Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 263 din 27 iulie 2017
Monitorul Oficial 667 bis din 16 August 2017 (M. Of. 667 bis/2017)
PROCEDURĂ din 10 august 2017 de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului naţional multianual de microindustrializare EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 667 bis din 16 august 2017
──────────aprobată de ordinul nr. 1.066 din 10 august 2017, publicat în monitorul oficial al româniei nr. 667 din 16 august 2017.────────── 1. obiectivul programului programul naţional multianual de microindustrializare, denumit în continuare program, este un program de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în sectoare prioritare, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovare a exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, ...
Monitorul Oficial 721 din 06 Septembrie 2017 (M. Of. 721/2017)
ORDIN nr. 2.332 din 30 august 2017 privind modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 721 din 6 septembrie 2017
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: art. iordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 28 din 15 ianuarie 2016, se modifică după cum urmează:1. anexa nr. 1.1 la normele metodologice se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1, care face ...
Monitorul Oficial 716 din 05 Septembrie 2017 (M. Of. 716/2017)
ORDIN nr. 1.024 din 20 iulie 2017 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 716 din 5 septembrie 2017
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 17 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii şi justiţiei sociale, precum şi pentru modificarea unor acte normative, al art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 147 alin. (17) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi justiţiei sociale şi ministrul sănătăţii emit următorul ordin:art. 1(1) se ...
Monitorul Oficial 634 din 03 August 2017 (M. Of. 634/2017)
ORDIN nr. 2.476 din 18 iulie 2017 pentru reacreditarea Muzeului Judeţean Argeş din Piteşti, judeţul Argeş EMITENT: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 634 din 3 august 2017
În baza hotărârii comisiei naţionale a muzeelor şi colecţiilor nr. 3.263 din 27.06.2017,în conformitate cu prevederile art. 12 şi 18 din criteriile şi normele de acreditare a muzeelor şi a colecţiilor publice, aprobate prin ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.057/2007,în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (4) din legea muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003, republicată, şi al prevederilor art. 11 alin. (1) şi (4) din hotărârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii şi identităţii naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul culturii şi identităţii naţionale emite prezentul ordin.art. 1se reacreditează muzeul judeţean argeş din piteşti, judeţul argeş.art. 2prezentul ordin se ...
Monitorul Oficial 627 din 02 August 2017 (M. Of. 627/2017)
ORDIN nr. 263 din 27 iulie 2017 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 627 din 2 august 2017
văzând referatul de aprobare nr. 259.033 din 22 iunie 2017 al direcţiei generale politici agricole din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, în temeiul art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului national antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, cu modificările ulterioare, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin: art. i anexa la ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.727/2015 pentru aprobarea procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a ...
Monitorul Oficial 607 din 27 Iulie 2017 (M. Of. 607/2017)
ORDIN nr. 846 din 25 iulie 2017 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 607 din 27 iulie 2017
Văzând referatul de aprobare nr. fb 7.343/2017 al direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii şi nr. dg 1.274 din 25.07.2017 al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere dispoziţiile art. 291 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile art. 4 din hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor ...
Monitorul Oficial 576 din 19 Iulie 2017 (M. Of. 576/2017)
ORDIN nr. 716 din 3 iulie 2017 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.151/2006 privind aprobarea tarifelor pentru prestaţiile de servicii specifice efectuate de Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 576 din 19 iulie 2017
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a) din hotărârea guvernului nr. 449/2003 privind organizarea şi funcţionarea centrului român pentru pregătirea şi perfecţionarea personalului din transporturi navale - ceronav, cu modificările ulterioare, ale art. 11 alin. (4) din ordonanţa guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015, privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor emite următorul ordin:art. ...
Monitorul Oficial 567 din 17 Iulie 2017 (M. Of. 567/2017)
DECIZIA nr. 36 din 15 mai 2017 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. b) raportat la dispoziţiile art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) şi art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 567 din 17 iulie 2017
Dosar nr. 3.508/1/2016 ┌──────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│gabriela elena bogasiu │- vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completului│├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│doina popescu │- pentru preşedintele delegat al secţiei i civile │├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│rodica dorin │- pentru preşedintele secţiei a ii-a civile ...
Monitorul Oficial 560 din 14 Iulie 2017 (M. Of. 560/2017)
DECIZIA nr. 40 din 29 mai 2017 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 560 din 14 iulie 2017
Dosar nr. 80/1/2017 ┌──────────┬───────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei ││cristina │curţi de casaţie şi ││tarcea │justiţie - preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat al ││curelea │secţiei i civile │├──────────┼───────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a ...
Monitorul Oficial 3 din 07 Iulie 2017 (M. Of. 3/2017)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 503 din 21 iunie 2017 la Nivel de Grup de Unităţi din Sectorul de Activitate "Învăţământ Superior" EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 3 din 7 iulie 2017
Înregistrat la m.c.p.d.s. - d.d.s. sub nr. 503 din data de 21.06.2017 În temeiul drepturilor garantate de constituţia româniei, a dispoziţiilor art. 128, 132, 137, 138 şi art. 141 din legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al pct. 26 din anexa la h.g. nr. 1260/2011 privind sectoarele de activitate stabilite conform legii dialogului social nr. 62/2011, a intervenit următorul contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din sectorul de activitate "Învăţământ superior" între:1. ministerul educaţiei naţionale şi2. federaţia naţională sindicală "alma mater", numită în continuare f.n.s. alma mater. cap. ...








