Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 5 253 din 16 octombrie 2003

‹‹ Pagina 28 din 48

Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)

RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011

Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...

Monitorul Oficial 849 din 30 Noiembrie 2011 (M. Of. 849/2011)

ORDIN nr. 221 din 20 noiembrie 2011 privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea de activitati de explorare privind concursul public de oferte - Runda nr. 75/2011 EMITENT: AGENTIA NATIONALA PENTRU RESURSE MINERALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 849 din 30 noiembrie 2011

În temeiul art. 4 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru resurse minerale şi al art. 40 din normele pentru aplicarea legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 1.208/2003, cu modificãrile ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emite prezentul ordin.art. 1agenţia naţionalã pentru resurse minerale, în calitate de autoritate competentã abilitatã sã aplice prevederile legii minelor nr. 85/2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, organizeazã concurs public de oferte pentru concesionarea de activitãţi miniere de explorare în perimetrele aprobate potrivit prezentului ordin.art. 2se aprobã lista perimetrelor pentru concesionarea de activitãţi de explorare ...

Monitorul Oficial 772 bis din 01 Noiembrie 2011 (M. Of. 772 bis/2011)

ANEXA din 4 octombrie 2011 la Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 5.528/2011 privind aprobarea programelor scolare integrate prin care se realizeaza educatia de baza in cadrul programului "A doua sansa" - invatamant primar EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 772 bis din 1 noiembrie 2011

Ministerul educaŢiei, cercetĂrii, tineretului Şi sportului   limba Şi literatura romÂnĂprogramĂ ŞcolarĂ  pentru programul "a doua şansã" - învãţãmânt primarnivelul i   aprobatã prin ordinul ministruluieducaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportuluinr. 5528bucureşti, 2011 1. notĂ de prezentareprograma de limba şi literatura românã pentru modulul i - a.b.c. este conceputã pentru primul an de studiu al acestei discipline şi este destinatã şcolilor în care se desfãşoarã programul "a doua şansã" - învãţãmânt primar. pornind de la particularitãţile elevilor care vor fi cuprinşi în aceastã formã de învãţãmânt, persoane care nu au finalizat ciclul primar, programele şcolare permit:● dobândirea de cunoştinţe, conform potenţialului şi nevoilor acestora;● valorificarea experienţei de ...

Monitorul Oficial 812 din 17 Noiembrie 2011 (M. Of. 812/2011)

ORDIN nr. 846 din 28 octombrie 2011 privind publicarea acceptarii Standardului de calitate pentru acoperiri de protectie a tancurilor de marfa pentru transportul de hidrocarburi ale petrolierelor care transporta titei, adoptat de Organizatia Maritima Internationala prin Rezolutia MSC. 288(87) a Comitetului Securitatii Maritime din 14 mai 2010 EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 812 din 17 noiembrie 2011

În temeiul prevederilor art. 2 pct. 18 şi art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul transporturilor şi infrastructurii emite urmãtorul ordin:art. 1se publicã standardul de calitate pentru acoperiri de protecţie a tancurilor de marfã pentru transportul de hidrocarburi ale petrolierelor care transportã ţiţei, adoptat de organizaţia maritimã internaţionalã prin rezoluţia msc. 288(87) a comitetului securitãţii maritime din 14 mai 2010, astfel cum a fost rectificatã conform raportului comitetului securitãţii maritime privind cea de-a optzeci şi şaptea sesiune a sa - msc 87/26/add.1/corr.1 pct. 1 şi ...

Monitorul Oficial 758 bis din 27 Octombrie 2011 (M. Of. 758 bis/2011)

METODOLOGIE CADRU din 7 octombrie 2011 privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013*) EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 bis din 27 octombrie 2011

---------*) aprobatã prin ordinul nr. 5.560/2011 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 758 din 27 octombrie 2011.cap. idispoziţii generaleart. 1prin unitãţi de învãţãmânt, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere: unitãţile de învãţãmânt cu personalitate juridicã la data de 1 septembrie 2012, care se organizeazã şi funcţioneazã conform art. 19 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, unitãţile de învãţãmânt conexe ale învãţãmântului preuniversitar şi unitãţile de învãţãmânt pentru activitãţi extraşcolare, care se organizeazã şi funcţioneazã conform art. 99-100 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. la decizia unitãţilor de învãţãmânt şi a autoritãţilor administraţiei publice locale se ...

Monitorul Oficial 772 din 01 Noiembrie 2011 (M. Of. 772/2011)

ORDIN nr. 5.528 din 4 octombrie 2011 privind aprobarea programelor scolare integrate prin care se realizeaza educatia de baza in cadrul programului "A doua sansa" - invatamant primar EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 1 noiembrie 2011

Având în vedere prevederile ordinului ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor mãsuri tranzitorii în sistemul naţional de învãţãmânt şi ale hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului,în temeiul art. 29 alin. (4) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1se aprobã programele şcolare integrate prin care se realizeazã educaţia de bazã în cadrul programului "a doua şansã" - învãţãmânt primar, prevãzute în anexa*) care face parte integrantã din prezentul ordin.-----*) anexa se publicã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. ...

Monitorul Oficial 757 din 27 Octombrie 2011 (M. Of. 757/2011)

ORDIN nr. 5.556 din 7 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a bibliotecilor scolare si a centrelor de documentare si informare EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 27 octombrie 2011

În baza prevederilor art. 70 alin. (1) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,în temeiul hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului,ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1se aprobã regulamentul de organizare şi funcţionare a bibliotecilor şcolare şi a centrelor de documentare şi informare, prevãzut în anexa care parte integrantã din prezentul ordin.art. 2la data intrãrii în vigoare a prezentului ordin se abrogã anexa nr. 1 "regulament de organizare şi funcţionare a centrelor de documentare şi informare" la ordinul ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului nr. 5.689/2008 privind aprobarea regulamentului de organizare ...

Monitorul Oficial 758 din 27 Octombrie 2011 (M. Of. 758/2011)

ORDIN nr. 5.560 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013 EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 27 octombrie 2011

În baza prevederilor art. 18, 19, 61, 62, 63, 68, 89, 90, 93, 94, 95, 97, 99, 100, art. 149 alin. (3), art. 234, 247, art. 248 alin. (3)-(6), art. 252, 253, 254, 255, 262, 268, 279, 280, 281 şi 282 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,în temeiul hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului,ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1se aprobã metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învãţãmântul preuniversitar în anul şcolar 2012-2013 prevãzutã în anexa*) care face parte integrantã la prezentul ordin.__________*) anexa se publicã în monitorul oficial ...

Monitorul Oficial 751 din 26 Octombrie 2011 (M. Of. 751/2011)

ORDIN nr. 5.356 din 12 septembrie 2011 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2011 ale institutelor nationale de cercetare-dezvoltare din coordonarea Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 751 din 26 octombrie 2011

Având în vedere referatul de aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare pe anul 2011, avizat de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi de ministrul finanţelor publice,în temeiul prevederilor art. 24 alin. (1) şi (2) din ordonanţa guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţificã şi dezvoltarea tehnologicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 324/2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 11 alin. (2) din hotãrârea guvernului nr. 1.449/2005 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale pentru cercetare Ştiinţificã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi ...

Monitorul Oficial 749 din 25 Octombrie 2011 (M. Of. 749/2011)

ORDIN nr. 2.656 din 18 octombrie 2011 privind aprobarea Listei cuprinzand indicativele de referinta ale standardelor romane care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru constructii EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 25 octombrie 2011

În temeiul art. 13 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţã a produselor pentru construcţii, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi al art. 13 alin. (6) din hotãrârea guvernului nr. 1.631/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltãrii regionale şi turismului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul dezvoltãrii regionale şi turismului emite prezentul ordin.art. 1 se aprobã lista cuprinzând indicativele de referinţã ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii, prevãzutã în anexa*) care face parte integrantã din prezentul ordin.________*) anexa se publicã şi în buletinul construcţiilor editat ...

‹‹ Pagina 28 din 48
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016