Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 651 din 2 august 2007
Monitorul Oficial 599 bis din 11 August 2008 (M. Of. 599 bis/2008)
ANEXĂ din 30 iulie 2008 la Ordinul nr. 2.287 din 30 iulie 2008, privind cererea de propuneri de proiecte şi ghidul solicitantului EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 599 bis din 11 august 2008
anexa 1[stema romÂniei] instrumente structurale 2007-2013 ministerul economiei şi finanţelor direcţia generală politică energetică - organismul intermediar pentru energiecerere de propuneri de proiecte pentru asistenŢĂ financiarĂ nerambursabilĂ acordatĂdin fondurile programului operaŢional sectorial"creŞterea competitivitĂŢii economice" cofinanŢat din fondul european de dezvoltare regionalĂ- axa prioritară 4: "creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice" domeniul major de intervenţie 2: "valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi" operaţiunea: "sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselorenergetice regenerabile: a biomasei, a ...
ANEXĂ din 30 iulie 2008 la Ordinul nr. 2.284/2008 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte de investiţii în cadrul operaţiunii 4.1a) "Sprijinirea investiţiilor în instalaţii şi echipamente pentru întreprinderi din industrie, care să conducă la economii de energie, în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice" din axa prioritară 4 "Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice" a Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice"(POS CCE) EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 599 bis din 11 august 2008
Anexa 1 [stema romÂniei] [sigla]guvernul româniei instrumente structurale 2007 - 2013 ministerul economiei şi finanţelordirecţia generală politică energetică - organismul intermediar pentru energiecerere de propuneri de proiecte pentru asistenŢĂ financiarĂ nerambursabilĂ acordatĂ din ...
Monitorul Oficial 651 din 15 Septembrie 2008 (M. Of. 651/2008)
ORDIN nr. 5.109 din 25 august 2008 privind infiintarea Centralei Retelei Firmelor de Exercitiu/Intreprinderilor Simulate din Romania EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI TINERETULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 15 septembrie 2008
În conformitate cu dispoziţiile legii învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul hotãrârii guvernului nr. 366/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii şi tineretului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al hotãrârii guvernului nr. 837/2007 pentru modificarea şi completarea hotãrârii guvernului nr. 855/1998 privind înfiinţarea centrului naţional de dezvoltare a Învãţãmântului profesional şi tehnic, ministrul educaţiei, cercetãrii şi tineretului emite prezentul ordin. art. 1 (1) firma de exerciţiu/întreprinderea simulatã este o metodã didacticã modernã, care are ca scop dezvoltarea ...
Monitorul Oficial 642 din 08 Septembrie 2008 (M. Of. 642/2008)
ORDIN nr. 412 din 19 august 2008 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru derularea Programului de finantare nerambursabila «e-crestere!», aferent proiectului «Economia bazata pe cunoastere»", finantat de Banca Mondiala si Guvernul Romaniei EMITENT: MINISTERUL COMUNICATIILOR SI TEHNOLOGIEI INFORMATIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 642 din 8 septembrie 2008
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 137/2007 , ale hotãrârii guvernului nr. 651/2006 privind aprobarea politicii în domeniul ajutorului de stat pentru perioada 2006-2013 şi ale ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 180/2005 pentru ratificarea acordului de împrumut, în valoare de 60,0 milioane dolari sua, dintre românia, reprezentatã de ministerul finanţelor publice, şi banca internaţionalã pentru reconstrucţie şi dezvoltare pentru finanţarea proiectului "economia bazatã pe cunoaştere", semnat la bucureşti la 8 decembrie 2005, aprobatã cu modificãri prin ...
Monitorul Oficial 638 din 04 Septembrie 2008 (M. Of. 638/2008)
ORDIN nr. 581 din 11 august 2008 pentru aprobarea Componentei de programare bugetara a Planului strategic al Ministerului Internelor si Reformei Administrative EMITENT: MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 4 septembrie 2008
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (2) din hotãrârea guvernului nr. 158/2008 pentru aprobarea componentei de programare bugetarã din cadrul metodologiei privind sistemul de planificare strategicã pe termen mediu al instituţiilor administraţiei publice de la nivel central, în temeiul art. 7 alin. (4) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului internelor şi reformei administrative, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 15/2008 , ministrul internelor şi reformei administrative emite urmãtorul ordin: art. 1 se aprobã componenta de programare bugetarã a ...
Monitorul Oficial 620 din 25 August 2008 (M. Of. 620/2008)
ORDIN nr. 7 din 18 august 2008 privind modificarea si completarea Ordinului guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei nr. 5/2005 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile institutiilor de credit EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 25 august 2008
Ordin nr. 7 din 18 august 2008 privind modificarea şi completarea ordinului guvernatorului bãncii naţionale a româniei nr. 5/2005 pentru aprobarea reglementãrilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit emitent: banca naŢionalà a romÂniei publicat În: monitorul oficial nr. 620 din 25 august 2008 având în vedere prevederile art. 153 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007 , ale art. ...
