Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament nr 12 din 10 septembrie 1996
Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)
RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011
Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...
Monitorul Oficial 715 din 11 Octombrie 2011 (M. Of. 715/2011)
ORDIN nr. 1.044.364 din 19 septembrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind avizarea tehnica a expertizelor judiciare efectuate de expertii judiciari in specializarea topografie, cadastru si geodezie EMITENT: AGENTIA NATIONALA DE CADASTRU SI PUBLICITATE IMOBILIARA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 11 octombrie 2011
Având în vedere prevederile art. 4 lit. l) din legea cadastrului şi a publicitãţii imobiliare nr. 7/1996, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 3^2 alin. (3) din legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (8) din legea nr. 7/1996, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, coroborat cu prevederile art. 9 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 1.210/2004 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de cadastru şi publicitate imobiliarã, republicatã, cu modificãrile ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 13 din hotãrârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi ...
REGULAMENT din 12 septembrie 2011 privind avizarea tehnica a expertizelor judiciare efectuate de expertii judiciari in specializarea topografie, cadastru si geodezie EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 11 octombrie 2011
Art. 1(1) agenţia naţionalã de cadastru şi publicitate imobiliarã (ancpi), prin oficiile de cadastru şi publicitate imobiliarã (ocpi), avizeazã tehnic, exclusiv cu privire la corectitudinea datelor topografice, expertizele judiciare efectuate de cãtre experţii judiciari în specializarea topografie, cadastru şi geodezie.(2) avizarea tehnicã a expertizelor judiciare prevãzute la alin. (1), în conformitate cu art. 4 lit. l) din legea cadastrului şi a publicitãţii imobiliare nr. 7/1996, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se face la solicitarea instanţei de judecatã care a dispus efectuarea expertizei.(3) În cazul cererilor prin care se solicitã pronunţarea unei hotãrâri ce ţine loc de act autentic de ...
ORDIN nr. 1.882/C din 12 septembrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind avizarea tehnica a expertizelor judiciare efectuate de expertii judiciari in specializarea topografie, cadastru si geodezie EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 11 octombrie 2011
Având în vedere prevederile art. 4 lit. l) din legea cadastrului şi a publicitãţii imobiliare nr. 7/1996, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 3^2 alin. (3) din legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (8) din legea nr. 7/1996, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, coroborat cu prevederile art. 9 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 1.210/2004 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de cadastru şi publicitate imobiliarã, republicatã, cu modificãrile ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 13 din hotãrârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi ...
Monitorul Oficial 696 din 30 Septembrie 2011 (M. Of. 696/2011)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 79 din 28 septembrie 2011 pentru reglementarea unor masuri necesare intrarii in vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011
Având în vedere intrarea în vigoare la data de 1 octombrie 2011 a noului cod civil,luând în considerare faptul cã aplicarea noilor reglementãri civile este condiţionatã de existenţa, la data intrãrii lor în vigoare, a unui cadru normativ adaptat şi corelat,având în vedere dispoziţiile legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, care impun adoptarea pânã la data intrãrii în vigoare a acestuia a tuturor actelor normative necesare aplicãrii noilor reguli de drept civil,având în vedere efectele deosebit de importante pe care codul civil le leagã de înscrierea în arhiva electronicã de garanţii reale ...
Monitorul Oficial 673 din 21 Septembrie 2011 (M. Of. 673/2011)
REGULAMENT din 7 septembrie 2011 pentru modificarea si completarea Regulamentului privind analiza si solutionarea plangerilor referitoare la incalcarea prevederilor art. 5, 6 si 9 din Legea concurentei nr. 21/1996 si a prevederilor art. 101 si 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, pus in aplicare prin Ordinul presedintelui Consiliului Concurentei nr. 499/2010 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 21 septembrie 2011
În temeiul art. 27 alin. (1) din legea concurenţei nr. 21/1996, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,consiliul concurenţei adoptã prezentul regulament.art. iregulamentul privind analiza şi soluţionarea plângerilor referitoare la încãlcarea prevederilor art. 5, 6 şi 9 din legea concurenţei nr. 21/1996 şi a prevederilor art. 101 şi 102 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene, pus în aplicare prin ordinul preşedintelui consiliului concurenţei nr. 499/2010, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 687 din 12 octombrie 2010, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la articolul 2, alineatele (2)-(4) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:"(2) reclamanţii trebuie ...
ORDIN nr. 710 din 7 septembrie 2011 privind punerea in aplicare a Regulamentului pentru modificarea si completarea Regulamentului privind analiza si solutionarea plangerilor referitoare la incalcarea prevederilor art. 5, 6 si 9 din Legea concurentei nr. 21/1996 si a prevederilor art. 101 si 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, pus in aplicare prin Ordinul presedintelui Consiliului Concurentei nr. 499/2010 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 21 septembrie 2011
În baza prevederilor art. 20 alin. (4) lit. d), art. 27 alin. (1), precum şi ale art. 28 alin. (1) din legea concurenţei nr. 21/1996, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,preşedintele consiliului concurenţei emite urmãtorul ordin:art. 1În urma adoptãrii în plenul consiliului concurenţei se pune în aplicare regulamentul pentru modificarea şi completarea regulamentului privind analiza şi soluţionarea plângerilor referitoare la încãlcarea prevederilor art. 5, 6 şi 9 din legea concurenţei nr. 21/1996 şi a prevederilor art. 101 şi 102 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene, pus în aplicare prin ordinul preşedintelui consiliului concurenţei nr. 499/2010, prevãzut în anexa care face ...
Monitorul Oficial 653 din 14 Septembrie 2011 (M. Of. 653/2011)
HOTARARE nr. 358 din 20 mai 1991 (*republicata*) privind infiintarea si organizarea Regiei Autonome "Monitorul Oficial"*) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 14 septembrie 2011
------------*) republicatã în temeiul art. ii din hotãrârea guvernului nr. 750/2011 pentru modificarea şi completarea hotãrârii guvernului nr. 358/1991 privind înfiinţarea şi organizarea regiei autonome "monitorul oficial", publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 554 din 4 august 2011, dându-se textelor o nouã numerotare.hotãrârea guvernului nr. 358/1991 a fost republicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 95 din 13 aprilie 1994 şi ulterior a mai fost modificatã prin:- legea nr. 202/1998 privind organizarea monitorului oficial al româniei, republicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 470 din 8 iulie 2009;- ordonanţa guvernului nr. 1/2007 privind ...
Monitorul Oficial 651 din 13 Septembrie 2011 (M. Of. 651/2011)
HOTARARE din 8 februarie 2011 in Cauza Micu impotriva Romaniei - definitiva la 8 mai 2011, EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 13 septembrie 2011
strasbourg(cererea nr. 29.883/06)hotãrârea devine definitivã în condiţiile prevãzute de art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificãri de formã.În cauza micu împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), reunitã într-o camerã compusã din elisabet fura, preşedinte, corneliu bîrsan, bostjan m. zupancic, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu, la 18 ianuarie 2011,pronunţã prezenta hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã.procedura1. la originea cauzei se aflã cererea nr. 29.883/06 îndreptatã împotriva româniei, prin care un cetãţean suedez, domnul sorin dan micu (reclamantul), a ...
Monitorul Oficial 631 din 05 Septembrie 2011 (M. Of. 631/2011)
REGULAMENT din 19 august 2011 privind constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor de catre Consiliul Concurentei EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 631 din 5 septembrie 2011
În temeiul art. 27 alin. (1) din legea concurenţei nr. 21/1996, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 34 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 137/2007,consiliul concurenţei adoptã prezentul regulament.introducereregulamentul are ca scop stabilirea regimului de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor prevãzute de legea concurenţei nr. 21/1996, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, denumitã în continuare legea nr. 21/1996, ale celor prevãzute de ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului ...








