie 2023, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 948 din 19 octombrie 2023.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. 1(1) parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.(2) parlamentul este alcătuit din camera deputaţilor şi senat.art. 2(1) senatul este ales pentru un mandat de 4 ani care se prelungeşte, ...

Monitorul Oficial 1184 din 28 Decembrie 2023 (M. Of. 1184/2023)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 121 din 21 decembrie 2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru modificarea art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1184 din 28 decembrie 2023

Având în vedere prevederile art. 597 alin. (1) lit. d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în baza cărora prevederile art. 467 alin. (3)-(9), art. 469, 470 şi 484 privind modalitatea de ocupare a funcţiilor publice prin concurs sau prin promovare au intrat în vigoare la data de 30 septembrie 2023,luând în considerare necesitatea reglementării urgente a normelor care să permită organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, pe bază de competenţe şi meritocraţie, incluzând reforma politicii de recrutare în domeniul funcţiei publice prin reglementarea procedurii de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea ...

Monitorul Oficial 1089 din 04 Decembrie 2023 (M. Of. 1089/2023)

 LEGE nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 din 4 decembrie 2023

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.art. 2sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează având ca principii de bază:a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public de pensii bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi asiguraţii sistemului;b) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale exercitându-se ...

Monitorul Oficial 1037 bis din 15 Noiembrie 2023 (M. Of. 1037 bis/2023)

 GHID din 1 noiembrie 2023 privind procedurile şi metodologiile comune pentru procesul de supraveghere şi evaluare (SREP) în temeiul Directivei (UE) 2019/2.034 EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1037 bis din 15 noiembrie 2023

──────────conţinut de norma nr. 36 din 1 noiembrie 2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1037 din 15 noiembrie 2023.──────────titlul 1dispoziţii generale1.1. conformitate şi obligaţii de raportarestatutul prezentului ghid1. prezentul document conţine orientări emise în temeiul articolului 16 din regulamentul (ue) nr. 1093/2010*1 şi al regulamentului (ue) nr. 1095/2010*2. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din regulamentul (ue) nr. 1093/2010 şi cu regulamentul (ue) nr. 1095/2010, autorităţile competente şi firmele de investiţii trebuie să depună toate eforturile necesare pentru a respecta orientările. *1 regulamentul (ue) nr. 1093/2010 al parlamentului european şi al consiliului din 24 noiembrie 2010 ...

‹‹ Pagina 1 din 37
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016