Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 564 din 5 noiembrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 564 din 5 noiembrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1080 din 24 noiembrie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina             │-                 │
│Popescu-Marin      │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, obiecţie formulată de 72 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Alianţei pentru Unirea Românilor şi S.O.S. România. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 12.022 din 2 octombrie 2025 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.281A/2025.
    2. De asemenea, pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, obiecţie formulată de 26 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 12.081 din 6 octombrie 2025 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.324A/2025.
    3. În motivarea obiecţiilor de neconstituţionalitate, autorii acestora formulează critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă asupra legii supuse controlului de constituţionalitate.
    4. Sub aspect extrinsec, se susţine, în esenţă, că legea criticată încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, arătându-se că expunerea de motive a legii are un caracter pur formal, nefiind prezentate argumente din care să rezulte necesitatea intervenţiei normative. Propunerea legislativă a fost introdusă intempestiv în circuitul legislativ, fapt care nu a permis întocmirea unei analize de impact care să îndeplinească exigenţele constituţionale privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi a statului de drept. În susţinerea acestei critici de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 234 din 5 iulie 2001 sau Decizia nr. 442 din 10 iulie 2014.
    5. De asemenea, se susţine că legea criticată a fost adoptată în absenţa avizului Consiliului Legislativ, contrar art. 79 din Constituţie. Parlamentul, prin structurile sale de conducere - birourile permanente ale camerelor reunite, a decis punerea pe ordinea de zi a propunerii legislative pe 29 septembrie 2025, în absenţa avizului Consiliului Legislativ, care a fost emis pe 30 septembrie 2025 şi a fost comunicat la aceeaşi dată. În aceste condiţii, punerea pe ordinea de zi a unui propuneri legislative, în absenţa avizului Consiliului Legislativ, atrage neconstituţionalitatea extrinsecă a acestei propuneri, care a fost votată de Parlament în şedinţa din 30 septembrie 2025. Deşi formal avizul a fost solicitat, faptul că nu s-a aşteptat emiterea lui pentru a fi pus în practică şi nu au fost operate recomandările formulate, pentru ca legea să fie clară şi predictibilă, echivalează cu nesolicitarea lui şi dovedeşte formalismul pe care îl manifestă guvernanţii faţă de instituţiile statului de drept, pe care „se prefac că le respectă“, însă, în realitate, le ignoră fundamental. În susţinerea acestor critici de neconstituţionalitate sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 681 din 6 noiembrie 2018, nr. 283 din 21 mai 2014, nr. 447 din 29 noiembrie 2013, nr. 448 din 29 octombrie 2013, nr. 26 din 18 ianuarie 2012 şi nr. 681 din 27 iunie 2012.
    6. Totodată, prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituţie, se susţine că exigenţele care ţin de adoptarea actului normativ nu puteau fi îndeplinite, deoarece proiectul acestui act normativ a fost introdus intempestiv în circuitul legislativ. Astfel, se arată că iniţiativa legislativă a fost introdusă pe ordinea de zi a şedinţei Birourilor permanente reunite din ziua de 29 septembrie 2025, ora 15:45, a fost repartizată pentru raport la Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, această comisie fiind convocată în şedinţă în mai puţin de o oră de la momentul sesizării, respectiv la ora 17:00, în timp ce ambele Camere ale Parlamentului îşi desfăşurau activitatea în sesiune plenară, fără o aprobare pentru ca această comisie să îşi poată desfăşura activitatea în timpul şedinţelor de plen, conform prevederilor regulamentare. Şedinţa acestei comisii a avut un caracter formal, lucrările sale finalizându-se în mai puţin de 30 de minute, iar iniţiativa legislativă a fost introdusă pe ordinea de zi a şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor de a doua zi, 30 septembrie 2025, ora 10:00, şedinţă în care a fost şi adoptată fără dezbateri efective.
    7. Astfel, modificarea, prin legea adoptată, a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor lipseşte de efecte juridice art. 69 din Constituţie, întrucât procesul legislativ nu a presupus o dezbatere reală asupra propunerii legislative, aceasta fiind adoptată intempestiv, fără un real motiv. Nu s-au putut depune sau s-a limitat extrem de sever dreptul parlamentarilor de a depune amendamente şi nu a fost exprimat un vot în deplină cunoştinţă de cauză.
    8. Sub aspect intrinsec, autorii obiecţiilor susţin că legea criticată contravine principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, deoarece instituie pentru membrii Parlamentului un regim juridic care poate să caracterizeze alte categorii de demnitari, dar care este impropriu parlamentarilor. La baza acestei soluţii legislative se află principiul egalităţii, interpretat şi aplicat însă într-o manieră exacerbată, care ignoră faptul că egalitatea nu înseamnă uniformitate, astfel cum rezultă din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, spre exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din februarie 1994. Prin propunerea legislativă se asimilează, în mod exagerat şi nejustificat, statutul parlamentarilor cu cel al altor categorii de demnitari, ceea ce contravine spiritului Constituţiei.
    9. Raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la exigenţele de calitate a legii (spre exemplu, Decizia nr. 61 din 18 ianuarie 2007, Decizia nr. 36 din 15 ianuarie 2008, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 sau Decizia nr. 106 din 27 februarie 2014), precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, se arată că modul de redactare a unora dintre prevederile alineatelor art. 12 din Legea nr. 96/2006, astfel cum stabileşte legea criticată, încalcă principiile de rang constituţional şi european din care decurg criteriile de claritate şi precizie ale reglementărilor. Punctual, se arată că din conţinutul sinuos al art. 12 alin. (7) din Legea nr. 96/2006 nu reiese în mod clar dacă obligaţia de a se înregistra în Registrul unic al transparenţei intereselor (RUTI) la Parlament se face prin crearea unui cont, respectiv dacă această obligaţie se duce la îndeplinire prin secretarul general al Camerei căreia îi aparţine parlamentarul.
    10. De asemenea, din perspectiva tehnicii legislative, este improprie stabilirea prin legea privind statutul parlamentarilor a unor obligaţii pentru terţe persoane. Astfel, dispoziţiile art. 12 alin. (8) din Legea nr. 96/2006, introdus prin legea criticată, instituie obligaţia persoanelor terţe, astfel cum sunt acestea definite de art. 12 alin. (5) din lege, să se înregistreze în RUTI şi să îşi actualizeze anual datele înscrise, deoarece, în caz contrar nu se pot întâlni cu parlamentarii. Totodată, din analiza acestor soluţii legislative rezultă că se face o dublă înregistrare în RUTI la Parlament, atât de persoanele terţe, cât şi de parlamentari. O asemenea redactare, astfel cum s-a remarcat în Avizul Consiliului Legislativ nr. 696 din 30 septembrie 2025, este neclară şi imprecisă.
    11. Contrar art. 13 din Constituţie privind limba română, ca limbă oficială a statului, şi art. 36 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 12 alin. (5) din Legea nr. 96/2006 utilizează expresii precum „societate cu obiect de activitate advocacy“, „societate cu obiect de activitate public affairs“.
    12. De asemenea, se susţine că textul art. I din legea criticată, cu referire la art. 12 alin. (5) din Legea nr. 96/2006, este imprecis formulat, fiind uşor de eludat de persoanele de rea-credinţă care pot se pot folosi de o scăpare a legii (care impune condiţia pentru un „reprezentant mandatat“, iar nu pentru un reprezentant „nemandatat“ care participă neoficial la întâlniri şi care, potrivit legii adoptate, nu ar trebui să se înregistreze în RUTI), ceea ce conduce la îngreunarea situaţiei persoanelor de bună-credinţă, în favoarea celor de rea-credinţă, care vor putea participa în continuare la întâlniri, sub pretextul lipsei mandatului.
    13. Totodată, în opinia autorilor obiecţiilor, prin adoptarea legii criticate se încearcă legiferarea „pe uşa din dos“ a activităţii de lobby, care, în România, este interzisă. Legea criticată consacră posibilitatea ca parlamentarii sa aibă întâlniri cu caracter legislativ cu diferite persoane fizice sau juridice. Astfel, art. I din legea criticată, cu referire la art. 12 alin. (10) din Legea nr. 96/2006, stabileşte că deputaţii şi senatorii desfăşoară întâlnirile privind influenţarea procesului legislativ doar cu persoane terţe înregistrate în RUTI. În România, activitatea de „lobby“, nefiind legiferată, echivalează cu infracţiunea de trafic de influenţă, cum rezultă dintr-o bogată cazuistică, iar legea criticată, în realitate, oficializează această activitate.
    14. De asemenea, din definiţia pe care legea criticată o stabileşte pentru „persoane terţe“ lipsesc anumite categorii, cum ar fi ambasadorii şi ceilalţi membri ai corpului diplomatic al ambasadelor străine în România sau persoanele fizice, care ar acţiona în mod independent, nu în calitate de reprezentant mandatat al unei persoane juridice vizate de lege. Astfel, dacă este vorba despre o persoană fizică a cărei intervenţie este justificată de un interes personal, aceasta poate avea în mod neîngrădit discuţii cu parlamentarii, fără să se mai înscrie în RUTI.
    15. Raportat la dispoziţiile art. 69 şi 61 din Constituţie, se susţine că, prin conţinutul normelor legale criticate, este afectat mandatul parlamentar reprezentativ, în special în ceea ce priveşte independenţa şi protecţia sa constituţională. Actul normativ criticat se bazează pe principiul transparenţei, care este de esenţa oricărei democraţii naţionale sau supranaţionale şi are un regim juridic care trebuie înţeles şi aplicat în profunzimea şi semnificaţia lui reală. Spre exemplu, în Franţa, transparenţa se concretizează sub aspectul unor structuri de genul celor evocate prin acronimul CADA - Commission d’Accès aux Documents Administratifs - Comisia de Acces la Documentele Administrative. În România, principiul transparenţei este consacrat prin art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, fiind unul dintre principiile generale ale administraţiei publice. Aşadar, transparenţa înseamnă acces la documente administrative şi la activităţi de această natură, din sfera puterii executive. Aceste raţiuni au determinat includerea acestui principiu şi a sistemelor prin care el fiinţează, conform propunerii legislative, într-un Registru unic al transparenţei intereselor (RUTI) la nivelul executivului. Soluţia este logică, deoarece reprezentanţii puterii executive sunt cei care, prin activitatea lor, pot apăra „interese“ private. Aceştia acordă scutiri de impozite, de taxe, reglementează prin acte care ţin de legislaţia secundară sau terţiară în beneficiul unor persoane private, corporaţii străine, holdinguri etc., încheie contracte de privatizare de servicii publice sau contracte privind efectuarea unor lucrări publice. Parlamentarii, însă, nu au astfel de prerogative. Legea criticată, contrar scopului declarat, îşi propune să le confere astfel de pârghii, să legitimeze lobby-ul. Practic, înscrierea în RUTI echivalează cu înlăturarea caracterului ilegal al activităţii. Interesul parlamentarului este să participe la procesul de legiferare, prin iniţiative legislative, amendamente şi alte mijloace specifice activităţii de parlamentar. Un parlamentar se poate inspira în elaborarea unei propuneri legislative din discuţiile permanente cu cetăţenii, participarea la adunări publice, la şedinţe ale organelor colegiale, abordări care nu vizează neapărat o iniţiativă legislativă, dar care, coroborate cu situaţia în sine, pot avea o asemenea consecinţe. În raport cu regulile stabilite de legea criticată, nu rezultă cum asemenea activităţi vor fi evidenţiate în RUTI la Parlament.
    16. Se mai susţine că dispoziţiile art. I din legea criticată, cu referire la art. 12 alin. (10) şi (11) din Legea nr. 96/2006, îngrădesc libertatea parlamentarilor, care pot desfăşura întâlniri privind influenţarea procesului legislativ doar cu persoane terţe înregistrate în RUTI. Per a contrario, dacă nu este înregistrată în RUTI, întâlnirea parlamentarilor cu persoane terţe nu poate avea loc sau, dacă are loc, trebuie să se „raporteze“ în termen de 48 de ore. Aceste reguli reprezintă o exacerbare a principiului transparenţei, care devine o frână în activitatea parlamentarilor, le afectează statutul şi, mai ales, independenţa şi urmăresc, în realitate, să pună activitatea parlamentarilor sub controlul discreţionar al societăţii civile.
    17. În aceste condiţii, se susţine că legea criticată încalcă, până la desfiinţare, atât rolul parlamentarilor de reprezentanţi, membri ai organului reprezentativ suprem, cât şi rolul de unic organ legiuitor al Parlamentului, în contextul în care iniţiativa legislativă a parlamentarilor este astfel îngrădită. Parlamentarii sunt în slujba poporului, potrivit art. 69 alin. (1) din Constituţie, astfel că ei trebuie să folosească toate pârghiile activităţii lor pentru a-şi exercita această misiune. Ei se pot afla într-o activitate privată, în care li se aduc la cunoştinţă aspecte care trebuie să fie soluţionate inclusiv prin legiferare şi pe care le pot transpune în propuneri de soluţii normative. Propunerea legislativă porneşte de la principiul relei-credinţe, al suspiciunii de săvârşire a unor fapte antisociale, ca şi când acestea ar fi regula. Or, rolul Parlamentului este să legifereze pornind de la reguli, deoarece excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare.
    18. Autorii obiecţiilor mai susţin că dispoziţiile art. 12 alin. (12) şi (15) din Legea nr. 96/2006 nu respectă dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, în condiţiile în care parlamentarii au obligaţia să publice informaţiile prevăzute de art. 12 alin. (12) din Legea nr. 96/2006, iar persoana nu îşi dă acordul să i se facă publice datele. Evident, parlamentarii nu le pot consemna şi, în acest caz, sunt pasibili de sancţionare. De asemenea, parlamentarii nu pot să valorifice ideile care le-au fost sugerate în astfel de discuţii şi întâlniri, deoarece nu au acordul „persoanelor terţe“. Astfel, independenţa acestora este paralizată, iar transpunerea în practică a normelor propuse va îndepărta parlamentarii de electorat, nu-i va apropia. Singurul rezultat scontat al modificărilor aduse art. 12 din Legea nr. 96/2006 va fi cel de îngreunare a participării persoanelor la luarea deciziilor, ceea ce va conduce şi la scăderea calităţii actului de legiferare, cu repercusiuni evidente asupra statului de drept.
    19. Totodată, în ceea ce priveşte presupusele „influenţe“ pe care persoanele terţe ar putea să le aibă, în sensul influenţării procesului de legiferare, autorii precizează că, pe de o parte, deputaţii şi senatorii sunt cei care iau decizia de a proceda într-un anume mod sau altul, mandatul imperativ fiind nul, iar, pe de altă parte, în situaţia existenţei unei fapte ilicite de natură să afecteze procesul legislativ, există deja sancţiuni administrative şi penale care pot fi aplicate, ceea ce reduce instituţia juridică propusă la nivelul unui simplu registru, fără o utilitate practică.
    20. În plus, autorii obiecţiilor susţin că reglementarea criticată reprezintă, în realitate, o formă de control şi de cenzură a majorităţii parlamentare asupra minorităţii parlamentare (opoziţia), care va putea fi şicanată prin mijloace aparent legale în activitatea pe care aleşii o desfăşoară în îndeplinirea mandatului.
    21. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările au fost transmise preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.
    22. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţiile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate. În esenţă, referitor la critica prin care se susţine punerea pe ordinea de zi a unui proiect de lege/a unei iniţiative legislative în absenţa avizului Consiliului Legislativ, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 79 alin. (1) teza întâi din Constituţie şi ale art. 9 alin. (2) şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, solicitarea avizului Consiliului Legislativ are caracter obligatoriu. În situaţia propunerilor legislative, Birourile permanente ale celor două Camere au atribuţia de a le solicita, conform regulamentelor parlamentare. Adiacent, Consiliul Legislativ are două obligaţii corelative: de a transmite avizul şi de a respecta termenul de remitere înscris în adresa de solicitare a avizului, fără ca situaţia în care avizul nu ar fi emis sau ar fi transmis după împlinirea termenului stabilit în adresa autorităţii legiuitoare să conducă la obstrucţionarea ori întârzierea procesului legislativ. În acest sens, sunt invocate prevederile art. 28 alin. (2) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii regulamentare rezultă că raportul comisiilor parlamentare sesizate de Birourile permanente reunite poate fi redactat, respectiv înaintat în vederea înscrierii pe ordinea de zi a plenului reunit al celor două Camere, chiar dacă Consiliul Legislativ nu emite avizul ori nu îl transmite în termenul solicitat. În concluzie, dacă o propunere legislativă poate fi înscrisă pe ordinea de zi şi dezbătută la nivelul comisiilor parlamentare în situaţia în care Consiliul Legislativ nu a transmis avizul solicitat, a fortiori, după depunerea raportului şi înscrierea propunerii legislative pe ordinea de zi a plenului reunit al celor două Camere, poate avea loc dezbaterea iniţiativei legislative, independent de primirea/lipsa avizului Consiliului Legislativ. În situaţia examinată, conform informaţiilor înscrise pe site-ul Camerei Deputaţilor cu privire la Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Pl-x nr. 314/2025), rezultă că s-a solicitat Consiliului Legislativ avizarea respectivei propuneri legislative, data maximă de înaintare a avizului fiind 29 septembrie 2025. Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, potrivit Avizului nr. 696 din 30 septembrie 2025. Referitor la natura juridică a avizului Consiliului Legislativ, se arată că este specifică unui act preliminar, având caracter de recomandare. Sub aspect decizional, plenul Camerelor reunite, în situaţia examinată, este singurul corp deliberativ prin care autoritatea legiuitoare duce la îndeplinire atribuţiile sale constituţionale.
    23. Referitor la critica prin care se susţine că nu au fost operate recomandările formulate de Consiliul Legislativ pentru ca legea să fie clară, predictibilă, ceea ce echivalează cu nesolicitarea avizului, se arată că Birourile permanente ale celor două Camere au solicitat Consiliului Legislativ emiterea avizului de specialitate, iar avizul are caracter consultativ. Ca urmare, însuşirea, respectiv preluarea observaţiilor ori, după caz, a propunerilor conţinute în avizul Consiliului Legislativ rămâne la latitudinea autorităţii legiuitoare, în calitate de for decizional. În consecinţă, consideră că, sub acest aspect, criticile formulate sunt neîntemeiate.
    24. Cu privire la invocarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, se arată că autorii sesizării au indicat exclusiv dispoziţia constituţională pretins încălcată, fără să indice textele legale considerate neconstituţionale şi fără să motiveze aspectele susţinute, astfel încât criticile formulate sub acest aspect sunt inadmisibile. Sunt invocate cu titlu de exemplu deciziile Curţii Constituţionale nr. 919 din 6 iulie 2011 sau nr. 1313 din 4 octombrie 2011.
    25. În ceea ce priveşte critica prin care se susţine caracterul formal al expunerii de motive a legii criticate, preşedintele Camerei Deputaţilor arată, în esenţă, că aceasta nu prezintă relevanţă în analizarea caracterului constituţional al prevederilor legale contestate, iar Curtea Constituţională, astfel cum a reţinut în jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, paragrafele 39 şi 40), nu are competenţa de a controla modul de redactare ori conţinutul expunerilor de motive ale diverselor legi adoptate de Parlament. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
    26. Referitor la critica potrivit căreia legea contestată încalcă art. 1 alin. (3) şi (5), coroborat cu art. 69 din Constituţie, deoarece propunerea nu a putut fi dezbătută în mod real şi nu a fost exprimat un vot în deplină cunoştinţă de cauză, apreciază că aceasta este inadmisibilă, sens în care arată că analiza Curţii Constituţionale este una în drept, fără a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 786 din 13 mai 2009). Examinând procedura parlamentară aplicabilă, desfăşurată conform prevederilor Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, se constată că, după înregistrarea iniţiativei legislative, birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au sesizat Consiliul Legislativ, în vederea emiterii avizului de specialitate, şi Comisia permanentă privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. În derularea procedurii parlamentare propriu-zise, membrii comisiei parlamentare sesizate s-au întrunit fizic şi online, au examinat propunerea legislativă în cauză şi, cu majoritate de voturi, au decis să propună Plenului reunit adoptarea propunerii legislative, în anexa la raport fiind înscrise două amendamente respinse de membrii comisiei în şedinţă. Ulterior depunerii raportului, propunerea legislativă a fost dezbătută şi adoptată în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, conform art. 65 alin. (2) din Constituţie, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, înregistrându-se 236 de voturi „pentru“, 13 voturi „contra“, 105 „abţineri“, o persoană alegând să nu voteze.
    27. Cu privire la critica de neconstituţionalitate intrinsecă potrivit căreia legea contestată încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece anumiţi termeni folosiţi în definiţia sintagmei „persoane terţe“ cuprinse în art. 12 alin. (5) din Legea nr. 96/2006 sunt redaţi într-o limba străină, iar sfera de cuprindere a subiecţilor activi care sunt circumscrişi în sintagma definită este incompletă/limitată, sunt invocate dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 24/2000. În ceea ce priveşte utilizarea cuvântului „advocacy“ în asociere cu termenul „activitate“ în cuprinsul alin. (5) al art. 12 din Legea nr. 96/2006, în redactarea înscrisă în art. I din legea contestată, arată că acest cuvânt este folosit cu precădere de către organizaţiile neguvernamentale cu referire la acţiunile prin care se încearcă o schimbare în politicile publice, care vizează întotdeauna un interes public, în concordanţă cu obiectivul declarat de organizaţia respectivă. Folosirea pe scară largă a termenului rezidă, cel puţin în parte, în faptul că nu există, în prezent, în limba română un corespondent care să exprime sensul din limba engleză. Chiar dacă nu este cunoscut/utilizat la scară largă, de mult timp termenul este consacrat în literatura de specialitate juridică, după cum se întâmplă şi în cazul sintagmei „public affairs“. Având în vedere că în legea contestată termenul „advocacy“ are sensul propriu, cu care este cunoscut şi utilizat în domeniile politico-juridic şi administrativ care l-au consacrat, iar destinatarii normei juridice reglementate desfăşoară acţiuni în această sferă de activitate, consideră că sunt întrunite criteriile de claritate şi predictibilitate ale dispoziţiei normative instituite. Totodată, stabilirea sferei de cuprindere/întindere a entităţilor/structurilor care se circumscriu în definiţia sintagmei „persoane terţe“ are semnificaţia unei decizii conjuncturale, care poate fi supusă modificărilor ulterioare, subsumându-se unui aspect de oportunitate, ca expresie a voinţei politice a Camerelor Parlamentului, care au atribuţia legiferării. Constatarea autorilor sesizării că „lipsesc categorii de persoane“ reprezintă opinii/alegaţii/păreri şi nu afectează claritatea ori previzibilitatea dispoziţiei normative analizate.
    28. Referitor la critica formulată cu privire la dispoziţiile art. 12 alin. (7) din Legea nr. 96/2006, astfel cum acestea sunt redactate în art. I al legii contestate, se arată că opiniile exprimate reprezintă aprecieri/temeri, nefundamentate în mod obiectiv pe dispoziţiile legii contestate, fără relevanţă constituţională. Sunt invocate în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 668 din 18 mai 2011 şi nr. 921 din 7 iulie 2011.
    29. Referitor la critica formulată cu privire la dispoziţiile art. 12 alin. (8) din Legea nr. 96/2006, astfel cum acestea sunt redactate în art. I din legea contestată, se apreciază că, în interpretarea sistematică a prevederilor art. 12 din Legea nr. 96/2006, obligaţia persoanelor terţe de a se înregistra în RUTI, pe de o parte, corespunde dezideratului major al modificărilor aduse Legii nr. 96/2006 prin legea contestată, care constă în aplicarea principiului transparenţei cu privire la colaborarea dintre deputaţi/senatori şi persoanele terţe [conform alin. (3)] şi, pe de altă parte, este subordonată interesului pe care persoanele terţe îl manifestă, din proprie iniţiativă, pentru o iniţiativă legislativă aflată în procedură parlamentară [conform alin. (4)]. În interpretarea istorico-teleologică a dispoziţiilor vizate, înregistrarea în RUTI a persoanelor terţe nu întruneşte trăsăturile unei obligaţii sine qua non, ci are caracterul unei condiţii prealabile intenţiei acestora de a se întâlni cu deputaţi şi/sau senatori în legătură cu una sau mai multe iniţiative legislative aflate în procedură parlamentară. Ca urmare, dispoziţiile art. 12 alin. (8) din Legea nr. 96/2006, astfel cum au fost modificate prin art. I din legea contestată, sunt în strânsă conexiune cu obligaţia deputaţilor şi senatorilor de a da dovadă de transparenţă în activitatea parlamentară [conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 96/2006] şi contribuie la instituirea modalităţii prin care se asigură respectarea principiului transparenţei şi al reprezentării concurenţei în procesul legislativ, în care persoanele terţe dobândesc un rol activ important. Totodată, Legea nr. 96/2006 cuprinde şi alte dispoziţii, precum art. 9, care conţine reglementări cu privire la alte categorii de persoane decât deputaţii/senatorii, în vederea dezvoltării, respectiv implementării acelor atribuţii ale deputaţilor/senatorilor care necesită implicarea/participarea altor persoane.
    30. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că nu pot fi reţinute criticile formulate în raport cu art. 69, coroborat cu art. 61 din Constituţie, deoarece aspectele semnalate de autorii sesizării nu pot fi considerate veritabile argumente juridice, constituţionale, care să motiveze obiecţia invocată.
    31. Referitor la critica privind afectarea caracterului reprezentativ al mandatului parlamentar, care este de esenţa democraţiei reprezentative, pe baza căreia funcţionează statul de drept, reţine că: statutul deputaţilor şi al senatorilor este primordial stabilit la nivel constituţional şi dezvoltat secundar la nivel legal (Legea nr. 96/2006); mandatul deputaţilor şi al senatorilor este o instituţie juridică a dreptului public, Legea fundamentală reglementând conţinutul şi limitele acestuia (art. 69, 70, 72); termenul „mandat“ este folosit atât în legătură cu cele două Camere ale Parlamentului (art. 63), cât şi în legătură cu deputaţii şi senatorii (art. 69, 70), întrucât mandatul Camerelor Parlamentului şi mandatul deputaţilor şi senatorilor se implică reciproc, se realizează unul prin altul; mandatul deputaţilor şi al senatorilor se exercită individual şi, ca expresie a voinţei generale, rezultate din voinţa majoritară a poporului, se realizează la nivelul Camerei din care aceştia fac parte ori la nivelul celor două Camere reunite în şedinţă comună, după caz; potrivit principiului mandatului reprezentativ, deputaţii şi senatorii sunt reprezentanţii poporului, ai naţiunii în ansamblul său, indiferent de circumscripţia în care au fost aleşi şi pe lista cărui partid/cărei formaţiuni politice au candidat; deputaţii şi senatorii au îndatorirea de a acţiona în interesul întregii naţiuni şi al locuitorilor din circumscripţiile electorale/cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pe care le/îi reprezintă (art. 10 din Legea nr. 96/2006); deputaţii şi senatorii îşi exercită mandatul cu bună-credinţă, potrivit propriei conştiinţe [art. 11 alin. (2) din Legea nr. 96/2006]; deputaţii şi senatorii trebuie să dea dovadă de transparenţă în activitatea parlamentară [art. 12 alin. (1) din Legea nr. 96/2006].
    32. Faţă de cele expuse, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că aspectele invocate de autorii obiecţiilor reprezintă aprecieri personale/temeri/dubii nefundamentate în mod obiectiv pe dispoziţiile legii contestate, care nu se subscriu nivelului de relevanţă constituţională impus de prevederile Legii fundamentale. Dacă ar trebui să răspundă acestor obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională s-ar substitui autorilor sesizării în privinţa formulării argumentelor de neconstituţionalitate necesare, ceea ce ar echivala cu un control din oficiu, care ar exceda competenţelor stabilite în Legea fundamentală în favoarea autorităţii constituţionale (a se vedea art. 146 din Constituţie).
    33. Totodată, raportat la conţinutul normativ al legii ce constituie obiectul controlului de constituţionalitate, apreciază că nu se poate reţine încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ca urmare a aplicării principiului transparenţei în activitatea deputaţilor şi senatorilor prin publicarea în RUTI a întâlnirilor dintre aceştia şi „persoanele terţe“ care manifestă, din proprie iniţiativă, interesul pentru o iniţiativă legislativă aflată în procedură parlamentară, într-o modalitate similară aceleia prin care decidenţii de la nivelul autorităţilor administraţiei publice au obligaţia de a publica în RUTI întâlnirile pe care le au cu persoanele interesate din societatea civilă, denumite „grup specializat“.
    34. Reglementarea unor dispoziţii normative care asigură modalitatea de implementare a principiului transparenţei în activitatea de legiferare a deputaţilor şi a senatorilor, principiu statuat prin art. 12 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, nu are semnificaţia susţinută de autorii sesizării, potrivit cărora „se asimilează, în mod exagerat nejustificat statutul parlamentarilor cu cel al altor categorii de demnitari“. Chiar dacă şi pentru decidenţii de la nivelul autorităţilor administraţiei publice sunt prevăzute măsuri legale similare pentru aplicarea principiului transparenţei, pentru fiecare situaţie sunt reglementate condiţii, respectiv circumstanţe care trebuie să coexiste şi care au în vedere particularităţile activităţii desfăşurate de autoritatea vizată.
    35. Astfel cum arată iniţiatorii legii în expunerea de motive, „Transparenţa, integritatea, reprezentarea corectă a opiniilor tuturor celor interesaţi/vizaţi în procesul decizional/legislativ consolidează funcţionarea unui stat democratic, întăresc încrederea societăţii civile în deciziile luate şi responsabilizează decidenţii. Aşadar, acest demers de transparenţă la nivelul Parlamentului completează anterioarele demersuri de la nivelul Executivului, intenţia fiind de a folosi aceeaşi platformă (astăzi gestionată de Guvern, cu intenţia de îmbunătăţire) pentru o imagine unitară asupra situaţiei transparenţei interacţiunilor decidenţi - persoane terţe la nivel decizional central“.
    36. Guvernul apreciază că obiecţiile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate. În esenţă, cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la caracterul pur formal al instrumentului de motivare a legii, reţine că intervenţia legislativă este fundamentată prin argumente de interes public şi democratic. Contrar criticii formulate, legea este temeinic motivată, bazată pe raţiuni de transparenţă, integritate, conformare la standarde internaţionale şi consolidare a statului de drept, fiind rezultatul unui proces de analiză, consultare şi corelare cu politicile publice existente. Invocă aspecte din expunerea de motive prin care se arată în mod detaliat necesitatea şi finalitatea intervenţiei legislative, pornind de la obiectivul general al creşterii transparenţei şi integrităţii în procesul decizional şi al alinierii României la standardele Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi europene în materie de etică publică. Invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, paragrafele 36-40, Decizia nr. 405 din 21 septembrie 2022, paragrafele 38 şi 39 sau Decizia nr. 751 din 14 decembrie 2023.
    37. Referitor la pretinsa încălcare a art. 79 din Constituţie, arată că jurisprudenţa Curţii Constituţionale este constantă în sensul necesităţii solicitării avizului Consiliului Legislativ de către Parlament, neavând relevanţă constituţională dacă acesta a fost transmis sau dacă puterea deliberativă şi-a însuşit observaţiile înaintate, acesta având natura juridică a unui aviz consultativ. Sunt invocate, spre exemplu, deciziile Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011 sau nr. 319 din 9 mai 2017.
    38. În ceea ce priveşte procedura de adoptare a legii criticate, arată că iniţiativa legislativă a fost înregistrată simultan la Camera Deputaţilor şi la Senat, primind nr. L343/2025 (Senat) şi PL-x 314/2025 (Camera Deputaţilor), în aceeaşi zi (29 septembrie 2025), fiind solicitate avizul Consiliului Legislativ şi punctul de vedere al Guvernului. Proiectul a fost trimis pentru raport la Comisia permanentă comună privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu termen de depunere a amendamentelor până la ora 17:00 şi termen de raport 30 septembrie 2025, ora 10:00. Comisia permanentă comună s-a întrunit în aceeaşi zi şi a întocmit raportul, cu aviz favorabil şi două amendamente respinse. Dezbaterea şi adoptarea în plenul reunit au avut loc în 30 septembrie 2025, iar raportul a fost transmis celor două Camere, conform procedurii stabilite pentru proiectele de lege dezbătute în şedinţă comună. Consiliul Legislativ a emis aviz favorabil (nr. 696 din 30 septembrie 2025) şi în aceeaşi zi proiectul a fost înscris pe ordinea de zi a şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor. În cadrul şedinţei, legea a fost dezbătută şi adoptată cu majoritatea cerută pentru legile organice, cu titlul „Lege pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor“. Totodată, Guvernul invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 din 5 mai 2022, paragrafele 57-63, 68-70 şi 73, prin care s-a stabilit că nerespectarea/comprimarea termenelor regulamentare nu este, în sine, o problemă constituţională, decât atunci când, în procedura generală, se comprimă atât de mult termenele încât legea este, în fapt, adoptată în procedură de urgenţă, fără ca aceasta să fi fost cerută/aprobată, situaţie ce încalcă art. 75 şi art. 76 alin. (3) din Constituţie, caz în care autonomia regulamentară nu poate acoperi abaterea. Or, în speţă, din cronologia analizată, rezultă că întreg parcursul s-a derulat în 24 de ore. Aplicând raţionamentul din Decizia nr. 261 din 5 mai 2022, aceasta echivalează cu o procedură de urgenţă de facto. În lumina Deciziei nr. 261 din 5 mai 2022, Guvernul arată că numai instanţa de contencios constituţional poate stabili, în concret, dacă ritmul accelerat al procedurii a depăşit limitele autonomiei regulamentare a Parlamentului şi dacă această comprimare a afectat substanţa procesului democratic de deliberare parlamentară, transformând regula procedurii generale într-o excepţie.
    39. Guvernul consideră neîntemeiată critica vizând încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi a principiului egalităţii, întrucât raţiunile reglementării au la bază motive de interes public care au rolul de a asigura transparenţa activităţii parlamentare şi a mandatului reprezentativ. Prin soluţia de înrolare în RUTI nu se afectează regimul constituţional al mandatului reprezentativ. Deşi statutul parlamentarilor este diferit de cel al demnitarilor (astfel cum se susţine în sesizare), acest aspect nu exceptează membrii puterii deliberative de la obligaţia de respectare a mandatului încredinţat, transparenţa activităţii acestora fiind un mijloc prin care se poate asigura acest deziderat. În susţinerea punctului de vedere sunt invocate aspecte cuprinse în expunerea de motive a propunerii legislative.
    40. Referitor la critica de neconstituţionalitate prin care se invocă vicii de precizie şi claritate a legii care ar rezulta din modul de redactare a unor prevederi ale art. 12 din Legea nr. 96/2006, contrar principiilor de rang constituţional, dar şi european, rezultate din textul art. 1 alin. (5) din Constituţie, reţine că autorii sesizării de neconstituţionalitate nu aduc argumente de natură juridică prin care să susţină modul concret în care este afectată constituţionalitatea textului de lege. Invocă aspecte din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale privind efectuarea controlului de constituţionalitate în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, spre exemplu, Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016 sau Decizia nr. 64 din 23 ianuarie 2019, şi subliniază că, în cauză, Consiliul Legislativ a apreciat că legea îndeplineşte exigenţele de claritate impuse de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, iniţiativa legislativă fiind avizată favorabil, iar menţiunile referitoare la anumite formulări din lege nu sunt de natură să atragă vicii din punct de vedere constituţional.
    41. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 13 din Constituţie, Guvernul apreciază că aceasta este neîntemeiată, deoarece normele constituţionale evocate nu stabilesc interdicţia expresă a utilizării neologismelor în cadrul unor acte normative, fiind posibilă existenţa unor termeni de specialitate care nu au corespondent în limba română. Interdicţia privind utilizarea neologismelor în cuprinsul actului normativ este prevăzută de Legea nr. 24/2000, care stabileşte că neologismele pot fi utilizate doar în cazul în care nu există un sinonim de largă răspândire în limba română. De asemenea, simpla încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 nu este de natură să atragă, în sine, neconstituţionalitatea unei reglementări în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, ci trebuie apreciat de la caz la caz dacă se afectează, în mod concret, caracterul clar al reglementării.
    42. Guvernul consideră că este neîntemeiată şi critica referitoare la pretinsa neconstituţionalitate motivată de faptul că definiţia „persoanelor terţe“ nu ar include anumite categorii, precum membrii corpului diplomatic sau persoanele fizice acţionând în interes propriu. Lipsa includerii unor categorii suplimentare de destinatari în textul normativ nu constituie, prin ea însăşi, o problemă de constituţionalitate, ci ţine exclusiv de o opţiune de politică legislativă a legiuitorului. Definiţia introdusă de legiuitor urmăreşte să reglementeze transparenţa interacţiunilor dintre parlamentari şi persoanele juridice organizate, care acţionează în mod profesional sau instituţionalizat pentru influenţarea procesului legislativ (entităţi de tip advocacy, public affairs, organizaţii neguvernamentale, patronate, sindicate etc.). Prin urmare, delimitarea sferei persoanelor terţe are un scop funcţional rezonabil, iar critica formulată nu relevă o veritabilă problemă de neconstituţionalitate, ci vizează o preferinţă privind oportunitatea şi sfera de aplicare a legii, aspecte ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, fiind de resortul exclusiv al legiuitorului.
    43. Se mai arată că, din perspectiva tehnicii legislative, care, potrivit Legii nr. 24/2000, cere texte „clare, fluente şi inteligibile“ şi configurarea explicită a conceptelor speciale, reglementarea privind RUTI îndeplineşte aceste repere la nivelul elementelor operative, stabilind destinatarii normei, respectiv parlamentari şi „persoane terţe“ enumerate prin forme juridice concrete - asociaţii, fundaţii, sindicate, patronate, camere de comerţ, societăţi), momentul naşterii obligaţiei (înainte/în 48 de ore de la întâlnire; înregistrarea terţului cu cel puţin 3 zile înainte), datele introduse şi modalitatea de aplicare. Eventualele neologisme („advocacy“, „public affairs“) au caracter descriptiv, nu constitutiv al ipotezei, sfera de aplicare rămânând aceeaşi, astfel că nu se poate reţine un viciu de neconstituţionalitate. Mai mult, principiul securităţii juridice priveşte şi coerenţa sistemică: norme unitare, trasabilitate, evitarea arbitrarului. În speţă, RUTI standardizează interacţiunile de influenţare a procesului legislativ, face publice întâlnirile, instituie termeni şi formate minime de raportare şi prevede raportare anuală - instrumente care sporesc previzibilitatea mediului normativ şi încrederea legitimă.
    44. Guvernul consideră că este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate a legii potrivit căreia se încearcă legiferarea „pe uşa din dos“ a activităţii de lobby, care, în România, este interzisă. Subliniază că autorii nu identifică în mod expres care ar fi articolul Legii fundamentale încălcat de reglementarea criticată. În plus, autorii realizează o confuzie între o aşa-zisă activitate de „lobby“, care ar fi reglementată prin legea criticată şi infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. Elementul material al laturii obiective al infracţiunii amintite constă într-o acţiune de pretindere, primire sau acceptare a promisiunii de bani sau alte foloase materiale. Or, legea criticată este pe deplin străină de o asemenea ipoteză, scopul reglementării fiind acela de a realiza transparenţa procesului legislativ şi de a evita anumite ingerinţe care pot să vicieze rolul puterii deliberative. Chiar dacă un parlamentar şi-ar înregistra o întâlnire în conformitate cu prevederile legii criticate, dar ar pretinde sau accepta bani sau foloase materiale, potrivit art. 291 din Codul penal, fapta sa ar căpăta conotaţii ilicite, iar parcurgerea procedurii prin intermediul RUTI nu i-ar oferi imunitate.
    45. Referitor la criticile de neconstituţionalitate ale prevederilor legii, în raport cu art. 69, coroborat cu art. 61 din Constituţie, precizează că mandatul parlamentarilor trebuie analizat din punct de vedere politic şi juridic. Din punct de vedere politic, mandatul parlamentar este o convenţie între alegători şi cei care aspiră la dobândirea lui, având la bază o platformă electorală, iar din perspectivă juridică, mandatul reprezintă o demnitate publică cu care titularul său este învestit prin alegeri, al cărei conţinut este predeterminat prin lege. Mandatul parlamentar este o categorie a dreptului public, deoarece Constituţia este cea care îi stabileşte conţinutul, îi determină consecinţele şi limitele. Parlamentarul este independent în exercitarea mandatului său şi se supune Constituţiei şi legilor, fiind ţinut să exercite acele drepturi şi să îşi asume acele obligaţii care, potrivit conştiinţei sale, slujesc binelui comun. Astfel, deputaţii şi senatorii ar trebui să fie independenţi faţă de partidele pe listele cărora au candidat, precum şi faţă de alegători sau alte părţi ale societăţii civile. Invocând aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, deciziile nr. 633 din 12 octombrie 2018, nr. 32 din 23 ianuarie 2018 sau nr. 536 din 6 iulie 2016, Guvernul consideră că soluţia legislativă contestată urmăreşte şi evitarea conflictului de interese, fără a ştirbi mandatul reprezentativ al parlamentarilor, care sunt liberi să acţioneze potrivit independenţei lor parlamentare, fiind însă supuşi unei măsuri care prezintă un caracter administrativ, instituite în vederea creşterii transparenţei procesului legislativ.
    46. Guvernul arată că principiul transparenţei nu este specific doar administraţiei publice, ci reprezintă o valoare constituţională derivată din art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, care consacră statul de drept, legalitatea, responsabilitatea autorităţilor publice şi obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor. Acest principiu are aplicabilitate generală pentru toate autorităţile publice, inclusiv Parlamentul, în măsura în care acestea exercită funcţii decizionale de interes public. Mai mult, transparenţa activităţii parlamentare este o expresie a principiului publicităţii lucrărilor Parlamentului, consacrat de art. 65 din Constituţie, precum şi a dreptului cetăţenilor de a fi informaţi asupra procesului legislativ, iar mecanismul RUTI nu interferează cu autonomia funcţională a Parlamentului, nu modifică natura juridică a activităţii legislative, ci creează un instrument administrativ de evidenţă şi informare publică, menit să asigure coerenţa instituţională între puterile statului în materia integrităţii şi a guvernanţei deschise.
    47. Preşedintele Senatului nu a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere asupra obiecţiilor de neconstituţionalitate.
    48. Curtea, având în vedere că obiectul celor două sesizări îl constituie dispoziţii ale aceluiaşi act normativ, în temeiul art. 139 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus, din oficiu, conexarea Dosarului nr. 4.324A/2025 la Dosarul nr. 4.281A/2025, care a fost primul înregistrat.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    49. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, având următorul cuprins:
    "ART. I
    Articolul 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "ART. 12
    Principiul transparenţei şi al reprezentării concurenţei în procesul deliberativ
    (1) Deputaţii şi senatorii trebuie să dea dovadă de transparenţă în activitatea parlamentară.
    (2) Deputaţii şi senatorii au obligaţia menţinerii unui dialog deschis şi echitabil cu cetăţenii, respectiv cu persoane terţe, pe problemele care îi interesează şi care rezultă din asumarea şi exercitarea mandatului de parlamentar.
    (3) Transparenţa cadrului de colaborare dintre senatori şi deputaţi, pe de o parte, şi persoanele terţe, pe de altă parte, în demersul democratic de influenţare a procesului legislativ se realizează prin intermediul Registrului unic al transparenţei intereselor la Parlament, denumit în continuare RUTI.
    (4) RUTI la Parlament este o platformă publică, accesibilă online, prin intermediul căreia deputaţii şi senatorii publică întâlnirile dintre aceştia şi persoanele terţe care îşi manifestă, din proprie iniţiativă, interesul pentru o iniţiativă legislativă aflată în procedura parlamentară.
    (5) Prin persoane terţe se înţelege orice reprezentant mandatat al unei societăţi înfiinţate conform Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, societate cu obiect de activitate advocacy, societate cu obiect de activitate public affairs, asociaţie, fundaţie, federaţie, organizaţie sindicală, organizaţie patronală sau cameră de comerţ care are un interes pentru o iniţiativă legislativă aflată în procedura parlamentară.
    (6) Întâlnirile prevăzute la alin. (4) se referă la organizarea sau participarea la întrevederi între deputaţi, senatori şi persoane terţe, care fac obiectul înscrierii în RUTI, desfăşurate la sediul Parlamentului, la sediile birourilor parlamentare din circumscripţii, precum şi în orice alt loc prestabilit de părţi, în format fizic sau online.
    (7) Deputaţii şi senatorii au obligaţia de a se înregistra în RUTI, prin crearea unui cont, prin intermediul secretarului general al Camerei Deputaţilor, respectiv al secretarului general al Senatului.
    (8) Persoanele terţe au obligaţia înregistrării în RUTI prin crearea unui cont şi completarea tuturor informaţiilor solicitate în formularul de înscriere. Datele înscrise se vor actualiza anual şi ori de câte ori este necesar. Neactualizarea datelor atrage eliminarea persoanelor terţe din RUTI. Înregistrarea în RUTI a unei persoane terţe se realizează cu cel puţin 3 zile anterior solicitării oficiale de desfăşurare a unei întâlniri cu deputaţii şi senatorii.
    (9) Prin solicitarea de înregistrare în RUTI, persoanele terţe îşi asumă adoptarea unei conduite transparente, etice şi responsabile.
    (10) Deputaţii şi senatorii desfăşoară întâlnirile prevăzute la alin. (4) privind influenţarea procesului legislativ doar cu persoane terţe înregistrate în RUTI.
    (11) Deputaţii şi senatorii au obligaţia de a publica întâlnirile cu persoanele terţe cu cel puţin 48 de ore înaintea desfăşurării acestora. În cazul întâlnirilor desfăşurate fără o planificare prealabilă, deputaţii şi senatorii au obligaţia de a publica informaţii în RUTI în termen de 48 de ore de la finalizarea acestora.
    (12) Informaţiile publicate în RUTI cuprind:
    a) numele persoanelor şi denumirea entităţilor reprezentate;
    b) data şi locul întâlnirii;
    c) descrierea scopului întâlnirii.
    (13) Secretarul general al Camerei Deputaţilor şi secretarul general al Senatului administrează, pentru fiecare Cameră, platforma RUTI, platforma gestionată de Secretariatul General al Guvernului, conform legislaţiei în vigoare. Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor aproba un ghid de utilizare a platformei RUTI.
    (14) Secretarul general al Camerei Deputaţilor, respectiv secretarul general al Senatului elaborează şi publică un raport anual privind funcţionarea RUTI în cursul anului precedent care va cuprinde informaţii şi date statistice relevante.
    (15) Administrarea RUTI se realizează cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulate a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), a Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare, precum şi a legislaţiei naţionale privind domeniul protecţiei datelor cu caracter personal.
    (16) Nerespectarea prevederilor prezentului articol privind publicarea întâlnirilor în RUTI atrage aplicarea sancţiunii prevăzute la art. 52 lit. e) - avertisment scris pentru senator sau deputat, conform procedurii prevăzute de Regulamentul Camerei Deputaţilor, de Regulamentul Senatului sau de prevederile prezentei legi."

    ART. II
    Prevederile art. 12 alin. (7)-(16) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu cele aduse prin prezenta lege intră în vigoare la 6 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I."

    50. Dispoziţiile din Constituţie invocate în motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) şi (5) privind principiul statului de drept, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi principiul legalităţii, art. 13 privind limba oficială, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului, art. 69 privind mandatul reprezentativ şi art. 79 privind Consiliul Legislativ.
    51. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prin prisma titularilor dreptului de sesizare, a termenului în care aceştia sunt îndrituiţi să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea aferentă, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia Curţii Constituţionale nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38).
    52. Obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de 72 de deputaţi, respectiv de 26 de senatori, cât şi sub aspectul obiectului sesizării, fiind vorba despre o lege adoptată de Parlament, dar nepromulgată încă de către Preşedintele României.
    53. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea reţine că acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
    54. În cauză, legea criticată a fost adoptată în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, la data de 30 septembrie 2025. La aceeaşi dată, legea a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii, iar la data de 6 octombrie 2025 a fost trimisă Preşedintelui României pentru promulgare. Prezentele sesizări au fost înregistrate la Curtea Constituţională în datele de 2 octombrie 2025 şi, respectiv, 6 octombrie 2025, astfel încât Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în interiorul termenului de protecţie stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, respectiv în interiorul termenului de 20 de zile de la data trimiterii legii adoptate spre promulgare, astfel că aceasta este admisibilă.
    55. Prin urmare, având în vedere cele mai sus menţionate, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă (a se vedea în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70, prima şi a doua ipoteză).
    56. În consecinţă, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    57. Examinând legea criticată sub aspectul criticii de neconstituţionalitate extrinsecă, potrivit căreia, în contradicţie cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, expunerea de motive este neconformă cu normele de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, din examinarea fişei legislative a legii criticate, Curtea constată că a fost elaborată o expunere de motive, în cuprinsul căreia se precizează raţiunea promovării modificărilor aprobate prin legea adoptată, cu referire la stabilirea unor „reguli de transparenţă şi acces corect la dezbateri şi decizii la nivelul parlamentarilor în sensul menţionării, de către aceştia, de fiecare dată, într-o platformă dedicată şi disponibilă publicului larg, a întâlnirilor avute cu persoane terţe pe marginea modificării/completării unor iniţiative legislative“. De asemenea, se arată că „acest demers de transparenţă la nivelul Parlamentului completează anterioarele demersuri de la nivelul Executivului, intenţia fiind de a folosi aceeaşi platformă (astăzi gestionată de Guvern, cu intenţia de îmbunătăţire) pentru o imagine unitară asupra situaţiei transparenţei interacţiunilor decidenţi - persoane terţe la nivel decizional central. Registrul Unic al Transparenţei Intereselor - RUTI - s.n. (atât la Guvern, cât şi, de acum, la Parlament) este un demers de transparenţă, nu vizează obiectivul identificării corupţiei. Pentru acest important ultim obiectiv există alte instituţii şi pârghii“, astfel că „implementarea RUTI la Parlament este o necesitate strategică pentru consolidarea încrederii în instituţiile publice. Argumentele din momentul adoptării la nivel guvernamental - transparenţă, reducerea corupţiei şi aliniere la standarde internaţionale - trebuie extinse pentru a asigura coerenţă instituţională. Mai ales în vederea aderării la OCDE, această măsură ar reprezenta un pas major spre o guvernanţă modernă şi responsabilă“. Sub aspectul impactului socioeconomic al modificărilor propuse, se arată că acesta „se traduce prin creşterea încrederii în decidenţi iar din punct de vedere economic, poate influenţa chiar îmbunătăţirea ratingului de ţară“, RUTI „sprijinind atât decidenţii (parlamentari, în cazul de faţă), cât şi societatea civilă/mediul de afaceri să găsească un mod de comunicare deschis, la vedere, de încredere“. De asemenea, se arată că platforma va fi dezvoltată în structura actuală a RUTI, gestionată de către Guvern, astfel încât nu există impact financiar.
    58. Faţă de modificările operate prin legea criticată, rezultă că acestea se reflectă în conţinutul expunerii de motive, astfel încât nu se poate reţine o lipsă de fundamentare sub acest aspect. De altfel, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, faptul că o expunere de motive nu este suficient de precisă sau că nu lămureşte toate aspectele de conţinut ale normelor adoptate nu determină, ut singuli, concluzia că însăşi norma/însuşi actul respectiv este neconstituţională/neconstituţional pentru acest motiv. Expunerea de motive este un instrument pentru interpretarea actului normativ şi desluşirea sensului/înţelesului acestuia (prin interpretare teleologică), putând constitui un criteriu de evaluare a constituţionalităţii coroborată cu alte elemente ce configurează calitatea, în ansamblu, a reglementării. Astfel, „dacă în urma parcurgerii tuturor metodelor interpretative, inclusiv a celei teleologice, se ajunge la concluzia că textul legal este neclar/imprecis/imprevizibil, atunci se poate constata încălcarea Constituţiei“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 137 din 16 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 4 aprilie 2022, paragraful 98).
    59. De asemenea, în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, paragraful 36, Decizia nr. 564 din 8 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 17 iulie 2020, paragraful 44, Decizia nr. 908 din 16 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 27 ianuarie 2021, paragraful 100), Curtea a statuat că, de principiu, instanţa de contencios constituţional nu poate exercita un control de constituţionalitate al expunerilor de motive ale diverselor legi adoptate, întrucât expunerea de motive şi cu atât mai puţin modul său de redactare nu au consacrare constituţională. Controlul de constituţionalitate vizează legea, şi nu opţiuni, dorinţe sau intenţii cuprinse în expunerea de motive şi, prin urmare, Curtea nu are competenţa să exercite un control de constituţionalitate asupra modului de redactare a expunerii de motive concepute de deputaţi, senatori sau Guvern (a se vedea în acest sens Decizia nr. 412 din 24 septembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 septembrie 2025, paragraful 151, Decizia nr. 120 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 19 aprilie 2023, paragraful 55, Decizia nr. 88 din 9 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 11 martie 2022, paragraful 57, Decizia nr. 54 din 16 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 3 martie 2022, paragraful 67, sau Decizia nr. 678 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 15 octombrie 2020, paragraful 97).
    60. În consecinţă, aplicând aceste considerente în prezenta cauză, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate extrinsecă raportată la art. 1 alin. (5) din Constituţie sub acest aspect.
    61. Analizând critica de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la lipsa avizului Consiliului Legislativ în cazul legii criticate, formulată în raport cu art. 1 alin. (5) şi art. 79 din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. În jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 50 din 15 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 martie 2022, paragraful 43), Curtea a reţinut că, prin art. 79 alin. (1) din Constituţie, Consiliul Legislativ este consacrat ca „organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiecte de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii“. Concretizând aceste prevederi constituţionale, art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 25 iulie 2024, prevede că proiectele de legi şi propunerile legislative se supun dezbaterii Parlamentului cu avizul Consiliului Legislativ, iar avizul va fi dat înăuntrul termenului stabilit de Biroul permanent sau de comisia permanentă a Camerei Parlamentului care l-a solicitat. Dacă avizul nu este dat în termenul stabilit, aceasta nu împiedică desfăşurarea procedurii legislative. Potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 73/1993, avizul Consiliului Legislativ este consultativ. De asemenea, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 stabileşte că, după elaborarea lor şi încheierea procedurii de avizare prevăzute la alin. (1), proiectele de legi, propunerile legislative, precum şi proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului se supun în mod obligatoriu avizării Consiliului Legislativ.
    62. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a apreciat că avizul Consiliului Legislativ este unul deosebit de important pentru că observaţiile formulate au drept finalitate sistematizarea, unificarea şi coordonarea întregii legislaţii, astfel că acesta trebuie să fie solicitat în prealabil adoptării actului normativ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 7 iulie 2020, paragraful 62, Decizia nr. 229 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 9 iulie 2020, paragrafele 46-51, Decizia nr. 284 din 17 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 6 iunie 2023, paragraful 49, sau Decizia nr. 717 din 12 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 25 aprilie 2024, paragraful 22).
    63. De asemenea, Curtea Constituţională a mai subliniat că termenul în care trebuie exprimat punctul de vedere al Consiliului Legislativ curge de la data înregistrării la Consiliul Legislativ a solicitării de avizare a proiectului de act normativ, pentru că altfel s-ar compromite chiar rolul Consiliului Legislativ, deoarece ar putea apărea situaţia ca, la momentul primirii solicitării de aviz, actul normativ să fi fost deja adoptat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 50 din 15 februarie 2022, precitată, paragraful 49).
    64. În prezenta cauză, astfel cum rezultă din fişa legislativă a legii criticate şi din nota din 29 septembrie 2025, aprobată în şedinţa comună a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament, avizul Consiliului Legislativ a fost solicitat în data de 29 septembrie 2025, cu stabilirea termenului de comunicare a avizului pentru aceeaşi zi, iar înregistrarea solicitării la Consiliul Legislativ a fost efectuată în data de 30 septembrie 2025. Consiliul Legislativ a comunicat Avizul favorabil nr. 696 din 30 septembrie 2025, iar în forma legii adoptate de Parlament la aceeaşi dată au fost preluate unele observaţii cuprinse în aviz, spre exemplu, cele privind reformularea titlului legii şi a părţii introductive a art. I din lege.
    65. De altfel, cu privire la susţinerea că observaţiile din avizul Consiliului Legislativ nu au fost luate în considerare, în cursul procesului de adoptare a legii, în concordanţă cu art. 10 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 24/2000, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 284 din 17 mai 2023, precitată, paragraful 50), că această exigenţă nu are relevanţă constituţională, ci ţine de modul de lucru al Parlamentului, iar îndeplinirea sau neîndeplinirea acestei condiţii de procedură nu afectează constituţionalitatea legii.
    66. În consecinţă, în lumina reperelor jurisprudenţiale stabilite în materie de Curtea Constituţională, Curtea constată că, în prezenta cauză, nu au fost încălcate dispoziţiile constituţionale privind avizarea actului normativ de către Consiliul Legislativ.
    67. Analizând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă potrivit cărora exigenţele care ţin de procedura adoptării legii supuse controlului de constituţionalitate nu au fost îndeplinite, deoarece propunerea legislativă în cauză a fost introdusă intempestiv în circuitul legislativ, fără respectarea prevederilor regulamentare, nu a putut fi dezbătută în mod real, fiind adoptată brusc şi fără un real motiv, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că, în vederea adoptării unui act normativ coerent şi fundamentat, din punctul de vedere al organizării procedurii de lucru, Parlamentul trebuie să dea dovadă de supleţe şi flexibilitate, în limitele Constituţiei şi ale regulamentelor parlamentare (Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 28 februarie 2018, paragraful 51). Cu alte cuvinte, supleţea, celeritatea, flexibilitatea, raţionalizarea procedurii parlamentare se realizează cu respectarea exigenţelor procedurale stabilite prin Constituţie. Marja largă de apreciere a organelor de lucru ale Parlamentului nu poate depăşi însă cadrul constituţional existent.
    68. Prin Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Curtea a mai reţinut că, atât în procesul legislativ, cât şi în activitatea de control a Guvernului sau în realizarea celorlalte atribuţii constituţionale, parlamentarii, în exercitarea mandatului, sunt, potrivit prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea fundamentală, „în serviciul poporului“. Aceasta implică reprezentarea în lupta politică din Parlament a dezbaterilor politice din societate, a opiniilor, a ideilor ce au ca sursă diferitele categorii sociale, politice, economice sau culturale. În această manieră, poporul, titularul suveranităţii naţionale, îşi exercită suveranitatea nu numai cu prilejul procesului electiv, ci pe întreaga durată a mandatului oferit parlamentarului aflat în serviciul său. Dezbaterea parlamentară a problemelor importante ale naţiunii asigură respectarea valorilor supreme consacrate de Legea fundamentală, precum statul de drept, pluralismul politic şi democraţia constituţională. Acesta este motivul pentru care Curtea Constituţională a recomandat exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi obligaţiilor constituţionale atât de către majoritatea, cât şi de minoritatea parlamentară, precum şi cultivarea unei conduite a dialogului politic, care să nu excludă aprioric consensul, chiar dacă motivaţiile sunt diferite, atunci când miza este interesul major al naţiunii.
    69. Prin Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragraful 32, Curtea Constituţională a reţinut că, în ansamblul normelor constituţionale, dispoziţiile care cuprind reguli cu caracter procedural incidente în materia legiferării se corelează şi sunt subsumate principiului legalităţii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, la rândul său acest principiu stând la temelia statului de drept, consacrat expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie. De altfel, şi Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), în raportul intitulat Rule of law checklist, adoptat la cea de-a 106-a sesiune plenară (Veneţia, 11-12 martie 2016), a reţinut că procedura de adoptare a legilor reprezintă un criteriu în aprecierea legalităţii, care constituie prima dintre valorile de referinţă ale statului de drept (pct. IIA5). Sub acest aspect sunt relevante, între altele, potrivit aceluiaşi document, existenţa unor reguli constituţionale clare în privinţa procedurii legislative, dezbaterile publice ale proiectelor de legi, justificarea lor adecvată, existenţa evaluărilor de impact în adoptarea legilor. Referitor la rolul acestor proceduri, Comisia reţine că statul de drept este legat de democraţie prin faptul că promovează responsabilitatea şi accesul la drepturile care limitează puterile majorităţii. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019, paragraful 85.
    70. Altfel spus, stabilirea unor reguli clare în privinţa procedurii legislative, inclusiv la nivelul Legii fundamentale, şi respectarea regulilor astfel stabilite constituie o garanţie împotriva abuzului de putere al majorităţii parlamentare, aşadar, o garanţie a democraţiei (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 128 din 6 martie 2019, precitată, paragraful 33).
    71. Referitor la regulamentele parlamentare, Curtea a statuat că aceste acte normative sunt elaborate în temeiul principiului constituţional referitor la autonomia Parlamentului de a-şi stabili reguli interne de organizare şi funcţionare [art. 64 alin. (1) din Constituţie] şi se constituie într-un ansamblu de norme juridice menite să organizeze şi să disciplineze activitatea parlamentară. Normele regulamentare reprezintă instrumentele juridice care permit desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului, autoritate reprezentativă prin care poporul român îşi exercită suveranitatea naţională, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012).
    72. Cu privire la termenele de desfăşurare a procedurii în cadrul şedinţelor comune ale celor două Camere, potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului (Regulament), în acord cu jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022, paragraful 53), Curtea reţine că aceste termene, fără consacrare constituţională, se referă la procedura parlamentară de adoptare a legilor şi indică necesitatea curgerii unui interval temporal între data depunerii propunerii legislative/proiectului de lege, data întocmirii raportului şi data adoptării legii. Aceste termene au fie o raţiune administrativă/operaţională (spre exemplu, prevenirea unei convocări intempestive a plenului - un interval mult prea scurt ar putea să ducă la imposibilitatea prezentării deputaţilor/senatorilor la lucrările sale, asigurarea posibilităţii serviciilor celor două Camere să îndeplinească în mod corespunzător activitatea de secretariat tehnic), fie urmăresc să asigure un interval de timp suficient deputaţilor şi senatorilor pentru a lectura, analiza, aprofunda respectivele proiecte de legi, ceea ce are drept finalitate exprimarea unui vot în cunoştinţă de cauză. Respectarea termenelor prevăzute de Regulament contribuie la realizarea unei dezbateri reale a iniţiativei legislative, fiind, astfel, aduse în discuţie aspecte referitoare la depunerea de amendamente, precum şi buna cunoaştere a conţinutului şi implicaţiilor legii votate.
    73. Cu privire la respectarea termenelor regulamentare, fără consacrare constituţională, Curtea a reţinut că regulamentele parlamentare nu sunt norme de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate (Decizia nr. 137 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 11 mai 2018, paragraful 36) şi că regulamentul parlamentar trebuie interpretat şi aplicat cu bună-credinţă şi în spiritul loialităţii faţă de Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, precitată).
    74. Curtea a mai statuat că este de dorit ca toate termenele stabilite pe cale regulamentară, fără relevanţă constituţională, să fie respectate, însă încălcarea unuia dintre ele nu conduce în mod automat la neconstituţionalitatea procedurii de adoptare a legii. Nerespectarea unui termen cu relevanţă regulamentară nu conduce la neconstituţionalitatea legii în măsura în care pe parcursul procedurii parlamentare au existat remedii/termene care au asigurat posibilitatea practică a parlamentarilor de a-şi formula poziţia cu privire la proiectul de lege (a se vedea în acest sens Decizia nr. 520 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1100 din 15 noiembrie 2022, paragraful 241).
    75. Plecând de la aceste considerente de principiu, cu privire la procedura parlamentară de adoptare a legii supuse controlului de constituţionalitate, potrivit fişei legislative, Curtea observă că propunerea legislativă a fost înregistrată la Parlament (Camera Deputaţilor - Pl-x nr. 314/2025 şi Senat - L343/2025) în data de 29 septembrie 2025. Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au luat-o în discuţie la aceeaşi dată, când a fost aprobată ordinea de zi, astfel cum rezultă din stenograma şedinţei comune a Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor de luni, 29 septembrie 2025, la care au participat membrii Biroului Permanent al Senatului şi al Camerei Deputaţilor şi lideri ai Grupurilor parlamentare din cele două Camere. La punctul 1 a fost aprobată Nota cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament. La aceeaşi dată, astfel cum rezultă din Nota din 29 septembrie 2025, aprobată de Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, s-au solicitat avizul Consiliului Legislativ şi punctul de vedere al Guvernului şi s-a stabilit termen de depunere a raportului de către comisia permanentă comună la data de 30 septembrie 2025, ora 10:00. Termenul de depunere a amendamentelor a fost stabilit la 29 septembrie 2025, ora 17:00.
    76. La data de 30 septembrie 2025, Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a depus raportul asupra propunerii legislative, prin care se arată că membrii acestei Comisii au examinat propunerea legislativă menţionată în şedinţa din 29 septembrie 2025, la lucrările Comisiei fiind prezenţi fizic şi online 10 din totalul de 11 membri. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii acestei Comisii au hotărât, cu majoritate de voturi (7 voturi pentru, 3 voturi împotrivă), să propună plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată (Pl-x nr. 314/2025; L 343/2025) în forma propusă de iniţiatori, cu amendamentele respinse prezentate în anexa care face parte integrantă din raport.
    77. De asemenea, la data de 30 septembrie 2025, propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a şedinţelor comune ale celor două Camere şi a fost primit avizul Consiliului Legislativ.
    78. În şedinţa comună din 30 septembrie 2025, plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a adoptat legea criticată, iar după adoptare, legea a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale.
    79. Cu privire la dezbaterea şi adoptarea legii criticate, din stenograma şedinţei plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului din 30 septembrie 2025 şi din expunerea de motive a propunerii legislative rezultă că „au fost organizate consultări cu societatea civilă, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, cu reprezentanţi ai structurilor guvernamentale, cu membrii grupurilor parlamentare precum şi cu membrii Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în vederea înaintării unei variante optime de dezvoltare la nivelul Parlamentului a mecanismului RUTI, existent la nivelul Guvernului încă din 2016. Propunerea de modificare a legii implementează o recomandare prioritară formulată de Grupul de lucru pentru integritate publică/PIAC, în contextul procesului de aderare a României la OCDE“.
    80. Sub acest aspect, Curtea observă că, la nivelul Parlamentului, astfel cum rezultă din sinteza şedinţei Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), disponibilă pe site-ul Camerei Deputaţilor, această comisie specială comună, reunită în şedinţă ordinară în data de 27 mai 2025, a avut pe ordinea de zi 3 proiecte relevante în cadrul procesului de aderare, printre care, la pct. 2, înfiinţarea RUTI la Parlament. Concluziile şedinţei cu privire la acest punct au vizat propunerea ca proiectul RUTI la Parlament să fie depus până la finalul acestei sesiuni, urmând să intre în dezbatere în sesiunea următoare, iar în timpul verii să se lucreze la ghiduri de implementare, respectiv la platforma în care se vor înregistra datele, în data de 10 iunie 2025 urmând să aibă loc consultarea cu mediul privat/societatea civilă pe marginea implementării RUTI la Parlament. De asemenea, potrivit sintezei şedinţei Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), această Comisie, reunită în şedinţa din 2 septembrie 2025, a avut pe ordinea de zi, la pct. 2, şi a dezbătut situaţia asumării reglementării privind implementarea RUTI la Parlament (informare asupra stadiului propunerii legislative), propunând „realizarea unei întâlniri la nivelul grupurilor parlamentare în vederea armonizării abordărilor/propunerilor finale pentru obţinerea unui acord parlamentar asupra proiectului RUTI la Parlament“ şi „înregistrarea acestuia în procedură parlamentară în cursul acestei sesiuni parlamentare“. În cadrul dezbaterilor, s-a subliniat că „România poate accelera ritmul de îndeplinire a cerinţelor de aderare la OCDE (RUTI fiind un element important) astfel încât să atingă obiectivul oficial asumat public de aderare în 2026 la această organizaţie“.
    81. În consecinţă, reţinând că, în prezenta cauză, critica privind încălcarea termenelor regulamentare este raportată la art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul principiului legalităţii, Curtea constată că, astfel cum sunt formulate, criticile vizează aspecte de aplicare a regulamentelor parlamentare, fără relevanţă constituţională (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, precitată).
    82. De asemenea, având în vedere că, anterior adoptării legii criticate, la nivelul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare la OCDE, formată din 29 de parlamentari provenind din ambele camere legislative şi din toate grupurile politice constituite la nivelul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, au avut loc discuţii şi dezbateri referitoare la reglementarea privind implementarea RUTI la Parlament, nu se poate reţine că schimbul de idei între cei ce exercită suveranitatea naţională a fost afectat şi că unul dintre principiile care stau la baza democraţiei, dezbaterea liberă a soluţiilor legislative în Parlament, a fost limitat. Din această perspectivă şi raportat la criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că, în prezenta cauză, nu pot fi aplicate mutatis mutandis considerentele care au fundamentat soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 261 din 5 mai 2022, precitată.
    83. În continuare, analizând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate cu privire la legea supusă controlului în raport cu art. 1 alin. (4) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cărora prin propunerea legislativă se asimilează, în mod exagerat şi nejustificat, statutul parlamentarilor cu cel al altor categorii de demnitari, Curtea constată caracterul neîntemeiat al acestora. Deşi statutul constituţional şi legal al membrilor Parlamentului, ca reprezentanţi ai poporului, este diferit de statutul membrilor Guvernului şi, în general, de al celorlalţi cetăţeni care exercită funcţii şi demnităţi publice, ceea ce determină, în consecinţă, particularităţi cu privire la exercitarea anumitor drepturi, acest statut nu poate fi reţinut ca justificând o diferenţă de tratament juridic în raport cu celelalte categorii de persoane cărora li se aplică regulile referitoare la transparenţă. Similar dispoziţiilor legii criticate, Curtea observă că, prin Legea nr. 49/2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi pentru modificarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 251/2004 privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 15 aprilie 2025, au fost introduse în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 dispoziţii referitoare la RUTI, stabilind obligaţia membrilor Guvernului, prevăzuţi la art. 18 din Codul administrativ, a şefului Cancelariei Prim-Ministrului, a secretarului general şi a secretarilor generali adjuncţi ai Guvernului, a secretarilor şi a subsecretarilor de stat, precum şi a asimilaţilor acestora din cadrul Guvernului, al ministerelor şi al altor organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor şi a consilierilor de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului de a se înregistra în RUTI şi de a publica întâlnirile oficiale cu persoane terţe (a se vedea art. 47^11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare).
    84. Din perspectiva obiectului şi scopului acestor reglementări - care vizează asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi a integrităţii în procesul decizional - toate persoanele vizate de normele în materie se află în aceeaşi situaţie juridică, determinată de exercitarea unor funcţii şi demnităţi publice, în considerarea căreia le revin obligaţii specifice. În aceste condiţii, reţinând că legea criticată nu aduce atingere principiului separaţiei puterilor în stat şi nu conţine norme contrare principiului egalităţii în drepturi, Curtea constată că dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie nu sunt încălcate.
    85. Referitor la criticile de neconstituţionalitate formulate în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta privind calitatea actelor normative, Curtea reţine, în ceea ce priveşte aspectele referitoare la criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate pe care un text de lege trebuie să le îndeplinească, că instanţa de contencios constituţional a statuat, în jurisprudenţa sa, că autoritatea legiuitoare are obligaţia de a edicta norme care să respecte aceste trăsături.
    86. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în evaluarea noţiunii de previzibilitate trebuie avută în vedere şi întinderea acesteia, care depinde, într-o mare măsură, de caracterul necondiţionat şi suficient de precis al normei, de conţinutul textului respectiv, de domeniul la care se referă şi, de asemenea, de numărul şi de calitatea destinatarilor săi (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 14 iulie 1994, pronunţată în Cauza C-91/92, Paola Faccini Dori împotriva Recreb SRL, paragrafele 14, 17 şi 18).
    87. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi SRL şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109).
    88. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 404 din 4 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1046 din 17 noiembrie 2023, paragraful 31).
    89. Aplicând aceste considerente de principiu privind calitatea legii, Curtea observă că legea criticată vizează asigurarea respectării principiului transparenţei şi al reprezentării concurenţei în procesul deliberativ, urmărind consolidarea integrităţii instituţionale, prin conferirea unor noi valenţe obligaţiei deputaţilor şi senatorilor de a da dovadă de transparenţă în activitatea lor, obligaţie reglementată în Legea nr. 96/2006, încă de la intrarea sa în vigoare în anul 2006 [a se vedea art. 11 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 3 mai 2006]. Astfel, legea criticată instituie o serie de reguli referitoare la transparenţa cadrului de colaborare dintre senatori şi deputaţi, pe de o parte, şi persoanele terţe, pe de altă parte, în demersul democratic de influenţare a procesului legislativ, reglementând în acest scop, sub denumirea RUTI o platformă publică, accesibilă online, prin intermediul căreia deputaţii şi senatorii publică informaţii referitoare la întâlnirile dintre aceştia şi persoanele terţe care îşi manifestă, din proprie iniţiativă, interesul pentru o iniţiativă legislativă aflată în procedura parlamentară. Pentru a asigura caracterul efectiv al regulilor stabilite, legea criticată instituie o serie de obligaţii în sarcina subiectelor de drept vizate (parlamentari şi persoane terţe) şi stabileşte sancţiuni aplicabile în cazul conduitei neconforme a acestora. De asemenea, legea criticată permite detalierea aspectelor de ordin tehnic pentru ducerea la îndeplinire a regulilor de rang primar, sens în care deleagă către Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului aprobarea unui ghid de utilizare a platformei RUTI.
    90. Stabilirea prin legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor a unor obligaţii pentru persoanele terţe nu este aleatorie, ci intrinsec legată de conţinutul raportului juridic dintre acestea şi membrii Parlamentului în contextul reglementării privind transparenţa cadrului de colaborare dintre senatori şi deputaţi, pe de o parte, şi persoanele terţe, pe de altă parte, în demersul democratic de influenţare a procesului legislativ, realizată prin intermediul RUTI.
    91. În aceste condiţii, Curtea reţine că, în realitate, criticile formulate în privinţa dispoziţiilor art. I din legea criticată, cu referire la art. 12 alin. (5), (7) şi (8) din Legea nr. 96/2006, se circumscriu invocării unor deficienţe redacţionale care vizează acurateţea exprimării, fără relevanţă constituţională şi care nu sunt de natură să imprime actului normativ în cauză un caracter imprevizibil. Destinatarii legii, având în vedere calitatea lor [parlamentari şi persoane terţe - persoane juridice vizate de ipoteza normei cuprinse în art. 12 alin. (5) din Legea nr. 96/2006], pot determina sensul dispoziţiilor normative (a se vedea, în sens similar, Decizia Curţii Constituţionale nr. 828 din 13 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 28 februarie 2018, paragraful 47).
    92. Totodată, Curtea observă că prin art. I din legea criticată, cu referire la art. 12 alin. (5) din Legea nr. 96/2006, în definirea „persoanelor terţe“, legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă în care sunt identificate prin enumerare categorii de persoane juridice care au un potenţial interes pentru o iniţiativă legislativă aflată în procedură parlamentară: societăţi înfiinţate conform Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, societate cu obiect de activitate advocacy, societate cu obiect de activitate public affairs, asociaţie, fundaţie, federaţie, organizaţie sindicală, organizaţie patronală sau cameră de comerţ.
    93. Din perspectiva tehnicii legislative, sub aspectul terminologiei folosite, Curtea reţine că Legea nr. 24/2000 nu instituie o interdicţie absolută în ceea ce priveşte folosirea în cuprinsul actului normativ a unor termeni şi expresii străine, ci permite utilizarea acestora stabilind obligaţia legiuitorului de a alătura, după caz, corespondentul lor în limba română.
    94. În contextul propriu al prezentei reglementări, având în vedere domeniul reglementat şi destinatarii normei - societăţi care desfăşoară activităţi specifice comunicării specializate cu membrii Parlamentului, referitor la o iniţiativă legislativă aflată în procedură parlamentară, utilizarea termenilor în limba engleză „advocacy“ şi „public affairs“, în absenţa unor termeni corespondenţi în limba română care să exprime fidel sensul complex al acestora, reflectă flexibilitate în redactarea unei norme suple, fără să afecteze exigenţele de claritate a legii şi nici caracterul oficial al limbii române, prevăzut de art. 13 din Constituţie.
    95. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I din legea criticată, cu referire la art. 12 alin. (5) din Legea nr. 96/2006, potrivit căreia din definiţia pe care legea o stabileşte pentru „persoane terţe“ lipsesc anumite categorii, Curtea reţine că stabilirea sferei subiectelor de drept vizate de norma evocată se circumscrie marjei de apreciere a legiuitorului, permisă de Constituţie, iar includerea altor categorii în acest cadru legislativ ţine de opţiunea acestuia. Sub acest aspect, Curtea constată că, de vreme ce modificarea şi/sau completarea prevederilor legale criticate sunt în competenţa Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării, astfel cum dispune art. 61 alin. (1) din Constituţie, asemenea critici nu intră în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios constituţional.
    96. În consecinţă, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica formulată de autorii obiecţiei prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, din perspectiva exigenţelor calitative pe care trebuie să le întrunească prevederile legale, întrucât destinatarii legii au posibilitatea de a avea reprezentarea conţinutului normativ al acesteia şi, implicit, a consecinţelor nerespectării prescripţiilor sale.
    97. În continuare, referitor la critica soluţiilor legislative introduse în legea supusă controlului sub aspectul încălcării regimului constituţional al mandatului reprezentativ al deputaţilor şi senatorilor, astfel cum este acesta reglementat prin art. 69 coroborat cu art. 61 din Constituţie, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a analizat constituţionalitatea unor prevederi legale din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 69 şi ale art. 61 din Constituţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 445 din 12 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1136 din 25 noiembrie 2022, paragrafele 40-44).
    98. Cu privire la dispoziţiile art. 69 din Constituţie care stabilesc că, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului şi că orice mandat imperativ este nul, Curtea a reţinut că acestea constituie fundamentul juridic al mandatului reprezentativ. Norma constituţională reprezintă cheia principală în interpretarea raporturilor constituţionale dintre parlamentar, pe de o parte, şi alegătorii lui, partidele sau formaţiunile politice care au susţinut respectiva candidatură şi Camera din care face parte parlamentarul, pe de altă parte (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993). Consecinţa juridică a mandatului reprezentativ este aceea că, sub aspectul conţinutului mandatului parlamentar, în exercitarea acestuia, membrii Parlamentului reprezintă poporul şi, în temeiul art. 2 din Constituţie, exercită, în numele acestuia, suveranitatea naţională. Ca expresie a voinţei generale, mandatul parlamentarului se integrează în puterea legiuitoare, organ constituţional colectiv, însă exercitarea sa se realizează individual în cadrul Camerei din care parlamentarul face parte. Cu alte cuvinte, întrucât voinţa generală se realizează la nivelul Parlamentului, acesta, în ansamblul său, are un mandat ce rezultă din modul de exercitare şi realizare a mandatului fiecărui parlamentar (a se vedea Decizia nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 17 martie 2020, paragraful 106).
    99. În exercitarea atribuţiilor constituţionale privind legiferarea, parlamentarii nu sunt subordonaţi niciunei voinţe exterioare (electoratul care i-a ales, partidul ai cărui membri sunt etc.), votând în acord cu propria conştiinţă, şi au obligaţia de a respecta cu bună-credinţă normele constituţionale şi legale, precum şi procedurile parlamentare instituite prin regulamentele celor două Camere. Parlamentarul, deputat sau senator, are la dispoziţie o serie de garanţii procedurale pentru a-şi exercita mandatul în acord cu prevederile constituţionale. Participarea la procedura parlamentară de legiferare presupune posibilitatea de a avea iniţiativă legislativă, de a lua cunoştinţă de proiectul de lege sau propunerea legislativă şi documentele aferente, de a le examina în vederea formulării de amendamente, de a participa activ la dezbateri prin luarea cuvântului şi, în final, de a exprima un vot cu privire la actul normativ. Aşadar, exercitarea mandatului reprezentativ, în serviciul poporului, implică participarea la o serie de activităţi inerente procedurii de legiferare, precum documentarea parlamentarului în privinţa materiei supuse reglementării, formularea unei opinii cu privire la iniţiativa legislativă supusă dezbaterii, menită să asigure adoptarea unei decizii în cunoştinţă de cauză, corespunzătoare interesului general al societăţii la momentul legiferării. Prin urmare, votul final pe care un membru al Parlamentului îl dă asupra actului normativ nu reprezintă altceva decât rezultatul acestei activităţi prealabile, desfăşurate în condiţiile prevăzute de legi şi regulamente. Aşa fiind, Curtea a constatat că principiul mandatului reprezentativ pune accent pe legătura politică a parlamentarului cu electoratul său, respectiv pe independenţa sa în exercitarea mandatului în raport cu o voinţă exterioară, şi pe votul său în acord cu propria conştiinţă.
    100. Curtea a statuat că parlamentarii, exercitându-şi mandatul în serviciul poporului, trebuie să dea dovadă de aplecare spre discutarea, dezbaterea şi rezolvarea problemelor comunităţii şi nicidecum să le ignore. Activitatea de cercetare a unor aspecte din viaţa publică a comunităţii este absolut indispensabilă realizării rolului constituţional al unui parlamentar, acela de reprezentant al intereselor cetăţenilor, având în vedere că legea, ca act normativ al Parlamentului, reprezintă modalitatea prin care sunt reglementate, în cadrul anumitor raporturi sociale, regulile de conduită, drepturile şi obligaţiile cetăţenilor, iar aceste reglementări trebuie să fie cât mai bine adaptate realităţilor juridice, sociale şi politice ale comunităţii şi să reflecte cât mai fidel interesele acelei comunităţi în planul politicii legislative.
    101. Analizând aceste considerente prin raportare la cauza dedusă controlului de constituţionalitate, Curtea reţine că instituirea unor obligaţii în sarcina parlamentarului în scopul responsabilizării decidenţilor politici şi consolidării încrederii cetăţenilor în funcţia puterii legislative, aspect esenţial al statului de drept şi al caracterului democratic al statului român, nu este de natură să afecteze principiul constituţional al mandatului reprezentativ.
    102. Fundamentat pe legătura politică a parlamentarului cu alegătorii, mandatul reprezentativ nu îi conferă acestuia o libertate absolută, mai presus de normele constituţionale, legale şi regulamentare. Mai mult, fiind menit să asigure independenţa sa în exercitarea mandatului, acest principiu nu poate fi invocat pentru a justifica o activitate a parlamentarului dincolo de rigorile impuse de lege, în special sub aspectul reglementării unui interes public general. Or, aşa cum s-a arătat în prealabil, legiuitorul îşi întemeiază reglementarea noilor reguli privind procesul legislativ pe necesitatea asigurării transparenţei şi a reprezentării concurenţei în procesul deliberativ, finalitate care răspunde unui interes public general. În aceste condiţii, stabilirea obligaţiilor deputaţilor şi senatorilor de a se înregistra în RUTI şi de a publica informaţii referitoare la întâlnirile cu persoanele terţe în legătură cu o iniţiativă legislativă aflată în procedură parlamentară nu alterează rolul fundamental al parlamentarilor de a fi în serviciul poporului, concretizat la nivelul legii criticate inclusiv prin instituirea obligaţiei menţinerii unui dialog deschis şi echitabil cu cetăţenii, respectiv cu persoane terţe, pe problemele care îi interesează şi care rezultă din asumarea şi exercitarea mandatului de parlamentar.
    103. Totodată, Curtea observă că susţinerile privind încălcarea dreptului la protecţia datelor cu caracter personal, care se circumscrie dreptului la viaţă privată prevăzut de art. 26 din Constituţie, nu îşi găsesc suport în conţinutul normativ al reglementărilor vizate. Astfel cum rezultă din art. I din legea criticată cu referire la art. 12 alin. (8) din Legea nr. 96/2006, persoanele terţe au obligaţia ca anterior solicitării oficiale de desfăşurare a unei întâlniri cu deputaţii şi senatorii să se înregistreze în RUTI prin crearea unui cont şi completarea tuturor informaţiilor solicitate în formularul de înscriere. În acelaşi sens, în expunerea de motive a propunerii legislative se arată că „Transparenţa interacţiunilor dintre decidenţii din Parlament şi persoane terţe va consta, aşadar, într-o prealabilă înregistrare în registru a persoanelor terţe. (...) Dacă o persoană terţă nu este înregistrată în platformă, nu va putea desfăşura întâlnirea cu parlamentarul/parlamentarii vizat/vizaţi, deoarece fiecare persoană terţă trebuie să fi prezentat anterior întâlnirii informaţiile cu privire la activitatea desfăşurată, iar parlamentarul să fi luat la cunoştinţă.“
    104. În acelaşi timp, Curtea observă că dispoziţiile art. I din legea criticată, cu referire la art. 12 alin. (13) şi (15) din Legea nr. 96/2006, instituie obligaţia secretarului general al Camerei Deputaţilor şi a secretarului general al Senatului de a administra, pentru fiecare Cameră, platforma RUTI, platforma gestionată de Secretariatul General al Guvernului, conform legislaţiei în vigoare, şi stabilesc că administrarea RUTI la nivelul Camerei Deputaţilor şi Senatului se realizează cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), a Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare, precum şi a legislaţiei naţionale privind domeniul protecţiei datelor cu caracter personal.
    105. Cadrul normativ necesar aplicării în România a Regulamentului general privind protecţia datelor (RGPD) îl reprezintă Legea nr. 129/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 19 iunie 2018. De asemenea, Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 26 iulie 2018, stabileşte măsurile necesare punerii în aplicare la nivel naţional a RGPD.
    106. În aceste condiţii, Curtea constată că, analizată în ansamblul normativ privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, legea criticată, prin dispoziţiile exprese cuprinse la art. I din aceasta, cu referire la art. 12 alin. (13) şi (15) din Legea nr. 96/2006, oferă garanţii exprese suficiente în materie şi, în consecinţă, constată caracterul neîntemeiat al criticilor de neconstituţionalitate formulate din această perspectivă.
    107. Cu privire la respectarea de către deputaţi şi senatori a unor obligaţii impuse de lege, Curtea a statuat în Decizia nr. 678 din 29 septembrie 2020, precitată, paragraful 121, că exigenţele statului de drept sunt cele care impun ca toate autorităţile statului (inclusiv Parlamentul şi parlamentarii) să respecte prevederile/obligaţiile stabilite de actele normative adoptate, aspect care nu vizează problema naturii mandatului (reprezentativ/imperativ). O abordare contrară ar duce la concluzia inacceptabilă că mandatul reprezentativ ar excepta Parlamentul şi parlamentarii de la obligaţia de respectare a legilor, prevăzută de art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi la ignorarea principiului potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, consacrat prin art. 16 alin. (2) din Legea fundamentală.
    108. Pentru aceste argumente nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a principiului mandatului reprezentativ, astfel că se va respinge ca neîntemeiată critica fundamentată pe dispoziţiile art. 61 şi 69 din Constituţie.
    109. În final, Curtea reţine că prin susţinerile prezentate în legătură cu „legitimarea activităţii de lobby“, autorii formulează, în realitate, aprecieri subiective, care excedează scopului avut în vedere de Parlament prin legea adoptată şi care nu pot fi reţinute ca fiind relevante în speţă.
    110. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că Legea pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este constituţională în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 564 din 5 noiembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 564 din 5 noiembrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 564 din 5 noiembrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor