Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 5 125 din 26 august 2021
Monitorul Oficial 952 din 29 Septembrie 2022 (M. Of. 952/2022)
ORDIN nr. 5.134 din 30 august 2022 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie Asociaţiei "Prichindeii bucuroşi şi fericiţi" din oraşul Otopeni pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu Program Prelungit "Happyland" din oraşul Otopeni EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 952 din 29 septembrie 2022
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare,având în ...
Monitorul Oficial 921 din 20 Septembrie 2022 (M. Of. 921/2022)
DECIZIA nr. 12 din 6 iunie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) şi art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 3^1 alin. (1)-(1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 921 din 20 septembrie 2022
Dosar nr. 212/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│valentina ...
Monitorul Oficial 889 bis din 09 Septembrie 2022 (M. Of. 889 bis/2022)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 7 septembrie 2022 de control al tuberculozei în România pentru perioada 2022-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 889 bis din 9 septembrie 2022
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.102 din 7 septembrie 2022, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 889 din 9 septembrie 2022.──────────introducerestrategia naţională pentru controlul tuberculozei în românia pentru perioada 2022-2030 a fost elaborată ca răspuns la solicitarea institutului naţional de sănătate publică din românia (insp). strategia anterioară s-a încheiat în 2020 şi încă din 2019, insp a iniţiat un efort organizat care să implice experţi naţionali şi internaţionali pentru dezvoltarea noii strategii.documentul a fost pregătit cu sprijinul financiar al fondului global şi sub îndrumarea tehnică a personalului şi consultanţilor oms, pe baza contribuţiilor experţilor naţionali.abrevieriabg- antibiogramăarv- antiretroviraldsp- direcţia ...
Monitorul Oficial 876 bis din 06 Septembrie 2022 (M. Of. 876 bis/2022)
ANEXE din 31 august 2022 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2023- 2024 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 876 bis din 6 septembrie 2022
──────────conţinute de ordinul nr. 5.243 din 31 august 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 876 din 6 septembrie 2022.──────────anexa 1 calendarul admiterii În ÎnvĂŢĂmÂntul liceal pentru anul şcolar 2023- 2024┌─────────┬────────────────────────────┐│data │ ││limitĂ/ │evenimentul ││perioada │ ...
Monitorul Oficial 883 din 07 Septembrie 2022 (M. Of. 883/2022)
ORDIN nr. 2.642 din 5 septembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.068/627/2021 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 883 din 7 septembrie 2022
Având în vedere referatul de aprobare nr. ar 15.737 din 5.09.2022 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 2.791 din 26.08.2022 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 229 alin. (4) şi art. 291 alin. (2) din titlul viii „asigurările sociale de sănătate“ şi art. 693 din titlul xvii „Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea institutului naţional de management al serviciilor de sănătate“ din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. xi din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 87/2022 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, precum şi ...
Monitorul Oficial 871 din 05 Septembrie 2022 (M. Of. 871/2022)
ORDIN nr. 4.871 din 30 august 2022 privind implementarea catalogului electronic în şcoli-pilot EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 871 din 5 septembrie 2022
Având în vedere prevederile:- hotărârii guvernului nr. 559/2020 privind funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinului ministrului educaţiei nr. 4.811/2020 privind aprobarea metodologiei-cadru de înfiinţare, organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinului ministrului educaţiei nr. 4.813/2020 pentru aprobarea regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinului ministrului educaţiei nr. 4.183/2022 pentru aprobarea regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea ...
Monitorul Oficial 866 bis din 02 Septembrie 2022 (M. Of. 866 bis/2022)
ANEXĂ din 26 august 2022 privind aprobarea programelor şcolare din categoria curriculum la decizia şcolii, nivel liceal EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 866 bis din 2 septembrie 2022
──────────conţinute de ordinul nr. 4.800 din 26 august 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 866 din 2 septembrie 2022.────────── (a se vedea imaginea asociată) ministerul educaţiei - proiect profesionalizarea carierei didactice - profprogramul operaŢional capital uman 2014 - 2020pocu/904/6/25/operaţiune compozită os 6.5, 6.6, codsmis146587anexa 1 programĂ ŞcolarĂ pentru disciplina opţională educaŢie digitalĂ Şi abilitĂŢi media curriculum la decizia şcolii, nivel liceal clasele ix-xiiaprobată prin ordin al ministruluinr. 4800/26.08.2022 bucureşti, 2022notă de prezentareprograma şcolară pentru disciplina "educaţie digitală şi abilităţi media" reprezintă o ofertă educaţională pentru curriculumul la decizia şcolii, propusă la nivel naţional, adresată elevilor din învăţământului liceal, de la ...
Monitorul Oficial 824 din 22 August 2022 (M. Of. 824/2022)
ORDIN nr. 4.523 din 10 august 2022 privind aprobarea componenţei reţelei naţionale a şcolilor de aplicaţie pentru anul şcolar 2022-2023 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 824 din 22 august 2022
Având în vedere:- hotărârea guvernului nr. 559/2020 privind funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.811/2020 privind aprobarea metodologiei-cadru de înfiinţare, organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.812/2020 privind aprobarea regulamentului-cadru pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului pedagogic în sistemul de învăţământ preuniversitar;– ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.813/2020 pentru aprobarea regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinul ministrului educaţiei ...
Monitorul Oficial 825 din 22 August 2022 (M. Of. 825/2022)
ORDIN nr. 2.438 din 18 august 2022 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 443/2022 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 825 din 22 august 2022
Văzând referatul de aprobare nr. ar 14.500 din 16.08.2022 al direcţiei farmaceutică şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 la ordinul ...
Monitorul Oficial 821 din 19 August 2022 (M. Of. 821/2022)
ORDONANŢĂ nr. 19 din 18 august 2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 821 din 19 august 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.3 din legea nr. 186/2022 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2022, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1238 şi nr. 1238 bis din 28 decembrie 2021, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2022 detaliate pe capitole şi subcapitole sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea influenţelor asupra cheltuielilor bugetare ...