Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 442 din 18 noiembrie 2011

‹‹ Pagina 1 din 31

Monitorul Oficial 282 din 07 Aprilie 2026 (M. Of. 282/2026)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 3 aprilie 2026 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 282 din 7 aprilie 2026

Având în vedere necesitatea şi urgenţa îndeplinirii jalonului 34 din cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă, investiţia 3 „identificarea zonelor potenţiale de protecţie strictă în habitate naturale terestre şi marine în vederea punerii în aplicare a strategiei ue privind biodiversitatea pentru 2030“, care se referă la intrarea în vigoare a actului juridic/actelor juridice pentru desemnarea zonelor de protecţie strictă, ca urmare a prevederilor acordului de finanţare privind implementarea reformelor şi/sau investiţiilor finanţate prin planul naţional de redresare şi rezilienţă nr. 26.595 din 8.03.2022, încheiat între ministerul investiţiilor şi proiectelor europene şi ministerul mediului, apelor şi pădurilor, ţinând cont de ...

Monitorul Oficial 193 bis din 12 Martie 2026 (M. Of. 193 bis/2026)

 ANEXE din 11 martie 2026 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2026 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 193 bis din 12 martie 2026

──────────conţinute de ordinul nr. 67 din 11 martie 2026, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 193 din 12 martie 2026.──────────anexa 1  operator de date cu caracter personal:┌─────────────────┬────────────────────┐│ │nr. cerere şi data ││ │din registrul ││judeţul │electronic de ││ ...

Monitorul Oficial 164 din 04 Martie 2026 (M. Of. 164/2026)

 DECIZIA nr. 740 din 10 decembrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 164 din 4 martie 2026

┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...

Monitorul Oficial 1223 bis din 31 Decembrie 2025 (M. Of. 1223 bis/2025)

 CONTRACT DE SERVICII PUBLICE din 30 decembrie 2025 privind prestarea obligaţiilor de serviciu public de transport feroviar de călători, atribuit prin procedură competitivă S.C. Interregional Călători S.R.L., precum şi stabilirea unor condiţionalităţi, în vederea implementării obligaţiilor de serviciu public, pentru Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Autoritatea pentru Reformă Feroviară şi S.C. Interregional Călători S.R.L. EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1223 bis din 31 decembrie 2025

──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.178 din 30 decembrie 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.223 din 31 decembrie 2025.────────── conŢinutpreambularticolul 1. obiectul contractuluiarticolul 2. definiţiiarticolul 3. valoarea estimată a contractului şi obligaţiile de plată pentru arfarticolul 4. obligaţiile otf-carticolul 5. obligaţiile arfarticolul 6. conflictul de interesearticolul 7. alte drepturi şi responsabilităţi ale părţilorarticolul 8. bunurile de capital utilizate pentru furnizarea serviciilor publice de transport de călătoriarticolul 9. vânzarea şi stabilirea tarifelor pentru titlurile de călătoriearticolul 10. participarea la serviciile integrate de emitere a titlurilor de călătorie şi la serviciile de transport intermodalearticolul 11. ...

Monitorul Oficial 1222 din 31 Decembrie 2025 (M. Of. 1222/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 1.171 din 30 decembrie 2025 privind instituirea Programului naţional "Masă sănătoasă" în anul 2026 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1222 din 31 decembrie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. xix alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 89/2025 pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar se instituie programul naţional „masă sănătoasă“, denumit în continuare pnms, derulat pe perioada desfăşurării cursurilor şcolare din anul 2026, începând cu data de 8 ianuarie 2026, pentru preşcolarii şi elevii din învăţământul preuniversitar, conform prevederilor art. 77 din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu ...

Monitorul Oficial 1134 din 09 Decembrie 2025 (M. Of. 1134/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 994 din 20 noiembrie 2025 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei şi a instanţelor judecătoreşti, precum şi înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile şi darea în administrarea unor instanţe judecătoreşti EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1134 din 9 decembrie 2025

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în ...

Monitorul Oficial 1080 din 24 Noiembrie 2025 (M. Of. 1080/2025)

 DECIZIA nr. 564 din 5 noiembrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1080 din 24 noiembrie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...

Monitorul Oficial 982 bis din 24 Octombrie 2025 (M. Of. 982 bis/2025)

 PROGRAM din 16 octombrie 2025 statistic naţional anual 2025 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 982 bis din 24 octombrie 2025

──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 870 din 16 octombrie 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 982 din 24 octombrie 2025.──────────institutul naŢional de statisticĂ   programul statistic naţional anual 2025cuprinscadrul legalregulamente europenedirectivedecrete şi deciziilegiordonanţe ale guvernuluiordonanţe de urgenţă ale guvernuluihotărâri ale guvernului ordinelistĂ de abrevieri1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturiefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor Înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, ...

Monitorul Oficial 711 bis din 31 Iulie 2025 (M. Of. 711 bis/2025)

 PLAN URBANISTIC ZONAL din 24 iulie 2025 pentru zona construită protejată Ulpia Traiana Sarmizegetusa comuna Sarmizegetusa, judeţul Hunedoara, pentru obiectivele "Intrare Forul lui Traian" şi "Clădire cu spaţii muzeale şi anexe, acces sit arheologic" din cadrul sitului arheologic Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 711 bis din 31 iulie 2025

──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 593 din 24 iulie 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 711 din 31 iulie 2025.──────────cuprins:1. piese scrise:volumul 1 - memoriul generalvolumul 2 - regulament local de urbanismvolumul 3 - plan de acţiune2 piese desenate:planşa 1. u00 - delimitarea zonei construite protejateplanşa 2. u01 - plan de încadrare a zonei construite protejate în intravilanul comuneiplanşa 3 u02a - plan de analiză a situaţiei existente - reglementări iniţiale conform pugplanşa 4 u02b - plan de analiză a situaţiei existente şi evidenţiere a disfuncţionalităţilorplanşa 5 u03 - plan de reglementări urbanistice - propuneri de dezvoltare ...

Monitorul Oficial 797 bis din 27 August 2025 (M. Of. 797 bis/2025)

 PLANUL DE MANAGEMENT INTEGRAT din 21 august 2025 al zonei costiere EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 797 bis din 27 august 2025

──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 689 din 21 august 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 797 din 27 august 2025.──────────cuprins:listă de abrevieri1. planul de management integrat al zonei costiere1.1. introducere1.2. cadrul instituţional şi legislativ actual referitor la managementul integrat al zonei costiere şi problemele identificate1.2.1. cadrul instituţional actual şi problemele identificate1.2.2. cadrul legislativ actual şi problemele identificate1.3. delimitarea zonei costiere1.4. descrierea generală a caracteristicilor zonei costiere1.4.1. cadrul natural1.4.1.1. relief şi climă1.4.1.2. geologie1.4.1.3. hidrologie1.4.2. calitatea aerului, apelor şi solurilor1.4.2.1. aer1.4.2.2. ape1.4.2.3. soluri1.4.3. biodiversitate1.4.4. resurse naturale1.4.4.1. resursa stuficolă1.4.4.2. resursa piscicolă1.4.4.3. resursa de apă subterană1.4.4.4. călcare şi şisturi verzi1.4.4.5. nisip1.4.4.6. ...

‹‹ Pagina 1 din 31
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016