Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
procedura din 21 august 2001

‹‹ Pagina 70 din 412

Monitorul Oficial 812 din 24 August 2021 (M. Of. 812/2021)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 19 august 2021 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 812 din 24 august 2021

Situaţia identificată la nivelul sistemului de învăţământ preuniversitar în care un număr mare de elevi se află în situaţie de abandon şcolar ca urmare a condiţiilor socioeconomice şi geografice defavorabile, date fiind condiţiile socioeconomice care impietează asupra capacităţii multor familii de a susţine şcolarizarea sau participarea copiilor lor la întregul program zilnic de activităţi şcolare, inclusiv cele extracurriculare, condiţii care impun implementarea cu celeritate a unor măsuri de sprijin,având în vedere necesitatea continuării eforturilor pentru diminuarea ratei părăsirii timpurii a şcolii, în condiţiile în care valoarea acestui indicator se plasează încă peste media uniunii europene, fiind de 18,1% în 2017, ...

Monitorul Oficial 809 din 24 August 2021 (M. Of. 809/2021)

 DECIZIA nr. 410 din 10 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. l) şi ale art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 809 din 24 august 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...

Monitorul Oficial 808 din 23 August 2021 (M. Of. 808/2021)

 DECIZIA nr. 268 din 22 aprilie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în redactarea anterioară modificării şi completării prin Legea nr. 152/2019 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 808 din 23 august 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...

Monitorul Oficial 802 din 20 August 2021 (M. Of. 802/2021)

 DECIZIA nr. 415 din 10 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 802 din 20 august 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...

Monitorul Oficial 797 din 19 August 2021 (M. Of. 797/2021)

 HOTĂRÂRE nr. 859 din 11 august 2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spaţiul aerian naţional EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 797 din 19 august 2021

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 13 alin. (1) din legea nr. 21/2020 privind codul aerian,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. art. 1(1) prezenta hotărâre aprobă procedura de autorizare a zborurilor cu aeronave civile sau de stat în spaţiul aerian naţional. (2) prevederile prezentei hotărâri se aplică tuturor persoanelor fizice şi juridice care efectuează operaţiuni aeriene cu aeronave civile sau de stat în spaţiul aerian naţional, indiferent de cetăţenia, respectiv naţionalitatea acestor persoane şi indiferent de categoriile de aeronave utilizate şi de statul de înmatriculare/identificare a acestora. art. 2(1) În sensul prezentei hotărâri, ...

Monitorul Oficial 799 din 19 August 2021 (M. Of. 799/2021)

 DECIZIA nr. 291 din 6 mai 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 799 din 19 august 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...

Monitorul Oficial 794 din 18 August 2021 (M. Of. 794/2021)

 ORDONANŢĂ nr. 2 din 11 august 2021 privind depozitarea deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 794 din 18 august 2021

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. vii.4 din legea nr. 195/2021 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta ordonanţă are ca obiect stabilirea cadrului legal pentru desfăşurarea activităţii de depozitare a deşeurilor, prin reducerea progresivă a eliminării prin depozitare a deşeurilor care pot fi reciclate sau valorificate şi introducerea de măsuri pentru prevenirea şi reducerea efectelor negative asupra mediului şi sănătăţii populaţiei.(2) prevederile legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale, cu modificările şi completările ulterioare, se consideră respectate pentru depozitele de deşeuri, dacă sunt realizate cerinţele ...

Monitorul Oficial 792 din 18 August 2021 (M. Of. 792/2021)

 NORME din 13 august 2021 de aplicare a prevederilor art. 883 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii referitoare la autorizarea punerii pe piaţă a unor medicamente necesare pe motive de sănătate publică EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 792 din 18 august 2021

──────────aprobate prin ordinul nr. 1.540 din 13 august 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 792 din 18 august 2021.──────────art. 1(1) prezentele norme stabilesc procedura privind autorizarea punerii pe piaţă a unor medicamente necesare pe motive de sănătate publică pentru rezolvarea unor nevoi medicale neacoperite, denumite în continuare medicamente necesare pe motive de sănătate publică.(2) autorizaţia de punere pe piaţă a medicamentului necesar pe motive de sănătate publică se acordă dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:a) medicamentul, caracterizat prin denumire comercială, concentraţie şi formă farmaceutică, este autorizat de punere pe piaţă cel puţin într-un stat ...

 DECIZIA nr. 346 din 20 mai 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 792 din 18 august 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...

Monitorul Oficial 788 din 17 August 2021 (M. Of. 788/2021)

 DECIZIA nr. 325 din 18 mai 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii" din cuprinsul art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a prevederilor art. 169^2 din Legea nr. 263/2010 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 788 din 17 august 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...

‹‹ Pagina 70 din 412
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016