Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament din 29 iunie 2007
Monitorul Oficial 773 din 24 Septembrie 2019 (M. Of. 773/2019)
DECIZIA nr. 22 din 20 mai 2019 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 773 din 24 septembrie 2019
Dosar nr. 129/1/2019 ┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile -preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│elena carmen │- judecător la secţia i ││popoiag │civilă │├─────────────┼────────────────────────┤│mihaela │- judecător la secţia i ││tăbârcă │civilă ...
Monitorul Oficial 765 din 20 Septembrie 2019 (M. Of. 765/2019)
DECIZIA nr. 467 din 29 iulie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 765 din 20 septembrie 2019
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 674 bis din 13 August 2019 (M. Of. 674 bis/2019)
PROTOCOLUL din 17 mai 2019 Sesiunii a XXX-a a Comisiei hidrotehnice româno-ungare pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră, semnat la Budapesta la 15 septembrie 2003 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 674 bis din 13 august 2019
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 509 din 17 iulie 2019, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 674 din 13 august 2019──────────sesiuniiea a xxx-a a comisiei hidrotehnice româno-ungareÎn baza prevederilor "acordului între guvernul româniei şi guvernul republicii ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră", semnat la budapesta, la 15 septembrie 2003, intrat în vigoare la 17 mai 2004, a avut loc la gyula, pe teritoriul ungariei, în perioada 14-17 mai 2019, sesiunea a xxx-a a comisiei hidrotehnice româno-ungare.au participat:delegaţia părţii române:adriana petcu - Împuternicit guvernamentalanna roman - secretar pentru ape de frontieră al comisiei hidrotehnicedragoş cazan - ...
Monitorul Oficial 643 din 02 August 2019 (M. Of. 643/2019)
DECIZIA nr. 312 din 20 mai 2019 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1)-(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 643 din 2 august 2019
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 642 din 02 August 2019 (M. Of. 642/2019)
DECIZIA nr. 413 din 20 iunie 2019 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate privind titlul 36 "Circumscripţia electorală nr. 36 Teleorman" pct. 4 din anexa la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 122/2016 cu privire la validarea mandatelor deputaţilor aleşi la data de 11 decembrie 2016 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 642 din 2 august 2019
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 616 din 25 Iulie 2019 (M. Of. 616/2019)
SENTINŢĂ nr. 263/CA/din 21 noiembrie 2016 referitoare la dispunerea anulării parţiale a Hotărârii Guvernului nr. 1/2016 cu privire la sintagmele: "în antrepozitul fiscal în care acestea au fost produse" din cuprinsul normei 82 alin. (2) teza II şi "în care a fost produs şi a fost denaturat alcoolul etilic - materie primă, respectiv prin utilizarea sistemului integrat, aşa cum este acesta definit la pct. 82 alin. (2) teza a doua" din cuprinsul normei 79 alin. (5) teza II EMITENT: Curtea de Apel Oradea PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 616 din 25 iulie 2019
Dosar nr. 398/35/ca/2016preşedinte: - ovidiu blaga - judecătorgrefier: - diana eufemia boţiupe rol fiind pronunţarea hotărârii asupra acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamanta scandic distilleries - s.a., cu sediul în oradea, str. teatrului nr. 1-2, judeţul bihor, în contradictoriu cu pârâtul guvernul româniei, cu sediul în bucureşti, palatul victoria, piaţa victoriei nr. 1, sector 1, şi cu intervenientul ministerul finanţelor publice, cu sediul în bucureşti, str. apolodor nr. 17, sector 5, având ca obiect anulare act administrativ. la apelul nominal făcut în cauză au lipsit părţile.procedura este legal îndeplinită.s-a făcut referatul cauzei, după care:se constată că dezbaterea cauzei asupra ...
Monitorul Oficial 631 din 30 Iulie 2019 (M. Of. 631/2019)
LEGE nr. 145 din 22 iulie 2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 631 din 30 iulie 2019
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege reglementează statutul funcţionarilor publici cu statut special din cadrul poliţiei penitenciare, denumiţi în continuare poliţişti de penitenciare.art. 2(1) administraţia naţională a penitenciarelor şi unităţile subordonate fac parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională ale statului şi constituie sistemul administraţiei penitenciare, denumit în continuare poliţia penitenciară.(2) administraţia naţională a penitenciarelor este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică şi sediul în municipiul bucureşti.(3) organizarea, funcţionarea şi atribuţiile administraţiei naţionale a penitenciarelor se stabilesc prin hotărâre a guvernului.art. 3(1) statutul special al poliţistului de ...
Monitorul Oficial 621 din 26 Iulie 2019 (M. Of. 621/2019)
DECIZIA nr. 18 din 3 iunie 2019 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 714 şi art. 95 din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 621 din 26 iulie 2019
Dosar nr. 489/1/2019┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie, ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│valentina │- pentru preşedintele ││vrabie │secţiei ...
Monitorul Oficial 614 din 25 Iulie 2019 (M. Of. 614/2019)
DECIZIA nr. 24 din 3 iunie 2019 referitoare la următoarea problemă de drept: "aplicabilitatea dispoziţiilor art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, teza referitoare la recalcularea pensiei prin adăugarea veniturilor, în ceea ce priveşte pensiile de serviciu ale magistraţilor nepuse în plată" EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 614 din 25 iulie 2019
Dosar nr. 40/1/2019┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│valentina │- pentru preşedintele ││vrabie │secţiei ...
Monitorul Oficial 603 din 23 Iulie 2019 (M. Of. 603/2019)
ORDIN nr. 159 din 10 iulie 2019 privind modificarea şi completarea Regulamentului de calificare a producţiei de energie electrică în cogenerare de înaltă eficienţă şi de verificare şi monitorizare a consumului de combustibil şi a producţiilor de energie electrică şi energie termică utilă, în cogenerare de înaltă eficienţă, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 114/2013 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 603 din 23 iulie 2019
Având în vedere prevederile art. 72 alin. (2) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 6 lit. b) şi i), art. 10 alin. (5^1) şi art. 25 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile hotărârii guvernului nr. 219/2007 privind promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi art. ...








