Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
protocol din 5 iulie 2022
Monitorul Oficial 721 din 18 Iulie 2022 (M. Of. 721/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 112 din 15 iulie 2022 privind instituirea unor măsuri pentru stimularea investiţiilor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în domeniul eficienţei energetice, resurselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari şi întreprinderi mici şi mijlocii, energiei verzi din surse regenerabile destinate autorităţilor publice locale, precum şi unele măsuri în domeniul specializării inteligente, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 721 din 18 iulie 2022
Având în vedere efectele crizei din ucraina care au condus la creşterea preţului la materialele de construcţii în medie cu peste 60%, în timp ce preţul la utilităţile publice - energie, gaze naturale, combustibil - a crescut în medie cu peste 40%,pe cale de consecinţă, întreprinderile mari şi întreprinderile mici şi mijlocii, denumite în continuare imm-uri, au înregistrat dificultăţi în finanţarea activităţii curente, dar şi în gestionarea preţului la produsele şi serviciile obţinute de acestea.deoarece comisia europeană a lansat programul repowereu prin care statele membre ale uniunii europene sunt încurajate să investească în independenţa energetică, atât la nivel naţional, cât ...
Monitorul Oficial 716 din 15 Iulie 2022 (M. Of. 716/2022)
ORDONANŢĂ nr. 16 din 15 iulie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 716 din 15 iulie 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.5 şi 8 din legea nr. 186/2022 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. ilegea nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 22, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(1) profitul investit în echipamente tehnologice, active utilizate în activitatea de producţie şi procesare, activele reprezentând retehnologizare, calculatoare electronice şi echipamente periferice, maşini şi aparate de ...
DECIZIA nr. 231 din 3 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (4) şi ale art. 49 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 716 din 15 iulie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 715 din 15 Iulie 2022 (M. Of. 715/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 110 din 15 iulie 2022 privind preluarea de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale prin unităţile teritoriale subordonate a unor creanţe bugetare aflate în administrarea Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului asupra unor societăţi deţinătoare de bunuri utile facilitării şi fluidizării transportului de resurse strategice şi ale rezervelor de stat EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 715 din 15 iulie 2022
În ultimele decenii au fost înfiinţate de către guvernul româniei o serie de filiale sau sucursale destinate transbordării vagoanelor de marfă, aflate iniţial în subordinea societăţii naţionale de transport feroviar de marfă „c.f.r. marfă“ - s.a., fiind apoi privatizate, iar în prezent aflându-se în procedură de faliment, ceea ce conduce către o exploatare improprie şi precară a punctelor de transbordare strategice.acestea au avut ca obiect de activitate manipularea de bunuri/produse/stocuri, circumscrisă unui cod caen 5224, sens în care activitatea de transbordare de mărfuri s-a putut efectua în punctele de lucru amplasate în staţiile de cale ferată de frontieră, constând în ...
Monitorul Oficial 714 din 15 Iulie 2022 (M. Of. 714/2022)
LEGE nr. 214 din 14 iulie 2022 pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene de tranziţie prevăzută în Concepţia de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene" EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 714 din 15 iulie 2022
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1se aprobă realizarea capabilităţii operaţionale aeriene de tranziţie prevăzută în concepţia de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „avion multirol al forţelor aeriene“, prin:a) atribuirea de către guvernul româniei guvernului regatului norvegiei a contractelor de achiziţie a 32 de avioane f-16 din excedent, pachet de suport logistic şi instruire personal tehnic-ingineresc, cu respectarea prevederilor art. 22 lit. f) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 195/2012, cu modificările şi completările ulterioare;b) ...
Monitorul Oficial 711 din 15 Iulie 2022 (M. Of. 711/2022)
ORDONANŢĂ nr. 14 din 13 iulie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 711 din 15 iulie 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. iv.2 din legea nr. 186/2022 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. ilegea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins: "art. 18(1) direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului bucureşti sunt conduse de un director executiv, care este ajutat de un director executiv adjunct de sănătate publică şi ...
Monitorul Oficial 712 din 15 Iulie 2022 (M. Of. 712/2022)
DECIZIA nr. 313 din 19 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 712 din 15 iulie 2022
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mona-maria ...
Monitorul Oficial 706 din 14 Iulie 2022 (M. Of. 706/2022)
REGULAMENT din 7 iulie 2022 de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 706 din 14 iulie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 3.259/c din 7 iulie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 706 din 14 iulie 2022.──────────titlul idispoziţii generaleart. 1(1) autoritatea naţională pentru cetăţenie, denumită în continuare autoritatea, se organizează şi funcţionează ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea ministerului justiţiei, finanţată integral de la bugetul de stat prin bugetul ministerului justiţiei.(2) autoritatea are autonomie funcţională şi de decizie.(3) autoritatea dispune de un aparat administrativ propriu, organizat la nivel de direcţii, servicii, birouri şi birouri teritoriale.(4) organigrama, regulamentul de organizare şi funcţionare şi statul de funcţii ale autorităţii ...
Monitorul Oficial 694 din 12 Iulie 2022 (M. Of. 694/2022)
HOTĂRÂRE nr. 885 din 6 iulie 2022 privind trecerea unei suprafeţe de 0,6549 ha teren cu destinaţie agricolă din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 694 din 12 iulie 2022
Având în vedere sentinţa civilă nr. 10.029 din 25.11.2011, pronunţată de judecătoria târgu jiu, judeţul gorj, în dosarul nr. 9.437/318/2010, definitivă prin decizia nr. 2.143/2012, pronunţată de tribunalul gorj în dosarul nr. 3.003/95/2012,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 6 alin. (5) din legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în românia, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 288 alin. (1), art. 299, art. 361 alin. (1), (3) şi (4) şi art. 362 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a ...
HOTĂRÂRE nr. 883 din 6 iulie 2022 privind declararea ca bunuri de interes public naţional, înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Serviciului Român de Informaţii a unor terenuri aflate în domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 694 din 12 iulie 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1), art. 293 alin. (5) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă declararea ca bunuri de interes public naţional, înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea serviciului român de informaţii a unor terenuri trecute în domeniul public al statului prin hotărârea ...








