Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
program din 1 august 2007
Monitorul Oficial 1046 din 28 Octombrie 2022 (M. Of. 1046/2022)
ORDIN nr. 3.957 din 27 octombrie 2022 privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A., în cadrul Programului TEZAUR, aferent lunii noiembrie 2022 EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1046 din 28 octombrie 2022
Având în vedere prevederile:- ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3.139/2017 privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale trezoreriei statului, în cadrul programului tezaur, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului finanţelor publice şi al ministrului comunicaţiilor şi societăţii informaţionale nr. 2.311/452/2018 privind aprobarea intermedierii vânzării, colectării subscrierilor şi efectuării plăţilor aferente titlurilor de stat destinate populaţiei prin subunităţile poştale din reţeaua companiei naţionale „poşta română“ - s.a. în cadrul programului tezaur, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările ...
Monitorul Oficial 1028 din 21 Octombrie 2022 (M. Of. 1028/2022)
ORDIN nr. 133 din 19 octombrie 2022 pentru modificarea şi completarea unor ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei din domeniul racordării utilizatorilor la reţeaua electrică de interes public EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1028 din 21 octombrie 2022
Având în vedere dispoziţiile art. 3 pct. 95,art. 25 alin. (13) şi art. 51 alin. (3^4)-(3^6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale art. 9 alin. (1) lit. h) şi q) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. iregulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin ...
Monitorul Oficial 977 din 07 Octombrie 2022 (M. Of. 977/2022)
PROTOCOL din 24 iunie 2022 Sesiunii Comisiei româno-sârbe pentru gospodărirea durabilă a apelor transfrontaliere EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 977 din 7 octombrie 2022
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.195 din 29 septembrie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 977 din 7 octombrie 2022.──────────comisia româno-sârbă pentru gospodărirea durabilă a apelor transfrontaliere (denumită în continuare comisia) a fost înfiinţată în conformitate cu articolul 17 al acordului dintre guvernul româniei şi guvernul republicii serbia privind cooperarea în domeniul gospodăririi durabile a apelor transfrontaliere (denumit în continuare acord), semnat la bucureşti la 5 iunie 2019, intrat în vigoare la 11 septembrie 2020, după ultima notificare de informare privind îndeplinirea demersurilor interne legislative ale celor două părţi.comisia este continuatoarea din punct de vedere juridic a comisiei hidrotehnice româno-iugoslave ...
Monitorul Oficial 958 din 30 Septembrie 2022 (M. Of. 958/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 133 din 29 septembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, precum şi a Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 958 din 30 septembrie 2022
Având în vedere necesitatea accelerării procesului de extindere şi modernizare a sistemelor de gestionare a deşeurilor în românia, cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenţie, reducere, reutilizare şi valorificare în vederea conformării cu directivele aplicabile şi a tranziţiei la economia circulară,luând în considerare faptul că realizarea reformelor condiţionează realizarea investiţiilor în sistemele de management integrat al deşeurilor,ţinând cont că neaprobarea urgentă a modificării şi completării actelor normative specifice domeniului deşeurilor poate conduce la întârziere şi în final la blocarea fondurilor europene alocate româniei prin planul naţional de redresare şi rezilienţă,având în vedere urgenţa şi importanţa realizării, extinderii şi modernizării ...
Monitorul Oficial 954 din 30 Septembrie 2022 (M. Of. 954/2022)
ORDIN nr. 3.254 din 29 septembrie 2022 privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A., în cadrul Programului TEZAUR, aferent lunii octombrie 2022 EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 954 din 30 septembrie 2022
Având în vedere prevederile:- ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3.139/2017 privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale trezoreriei statului, în cadrul programului tezaur, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului finanţelor publice şi al ministrului comunicaţiilor şi societăţii informaţionale nr. 2.311/452/2018 privind aprobarea intermedierii vânzării, colectării subscrierilor şi efectuării plăţilor aferente titlurilor de stat destinate populaţiei prin subunităţile poştale din reţeaua companiei naţionale „poşta română“ - s.a. în cadrul programului tezaur, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările ...
Monitorul Oficial 921 din 20 Septembrie 2022 (M. Of. 921/2022)
DECIZIA nr. 12 din 6 iunie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) şi art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 3^1 alin. (1)-(1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 921 din 20 septembrie 2022
Dosar nr. 212/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│valentina ...
Monitorul Oficial 901 din 13 Septembrie 2022 (M. Of. 901/2022)
ORDIN nr. 5.117 din 30 august 2022 pentru desfiinţarea unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Daria" din municipiul Bucureşti EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 901 din 13 septembrie 2022
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) şi art. 29^1 alin. (12) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar,luând în considerare adresa asociaţiei „daria“ din municipiul bucureşti înregistrată la agenţia română de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar (aracip) cu nr. 3.447 din 25.05.2022,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii consiliului de administraţie al grădiniţei „daria“ din municipiul bucureşti ...
Monitorul Oficial 889 bis din 09 Septembrie 2022 (M. Of. 889 bis/2022)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 7 septembrie 2022 de control al tuberculozei în România pentru perioada 2022-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 889 bis din 9 septembrie 2022
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.102 din 7 septembrie 2022, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 889 din 9 septembrie 2022.──────────introducerestrategia naţională pentru controlul tuberculozei în românia pentru perioada 2022-2030 a fost elaborată ca răspuns la solicitarea institutului naţional de sănătate publică din românia (insp). strategia anterioară s-a încheiat în 2020 şi încă din 2019, insp a iniţiat un efort organizat care să implice experţi naţionali şi internaţionali pentru dezvoltarea noii strategii.documentul a fost pregătit cu sprijinul financiar al fondului global şi sub îndrumarea tehnică a personalului şi consultanţilor oms, pe baza contribuţiilor experţilor naţionali.abrevieriabg- antibiogramăarv- antiretroviraldsp- direcţia ...
Monitorul Oficial 889 din 09 Septembrie 2022 (M. Of. 889/2022)
ORDIN nr. 4.925 din 30 august 2022 pentru extinderea activităţii de învăţământ a unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Grădiniţa nr. 1 Baloteşti din satul Baloteşti, comuna Baloteşti, judeţul Ilfov EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 889 din 9 septembrie 2022
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din regulamentul de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 155/2022, având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare,ţinând ...
Monitorul Oficial 867 din 02 Septembrie 2022 (M. Of. 867/2022)
HOTĂRÂRE nr. 1.088 din 31 august 2022 privind modificarea art. 1 lit. a) şi b) din Hotărârea Guvernului nr. 147/2007 pentru aprobarea plăţii contribuţiilor financiare ale României la bugetele comune ale Agenţiei Europene de Apărare, Centrului Satelitar al Uniunii Europene şi ale Instrumentului european pentru pace, referitoare la operaţiile Uniunii Europene care au implicaţii militare sau din domeniul apărării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 867 din 2 septembrie 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicla articolul 1 din hotărârea guvernului nr. 147/2007 pentru aprobarea plăţii contribuţiilor financiare ale româniei la bugetele comune ale agenţiei europene de apărare, centrului satelitar al uniunii europene şi ale instrumentului european pentru pace, referitoare la operaţiile uniunii europene care au implicaţii militare sau din domeniul apărării, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 120 din 19 februarie 2007, cu modificările ulterioare, literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) agenţiei europene de apărare, denumită în continuare aea, înfiinţată prin acţiunea comună 2004/551/pesc a consiliului, ...