Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulamentul din 7 iulie 2022
Monitorul Oficial 238 din 27 Martie 2026 (M. Of. 238/2026)
ORDIN nr. 167 din 4 martie 2026 privind modificarea şi completarea Ghidului solicitantului - Condiţii specifice de accesare a finanţării din Fondul pentru modernizare - Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice, aprobat prin Ordinul ministrului energiei nr. 1.431/2023 EMITENT: Ministerul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 238 din 27 martie 2026
Având în vedere:- prevederile art. 10d din directiva 2003/87/ce a parlamentului european şi a consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul uniunii şi de modificare a directivei 96/61/ce a consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, privind înfiinţarea fondului pentru modernizare;– regulamentul de punere în aplicare (ue) 2020/1.001 al comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a directivei 2003/87/ce a parlamentului european şi a consiliului în ceea ce priveşte funcţionarea fondului pentru modernizare care sprijină investiţiile ...
Monitorul Oficial 231 din 25 Martie 2026 (M. Of. 231/2026)
PROCEDURĂ din 16 martie 2026 de vânzare la licitaţie, prin mijloace electronice, a bunurilor sechestrate şi a celor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 231 din 25 martie 2026
──────────aprobată prin ordinul nr. 354 din 16 martie 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 231 din 25 martie 2026.──────────cap. i dispoziţii generale1.1. procedura reglementează vânzarea la licitaţie, prin mijloace electronice, a bunurilor sechestrate şi a celor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.1.2. vânzarea la licitaţie prin mijloace electronice a bunurilor se realizează de către organele stabilite potrivit art. 220 alin. (2^1) lit. b) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare cod de procedură fiscală, şi de către organele de valorificare stabilite potrivit prevederilor ordonanţei ...
Monitorul Oficial 230 din 25 Martie 2026 (M. Of. 230/2026)
REZOLUŢIA MSC.522(106) din 10 noiembrie 2022 referitoare la Amendamente la Protocolul din 1978 privind Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare EMITENT: Organizaţia Maritimă Internaţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 230 din 25 martie 2026
──────────conţinută de ordinul nr. 252 din 19 martie 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 230 din 25 martie 2026.──────────comitetul de siguranţă maritimă,amintind articolul 28(b) din convenţia privind crearea organizaţiei maritime internaţionale referitor la funcţiile comitetului,amintind, de asemenea, articolul viii(b) din convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare („convenţia“) şi articolul ii din protocolul din 1978 privind convenţia („protocolul din 1978 la solas“) referitor la procedura pentru amendarea protocolului din 1978 la solas,luând în considerare, la cea de-a o sută şasea sesiune a sa, amendamentele la protocolul din 1978 la solas, propuse şi difuzate în conformitate cu articolul viii(b)(i) ...
Monitorul Oficial 226 din 24 Martie 2026 (M. Of. 226/2026)
DECIZIA nr. 31 din 23 februarie 2026 referitoare la interpretarea prevederilor art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 226 din 24 martie 2026
Dosar nr. 1.902/1/2025 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
DECIZIA nr. 539 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 106 lit. g) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 226 din 24 martie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│cristian deliorga │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dacian-cosmin │- judecător ││dragoş ...
Monitorul Oficial 212 bis din 19 Martie 2026 (M. Of. 212 bis/2026)
REGULAMENT din 13 martie 2026 de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 212 bis din 19 martie 2026
──────────aprobat prin ordinul nr. 708 din 13 martie 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 212 din 19 martie 2026.────────── ────────────────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) agenţia naţională a medicamentului şi a dispozitivelor medicale din românia, denumită în continuare anmdmr, este instituţie publică cu personalitate juridică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul medicamentelor de uz uman, dispozitivelor medicale şi evaluării tehnologiilor medicale, care funcţionează în subordinea ministerului sănătăţii.(2) anmdmr are sediul în municipiul bucureşti, str. aviator sănătescu nr. 48, sectorul 1.(3) anmdmr este înfiinţată în baza legii nr. 134/2019 privind reorganizarea agenţiei naţionale a ...
Monitorul Oficial 222 din 23 Martie 2026 (M. Of. 222/2026)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 17 martie 2026 pentru produse şi/sau servicii inovative asistive dezvoltate în cadrul proiectului "Cluster naţional de inovare socială şi incluziune" EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 222 din 23 martie 2026
──────────aprobată prin ordinul nr. 394 din 17 martie 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 222 din 23 martie 2026.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) se instituie o schemă de ajutor de minimis pentru produse şi/sau servicii inovative asistive dezvoltate în cadrul proiectului „cluster naţional de inovare socială şi incluziune“, implementată prin programul incluziune şi demnitate socială, prioritate: p09. inovarea socială (acţiuni sociale inovatoare), obiectiv specific: eso4.8. favorizarea incluziunii active în vederea promovării egalităţii de şanse, a nediscriminării şi a participării active, precum şi în vederea îmbunătăţirii capacităţii de inserţie profesională, în special în rândul grupurilor defavorizate (fse+).(2) ...
Monitorul Oficial 212 din 19 Martie 2026 (M. Of. 212/2026)
DECIZIA nr. 9 din 26 ianuarie 2026 referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 212 din 19 martie 2026
Dosar nr. 2.545/1/2025 ┌──────────┬───────────────────────────┐│ana │- vicepreşedintele Înaltei ││hermina │curţi de casaţie şi ││iancu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│elena │- preşedintele secţiei i ││carmen │civile ...
Monitorul Oficial 214 din 19 Martie 2026 (M. Of. 214/2026)
DECIZIA nr. 28 din 9 februarie 2026 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 214 din 19 martie 2026
Dosar nr. 3.010/1/2024 ┌─────────┬────────────────────────────┐│ana │- vicepreşedintele Înaltei ││hermina │curţi de casaţie şi justiţie││iancu │- preşedintele completului │├─────────┼────────────────────────────┤│adina │- pentru preşedintele ││georgeta │secţiei i civile ││ponea │ │├─────────┼────────────────────────────┤│adina │- preşedintele secţiei a ...
DECIZIA nr. 552 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 214 din 19 martie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│cristian deliorga │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dacian-cosmin │- judecător ││dragoş ...








