Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 156 din 17 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare si privatizare a unor societati nationale, companii nationale si societati comerciale cu capital majoritar de stat, precum si a societatilor comerciale si regiilor autonome subordonate autoritatilor administratiei publice locale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 471 din 3 iunie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 569/2003 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societãţi naţionale, companii naţionale şi societãţi comerciale cu capital majoritar de stat, excepţie ridicatã de Asociaţia "Unirea" din Bucureşti în Dosarul nr. 8.344/2004 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 ianuarie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 8.344/2004, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 569/2003 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societãţi naţionale, companii naţionale şi societãţi comerciale cu capital majoritar de stat. Excepţia a fost ridicatã de Asociaţia "Unirea" din Bucureşti cu prilejul soluţionãrii recursului formulat împotriva Sentinţei nr. 313 din 7 aprilie 2004, pronunţatã de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 10.456/2003.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16, 20, 44 şi 115 din Constituţie, fãrã a preciza în ce constã neconcordanţa dintre reglementarea legalã şi prevederile constituţionale. În schimb, aratã cã "<>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 8/2003 , modificatã şi completatã de <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 22/2003 , a fost contestat la Curtea Constituţionalã, excepţia ajungând pe rolul Curţii, însã dupã abrogarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 8/2003 şi intrarea în vigoare a <>Legii nr. 569/2003 ". Astfel, excepţia de neconstituţionalitate a rãmas fãrã obiect şi Curtea Constituţionalã nu a mai avut prilejul de a se pronunţa asupra textului de lege criticat.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens aminteşte cã textul de lege criticat a mai fost supus controlului exercitat de Curtea Constituţionalã, care a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, instanţa de contencios constituţional a considerat cã aceste dispoziţii legale, care exclud vocaţia recurentei contestatoare de a beneficia de plãţi compensatorii prevãzute de contractul colectiv de muncã, sunt constituţionale, întrucât contractul de privatizare a unitãţii intimate a fost încheiat în perioada la care se referã textul <>art. 2 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 569/2003 .
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã, în principal, cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, având în vedere cã autorul ei nu a precizat nici un motiv de ordin juridic care sã justifice critica de neconstituţionalitate, iar potrivit <>art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , orice sesizare adresatã Curţii Constituţionale trebuie sã fie motivatã. Pe fond, considerã cã excepţia este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã textul de lege criticat nu instituie un tratament juridic diferit pentru situaţii egale sau analoage, ci are în vedere situaţii obiectiv diferite, ceea ce, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu constituie o încãlcare a principiului egalitãţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţie. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulatã în raport cu prevederile art. 44 din Constituţie, aratã cã în jurisprudenţa sa Curtea Constituţionalã s-a pronunţat deja în sensul cã "textul de lege criticat nu conţine dispoziţii prin care sã opereze un transfer de proprietate, dupã cum, prin reglementãrile sale, nu aduce nici o atingere dreptului de proprietate al societãţilor comerciale vizate". În sfârşit, referindu-se la dispoziţiile art. 20 şi 115 din Constituţie, aratã cã acestea nu sunt pertinente în cauzã.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, aratã cã acestea vizeazã acordarea plãţilor compensatorii în douã situaţii diferite, respectiv în cazul societãţilor comerciale din portofoliul autoritãţii de privatizare, aflate în curs de privatizare, şi în cazul societãţilor comerciale privatizate prin încheierea contractului de vânzare-cumpãrare a acţiunilor acestora. Aşa fiind, diferenţa de tratament juridic este justificatã de situaţiile obiectiv diferite avute în vedere de legiuitor. De altfel, atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalitãţii nu are semnificaţia instituirii unei uniformitãţi, ci permite ca în situaţii diferite sã se aplice un tratament juridic diferit, când acesta se justificã în mod raţional şi obiectv. Cât priveşte pretinsa neconstituţionalitate a textului de lege criticat în raport cu dispoziţiile art. 44, aratã cã acesta nu conţine dispoziţii prin care sã opereze un transfer de proprietate şi nu aduce atingere dreptului de proprietate al societãţilor vizate. În sfârşit, menţioneazã cã celelalte dispoziţii constituţionale invocate de autorul excepţiei nu sunt incidente în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Potrivit încheierii prin care Curtea a fost sesizatã şi în acord cu susţinerile autorului excepţiei, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 2 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 569/2003 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societãţi naţionale, companii naţionale şi societãţi comerciale cu capital majoritar de stat, lege publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 23 decembrie 2003.
În realitate, Curtea observã cã prin aceastã lege a fost aprobatã cu modificãri şi completãri <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 8/2003 , care şi-a pãstrat în continuare existenţa şi individualitatea.
În consecinţã, Curtea reţine cã, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societãţi naţionale, companii naţionale şi societãţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societãţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autoritãţilor administraţiei publice locale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 5 martie 2003, dispoziţii introduse prin <>Legea nr. 569/2003 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 8/2003 .
Textul de lege criticat are urmãtoarea redactare:
- Art. 2 alin. (5): "În situaţia în care societãţile care efectueazã concedieri colective potrivit art. 1 nu pot achita plãţile compensatorii prevãzute prin contractele colective de muncã, pânã la sfârşitul anului 2003, acestea pot fi acordate lunar, dupã caz, şi ulterior acestei date, aceste plãţi având acelaşi regim de impozitare ca şi indemnizaţia de şomaj. Prevederile prezentului alineat nu se aplicã societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat ale cãror acţiuni au fãcut obiectul contractelor de vânzare-cumpãrare semnate de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului între data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã şi data publicãrii <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 22/2003 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societãţi naţionale, companii naţionale şi societãţi comerciale cu capital majoritar de stat."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestui text de lege autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor art. 16, 20, 44 şi 115 din Constituţie, potrivit cãrora:
- Art. 16: "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetãţenia românã şi domiciliul în ţarã. Statul român garanteazã egalitatea de şanse între femei şi bãrbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnitãţi.
(4) În condiţiile aderãrii României la Uniunea Europeanã, cetãţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autoritãţile administraţiei publice locale.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte mãsuri de trecere silitã în proprietate publicã a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altã naturã discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publicã poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii.
(6) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţã, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligã la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.";
- Art. 115: "(1) Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data pânã la care se pot emite ordonanţe.
(3) Dacã legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobãrii Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pânã la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţã numai în situaţii extraordinare a cãror reglementare nu poate fi amânatã, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
(5) Ordonanţa de urgenţã intrã în vigoare numai dupã depunerea sa spre dezbatere în procedurã de urgenţã la Camera competentã sã fie sesizatã şi dupã publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacã nu se aflã în sesiune, se convoacã în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, dupã caz, de la trimitere. Dacã în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizatã nu se pronunţã asupra ordonanţei, aceasta este consideratã adoptatã şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedurã de urgenţã. Ordonanţa de urgenţã cuprinzând norme de natura legii organice se aprobã cu majoritatea prevãzutã la articolul 76 alineatul (1).
(6) Ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertãţile şi îndatoririle prevãzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza mãsuri de trecere silitã a unor bunuri în proprietate publicã.
(7) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobã sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale cãror efecte au încetat potrivit alineatului (3).
(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacã este cazul, mãsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã dispoziţiile textului de lege criticat au fost cuprinse iniţial în <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 22/2003 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societãţi naţionale, companii naţionale şi societãţi comerciale cu capital majoritar de stat, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 11 aprilie 2003. În urma aprobãrii cu modificãri şi completãri a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 8/2003 prin <>Legea nr. 569/2003 , dispoziţiile legale criticate au fost înscrise în art. 2 alin. (5) teza a doua din aceastã ordonanţã.
Curtea constatã cã prevederile <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 22/2003 au fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi <>art. 44 din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 457 din 2 decembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 20 ianuarie 2004, Curtea a statuat cã dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare principiului constituţional al egalitãţii în faţa legii şi a autoritãţilor publice. În acest sens a statuat cã "diferenţa de tratament juridic în ce priveşte acordarea plãţilor compensatorii, introdusã prin textul de lege criticat, între categoria exceptatã de societãţi comerciale cu capital majoritar de stat şi celelalte societãţi apare ca justificatã, fiind aplicatã unor situaţii diferite".
Prin aceeaşi decizie Curtea a constatat şi netemeinicia criticii privind încãlcarea prevederilor art. 44 din Constituţie, statuând cã "textul criticat nu conţine dispoziţii prin care sã opereze un transfer de proprietate, dupã cum, prin reglementãrile sale, nu aduce nici o atingere dreptului de proprietate al societãţilor comerciale vizate".
Deoarece autorul excepţiei nu a formulat argumente care sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia din decizia amintitã sunt valabile şi în prezenta cauzã.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 8/2003 în raport cu art. 16 alin. (2), (3) şi (4), art. 20 şi art. 115 din Constituţie, Curtea observã cã autorul excepţiei nu a precizat în ce constã încãlcarea acestor dispoziţii constituţionale. Analiza prevederilor legale ce fac obiectul excepţiei nu relevã însã existenţa vreunei neconcordanţe între acestea şi dispoziţiile constituţionale amintite.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societãţi naţionale, companii naţionale şi societãţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societãţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autoritãţilor administraţiei publice locale, excepţie ridicatã de Asociaţia "Unirea" din Bucureşti în Dosarul nr. 8.344/2004 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 martie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
