Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
procedur simplificat din 11 iulie 2017
Monitorul Oficial 571 bis din 06 Iulie 2018 (M. Of. 571 bis/2018)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 26 iunie 2018 a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului naţional multianual de microindustrializare EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 571 bis din 6 iulie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 955/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 571 din 6 iulie 2018.────────── 1. obiectivul programuluiprogramul naţional multianual de microindustrializare, denumit în continuare program, este un program de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în sectoare prioritare, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovare a exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 430 din 21 Mai 2018 (M. Of. 430/2018)
DECIZIA nr. 11 din 16 aprilie 2018 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 784 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 430 din 21 mai 2018
Dosar nr. 3.547/1/2017 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat ││curelea │al secţiei i civile │├─────────────┼────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a││voicheci ...
Monitorul Oficial 319 din 11 Aprilie 2018 (M. Of. 319/2018)
DECIZIA nr. 16 din 5 martie 2018 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 319 din 11 aprilie 2018
Dosar nr. 3.027/1/2017 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat ││curelea │al secţiei i civile │├─────────────┼────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a││voicheci ...
Monitorul Oficial 214 bis din 09 Martie 2018 (M. Of. 214 bis/2018)
ANEXE din 3 februarie 2018 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice specifice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.120/2014 EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 214 bis din 9 martie 2018
──────────conţinute de ordinul nr. m.19 din 3 februarie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 214 din 9 martie 2018.──────────anexa 1 (anexa nr. 1 la normele metodologice specifice)cadrul specifical operaţiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu în ministerul apărării naţionalea. deschiderea, repartizarea şi modificarea creditelor bugetare┌────┬─────────────┬─────────────┬──────────────┐│ │operaţiuni │ │ ││ │supuse │ ...
Monitorul Oficial 1000 din 18 Decembrie 2017 (M. Of. 1000/2017)
DECIZIA nr. 651 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) şi ale art. 439 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1000 din 18 decembrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 989 din 13 Decembrie 2017 (M. Of. 989/2017)
DECIZIA nr. 656 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 alin. (1) raportat la art. 289 din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 989 din 13 decembrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 972 din 07 Decembrie 2017 (M. Of. 972/2017)
LEGE nr. 235 din 29 noiembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 972 din 7 decembrie 2017
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. iordonanţa guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 22 iulie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează:1. articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 2prevederile prezentei ordonanţe se aplică în porturi şi pe căi navigabile interioare tuturor navelor şi tuturor activităţilor de transport naval şi conexe acestora care se desfăşoară în aceste zone."2. articolul 3 se modifică şi ...
Monitorul Oficial 941 din 28 Noiembrie 2017 (M. Of. 941/2017)
DECIZIA nr. 493 din 4 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (5) şi (6), precum şi ale art. 111 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 941 din 28 noiembrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 929 din 27 Noiembrie 2017 (M. Of. 929/2017)
ORDIN nr. 3.289 din 16 noiembrie 2017 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.846/2015 pentru aprobarea procedurilor de aplicare a art. 92 din Codul de procedură fiscală, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 929 din 27 noiembrie 2017
În temeiul dispoziţiilor art. 342 alin. (1) şi (4) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 92 din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul conform al ministerului finanţelor publice comunicat prin adresa nr. 736.066 din 16.11.2017, preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. iordinul preşedintelui agenţiei naţionale de administrare fiscală nr. 3.846/2015 pentru aprobarea procedurilor de ...
Monitorul Oficial 928 din 24 Noiembrie 2017 (M. Of. 928/2017)
DECIZIA nr. 60 din 18 septembrie 2017 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 2.431 din Codul civil raportat la art. 632 din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 928 din 24 noiembrie 2017
Dosar nr. 845/1/2017 ┌──────────┬───────────────────────────┐│judecător │- vicepreşedintele Înaltei ││gabriela │curţi de casaţie şi ││elena │justiţie - preşedintele ││bogasiu │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│judecător │- preşedintele delegat al ││lavinia │secţiei i civile ││curelea │ ...








