Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
program de cooperare din 24 octombrie 2003
Monitorul Oficial 628 bis din 02 August 2017 (M. Of. 628 bis/2017)
METODOLOGIA din 16 mai 2017 de şcolarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul preuniversitar de stat din România, pe locuri de studii fără plata taxelor de şcolarizare, dar cu bursă, respectiv fără plata taxelor de şcolarizare, dar fără bursă începând cu anul şcolar 2017 - 2018 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 628 bis din 2 august 2017
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.900/a10/2.046/c/129/2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 628 din 2 august 2017.──────────dispoziţii generaleart. 1(1) din categoria românilor de pretutindeni, fac parte, în conformitate cu prevederile legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:a) persoanele care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română, persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor româniei, indiferent de etnonimul folosit (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, daco-români, fărşeroţi, herţeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureşeni, megleniţi, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, ...
Monitorul Oficial 529 bis din 06 Iulie 2017 (M. Of. 529 bis/2017)
ANEXE din 19 iunie 2017 pentru completarea anexei nr. 4 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 529 bis din 6 iulie 2017
──────────conţinute de ordinul nr. 678/4.252/2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 529 din 6 iulie 2017.──────────anexa 1 lista curriculumurilor de pregătire în rezidenţiat pentruspecialităţile cuprinse în nomenclatorul specialităţilormedicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală a căror durată de pregătire a fost majorată┌────┬─────────────────────┬───────────┐│ │ │durata de ││ │ │pregătire ││nr. │denumirea ...
Monitorul Oficial 291 din 30 Martie 2018 (M. Of. 291/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 29 martie 2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 291 din 30 martie 2018
Luând în considerare necesitatea stimulării investiţiilor şi antreprenoriatului, se instituie posibilitatea pentru microîntreprinderi de a opta să aplice prevederile titlului ii - „impozitul pe profit“ din codul fiscal, cu îndeplinirea concomitentă a unor condiţii legate de valoarea capitalului social şi a numărului de salariaţi. având în vedere necesitatea asigurării finanţării activităţii entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, prin stimularea microîntreprinderilor de a efectua sponsorizări pentru susţinerea acestor entităţi şi prin majorarea cotei ce poate fi distribuită din impozitul pe venit datorat, la 3,5%, în vederea ...
Monitorul Oficial 214 bis din 09 Martie 2018 (M. Of. 214 bis/2018)
ANEXE din 3 februarie 2018 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice specifice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.120/2014 EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 214 bis din 9 martie 2018
──────────conţinute de ordinul nr. m.19 din 3 februarie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 214 din 9 martie 2018.──────────anexa 1 (anexa nr. 1 la normele metodologice specifice)cadrul specifical operaţiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu în ministerul apărării naţionalea. deschiderea, repartizarea şi modificarea creditelor bugetare┌────┬─────────────┬─────────────┬──────────────┐│ │operaţiuni │ │ ││ │supuse │ ...
Monitorul Oficial 204 din 06 Martie 2018 (M. Of. 204/2018)
DECIZIA nr. 61 din 13 februarie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, în ansamblul său, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. I pct. 4, 5, 7, 15, 19, 20, 34, 48 şi 62 din aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 204 din 6 martie 2018
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel ...
Monitorul Oficial 84 din 29 Ianuarie 2018 (M. Of. 84/2018)
HOTĂRÂRE nr. 1 din 29 ianuarie 2018 pentru acordarea încrederii Guvernului EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 84 din 29 ianuarie 2018
Având în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comună a camerei deputaţilor şi senatului din data de 29 ianuarie 2018 asupra programului de guvernare şi întregii liste a guvernului, prezentate de către doamna vasilica-viorica dăncilă, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru,în conformitate cu rezultatul votului consemnat în procesul-verbal din data de 29 ianuarie 2018,în temeiul art. 103 alin. (3) din constituţia româniei, republicată, parlamentul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) se acordă încredere guvernului, în componenţa prevăzută în anexa nr. 1, pentru realizarea programului de guvernare prevăzut în anexa nr. 2.(2) anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă ...
Monitorul Oficial 906 bis din 20 Noiembrie 2017 (M. Of. 906 bis/2017)
ANEXĂ din 27 octombrie 2017 la Ordinul nr. 1.575/1.358/2017 privind modificarea Ordinului ministrului transporturilor şi al ministrului mediului şi pădurilor nr. 169/1.801/2011 pentru aprobarea Planului naţional de acţiune privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în domeniul aviaţiei civile pentru perioada 2011-2020 EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 906 bis din 20 noiembrie 2017
Planprivind reducerea emisiilor de gaze cu efect de serăîn domeniul aviaţiei civile pentru perioada 2011-2020acronimeaacr - autoritatea aeronautică civilă românăafm - administraţia fondului pentru mediuanm - administraţia naţională pentru meteorologieanpm - agenţia naţională pentru protecţia mediuluiatm - managementul traficului aerian (air traffic management)cer - certificate de reducere a emisiiloreu ets - schema uniunii europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de serăges - gaze cu efect de serăji - implementare în comun (joint implementation)mt - ministerul transporturilormm- ministerul mediuluioaci - organizaţia aviaţiei civile internaţionaleromatsa - administraţia română a serviciilor de trafic aerianrtk - venituri per tonă/kilometru ...
Monitorul Oficial 53 din 18 Ianuarie 2018 (M. Of. 53/2018)
ORDIN nr. 2.870 din 28 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul culturii, nr. 2.668/2014 EMITENT: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 53 din 18 ianuarie 2018
Având în vedere dispoziţiile art. 1 şi ale art. 4^1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 72/2013 privind reorganizarea unor instituţii publice aflate în subordinea ministerului culturii şi identităţii naţionale, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 211/2016,în considerarea prevederilor art. 9 din hotărârea guvernului nr. 1.069/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea institutului naţional pentru cercetare şi formare culturală, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) şi ale art. 18 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii şi identităţii naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul culturii şi identităţii naţionale emite următorul ordin:art. iregulamentul de ...
Monitorul Oficial 51 din 18 Ianuarie 2018 (M. Of. 51/2018)
LEGE nr. 20 din 15 ianuarie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontieră organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi condiţiile de aprobare a posturilor de inspecţie la frontieră responsabile pentru controalele sanitare veterinare ale animalelor vii provenite din ţări terţe şi pentru controalele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor ale produselor alimentare şi hranei pentru animale provenite din ţări terţe EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 51 din 18 ianuarie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 71 din 5 octombrie 2017 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea ordonanţei guvernului nr. 83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontieră organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi condiţiile de aprobare a posturilor de inspecţie la frontieră responsabile pentru controalele sanitare veterinare ale animalelor vii provenite din ţări terţe şi pentru controalele sanitare veterinare şi pentru ...
Monitorul Oficial 721 din 06 Septembrie 2017 (M. Of. 721/2017)
ORDIN nr. 2.332 din 30 august 2017 privind modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 721 din 6 septembrie 2017
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: art. iordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 28 din 15 ianuarie 2016, se modifică după cum urmează:1. anexa nr. 1.1 la normele metodologice se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1, care face ...








