Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
proces verbal din 3 noiembrie 1996
Monitorul Oficial 359 din 21 Aprilie 2006 (M. Of. 359/2006)
LEGE nr. 85 din 5 aprilie 2006 privind procedura insolvenţei EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 359 din 21 aprilie 2006
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) procedura generală prevăzută de prezenta lege se aplică următoarelor categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă, cu excepţia celor prevăzuţi la alin. (2) lit. c) şi d):1. societăţile comerciale;2. societăţile cooperative;3. organizaţiile cooperatiste;4. societăţile agricole;5. grupurile de interes economic;6. orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice.(2) procedura simplificată prevăzută de prezenta lege se aplică debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă, care se încadrează în una dintre următoarele categorii:a) comercianţi, persoane fizice, acţionând individual;b) asociaţii familiale;c) comercianţi care fac parte din categoriile prevăzute ...
Monitorul Oficial 350 din 19 Aprilie 2006 (M. Of. 350/2006)
LEGE nr. 86 din 10 aprilie 2006 privind Codul vamal al Romaniei EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 19 aprilie 2006
Lege nr. 86 din 10 aprilie 2006 privind codul vamal al româniei emitent: parlamentul publicat În: monitorul oficial nr. 350 din 19 aprilie 2006 parlamentul româniei adoptã prezenta lege. titlul i dispoziţii generale cap. i domeniul de aplicare şi definiţii art. 1 (1) reglementãrile vamale cuprind prezentul cod, regulamentul de aplicare ...
CODUL VAMAL din 10 aprilie 2006 ( LEGE nr. 86/2006 ) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 19 aprilie 2006
Codul vamal din 10 aprilie 2006 (lege nr. 86/2006 ) emitent: parlamentul publicat În: monitorul oficial nr. 350 din 19 aprilie 2006 parlamentul româniei adoptã prezenta lege. titlul i dispoziţii generale cap. i domeniul de aplicare şi definiţii art. 1 (1) reglementãrile vamale cuprind prezentul cod, regulamentul de aplicare a acestuia, ...
Monitorul Oficial 317 din 10 Aprilie 2006 (M. Of. 317/2006)
HOTARARE nr. 2 din 12 iulie 2005 definitiva la 30 noiembrie 2005, in Cauza Moldovan si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 10 aprilie 2006
(cererile nr. 41.138/98 şi 64.320/01) [reclamanţi: iulius moldovan, melenuţa moldovan, maria moldovan, otilia rostaş, petru (gruia) lãcãtuş, maria floarea zoltan şi petru (dîgãla) lãcãtuş] În cauza moldovan şi alţii împotriva româniei [reclamanţi: iulius moldovan, melenuţa moldovan, maria moldovan, otilia rostaş, petru (gruia) lãcãtuş, maria floarea zoltan şi petru (dîgãla) lãcãtuş], curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a ii-a), reunitã în cadrul unei camere formate din: domnii j.-p. costa, preşedinte, l. loucaides, c. bîrsan, k. jungwiert, v. butkevych, w. thomassen, a. mularoni, judecãtori, şi doamna s. dolle, grefier de secţie, ...
Monitorul Oficial 257 din 22 Martie 2006 (M. Of. 257/2006)
DECIZIE nr. 123 din 16 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 257 din 22 martie 2006
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor constantin doldur - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu - judecãtor ion predescu - judecãtor antonia constantin - procuror benke karoly - magistrat-asistent pe ...
Monitorul Oficial 210 din 08 Martie 2006 (M. Of. 210/2006)
HOTARARE din 24 mai 2005 din 24 mai 2005, definitiva la 24 august 2005, in Cauza Buzescu impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 8 martie 2006
(cererea nr. 61.302/00) În cauza buzescu împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a doua), constituitã într-o camerã formatã din: domnii j.-p. costa, preşedinte, a.b. baka, r. tⁿ'62rmen, c. bîrsan, k. jungwiert, m. ugrekhelidze, doamna a. mularoni, judecãtori, şi domnul s. naismith, grefier adjunct de secţie, dupã deliberãri în camera de consiliu, la 18 noiembrie 2003 şi 26 aprilie 2005, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã ultimã datã: ...
Monitorul Oficial 145 din 15 Februarie 2006 (M. Of. 145/2006)
HOTARARE nr. 160 din 3 februarie 2006 privind includerea unui imobil aflat in administrarea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei in inventarul bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 15 februarie 2006
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã includerea imobilului situat în municipiul braşov, str. gladiolelor f.n., aflat în administrarea ministerului muncii, solidaritãţii sociale şi familiei, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, în inventarul bunurilor din domeniul public al statului. ...
Monitorul Oficial 118 din 08 Februarie 2006 (M. Of. 118/2006)
METODOLOGIE din 29 decembrie 2005 de organizare şi de derulare a programelor de verificare profesională periodică a personalului care efectuează activităţi specifice desfăşurării transportului feroviar EMITENT: Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 118 din 8 februarie 2006
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.261 din 29 decembrie 2005, publicat în monitorul oficial nr. 118 din 8 februarie 2006.──────────secŢiunea 1dispoziţii generaleart. 1(1) În scopul asigurării cerinţelor privind siguranţa circulaţiei trenurilor, securitatea transporturilor şi calitatea serviciilor în transportul feroviar, personalul utilizat în funcţii cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei care desfăşoară pe propria răspundere activităţi de organizare, conducere şi efectuare a circulaţiei trenurilor şi/sau a operaţiunilor de manevră, de conducere şi de deservire a vehiculelor feroviare motoare, de manipulare a instalaţiilor de siguranţă circulaţiei, de verificare, de întreţinere şi/sau revizie tehnică a elementelor infrastructurii feroviare şi a vehiculelor feroviare din compunerea trenurilor ...
ORDIN nr. 2.261 din 29 decembrie 2005 privind aprobarea metodologiilor de organizare si de derulare a programelor de formare-calificare, perfectionare si verificare profesionala periodica a personalului care efectueaza activitati specifice desfasurarii transportului feroviar EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCTIILOR SI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 8 februarie 2006
Având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesionalã a adulţilor, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul prevederilor art. 2 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 1.663/2004 privind organizarea şi funcţionarea centrului naţional de calificare şi instruire feroviarã - cenafer şi ale art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, construcţiilor şi turismului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului emite urmãtorul ordin: art. 1 se ...
Monitorul Oficial 72 din 26 Ianuarie 2006 (M. Of. 72/2006)
ORDIN nr. 5.420 din 8 noiembrie 2005 privind aprobarea Regulamentului de desfasurare a examenului in vederea obtinerii "Diplomei de acces general in invatamantul superior german" si a "Diplomei de bacalaureat" de catre absolventii sectiilor/scolilor speciale germane din Romania EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 26 ianuarie 2006
În conformitate cu prevederile legii învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în baza acordului dintre guvernul româniei şi guvernul republicii federale germania cu privire la colaborarea în domeniul şcolar, semnat la bucureşti la 15 martie 1996, aprobat prin ordonanta de urgenta a guvernului nr. 99/1999 şi publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 309 din 30 iunie 1999, în temeiul hotãrârii guvernului nr. 223/2005 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei şi ...








