Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
raport nr 25 129 din 5 august 2024
Monitorul Oficial 1185 din 28 Noiembrie 2024 (M. Of. 1185/2024)
NORME din 1 iulie 2013 privind modul de utilizare şi justificare a sumei forfetare pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare EMITENT: Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1185 din 28 noiembrie 2024
──────────aprobate prin hotĂrÂrea nr. 5 din 1 iulie 2013, republicată, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1185 din 28 noiembrie 2024.──────────În temeiul prevederilor art. 38 alin. (1) din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „În scopul exercitării mandatului în circumscripţiile electorale, deputaţilor şi senatorilor li se acordă lunar o sumă forfetară din bugetul camerei deputaţilor şi, respectiv, al senatului, pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare. cuantumul sumei este stabilit prin hotărâre a birourilor permanente reunite ale celor două camere, în funcţie de resursele bugetare, dar nu ...
Monitorul Oficial 1164 din 21 Noiembrie 2024 (M. Of. 1164/2024)
DECIZIA nr. 313 din 18 iunie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1164 din 21 noiembrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina ...
Monitorul Oficial 1148 din 18 Noiembrie 2024 (M. Of. 1148/2024)
DECIZIA nr. 324 din 9 iulie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (2) şi (4) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1148 din 18 noiembrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 55 din 14 Noiembrie 2024 (M. Of. 55/2024)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 1.786 din 11 octombrie 2024 la nivel de grup de unităţi aflate în subordinea/administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (A.S.S.M.B.) pentru perioada 2024-2026, înregistrat la M.M.S.S. - U.D.S.P.S. EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 5 din 14 noiembrie 2024
Cap. 1dispoziţii generaleart. 1(1) părţile contractante, pe deplin egale şi libere în negocierea acestui contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi, se obligă să respecte prevederile acestuia.(2) la încheierea contractului colectiv de muncă s-a avut în vedere legislaţia în vigoare.(3) În sensul prezentului contract, termenul angajator/unitate desemnează pe cel care angajează, respectiv:- administraţia spitalelor şi serviciilor medicale bucureşti (a.s.s.m.b.), instituţie de specialitate a administraţiei publice locale şi autoritate locală în domeniul asistenţei de sănătate publică, conform atribuţiilor sale stabilite prin actul de înfiinţare şi regulamentul de organizare şi funcţionare;– unităţile sanitare (spitalele) reprezentate prin manager, ...
Monitorul Oficial 1137 din 14 Noiembrie 2024 (M. Of. 1137/2024)
DECIZIA nr. 20 din 30 ianuarie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 şi 394 din Codul de procedură civilă, a sintagmei „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i)“ din cuprinsul dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. j), ale art. 995 alin. (3) şi ale art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă raportat la Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1137 din 14 noiembrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- ...
Monitorul Oficial 1117 din 08 Noiembrie 2024 (M. Of. 1117/2024)
DECIZIA nr. 47 din 7 octombrie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1117 din 8 noiembrie 2024
Dosar nr. 1.192/1/2024 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 1106 din 05 Noiembrie 2024 (M. Of. 1106/2024)
DECIZIA nr. 43 din 16 septembrie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1106 din 5 noiembrie 2024
Dosar nr. 1.505/1/2024 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului ...
Monitorul Oficial 1083 din 30 Octombrie 2024 (M. Of. 1083/2024)
RAPORT nr. 25.129 din 5 august 2024 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale candidatului independent Nicu Adrian-Albert, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1083 din 30 octombrie 2024
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 1.07.2024-15.07.2024 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale înregistrate de candidatul independent nicu adrian-albert, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024.constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024:- contribuţiile electorale au fost în ...
Monitorul Oficial 1071 din 25 Octombrie 2024 (M. Of. 1071/2024)
DECIZIA nr. 48 din 7 octombrie 2024 referitoare la soluţionarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, în condiţiile art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sau la îndreptarea hotărârii judecătoreşti prevăzută de art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1071 din 25 octombrie 2024
Dosar nr. 1.393/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 1068 din 24 Octombrie 2024 (M. Of. 1068/2024)
DECIZIA nr. 226 din 23 aprilie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1068 din 24 octombrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...