Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 3 241 din 12 februarie 2020
Monitorul Oficial 1069 bis din 03 Noiembrie 2022 (M. Of. 1069 bis/2022)
Monitorul Oficial 1091 din 11 Noiembrie 2022 (M. Of. 1091/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 152 din 11 noiembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1091 din 11 noiembrie 2022
Având în vedere necesitatea de a consolida capacitatea administrativă a instituţiilor care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau în baza legilor pentru ratificarea sau aprobarea acordurilor de împrumut adoptate de parlamentul româniei şi reformele din cadrul mecanismului de redresare şi rezilienţă, precum şi a instituţiilor care gestionează atât fonduri europene nerambursabile, cât şi reformele din cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă al româniei, denumit în continuare pnrr,ţinând cont de necesitatea corelării prevederilor legale care reglementează cadrul instituţional şi financiar general aplicabil fondurilor europene în cadrul mecanismului de redresare şi rezilienţă, situaţie care, în prezent, generează întârzieri în ...
Monitorul Oficial 1069 din 03 Noiembrie 2022 (M. Of. 1069/2022)
ORDIN nr. 20.898 din 1 noiembrie 2022 pentru aprobarea Ghidului specific - Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C13/I1, componenta 13 - Reforme sociale, investiţia I1 - Crearea unei reţele de centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie EMITENT: Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1069 din 3 noiembrie 2022
Având în vedere nota secretarului general al ministerului familiei, tineretului şi egalităţii de Şanse nr. 7.144 din 1.11.2022 şi avizul ministerului investiţiilor şi proiectelor europene nr. 101.711 din 7.09.2022,în temeiul prevederilor regulamentului (ue) 2020/2.094 al consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al uniunii europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de covid-19 şi ale regulamentului (ue) 2021/241 al parlamentului european şi al consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a mecanismului de redresare şi rezilienţă,luând în considerare prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea ...
Monitorul Oficial 1023 din 20 Octombrie 2022 (M. Of. 1023/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 140 din 19 octombrie 2022 privind licenţa industrială unică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1023 din 20 octombrie 2022
Considerând imperativă necesitatea instituirii cu celeritate a unui cadru instituţional aplicabil autorităţilor competente implicate în procesul de autorizare a activităţilor industriale, care să permită integrarea licenţelor şi a actelor administrative cu caracter similar existente într-o singură procedură simplificată, principalul obiectiv fiind stimularea mediului de afaceri şi simplificarea procedurilor şi termenelor existente în administraţia publică, ţinând cont de obligaţia îndeplinirii obiectivelor privind reformarea procesului de autorizare a activităţilor industriale şi acordare a licenţei unice în românia, definite în jalonul 243 din planul naţional de redresare şi rezilienţă, fundamentate pe baza recomandărilor proiectului finanţat de direcţia generală sprijin pentru reforme structurale din ...
Monitorul Oficial 993 bis din 13 Octombrie 2022 (M. Of. 993 bis/2022)
GHIDUL SPECIFIC din 4 octombrie 2022 privind Condiţiile de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă, componenta C1 - Managementul apei, Investiţia 3. Sprijinirea conectării populaţiei cu venituri mici la reţelele de alimentare cu apă şi canalizare existente EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 993 bis din 13 octombrie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 2.605 din 4 octombrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 993 din 13 octombrie 2022.────────── (a se vedea imaginea asociată) importantvă recomandăm ca înainte de a începe completarea cererii de finanţare pentru apelul de proiecte cu titlul pnrr/2022/c1/3, să vă asiguraţi că aţi parcurs toate informaţiile prezentate în acest document şi să vă asiguraţi că aţi înţeles toate aspectele legate de specificul intervenţiilor finanţate din fonduri europene aferente pnrr.vă recomandăm ca până la data limită de depunere a cererilor de finanţare în cadrul prezentului apel de proiecte să consultaţi periodic pagina de internet https://www.afm.ro/pnrr/ pentru ...
Monitorul Oficial 997 bis din 13 Octombrie 2022 (M. Of. 997 bis/2022)
GHID SPECIFIC din 4 octombrie 2022 privind condiţiile de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă, componenta C3 - Managementul deşeurilor, investiţia I1. Dezvoltarea, modernizarea şi completarea sistemelor de management integrat al deşeurilor municipale la nivel de judeţ sau la nivel de oraşe/comune, subinvestiţia I1.D. - Construirea instalaţiilor de reciclare a deşeurilor pentru a îndeplini ţintele de reciclare din pachetul de economie circulară EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 997 bis din 13 octombrie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 2.606 din 4 octombrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 997 din 13 octombrie 2022.────────── (a se vedea imaginea asociată) componenta c3 - managementul deŞeurilorinvestiŢia i1.dezvoltarea, modernizarea şi completarea sistemelor de management integrat al deşeurilor municipale la nivel de judeţ sau la nivel de oraşe/comune.subinvestiŢia i1.d. - construirea instalaŢiilor de reciclare a deŞeurilor pentru a Îndeplini Ţintele de reciclare din pachetul de economie circularĂimportantvă recomandăm ca înainte de a începe completarea cererii de finanţare pentru apelul de proiecte cu titlul pnrr/2022/c3/s/i.1.d, să vă asiguraţi că aţi parcurs toate informaţiile prezentate în acest document şi să ...
Monitorul Oficial 976 din 07 Octombrie 2022 (M. Of. 976/2022)
ORDIN nr. 2.615 din 5 octombrie 2022 pentru modificarea şi completarea Ghidului specific - Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 - Fondul local, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 999/2022 EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 976 din 7 octombrie 2022
Având în vedere prevederile regulamentului (ue) 2020/2.094 al consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al uniunii europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de covid-19 şi ale regulamentului (ue) 2021/241 al parlamentului european şi al consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a mecanismului de redresare şi rezilienţă, luând în considerare prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate româniei prin mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru ...
Monitorul Oficial 978 din 07 Octombrie 2022 (M. Of. 978/2022)
ORDIN nr. 2.901 din 5 octombrie 2022 pentru aprobarea Ghidului beneficiarului în cadrul apelurilor de proiecte - cod apel: MS-0023, pilonul V: Sănătate şi rezilienţă instituţională, componenta 12: Sănătate, investiţia: I2. Dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice, investiţia specifică: I2.3 - Secţii de terapie intensivă pentru nou-născuţi, aferent Planului naţional de redresare şi rezilienţă EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 978 din 7 octombrie 2022
Având în vedere prevederile regulamentului (ue) 2020/2.094 al consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al uniunii europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de covid-19 şi ale regulamentului (ue) 2021/241 al parlamentului european şi al consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a mecanismului de redresare şi rezilienţă,luând în considerare prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate româniei prin mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea ...
Monitorul Oficial 977 din 07 Octombrie 2022 (M. Of. 977/2022)
ORDIN nr. 2.900 din 5 octombrie 2022 privind aprobarea Ghidului beneficiarului în cadrul apelurilor de proiecte - cod apel: MS-0015, pilonul V: Sănătate şi rezilienţă instituţională, componenta 12: Sănătate, investiţia: I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceşti, investiţia specifică: I1.5. Cabinete de planificare familială, aferent Planului naţional de redresare şi rezilienţă EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 977 din 7 octombrie 2022
Având în vedere prevederile regulamentului (ue) 2020/2.094 al consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al uniunii europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de covid-19 şi ale regulamentului (ue) 2021/241 al parlamentului european şi al consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a mecanismului de redresare şi rezilienţă,luând în considerare prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate româniei prin mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea ...
Monitorul Oficial 971 din 05 Octombrie 2022 (M. Of. 971/2022)
ORDIN nr. 2.612 din 4 octombrie 2022 pentru modificarea şi completarea ghidurilor specifice - Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă - componenta 5 - Valul renovării EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 971 din 5 octombrie 2022
Având în vedere prevederile regulamentului (ue) 2020/2.094 al consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al uniunii europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de covid-19 şi ale regulamentului (ue) 2021/241 al parlamentului european şi al consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a mecanismului de redresare şi rezilienţă, luând în considerare prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate româniei prin mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru ...