Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 451 din 7 iulie 2003
Monitorul Oficial 599 din 11 Iulie 2006 (M. Of. 599/2006)
HOTĂRÂRE nr. 853 din 28 iunie 2006 privind înfiinţarea unor staţiuni de cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul legumiculturii prin reorganizarea unor staţiuni de cercetare şi producţie agricolă din domeniul legumiculturii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 599 din 11 iulie 2006
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 7 alin. (1) şi al art. 8 alin. (3) din legea nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a academiei de Ştiinţe agricole şi silvice "gheorghe ionescu-Şişeşti", cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 11 din ordonanţa guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se înfiinţează staţiuni de cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul legumiculturii, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, ca instituţii publice cu personalitate ...
Monitorul Oficial 577 din 05 Iulie 2005 (M. Of. 577/2005)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 66 din 29 iunie 2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 5 iulie 2005
Având în vedere: - actele normative prin care au fost aprobate mãsuri fiscale şi cheltuieli suplimentare dupã publicarea legii bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , cu implicaţii asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare stabilite pentru anul 2005; - revizuirea indicatorilor macroeconomici estimaţi pentru anul 2005, în funcţie de realizãrile pe anii 2003 şi 2004; - necesitatea diminuãrii ţintei de deficit bugetar pe anul 2005 pentru sprijinirea stabilitãţii macroeconomice, respectiv pentru reducerea deficitului de cont curent şi a inflaţiei; - necesitatea asigurãrii fondurilor suplimentare pentru finanţarea activitãţilor ...
Monitorul Oficial 570 din 04 Iulie 2005 (M. Of. 570/2005)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 67 din 29 iunie 2005 cu privire la rectificarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 570 din 4 iulie 2005
Masurile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta vizeaza necesitatea modificarii structurii veniturilor si cheltuielilor bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetului asigurarilor pentru somaj pe anul 2005, ca urmare a aparitiei unor prioritati determinate de politicile si strategiile sectoriale in domeniile: protectiei sociale, prin recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, politicii fiscal-bugetare, prin modificarea cotelor de contributii pentru asigurari sociale si revizuirii prognozelor unor indicatori macroeconomici si sociali pe anul 2005.avand in vedere faptul ca recalcularea pensiilor din sistemul public are un impact semnificativ in plan social si reprezinta unul dintre obiectivele ...
Monitorul Oficial 656 din 21 Iulie 2004 (M. Of. 656/2004)
ORDONANŢĂ nr. 49 din 15 iulie 2004 cu privire la rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 656 din 21 iulie 2004
În temeiul art. 108 din constituţie, republicată, al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 291/2004 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe şi al art. 6 din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. 1bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2004, aprobate prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 nr. 519/2003, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 864 din 4 decembrie 2003, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2modificările bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 şi ...
Monitorul Oficial 657 din 21 Iulie 2004 (M. Of. 657/2004)
ORDONANŢĂ nr. 48 din 15 iulie 2004 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2004 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 21 iulie 2004
În temeiul art. 108 din constituţie, republicată, al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 291/2004 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe şi al art. 6 din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2004, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 853 şi nr. 853 bis din 2 decembrie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) sinteza modificărilor bugetului de stat pe anul 2004, detaliată ...
Monitorul Oficial 613 din 07 Iulie 2004 (M. Of. 613/2004)
DECRET nr. 451 din 14 iunie 2004 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Tratatului de extradare dintre Romania si Republica Federativa a Braziliei, semnat la Brasilia la 12 august 2003 EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 613 din 7 iulie 2004
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã, preşedintele româniei decreteazã: articol unic se promulgã legea pentru ratificarea tratatului de extrãdare dintre românia şi republica federativã a braziliei, semnat la brasilia la 12 august 2003, şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i. preŞedintele romÂniei ...
Monitorul Oficial 933 din 24 Decembrie 2003 (M. Of. 933/2003)
ORDIN nr. 308 din 5 decembrie 2003 pentru aprobarea Prescriptiei tehnice PT C 7-2003, editia 1, "Cerinte tehnice privind utilizarea, repararea, verificarea, scoaterea din uz si casarea dispozitivelor de siguranta" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 933 din 24 decembrie 2003
În aplicarea hotãrârii guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 37 din 21 ianuarie 2002, în temeiul hotãrârii guvernului nr. 738/2003 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi comerţului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 7 iulie 2003, şi având în vedere referatul de aprobare prezentat, ministrul economiei şi comerţului emite urmãtorul ordin: art. 1 se aproba prescripţia tehnica ...
Monitorul Oficial 910 din 19 Decembrie 2003 (M. Of. 910/2003)
ORDIN nr. 309 din 5 decembrie 2003 pentru aprobarea Prescriptiei tehnice PT C 8-2003, editia 1, "Cerinte tehnice privind amplasarea-instalarea, asamblarea, exploatarea, repararea, distributia si verificarea instalatiilor de gaze petroliere lichefiate" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 19 decembrie 2003
În aplicarea hotãrârii guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 37 din 21 ianuarie 2002, în temeiul hotãrârii guvernului nr. 738/2003 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi comerţului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 7 iulie 2003, şi având în vedere referatul de aprobare prezentat, ministrul economiei şi comerţului emite urmãtorul ordin: art. 1 se aproba prescripţia tehnica ...
Monitorul Oficial 902 din 17 Decembrie 2003 (M. Of. 902/2003)
ORDIN nr. 307 din 5 decembrie 2003 pentru aprobarea Prescriptiei tehnice PT C6-2003, editia 1, "Cerinte tehnice privind montarea, instalarea, exploatarea, repararea si verificarea conductelor metalice pentru fluide" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 17 decembrie 2003
În aplicarea hotãrârii guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 37 din 21 ianuarie 2002, în temeiul hotãrârii guvernului nr. 738/2003 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi comerţului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 7 iulie 2003, şi având în vedere referatul de aprobare prezentat, ministrul economiei şi comerţului emite urmãtorul ordin: art. 1 se aproba prescripţia tehnica pt c 6-2003, ...
Monitorul Oficial 526 din 22 Iulie 2003 (M. Of. 526/2003)
DECRET nr. 513 din 18 iulie 2003 privind acordarea unor gratieri individuale EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 22 iulie 2003
În temeiul prevederilor art. 94 lit. d) şi ale art. 99 din constituţia româniei, din motive umanitare şi pentru ca acest act de clementa sa conducã la integrarea socialã a celor cãrora le-a fost acordat, preşedintele româniei decreteazã: art. 1 se gratiaza pedeapsa cu închisoarea aplicatã urmãtorilor: - cantar gogitidze gabriela, nascuta la 5 mai 1967 în ploiesti, judeţul prahova, fiica lui valeriu şi maria, condamnata la 6 luni închisoare prin sentinta penalã nr. 2.725/1999 a judecãtoriei ploiesti, definitiva prin decizia penalã nr. 1.223/2000 a curţii de apel ...