Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 30 din 30 octombrie 1996
Monitorul Oficial 711 din 20 Octombrie 2008 (M. Of. 711/2008)
GHID din 29 septembrie 2008 privind adaptarea la efectele schimbarilor climatice - GASC EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI DEZVOLTARII DURABILE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 20 octombrie 2008
1. context şi obiective Încãlzirea globalã implicã în prezent douã probleme majore pentru omenire: pe de o parte, necesitatea reducerii drastice a emisiilor de gaze cu efect de serã, în vederea stabilizãrii nivelului concentraţiei acestor gaze în atmosferã, care sã împiedice influenţa antropicã asupra sistemului climatic şi sã dea posibilitatea ecosistemelor naturale sã se adapteze în mod natural, iar pe de altã parte, necesitatea adaptãrii la efectele schimbãrilor climatice, avându-se în vedere cã aceste efecte sunt deja vizibile şi inevitabile din cauza inerţiei sistemului climatic, indiferent de rezultatul acţiunilor de reducere a emisiilor. În ...
Monitorul Oficial 704 din 16 Octombrie 2008 (M. Of. 704/2008)
NORME METODOLOGICE din 10 octombrie 2008 privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 704 din 16 octombrie 2008
──────────*) aprobate prin ordinul nr. 2.594/c din 10 octombrie 2008, publicat în monitorul oficial nr. 704 din 16 octombrie 2008.──────────prezentele norme metodologice au ca obiect stabilirea procedurilor pe care le implică ţinerea registrelor comerţului.la elaborarea prezentelor norme metodologice au fost avute în vedere, în principal, următoarele acte normative:a) regulamentul consiliului (cee) nr. 2.137/85 din 25 iulie 1985 privind gruparea europeană de interes economic (geie), versiunea consolidată;b) regulamentul consiliului (ce) nr. 2.157/2001 din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii europene (se), versiunea consolidată;c) regulamentul consiliului (ce) nr. 1.435/2003 din 22 iulie 2003 privind statutul societăţii cooperative europene, versiunea consolidată;d) legea ...
Monitorul Oficial 700 din 15 Octombrie 2008 (M. Of. 700/2008)
HOTĂRÂRE nr. 1.086 din 10 septembrie 2008 privind stabilirea tarifelor pentru operaţiunile efectuate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor contra cost şi pentru aprobarea Normelor metodologice privind nivelul de constituire, condiţiile de repartizare şi de utilizare a fondului de stimulente pentru personalul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 700 din 15 octombrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi având în vedere prevederile art. 137 alin. (5) şi (6) şi ale art. 138 alin. (2) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. idispoziţii generaleart. 1operaţiunile contra cost efectuate de oficiul român pentru drepturile de autor sunt următoarele:a) înregistrarea în registrele naţionale şi în alte evidenţe naţionale specifice organizate şi administrate de oficiul român pentru drepturile de autor;b) expertize cu privire la caracterul original al produselor purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe;c) activităţi de instruire;d) eliberarea ...
Monitorul Oficial 699 din 14 Octombrie 2008 (M. Of. 699/2008)
DECIZIE nr. 888 din 1 octombrie 2008 privind procedura de verificare si omologare a sistemelor informatice destinate operatiunilor de emitere a facturilor in forma electronica, precum si normele de performanta si securitate cu privire la sistemele informatice utilizate de persoanele care emit, transmit sau arhiveaza facturi, chitante si bonuri fiscale in forma electronica EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU COMUNICATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 14 octombrie 2008
În temeiul prevederilor art. 8 alin. (1), (3) şi (5) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 106/2008 privind înfiinţarea autoritãţii naţionale pentru comunicaţii, precum şi ale art. 26 şi art. 30 alin. (1) din legea nr. 260/2007 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice, preşedintele autoritãţii naţionale pentru comunicaţii emite prezenta decizie. art. 1 prezenta decizie stabileşte procedura de verificare şi omologare de cãtre autoritatea naţionalã pentru comunicaţii, denumitã în continuare anc, a sistemelor informatice destinate operaţiunilor de emitere a facturilor în formã electronicã, precum şi normele de ...
Monitorul Oficial 687 din 08 Octombrie 2008 (M. Of. 687/2008)
ORDIN nr. 603 din 29 septembrie 2008 privind modificarea si completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijinirea activitatilor economice in vederea diversificarii economiei rurale si a cresterii calitatii vietii in spatiul rural" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 687 din 8 octombrie 2008
Având în vedere referatul de aprobare nr. 79.117 din 26 septembrie 2008, întocmit de direcţia generalã dezvoltare ruralã - autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare ruralã, în conformitate cu prevederile regulamentului consiliului (ce) nr. 1.698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare ruralã acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare ruralã (feadr) şi ale anexei nr. ii la regulamentul comisiei (ce) nr. 1.974/2006 de stabilire a normelor de aplicare a regulamentului consiliului (ce) nr. 1.698/2005, ţinând cont de prevederile mãsurilor axei 3 - calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale din cadrul programului ...
Monitorul Oficial 661 din 22 Septembrie 2008 (M. Of. 661/2008)
REGULAMENT nr. 12 din 16 septembrie 2008 pentru completarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei nr. 10/1994 privind compensarea multilaterala a platilor interbancare fara numerar pe suport hartie EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 22 septembrie 2008
Având în vedere prevederile art. 22 alin. (1) şi ale art. 23 alin. (1) din legea nr. 312/2004 privind statutul bãncii naţionale a româniei, cu modificãrile ulterioare, ale art. 405 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007 , în temeiul art. 48 din legea nr. 312/2004 , cu modificãrile ulterioare, banca naţionalã a româniei emite prezentul regulament. articol unic regulamentul bãncii naţionale a româniei nr. 10/1994 privind ...
Monitorul Oficial 646 din 10 Septembrie 2008 (M. Of. 646/2008)
HOTARARE nr. 860 din 13 august 2008 privind aprobarea Strategiei nationale in domeniul protectiei si promovarii drepturilor copilului 2008-2013 si a Planului operational pentru implementarea Strategiei nationale in domeniul protectiei si promovarii drepturilor copilului 2008-2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 10 septembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã strategia naţionalã în domeniul protecţiei şi promovãrii drepturilor copilului 2008-2013, prevãzutã în anexa nr. 1. art. 2 se aprobã planul operaţional pentru implementarea strategiei naţionale în domeniul protecţiei şi promovãrii drepturilor copilului 2008-2013, prevãzut în anexa nr. 2. art. 3 anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 4 pe data intrãrii ...
Monitorul Oficial 617 din 22 August 2008 (M. Of. 617/2008)
HOTARARE din 11 octombrie 2007 in Cauza Stefanescu impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 617 din 22 august 2008
(cererea nr. 9.555/03) strasbourg În cauza Ştefanescu împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii b.m. zupancic, preşedinte, c. bîrsan, doamnele e. fura-sandstrom, a. gyulumyan, domnul david thor bjorgvinsson, doamnele i. ziemele, i. berro-lefevre, judecãtori, şi domnul s. quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 20 septembrie 2007, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: procedura 1. la originea cauzei se ...
Monitorul Oficial 599 din 11 August 2008 (M. Of. 599/2008)
ORDIN nr. 2.287 din 30 iulie 2008 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte de investiţii în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile, pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice", axa prioritară 4, domeniul major de intervenţie 2, operaţiunea 4.2 "Sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unităţi cu putere instalată mai mică sau egală 10 MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 11 august 2008
În baza hotărârii guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale,în conformitate cu regulamentul consiliului nr. 1.083/2006 care reglementează prevederile generale privind fondul european pentru dezvoltare regională, fondul social european şi fondul de coeziune, cu regulamentul parlamentului european şi al consiliului nr. 1.080/2006 privind fondul european de dezvoltare regională, cu cadrul strategic naţional de referinţă 2007-2013 şi cu decizia comisiei nr. 3.472/2007 de aprobare a programului operaţional sectorial "creşterea competitivităţii economice",în temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi finanţelor, cu modificările şi completările ...
ORDIN nr. 2.286 din 30 iulie 2008 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte de investiţii în instalaţii de desulfurare a gazelor de ardere, arzătoare cu NOx redus şi filtre pentru instalaţiile mari de ardere din grupuri modernizate/retehnologizate, din cadrul operaţiunii 4.1c) "Investiţii în instalaţii de desulfurare a gazelor de ardere, arzătoare cu NOx redus şi filtre pentru instalaţiile mari de ardere din grupuri modernizate/retehnologizate" din axa prioritară 4 "Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice" a Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" (POS CCE) EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 11 august 2008
În baza hotărârii guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale,în conformitate cu regulamentul consiliului nr. 1.083/2006 pentru stabilirea prevederilor generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european şi fondul de coeziune, cu regulamentul parlamentului european şi al consiliului nr. 1.080/2006 privind fondul european de dezvoltare regională, cu cadrul strategic naţional de referinţă 2007-2013 şi cu programul operaţional sectorial "creşterea competitivităţii economice", aprobat prin decizia comisiei nr. 3.472/2007,în temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul ...