Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 90 din 10 februarie 2009
Monitorul Oficial 802 bis din 14 Noiembrie 2011 (M. Of. 802 bis/2011)
Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)
RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011
Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...
Monitorul Oficial 854 din 02 Decembrie 2011 (M. Of. 854/2011)
ORDIN nr. 980 din 30 noiembrie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea si efectuarea transporturilor rutiere si a activitatilor conexe acestora stabilite prin Ordonanta Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 2 decembrie 2011
Având în vedere prevederile hotãrârii guvernului nr. 625/1998 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii rutiere române - a.r.r., cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi prevederile hotãrârii guvernului nr. 1.088/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspectoratului de stat pentru controlul în transportul rutier,în temeiul prevederilor art. 6 alin. (2) lit. e), art. 6 alin. (3) lit. d), art. 7 alin. (2), art. 10, art. 13-15, art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (5), art. 33, 38, 42, art. 43 alin. (2), art. 44 alin. (8), art. 48 alin. (4), art. 57, 61, art. 73 alin. (2), art. 79, art. ...
Monitorul Oficial 846 din 29 Noiembrie 2011 (M. Of. 846/2011)
ORDIN nr. 2.387 din 29 septembrie 2011 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului si dezvoltarii durabile nr. 1.964/2007 privind instituirea regimului de arie naturala protejata a siturilor de importanta comunitara, ca parte integranta a retelei ecologice europene Natura 2000 in Romania EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 29 noiembrie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. 182.719 din 29 septembrie 2011,ţinând cont de avizele academiei române nr. 3.901 şi nr. 3.902 din 28 septembrie 2011,în baza prevederilor art. 8 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sãlbatice, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 49/2011,în temeiul art. 15 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi pãdurilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul mediului şi pãdurilor emite urmãtorul ordin:art. iordinul ministrului mediului şi dezvoltãrii durabile nr. ...
Monitorul Oficial 801 din 11 Noiembrie 2011 (M. Of. 801/2011)
ORDIN nr. 2.692 din 11 noiembrie 2011 pentru aprobarea unor derogari de la dispozitiile Ghidului de finantare a Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national, aprobat prin Ordinul ministrului mediului si padurilor nr. 772/2011 EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 801 din 11 noiembrie 2011
Luând în considerare referatul de aprobare nr. 177.090 din 10 noiembrie 2011 al administraţiei fondului pentru mediu,în temeiul art. 15 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi pãdurilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul mediului şi pãdurilor emite prezentul ordin.art. 1pentru anul 2011 se aprobã urmãtoarele derogãri de la dispoziţiile ghidului de finanţare a programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional, aprobat prin ordinul ministrului mediului şi pãdurilor nr. 772/2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 105 din 10 februarie 2011, cu modificãrile şi completãrile ulterioare:a) prin derogare de la ...
Monitorul Oficial 767 bis din 31 Octombrie 2011 (M. Of. 767 bis/2011)
METODOLOGIE*) din 7 octombrie 2011 privind formarea continua a personalului din invatamantul preuniversitar EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 767 bis din 31 octombrie 2011
_________*) aprobatã de ordinul nr. 5.561 din 7 octombrie 2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 767 din 31 octombrie 2011.cap. i dispoziţii generaleart. 1 prezenta metodologie reglementeazã cadrul general, instituţional, conceptual şi procedural, prin care se realizeazã formarea continuã a personalului din unitãţile şi instituţiile de învãţãmânt preuniversitar şi din unitãţile conexe ale acestuia, precum şi din alte instituţii sau organizaţii de educaţie, componente ale sistemului de învãţãmânt preuniversitar din românia, potrivit legii.art. 2 (1) personalul încadrat în învãţãmântul preuniversitar beneficiazã de dreptul de a participa la oricare din formele de pregãtire şi de organizare a ...
Monitorul Oficial 758 bis din 27 Octombrie 2011 (M. Of. 758 bis/2011)
METODOLOGIE CADRU din 7 octombrie 2011 privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013*) EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 bis din 27 octombrie 2011
---------*) aprobatã prin ordinul nr. 5.560/2011 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 758 din 27 octombrie 2011.cap. idispoziţii generaleart. 1prin unitãţi de învãţãmânt, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere: unitãţile de învãţãmânt cu personalitate juridicã la data de 1 septembrie 2012, care se organizeazã şi funcţioneazã conform art. 19 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, unitãţile de învãţãmânt conexe ale învãţãmântului preuniversitar şi unitãţile de învãţãmânt pentru activitãţi extraşcolare, care se organizeazã şi funcţioneazã conform art. 99-100 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. la decizia unitãţilor de învãţãmânt şi a autoritãţilor administraţiei publice locale se ...
Monitorul Oficial 767 din 31 Octombrie 2011 (M. Of. 767/2011)
ORDIN nr. 5.561 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continua a personalului din invatamantul preuniversitar EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2011
În baza prevederilor art. 242, 243 şi 244 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,în temeiul hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului,ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1 se aprobã metodologia privind formarea continuã a personalului din învãţãmântul preuniversitar, prevãzutã în anexa*) care face parte integrantã din prezentul ordin.------*) anexa se publicã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 767 bis, care se poate achiziţiona de la centrul pentru relaţii cu publicul al regiei autonome "monitorul oficial", bucureşti, şos. panduri nr. 1.art. 2 la data intrãrii în vigoare a ...
Monitorul Oficial 758 din 27 Octombrie 2011 (M. Of. 758/2011)
ORDIN nr. 5.560 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013 EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 27 octombrie 2011
În baza prevederilor art. 18, 19, 61, 62, 63, 68, 89, 90, 93, 94, 95, 97, 99, 100, art. 149 alin. (3), art. 234, 247, art. 248 alin. (3)-(6), art. 252, 253, 254, 255, 262, 268, 279, 280, 281 şi 282 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,în temeiul hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului,ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1se aprobã metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învãţãmântul preuniversitar în anul şcolar 2012-2013 prevãzutã în anexa*) care face parte integrantã la prezentul ordin.__________*) anexa se publicã în monitorul oficial ...
Monitorul Oficial 751 din 26 Octombrie 2011 (M. Of. 751/2011)
ORDIN nr. 5.356 din 12 septembrie 2011 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2011 ale institutelor nationale de cercetare-dezvoltare din coordonarea Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 751 din 26 octombrie 2011
Având în vedere referatul de aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare pe anul 2011, avizat de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi de ministrul finanţelor publice,în temeiul prevederilor art. 24 alin. (1) şi (2) din ordonanţa guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţificã şi dezvoltarea tehnologicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 324/2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 11 alin. (2) din hotãrârea guvernului nr. 1.449/2005 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale pentru cercetare Ştiinţificã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi ...








