Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 4 208 din 30 decembrie 2021
Monitorul Oficial 63 din 20 Ianuarie 2021 (M. Of. 63/2021)
DECIZIA nr. 54 din 14 septembrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 63 din 20 ianuarie 2021
Dosar nr. 1.228/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││ilie iulian │Înaltei curţi de casaţie││dragomir │şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│daniel │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 29 din 12 Ianuarie 2021 (M. Of. 29/2021)
INSTRUCŢIUNI nr. Fi.-11/1 din 28 mai 2013 privind scăderea pierderilor din rebuturi şi stabilirea scăzămintelor procentuale determinate de perisabilităţi, transport, depozitare, conservare, manipulare şi transformare a bunurilor, precum şi a modului în care se aplică scăzămintele în Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 29 din 12 ianuarie 2021
──────────aprobate prin ordinul nr. m.59 din 28 mai 2013, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 29 din 12 ianuarie 2021.──────────cap. iscăderea pierderilor pentru produsele specifice armatei, fabricate/confecţionate în unităţile productive din cadrul ministerului apărării naţionaleart. 1parametrii de calitate pentru produsele specifice armatei, fabricate/confecţionate în unităţile productive din cadrul ministerului apărării naţionale, sunt cei prevăzuţi în standarde, norme şi normative tehnice, caiete de sarcini, devize aprobate, documentaţii tehnologice proprii, contracte sau în alte documente.art. 2produsele specifice armatei, care prezintă defecte de calitate ce se datorează, inerent, tehnologiei utilizate, constituie pierderi tehnologice.art. 3produsele specifice armatei, care nu îndeplinesc parametrii de calitate ...
Monitorul Oficial 14 din 07 Ianuarie 2021 (M. Of. 14/2021)
DECIZIE nr. 1.493 din 17 decembrie 2020 privind sancţionarea cu amendă şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare Reasigurare Asimed - S.A., constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 14 din 7 ianuarie 2021
Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în splaiul independenţei nr. 15, sectorul 5, bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, reprezentată legal prin preşedinte, în temeiul art. 13 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. d), art. 6 alin. (1) şi (3), art. 7 alin. (2) şi art. 21^2 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în urma hotărârii ...
Monitorul Oficial 5 din 05 Ianuarie 2021 (M. Of. 5/2021)
DECIZIA nr. 718 din 6 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1), ale art. 21 alin. (1) cât priveşte sintagmele "poate avea loc", respectiv "în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)", ale art. 56 alin. (5), ale art. 282 alin. (1) teza finală şi ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, ale art. 439 alin. (1) lit. j) din Codul penal, precum şi ale art. 31 alin. (1) lit. d) teza a doua şi ale art. 31^1 raportat la art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 5 din 5 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1269 din 21 Decembrie 2020 (M. Of. 1269/2020)
LEGE nr. 296 din 18 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1269 din 21 decembrie 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 7, punctul 18, litera d) a punctului 26, punctele 37 şi 40 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"18. locul conducerii efective - locul în care, dacă nu se demonstrează altfel, persoana juridică străină realizează operaţiuni care corespund unor scopuri economice, reale şi de substanţă şi unde este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:a) deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activităţii persoanei ...
Monitorul Oficial 1130 din 24 Noiembrie 2020 (M. Of. 1130/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 201 din 23 noiembrie 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1130 din 24 noiembrie 2020
Având în vedere:- prevederile art. 23 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, potrivit cărora, prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (2) din legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi de la prevederile art. 6 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020 se pot aproba mai mult de două rectificări bugetare;– evoluţia situaţiei epidemiologice de pe teritoriul româniei care indică o creştere a numărului de persoane infectate cu coronavirusul ...
Monitorul Oficial 988 din 26 Octombrie 2020 (M. Of. 988/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 181 din 22 octombrie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 988 din 26 octombrie 2020
În vederea aplicării unor măsuri fiscale benefice pentru mediul de afaceri în contextul în care măsurile pentru combaterea pandemiei de covid-19 au generat dificultăţi de natură financiară pentru majoritatea operatorilor economici, aceştia confruntându-se în această perioadă cu o lipsă severă de lichiditate,luând în considerare necesitatea atât a susţinerii resurselor financiare ale contribuabililor, cât şi a asigurării încasării unor sume certe şi periodice la bugetul general consolidat,având în vedere necesitatea prevenirii acumulării de către contribuabili a noi datorii la bugetul general consolidat care ar putea conduce la declanşarea procedurilor de insolvenţă, precum şi necesitatea acordării unor şanse de redresare economică, în ...
Monitorul Oficial 933 din 12 Octombrie 2020 (M. Of. 933/2020)
DECIZIA nr. 600 din 15 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 933 din 12 octombrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 900 bis din 05 Octombrie 2020 (M. Of. 900 bis/2020)
ANEXĂ din 1 octombrie 2020 privind modificarea pct. II din anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.376/2016 pentru aprobarea Planurilor regionale de servicii de sănătate EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 900 bis din 5 octombrie 2020
──────────conţinută de ordinul nr. 1.686 din 1 octombrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 900 din 5 octombrie 2020────────── plan general regional de servicii sanitare 2021 - 2027 regiunea nord-vestcuprinsabreviericapitolul i: descrierea principalelor caracteristici ale regiuniicaracteristici geograficeanalize demograficĂ Şi socio-economicĂindicatorii de sĂnĂtate Şi principalii contributori la povara bolilorprincipalele problemecapitolul ii: viziunea Şi direcŢiile strategiceviziunea strategicĂdirecŢiile strategicecapitolul iii: plan general de servicii sanitare pe niveluri de Îngrijirea. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor acordate de medicii de familieŢintele regionale Şi planul operaŢionalb. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor de asistenŢĂ medicalĂ comunitarĂanaliza situaŢiei actualeŢintele regionale Şi planul operaŢionalc. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor de asistenŢĂ medicalĂ spitaliceascĂreŢeaua de unitĂŢi spitaliceŞti Şi numĂrul de ...
Monitorul Oficial 760 din 20 August 2020 (M. Of. 760/2020)
ORDIN nr. 2.907/C din 8 iulie 2020 privind stabilirea tarifelor pentru plata interpreţilor şi traducătorilor autorizaţi folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 760 din 20 august 2020
În conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din legea nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de consiliul superior al magistraturii, de ministerul justiţiei, parchetul de pe lângă Înalta curte de casaţie şi justiţie, direcţia naţională anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare,văzând că indicele preţurilor de consum, publicat de institutul naţional de statistică, aferent perioadei martie 2009-decembrie 2019, a înregistrat o creştere de 33,54%,în temeiul art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările ...