Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament din 28 mai 2015
Monitorul Oficial 646 din 29 Iunie 2022 (M. Of. 646/2022)
HOTĂRÂRE nr. 3 din 28 iunie 2022 privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Electorale Permanente, aprobat prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 4/2020 EMITENT: Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 646 din 29 iunie 2022
În temeiul art. 102 alin. (2) din legea nr. 208/2015 privind alegerea senatului şi a camerei deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea autorităţii electorale permanente, cu modificările şi completările ulterioare,birourile permanente ale camerei deputaţilor şi senatului adoptă prezenta hotărâre.art. iregulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii electorale permanente, aprobat prin hotărârea birourilor permanente ale camerei deputaţilor şi senatului nr. 4/2020, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 992 din 27 octombrie 2020, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 6 alineatul (1), după litera r) se introduce o nouă literă, litera s), cu următorul cuprins:"s) aprobă sau ...
Monitorul Oficial 642 din 29 Iunie 2022 (M. Of. 642/2022)
DECIZIA nr. 33 din 6 iunie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 642 din 29 iunie 2022
Dosar nr. 629/1/2022 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│valentina │- preşedintele delegat ││vrabie ...
Monitorul Oficial 635 bis din 28 Iunie 2022 (M. Of. 635 bis/2022)
PROCEDURĂ din 23 iunie 2022 de implementare a Programului pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "Start-up Nation - ROMÂNIA" EMITENT: Ministerul Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 635 bis din 28 iunie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.111 din 23 iunie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 635 din 28 iunie 2022.──────────1. obiectivul programuluiprogramul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "start-up nation - romÂnia", denumit în continuare programul, este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul antreprenoriatului şi turismului (mat) prin intermediul agenţiilor pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ...
Monitorul Oficial 639 din 28 Iunie 2022 (M. Of. 639/2022)
HOTĂRÂRE nr. 830 din 27 iunie 2022 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 639 din 28 iunie 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. inormele metodologice de aplicare a legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 123/2002, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 167 din 8 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. articolul 21 se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 21(1) după primirea şi înregistrarea cererii, structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directă realizează o evaluare primară a solicitării, în urma căreia se stabileşte dacă informaţia solicitată face obiectul prevederilor ...
Monitorul Oficial 635 din 28 Iunie 2022 (M. Of. 635/2022)
DECIZIA nr. 36 din 6 iunie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 180 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 635 din 28 iunie 2022
Dosar nr. 585/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele delegat ││valentina │al secţiei a ii-a ││vrabie │civile a Înaltei curţi ││ │de casaţie şi justiţie │├──────────────┼───────────────────────┤│rodica zaharia│- judecător la secţia a││ │ii-a civilă ...
Monitorul Oficial 622 din 24 Iunie 2022 (M. Of. 622/2022)
ORDIN nr. 91 din 23 iunie 2022 pentru aprobarea Regulamentului privind furnizarea de ultimă instanţă a energiei electrice EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 622 din 24 iunie 2022
Având în vedere prevederile art. 3 pct. 48, art. 16, art. 52 alin. (4), art. 53 şi art. 61 alin. (7) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi art. 9 alin. (1) lit. h) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. 1(1) se aprobă regulamentul privind furnizarea de ultimă instanţă a ...
Monitorul Oficial 617 din 23 Iunie 2022 (M. Of. 617/2022)
LEGE nr. 188 din 22 iunie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 617 din 23 iunie 2022
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 521 din 26 iunie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: "art. 1prezenta lege se aplică societăţilor de servicii de investiţii financiare, denumite în continuare s.s.i.f., operatorilor de piaţă, depozitarilor centrali, contrapărţilor centrale, firmelor de investiţii din alte state membre care operează pe teritoriul româniei în temeiul libertăţii de a presta servicii sau prin înfiinţarea unei sucursale, precum şi societăţilor din ţări terţe care ...
Monitorul Oficial 614 din 23 Iunie 2022 (M. Of. 614/2022)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 14 iunie 2022 privind "Ajutor de minimis pentru sprijinirea dezvoltării de produse şi servicii TIC inovative create de IMM-uri" în cadrul axei prioritare 2, prioritatea de investiţie 2b "Dezvoltarea produselor şi serviciilor TIC, a comerţului electronic şi a cererii de TIC", acţiunea 2.2.1 "Sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere", apelul 3, din Programul operaţional Competitivitate 2014-2020 EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 614 din 23 iunie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 918/2.118/2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 614 din 23 iunie 2022.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis denumită „ajutor de minimis pentru sprijinirea dezvoltării de produse şi servicii tic inovative create de imm-uri“ în cadrul axei prioritare 2, prioritatea de investiţie 2b „dezvoltarea produselor şi serviciilor tic, a comerţului electronic şi a cererii de tic“, acţiunea 2.2.1 „sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul tic şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere“, apelul 3, din programul operaţional competitivitate 2014-2020, denumită schema de ajutor de minimis, ...
Monitorul Oficial 595 bis din 20 Iunie 2022 (M. Of. 595 bis/2022)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 17 iunie 2022 privind "Finanţarea proiectelor CDI conform Programului 1 - Dezvoltarea sistemului naţional de cercetare-dezvoltare din cadrul PNCDI III" EMITENT: Ministerul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 595 bis din 20 iunie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 20.828 din 17 iunie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 595 din 20 iunie 2022.──────────1. domeniu de aplicabilitate2. obiective3. legislaţie4. administrator5. definiţii6. beneficiari7. condiţii de eligibilitate8. durata şi bugetul schemei de ajutor de stat9. intensitatea ajutorului de stat10. cheltuieli (costuri) eligibile11. cumul12. monitorizare şi raportare13. recuperarea ajutorului de stat1. domeniu de aplicabilitateart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă transparentă*1) de ajutor de stat pentru sprijinirea activităţilor de cercetare, dezvoltare şi inovare (cdi), denumită în continuare "schema".*1) reg.(ue) 651/2014, art.5 (transparenţa ajutorului)(1) prezentul regulament se aplică numai ajutoarelor pentru care este posibilă calcularea ...
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 17 iunie 2022 privind "Finanţarea proiectelor CDI conform Programului 3 - Cooperare europeană şi internaţională" EMITENT: Ministerul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 595 bis din 20 iunie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 20.826 din 17 iunie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 595 din 20 iunie 2022.──────────1. domeniu de aplicabilitate2. obiective3. legislaţie4. administrare5. definiţii6. beneficiari7. condiţii de eligibilitate8. durata schemei de ajutor de stat9. bugetul schemei de ajutor de stat9. intensitatea ajutorului de stat10. cheltuieli (costuri) eligibile11. cumul12. efectul stimulativ13. monitorizare şi raportare14. recuperarea ajutorului de stat1. domeniu de aplicabilitateart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă transparentă*1) de ajutor de stat pentru sprijinirea activităţilor de cercetare, dezvoltare şi inovare (cdi), denumită în continuare "schema".*1) reg.(ue) 651/2014, art.5 (transparenţa ajutorului)"(1) prezentul regulament se aplică numai ajutoarelor pentru ...








