Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordonanta nr 9 din 22 ianuarie 2004
Monitorul Oficial 651 din 22 Iulie 2005 (M. Of. 651/2005)
PRECIZARI din 8 iulie 2005 pentru aplicarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 59/2005 privind unele masuri de natura fiscala si financiara pentru punerea in aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei nationale EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 22 iulie 2005
1. Începând cu data de 1 iulie 2005, creanţele fiscale reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc în moneda noua, la nivel de leu, fãrã subdiviziuni, prin rotunjire la un leu pentru fracţiunile de peste 50 de bani inclusiv şi prin neglijarea fracţiunilor de pana la 49 de bani inclusiv, cu excepţia creanţelor prevãzute la pct. 3. În cazul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor reţinute la sursa potrivit legii, rotunjirea se efectueazã de cãtre plãtitorul de venit pentru fiecare beneficiar. prevederile se aplica şi creanţelor fiscale nãscute anterior datei de 30 iunie 2005, stabilite sau ...
Monitorul Oficial 622 din 18 Iulie 2005 (M. Of. 622/2005)
DECIZIE nr. 251 din 10 mai 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobarii tacite EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 18 iulie 2005
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor constantin doldur - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor kozsokar gabor - ...
Monitorul Oficial 574 din 04 Iulie 2005 (M. Of. 574/2005)
AMENDAMENT din 15 decembrie 2004 convenit intre Guvernul Romaniei si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, semnat la Zagreb la 18 noiembrie 2004 si, respectiv, la Bucuresti la 15 decembrie 2004, si pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 21/1998 pentru ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare privind Proiectul cadastrului general si publicitatii imobiliare EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 574 din 4 iulie 2005
*t* banca mondiala oficiul regional al europei tel: (385)1 235-7222 banca internaŢionala centrale si de sud fax: (385)1 235-7293 pentru reconstrucŢie trg. i.f. kenedya 6b si dezvoltare 10000 zagreb. croaţia asociaŢia pentru dezvoltare internationala ...
LEGE nr. 190 din 23 iunie 2005 pentru aprobarea amendamentului convenit intre Guvernul Romaniei si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, semnat la Zagreb la 18 noiembrie 2004 si, respectiv, la Bucuresti la 15 decembrie 2004, si pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 21/1998 pentru ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare privind Proiectul cadastrului general si publicitatii imobiliare, in suma de 25,5 milioane dolari S.U.A., semnat la Washington la 23 ianuarie 1998 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 574 din 4 iulie 2005
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. art. i se aprobã amendamentul convenit între guvernul româniei şi banca internaţionalã pentru reconstrucţie şi dezvoltare, semnat la zagreb la 18 noiembrie 2004 şi, respectiv, la bucureşti la 15 decembrie 2004, la acordul de împrumut dintre românia şi banca internaţionalã pentru reconstrucţie şi dezvoltare privind proiectul cadastrului general şi publicitãţii imobiliare, în sumã de 25,5 milioane dolari s.u.a., semnat la washington la 23 ianuarie 1998 şi ratificat prin ordonanţa guvernului nr. 21/1998 , aprobatã prin legea nr. 132/1998 . art. ii (1) Începând ...
Monitorul Oficial 525 din 21 Iunie 2005 (M. Of. 525/2005)
REGULAMENT din 30 mai 2005 de planificare, organizare, pregatire, desfasurare si evaluare a activitatii de prevenire EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 21 iunie 2005
Cap. i dispoziţii generale formele, domeniile Şi scopul activitĂŢii de prevenire art. 1 activitãţile de prevenire desfãşurate de inspectoratul general pentru situaţii de urgenţã şi de structurile din subordine reprezintã o componentã principalã a sistemului integrat de mãsuri tehnice şi organizatorice, precum şi de acţiuni specifice planificate şi realizate potrivit legislaţiei, în scopul preîntâmpinãrii, reducerii sau eliminãrii riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţã şi a consecinţelor acestora, protecţiei populaţiei, mediului, bunurilor şi valorilor de patrimoniu prin mijloace şi mãsuri specifice. art. 2 ...
ORDIN nr. 665 din 30 mai 2005 pentru aprobarea Regulamentului de planificare, organizare, pregatire, desfasurare si evaluare a activitatii de prevenire EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 21 iunie 2005
Având în vedere prevederile art. 28 din regulamentul de organizare şi funcţionare a inspectoratului general pentru situaţii de urgenţã, aprobat prin hotãrârea guvernului nr. 1.490/2004 , şi ale art. 13 din hotãrârea guvernului nr. 1.492/2004 privind principiile de organizare, funcţionare şi atribuţiile serviciilor de urgenţã profesioniste, în temeiul art. 9 alin. (4) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea ministerului administraţiei şi internelor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 604/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul administraţiei şi internelor emite urmãtorul ordin: ...
Monitorul Oficial 474 din 03 Iunie 2005 (M. Of. 474/2005)
DECIZIE nr. 185 din 29 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 170/1999 privind acordarea, in mod gratuit, a asistentei medicale, medicamentelor si protezelor pentru unele categorii de persoane prevazute in legi speciale EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 3 iunie 2005
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor constantin doldur - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu ...
Monitorul Oficial 471 din 03 Iunie 2005 (M. Of. 471/2005)
DECIZIE nr. 156 din 17 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare si privatizare a unor societati nationale, companii nationale si societati comerciale cu capital majoritar de stat, precum si a societatilor comerciale si regiilor autonome subordonate autoritatilor administratiei publice locale EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 471 din 3 iunie 2005
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor constantin doldur - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu ...
Monitorul Oficial 456 din 30 Mai 2005 (M. Of. 456/2005)
DECIZIE nr. 207 din 14 aprilie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 456 din 30 mai 2005
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre ninosu - judecãtor Şerban viorel stãnoiu - ...
Monitorul Oficial 428 din 20 Mai 2005 (M. Of. 428/2005)
DECIZIE nr. 214 din 14 aprilie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 33/2001 privind unele masuri referitoare la salarizarea functionarilor publici si a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum si a personalului din organele autoritatii judecatoresti, ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , ale art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 , ale art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , precum si ale art. 8 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 20 mai 2005
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor constantin doldur - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu ...








