Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr m 213 din 4 noiembrie 2021
Monitorul Oficial 1134 din 09 Decembrie 2025 (M. Of. 1134/2025)
HOTĂRÂRE nr. 994 din 20 noiembrie 2025 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei şi a instanţelor judecătoreşti, precum şi înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile şi darea în administrarea unor instanţe judecătoreşti EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1134 din 9 decembrie 2025
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în ...
Monitorul Oficial 1115 din 03 Decembrie 2025 (M. Of. 1115/2025)
ORDIN nr. 213 din 19 noiembrie 2025 pentru modificarea şi completarea Normelor privind autorizarea sistemelor de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 65/2003 EMITENT: Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1115 din 3 decembrie 2025
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 828/2024 privind organizarea şi funcţionarea comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare, având în vedere art. 5 alin. (1) şi art. 35 lit. a) din legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare referatul nr. 12.408 din 19.11.2025,preşedintele comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare emite următorul ordin:art. inormele privind autorizarea sistemelor de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare, aprobate prin ordinul preşedintelui comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare nr. 65/2003, publicat în monitorul oficial al ...
Monitorul Oficial 1084 din 25 Noiembrie 2025 (M. Of. 1084/2025)
DECIZIA nr. 356 din 17 iulie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2, ale art. I pct. 3, ale art. I pct. 5, ale art. I pct. 6, ale art. I pct. 7, ale art. I pct. 8, ale art. I pct. 9, ale art. I pct. 14, ale art. I pct. 15 şi ale art. II pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1084 din 25 noiembrie 2025
┌───────────────┬──────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────┼──────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────┼──────────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 1080 din 24 Noiembrie 2025 (M. Of. 1080/2025)
DECIZIA nr. 564 din 5 noiembrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1080 din 24 noiembrie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 1041 din 11 Noiembrie 2025 (M. Of. 1041/2025)
DECIZIA nr. 481 din 20 octombrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 1-4 şi pct. 7-25, ale art. II pct. 1-5, ale art. III pct. 1-10, ale art. IV-art. IX, ale art. XII pct. 1-14, pct. 16-51, ale art. XV pct. 1 şi 2, ale art. XVI-XX, ale art. XXI pct. 1-4, art. XXII, ale art. XXIV pct. 1-3, ale art. XXIX pct. 1-52, ale art. XXXII, ale art. XXXIII şi ale art. XXXVIII din lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1041 din 11 noiembrie 2025
┌───────────────┬───────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────┼───────────────────────┤│asztalos csaba │- judecător ││ferenc │ │├───────────────┼───────────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 1036 din 10 Noiembrie 2025 (M. Of. 1036/2025)
DECIZIA nr. 479 din 20 octombrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1036 din 10 noiembrie 2025
┌───────────────┬───────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────┼───────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────┼───────────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 1021 din 04 Noiembrie 2025 (M. Of. 1021/2025)
DECIZIA nr. 281 din 29 mai 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1021 din 4 noiembrie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 1009 din 31 Octombrie 2025 (M. Of. 1009/2025)
ORDIN nr. 1.795 din 31 octombrie 2025 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii noiembrie 2025 EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1009 din 31 octombrie 2025
În temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 6 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin legea nr. 109/2021, cu completările ulterioare;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria ...
Monitorul Oficial 957 din 16 Octombrie 2025 (M. Of. 957/2025)
DECIZIA nr. 414 din 8 octombrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 4, 8, 11, 17 şi 24 şi ale art. II pct. 1 şi 3 din lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 957 din 16 octombrie 2025
┌─────────────────┬───────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├─────────────────┼───────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├─────────────────┼───────────────────────┤│mihai busuioc ...
Monitorul Oficial 885 din 26 Septembrie 2025 (M. Of. 885/2025)
DECIZIA nr. 412 din 24 septembrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1)-(8) şi ale art. 2 alin. (1), (2) şi (6) din aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 885 din 26 septembrie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...