Monitorul Oficial 601 din 12 August 2008 (M. Of. 601/2008)
ORDIN nr. 4.651 din 2 iulie 2008 privind modificarea Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 4.382/2008 pentru aprobarea Listei nominale suplimentare a beneficiarilor Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, pentru anul 2008, rezultată în urma analizării contestaţiilor depuse de către solicitanţi EMITENT: Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 601 din 12 august 2008
În temeiul art. 10 alin. (1) şi al art. 11 alin. (1)-(5) din hotărârea guvernului nr. 1.294/2004 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, cu modificările şi completările ulterioare,în baza hotărârii guvernului nr. 366/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetării şi tineretului, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere procesul-verbal al comisiei de contestaţii de la nivelul ministerului educaţiei, cercetării şi tineretului din data de 23 iunie 2008,ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului emite prezentul ordin.art. iordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 4.382/2008 pentru aprobarea listei nominale suplimentare a beneficiarilor legii ...
Monitorul Oficial 599 din 11 August 2008 (M. Of. 599/2008)
ORDIN nr. 2.287 din 30 iulie 2008 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte de investiţii în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile, pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice", axa prioritară 4, domeniul major de intervenţie 2, operaţiunea 4.2 "Sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unităţi cu putere instalată mai mică sau egală 10 MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 11 august 2008
În baza hotărârii guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale,în conformitate cu regulamentul consiliului nr. 1.083/2006 care reglementează prevederile generale privind fondul european pentru dezvoltare regională, fondul social european şi fondul de coeziune, cu regulamentul parlamentului european şi al consiliului nr. 1.080/2006 privind fondul european de dezvoltare regională, cu cadrul strategic naţional de referinţă 2007-2013 şi cu decizia comisiei nr. 3.472/2007 de aprobare a programului operaţional sectorial "creşterea competitivităţii economice",în temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi finanţelor, cu modificările şi completările ...
ORDIN nr. 2.284 din 30 iulie 2008 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte de investiţii în cadrul operaţiunii 4.1a) "Sprijinirea investiţiilor în instalaţii şi echipamente pentru întreprinderi din industrie, care să conducă la economii de energie, în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice" din axa prioritară 4 "Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice" a Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice"(POS CCE) EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 11 august 2008
În baza hotărârii guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale,în conformitate cu regulamentul consiliului nr. 1.083/2006 pentru stabilirea prevederilor generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european şi fondul de coeziune, cu regulamentul parlamentului european şi al consiliului nr. 1.080/2006 privind fondul european de dezvoltare regională, cu cadrul strategic naţional de referinţă 2007-2013 şi cu programul operaţional sectorial "creşterea competitivităţii economice", aprobat prin decizia comisiei nr. 3.472/2007,în temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul ...
Monitorul Oficial 562 din 25 Iulie 2008 (M. Of. 562/2008)
ORDIN nr. 2.159 din 11 iulie 2008 pentru aprobarea schemei de ajutor de minimis "Ajutor pentru sprijinirea intreprinderilor mici si mijlocii prin acordarea de servicii de consultanta si instruire specializata pentru implementarea proiectelor de investitii in domeniul e-economiei", aferenta operatiunilor 3.3.1 "Sprijin pentru sisteme TIC integrate si alte aplicatii electronice pentru afaceri" si 3.3.2 "Sprijin pentru dezvoltarea sistemelor de comert electronic si a altor solutii on-line pentru afaceri", domeniul major de interventie 3.3 "Sustinerea e-economiei", axa prioritara 3 "Tehnologia informatiei si comunicatiilor pentru sectoarele privat si public" din cadrul Programului operational sectorial "Cresterea competitivitatii economice" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 562 din 25 iulie 2008
Ordin nr. 2.159 din 11 iulie 2008 pentru aprobarea schemei de ajutor de minimis "ajutor pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii prin acordarea de servicii de consultanţã şi instruire specializatã pentru implementarea proiectelor de investiţii în domeniul e-economiei", aferentã operaţiunilor 3.3.1 "sprijin pentru sisteme tic integrate şi alte aplicaţii electronice pentru afaceri" şi 3.3.2 "sprijin pentru dezvoltarea sistemelor de comerţ electronic şi a altor soluţii on-line pentru afaceri", domeniul major de intervenţie 3.3 "susţinerea e-economiei", axa prioritarã 3 "tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public" din cadrul programului operaţional sectorial "creşterea competitivitãţii economice" emitent: ...








