Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 259 din 27 aprilie 2017  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32^1 şi ale art. 41^1 alin. (2) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 259 din 27 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32^1 şi ale art. 41^1 alin. (2) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 786 din 4 octombrie 2017

┌────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru│- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- magistrat-asistent│
└────────────────────┴────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea Rieni Drinks - S.A., cu sediul în comuna Rieni, judeţul Bihor, de Societatea European Drinks - S.A., cu sediul în Ştei, judeţul Bihor, şi de Societatea West Leasing International - S.R.L., cu sediul în comuna Drăgăneşti, sat Păntăşeşti, judeţul Bihor, şi de Viorel Micula în Dosarul nr. 1.089/187/2015 al Judecătoriei Beiuş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 333D/2016.
    2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Ana-Maria Filip, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că la dosarul cauzei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului ales al autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată şi constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 32^1, art. 38^1 - art. 38^9 şi ale art. 41^1 alin. (2) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, precum şi ale dispoziţiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 20/2015, în raport cu art. 1, art. 21, art. 44, art. 126 şi art. 148 din Constituţie.
    5. În sensul celor de mai sus expune aspectele avute în vedere în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv faptul că dispoziţiile art. 32^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, care instituie caracterul de titlu executoriu al unei decizii a Comisii Europene prin care se dispune recuperarea unui ajutor de stat, sunt contrare atât dispoziţiilor comunitare/europene, cât şi celor constituţionale. Consideră că sunt încălcate prevederile art. 288 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, deoarece aceste decizii au efecte pentru state şi nu pentru particulari, precum şi ale art. 14 din Regulamentul de stabilire a normelor de aplicare a Tratatului, respectiv art. 21 din preambulul Regulamentului, care impun statelor în cauză să ia toate măsurile pentru recuperarea unui ajutor de stat. Or, în speţa de faţă, statului membru destinatar nu îi sunt impuse niciun fel de măsuri, ci prin normele criticate se conferă în mod direct caracter de titlu executoriu unei decizii a Comisiei Europene, fără a fi impusă vreo obligaţie pentru statul membru pentru a întreprinde anumite demersuri pentru învestirea cu un astfel de caracter. De asemenea se consideră că prevederile criticate încalcă dispoziţiile constituţionale care consacră principiul supremaţiei actelor normative europene. Se consideră că este încălcat principiul accesului liber la justiţie şi principiul controlului legalităţii actelor administrative, deoarece, prin prevederile criticate, se îndepărtează de la analiza instanţelor judecătoreşti orice posibilitate de a contesta aceste acte în virtutea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 sau a Codului de procedură fiscală, deoarece este un act al unei autorităţi care nu cade sub incidenţa acestor norme; or, anterior acestor modificări legislative, exista un mecanism în care, în urma unei astfel de decizii a Comisiei Europene, statul român putea emite propriile sale acte administrative ce aveau caracter de titlu executoriu şi puteau fi puse în executare, respectiv contestate.
    6. Totodată, susţine că prevederile art. 38^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 sunt neconstituţionale deoarece reglementează o noţiune de plată care nu îşi găseşte fundamentul în normele legale interne; creează o discriminare între dobânzile datorate de stat, în situaţia în care prin decizia Comisiei Europene se constată că nu este ajutor de stat, şi dobânzile datorate de contribuabil, în situaţia în care se constată că este un ajutor de stat. Prin obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii până la concurenţa ajutorului de stat estimat de autorităţile naţionale, prin suspendarea de drept a executării silite, indiferent de orice hotărâre a instanţelor de judecată, prin desfiinţarea de drept a tuturor actelor de executare ce au constituit popriri sau sechestre anterior măsurii suspendării, prin inserarea unei noi abateri disciplinare în ceea ce priveşte executorii judecătoreşti şi prin reglementarea unei nulităţi de drept a tuturor actelor de executare silită întreprinse, măsuri prevăzute de dispoziţiile art. 38^1 - art. 38^9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, se încalcă art. 21, art. 44 şi art. 124 din Constituţie, precum şi autoritatea de lucru judecat stabilită prin art. 54 din Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965, deoarece, prin aceste dispoziţii legale, se instituie anumite măsuri care ar putea fi stabilite numai de instanţele judecătoreşti.
    7. De asemenea se arată că prin dispoziţiile art. 41^1 alin. (2) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 se instituie măsuri care sunt contrare prevederilor constituţionale cu privire la puterea judecătorească, având în vedere faptul că instanţa naţională nu mai are competenţă de a analiza în ce măsură sunt întrunite condiţiile referitoare la existenţa ajutorului de stat.
    8. În continuare, domnul judecător Petre Lăzăroiu, cu încuviinţarea preşedintelui Curţii Constituţionale şi în temeiul art. 216 alin. (5) din Codul de procedură civilă, adresează o întrebare reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv noţiunea de „destinatari“ folosită în art. 288 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene se referă la entitatea care trebuie să pună în executare decizia Comisiei Europene sau la cea care a primit ajutorul de stat?
    9. Răspunzând întrebării adresate, apărătorul ales al autorilor excepţiei de neconstituţionalitate arată că textul respectiv se referă la entitatea care trebuie să pună în executare decizia Comisiei Europene.
    10. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile legale criticate implementează la nivel naţional obligaţiile ce revin statului în temeiul art. 108 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, prevederi care, potrivit art. 148 din Constituţie şi principiului supremaţiei dreptului Uniunii, prevalează asupra oricăror obligaţii din dispoziţiile interne contrare, precum şi asupra oricăror obligaţii asupra cărora statul s-a angajat în baza unor tratate bilaterale. Totodată, arată că prevederile criticate nu sunt contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi art. 126 din Constituţie, din moment ce, potrivit art. 41^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, instanţele naţionale aplică direct dreptul Uniunii Europene, prin adoptarea oricăror măsuri necesare potrivit regulilor interne. Stabilirea compatibilităţii ajutorului de stat este o competenţă exclusivă a Comisiei Europene, în schimb, instanţele naţionale au competenţa de a proteja drepturile persoanelor afectate de implementarea contrară a Tratatului în domeniul ajutorului de stat. Cu privire la măsurile provizorii stabilite prin dispoziţiile criticate menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2015. Arată că textul criticat instituie o serie de garanţii menite să conserve dreptul de proprietate al creditorilor. Atât măsurile asigurătorii impuse, cât şi suspendarea executării silite şi desfiinţarea oricăror forme de executare anterior începerii procedurii de investigare de către Comisia Europeană nu aduc atingere dreptului de proprietate, ci sunt măsuri menite să garanteze obligaţiile asumate de stat în domeniul ajutorului de stat. În acest context, având în vedere jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materie, precizează că Legea nr. 20/2015 nu este contrară principiului neretroactivităţii, întrucât legea acţionează în domeniul său propriu de reglementare, fiind de imediată aplicare şi situaţiilor pendinte aflate în curs de executare la data intrării sale în vigoare.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    11. Prin Încheierea din 10 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.089/187/2015, Judecătoria Beiuş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996.
    12. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Rieni Drinks - S.A., cu sediul în comuna Rieni, judeţul Bihor, de Societatea European Drinks - S.A., cu sediul în Ştei, judeţul Bihor, şi de Societatea West Leasing International - S.R.L., cu sediul în comuna Drăgăneşti, sat Păntăşeşti, judeţul Bihor, şi de Viorel Micula într-o cauză având ca obiect „contestaţie la executare, suspendare executare silită“.
    13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 32^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, în virtutea cărora deciziile Comisiei Europene prin care se dispune recuperarea ajutorului de stat ilegal sau utilizat abuziv, nesuspendate conform legislaţiei comunitare în vigoare, reprezintă titlu executoriu pentru recuperarea sumelor de către furnizor de la beneficiarii ajutorului de stat ilegal, se află în contradicţie cu prevederile art. 288 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, deoarece acestea din urmă statuează că „Decizia este obligatorie în toate elementele sale; în cazul în care se indică destinatarii, decizia este obligatorie numai pentru aceştia“. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, Decizia Comisiei Europene prin care se dispune recuperarea ajutorului de stat identifică destinatarul său, acesta fiind statul român şi nu persoanele juridice sau fizice (ce au incidenţă în prezenta cauză), aspect ce reiese din dispozitivul acestei decizii care statuează că „Prezenta decizie se adresează României“. În acest context se mai arată că actul normativ ce a stat la baza emiterii acestei decizii a fost Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 83 din 27 martie 1999.
    14. Faţă de cele prezentate apreciază că dispoziţiile art. 32^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, prin care se instituie caracterul de titlu executoriu al Deciziei Comisiei Europene, extinzând astfel efectele juridice ale acestui act administrativ şi în privinţa resortisanţilor, sunt contrare regulilor prevăzute de art. 288 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene şi neconstituţionale prin prisma art. 148 alin. (2) din Legea fundamentală.
    15. De asemenea se arată că prevederile art. 32^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 sunt contrare art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, ca urmare a imposibilităţii exercitării oricărei forme de contestare a acestui act (titlu executoriu) în faţa instanţelor naţionale. De altfel, înainte de adoptarea acestei reglementări revenea furnizorului ajutorului de stat obligaţia de a emite decizii pentru recuperarea acestuia, decizii ce constituiau acte administrative şi care puteau fi supuse controlului pe calea contenciosului administrativ.
    16. Or, conform prevederilor art. 263 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, persoanele fizice sau juridice pot exercita „calea acţiunii în anulare“, adresată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, sens în care o eventuală contestare în faţa instanţei (naţionale) este exclusă, astfel că prevederile criticate aduc atingere înseşi substanţei dreptului de acces la justiţie, conferindu-i un caracter iluzoriu.
    17. În acest context se prezintă exemple cu privire la anumite situaţii în care titlurile executorii nu sunt sustrase controlului instanţei naţionale; de asemenea se menţionează dispoziţiile legale în materie privind reglementarea acordării eşalonării la plată.
    18. Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 38^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, în raport de cuantumul accesoriilor stabilite în cursul procedurii execuţionale, se susţine că prin aceste dispoziţii a fost reglementată o versiune particulară a „plăţii“ ca mijloc de stingere a unei obligaţii juridice. În acest context se prezintă situaţia concretă a cauzei în ceea ce priveşte consemnarea sumei necesare stingerii obligaţiei ce face obiectul titlului executoriu, recuperarea sumei, penalităţile de întârziere etc., respectiv faptul că de la data consemnării sumelor menţionate în sentinţa arbitrală au fost stabilite accesorii. Faţă de acestea se susţine că o interpretare potrivit căreia simplul transfer al resurselor statului dintr-un cont în altul, fără ca suma datorată să fie la dispoziţia particularului creditor, ar constitui o plată, aduce atingere conţinutului art. 44 alin. (1) din Constituţie, respectiv prevederile art. 38^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate ca reglementând o stingere, de orice fel, a creanţei.
    19. Un alt element de neconstituţionalitate al prevederilor art. 38^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 îl constituie cuantumul dobânzii pe care statul român a înţeles să o stabilească pentru sumele pe care le consemnează în mod discreţionar la dispoziţia sa pentru a beneficia de „suspendarea de drept a executării silite“; astfel, în măsura în care se va considera de către Comisia Europeană că nu este ajutor de stat ilegal, pe perioada în care sumele de bani au fost consemnate, statul român va plăti doar dobânda la vedere practicată de Trezoreria Statului, iar în măsura în care se apreciază că este vorba de un ajutor de stat ilegal ce trebuie recuperat, pentru sumele consemnate la dispoziţia creditorilor se aplică penalităţi de întârziere la nivelul dobânzii stabilite de Comisia Europeană pentru România la care se adaugă 100 de puncte procentuale. Or, acest mod de reglementare creează un tratament discriminatoriu între autoritatea publică şi particular, contrar art. 16 alin. (2) din Constituţie. Se apreciază că prevederile art. 38^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 sunt neconstituţionale deoarece instituie un mecanism prin care statul se exonerează de obligaţii şi îşi creează avantaje patrimoniale speculative din diferenţele de dobânzi, în alte condiţii decât cele garantate de Constituţie.
    20. Neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 38^1 - art. 38^9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 şi ale art. II alin. (2) din Legea nr. 20/2015, în raport cu art. 1 alin. (4) şi art. 126 din Constituţie, este ca urmare a instituirii, prin normele criticate, a posibilităţii „exercitării atribuţiilor judecătoreşti de către puterea legislativă“. Astfel, prevederile criticate conduc la următoarele efecte: instituirea obligatorie a măsurilor asigurătorii, până la concurenţa ajutorului de stat estimat de autorităţile naţionale, până la finalizarea procedurii de investigaţie [art. 38^2]; suspendarea de drept a executării silite, indiferent de orice hotărâre a unei instanţe judecătoreşti [art. 38^3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014; art. II din Legea nr. 20/2015]; desfiinţarea de drept a tuturor actelor de executare prin care s-au instituit popriri sau sechestre anterior suspendării mai sus menţionate [art. 38^3 alin. (5)]; inserarea unei noi abateri disciplinare faţă de executorul judecătoresc, care ar putea conduce chiar la aplicarea sancţiunii maxime, şi anume excluderea din profesie [art. 38^9 alin. (1)]; nulitatea de drept a oricăror acte de executare efectuate cu nerespectarea prevederilor anterioare [art. 38^9 alin. (1)].
    21. Totodată, se apreciază că, prin măsurile instituite, dispoziţiile art. 38^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 sunt contrare art. 44 din Constituţie, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie; de asemenea, dispoziţiile art. 38^3 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 sunt contrare art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece, deşi efectul se produce la data consemnării, acesta se răsfrânge de o manieră retroactivă asupra unor situaţii juridice anterioare.
    22. În acest context se arată că aspectele antereferite trebuie analizate din perspectiva încălcării autorităţii de lucru judecat a hotărârii arbitrale pronunţate de Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (I.C.S.I.D.) şi a lipsirii de efectele sale.
    23. Neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 41^1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, în raport cu art. 1 alin. (4) şi art. 126 din Constituţie, este susţinută de autorii excepţiei prin prisma sustragerii anumitor elemente controlului instanţelor judecătoreşti, ceea ce constituie o imixtiune a puterii legislative asupra puterii judecătoreşti, în măsura în care dispoziţiile criticate restrâng posibilitatea unei instanţe de a statua în sens contrar celor reţinute de Comisia Europeană, sub aspectul clarificării unor măsuri ca fiind „ajutor de stat“.
    24. În final, se arată că dispoziţiile art. 32^1, art. 38^1 - art. 38^9 şi art. 41^1 alin. (2) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 sunt contrare art. 16 din Constituţie, deoarece normele criticate au fost adoptate cu un scop precis - soluţionarea situaţiei executării silite a unor investitori străini, pe baza unei hotărâri arbitrale executorii -, aşadar avându-se în vedere exclusiv reglementarea unei situaţii juridice existente ce priveşte speţa în discuţie. Or, acest aspect constituie o vădită încălcare a egalităţii cetăţenilor în faţa legii; în măsura în care, de o manieră caracteristică excesului de putere, legiuitorul recurge la adoptarea actelor normative pe parcursul unui diferend, adoptând măsuri în favoarea sa cu privire la măsurile judiciare şi extrajudiciare, se apreciază că este încălcat statul de drept.
    25. Judecătoria Beiuş nu îşi exprimă opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.
    26. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    27. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care menţionează atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile criticate în cauza de faţă, respectiv Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2015, cât şi cea conturată pe dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    30. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 9 decembrie 2014.
    31. Având în vedere criticile de neconstituţionalitate, considerentele şi dispozitivul încheierii de sesizare, ansamblul actelor dosarului, precum şi obiectul cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate - contestaţie la executare, respectiv soluţionarea unei cereri prin care se solicită admiterea contestaţiei şi anularea executării silite, Curtea urmează a circumscrie obiectul excepţiei la dispoziţiile punctuale ale art. 32^1 şi art. 41^1 alin. (2) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, care au următorul cuprins:
    - Art. 32^1: „Deciziile Comisiei Europene prin care se dispune recuperarea ajutorului de stat ilegal sau utilizat abuziv, nesuspendate conform legislaţiei comunitare în vigoare, reprezintă titlu executoriu pentru recuperarea sumelor de către furnizor de la beneficiarii ajutorului de stat ilegal.“
    – Art. 41^1 alin. (2) teza finală: „[...] În cazul în care măsura a fost declarată de Comisia Europeană ca ajutor de stat, instanţa naţională nu poate modifica caracterul de ajutor de stat al măsurii de sprijin.“

    32. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 privind statul român (cu referire la statul de drept şi la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor), art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti şi ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană, cu referire la prioritatea dreptului Uniunii, coroborat cu art. 288 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene. De asemenea, în cuprinsul motivării excepţiei de neconstituţionalitate, autorii fac trimitere şi la alte prevederi constituţionale şi convenţionale, respectiv art. 15 alin. (2) cu privire la neretroactivitate, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
    33. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia formulează excepţia de neconstituţionalitate în cadrul unui litigiu aflat pe rolul instanţei de judecată ordinare având ca obiect contestaţie la executare, respectiv soluţionarea unei cereri prin care se solicită admiterea contestaţiei şi anularea executării silite ce formează obiectul unor dosare de executare ale Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contributori ale Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor. Astfel cum reiese din dosarul cauzei, în temeiul art. 145 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, au fost emise somaţii prin care autorii excepţiei de neconstituţionalitate au fost înştiinţaţi că figurează în evidenţele fiscale cu anumite sume de plată, natura obligaţiei fiscale fiind „venituri din ajutoare de stat recuperate“, titlu executoriu fiind „C-2112F din data de 30/03/2015“ [Decizia (UE) 2015/1.470 a Comisiei din 30 martie 2015 privind ajutorul de stat SA.38517 (2014/C) (ex 2014/NN) pus în aplicare de România - Hotărârea arbitrală în Cauza Micula/România din 11 decembrie 2013 - notificată cu numărul C (2015) 2112, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 232/43 din 4.9.2015].
    34. În acest context, autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică prevederile legale ale art. 32^1 şi art. 41^1 alin. (2) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 deoarece, pe de o parte, acestea prevăd că deciziile Comisiei Europene prin care se dispune recuperarea ajutorului de stat ilegal sau utilizat abuziv, nesuspendate conform legislaţiei comunitare în vigoare, reprezintă titlu executoriu pentru recuperarea sumelor de către furnizor de la beneficiarii ajutorului de stat ilegal, ceea ce, în opinia autorilor, este contrar prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 148 din Constituţie, precum şi ale Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene. Pe de altă parte, în cazul în care măsura a fost declarată de Comisia Europeană ca ajutor de stat, instanţa naţională nu poate modifica caracterul de ajutor de stat al măsurii de sprijin, ceea ce, în opinia autorilor, este contrar art. 1 alin. (4) şi art. 126 din Constituţie. Se are în vedere şi o pretinsă încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, considerându-se că prevederile criticate au fost adoptate pentru anumite persoane, într-un context referitor la anumite executări silite, în considerarea calităţii de „investitori străini“.
    35. Curtea observă că prin Decizia (UE) 2015/1.470 a Comisiei din 30 martie 2015 privind ajutorul de stat SA.38517 (2014/C) (ex 2014/NN), Comisia Europeană, având în vedere Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 108 alineatul (2) primul paragraf şi Acordul privind Spaţiul Economic European, în special articolul 62 alineatul (1) litera (a), a statuat că „România trebuie să recupereze orice sumă plătită în temeiul despăgubirilor acordate reclamanţilor de către tribunal, întrucât plata respectivă constituie un ajutor de stat ilegal şi incompatibil. Întrucât cei cinci reclamanţi, împreună cu celelalte societăţi vizate din cadrul European Food and Drinks Group (EFDG), constituie o singură unitate economică, cei cinci reclamanţi şi celelalte societăţi vizate din cadrul EFDG răspund în solidar pentru rambursarea ajutorului de stat primit de oricare dintre ei din partea statului român. Conform articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, ajutorul care urmează să fie recuperat în baza unei decizii de recuperare include o dobândă calculată pe baza unei rate corespunzătoare, stabilită de Comisie. Dobânda se datorează de la data la care ajutorul ilegal a fost pus la dispoziţia beneficiarului până la data recuperării sale. Articolul 14 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 prevede că recuperarea se efectuează fără întârziere şi în conformitate cu procedurile legislaţiei naţionale a statului membru în cauză, cu condiţia ca acestea să permită executarea imediată şi efectivă a deciziei Comisiei. În acest scop şi în eventualitatea unei proceduri derulate în faţa instanţelor naţionale, statele membre în cauză parcurg toate etapele necesare permise de sistemele lor juridice respective, inclusiv măsuri provizorii, fără a aduce atingere dreptului Uniunii“ (paragraful 160). Astfel, pe baza considerentelor avute în vedere, Comisia a hotărât că „plata despăgubirilor acordate de tribunalul arbitral constituit pe lângă Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID) prin hotărârea arbitrală din 11 decembrie 2013 în Cauza nr. ARB/05/20 Micula şi alţii/România - unităţii economice unice din care fac parte Viorel Micula, Ioan Micula, S.C. European Food S.A., S.C. Starmill SRL, S.C. Multipack, European Drinks S.A., Rieni Drinks S.A., Scandic Distilleries S.A., Transilvania General Import-Export SRL şi West Leasing S.R.L. constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat, ajutor care este incompatibil cu piaţa internă. România nu plăteşte niciun ajutor incompatibil menţionat la articolul 1 şi recuperează toate ajutoarele incompatibile menţionate la articolul 1 care au fost deja plătite oricăreia dintre entităţile care alcătuiesc unitatea economică unică ce beneficiază de respectivul ajutor prin punerea în aplicare sau executarea parţială a hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013, precum şi orice ajutor plătit oricăreia dintre entităţile care alcătuiesc unitatea economică unică ce beneficiază de respectivul ajutor printr-o punere în aplicare ulterioară a hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013 care nu a fost adus la cunoştinţa Comisiei sau orice ajutor plătit după data adoptării prezentei decizii. (2) Viorel Micula, Ioan Micula, S.C. European Food S.A., S.C. Starmill SRL, S.C. Multipack, European Drinks S.A., Rieni Drinks S.A., Scandic Distilleries S.A., Transilvania General Import-Export SRL şi West Leasing S.R.L. răspund în solidar pentru rambursarea ajutorului de stat primit de oricare dintre beneficiari“.
    36. Cu privire la contextul în care au fost adoptate prevederile criticate, Curtea constată că procedurile naţionale în domeniul ajutorului au fost reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 24 mai 2007, abrogată prin art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 9 decembrie 2014. Astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 a reglementat modalitatea de colaborare între autorităţile furnizoare de ajutor de stat, beneficiari, Consiliul Concurenţei şi Comisia Europeană în domeniul ajutorului de stat. Însă legislaţia Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat a fost modificată radical în cadrul procesului demarat de Comisia Europeană de modernizare, astfel că a fost necesară şi modificarea procedurilor naţionale pentru ca România să îşi poată respecta angajamentele asumate în calitate de stat membru al Uniunii Europene. În acest context a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, care a fost aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 20/2015.
    37. Adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, precum şi a Legii nr. 20/2015 are drept raţiune necesitatea îndeplinirii obligaţiilor rezultate în temeiul art. 108 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene. Din punct de vedere procedural, textele legale criticate sunt o concretizare la nivel naţional a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 83 din 27 martie 1999 [abrogat şi înlocuit prin Regulamentul (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 248 din 24 septembrie 2015]. Spre exemplu, art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 prevede că: „(1) Atunci când adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar. Comisia nu solicită recuperarea ajutorului în cazul în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept comunitar. (2) Ajutorul care urmează să fie recuperat în temeiul unei decizii de recuperare include dobânda calculată pe baza unei rate adecvate, fixate de Comisie. Dobânda se datorează de la data la care ajutorul ilegal a fost pus la dispoziţia beneficiarului până la data recuperării sale. (3) Fără a aduce atingere unui ordin emis de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene în temeiul articolului 185 din tratat, recuperarea se efectuează fără întârziere şi în conformitate cu procedurile legislaţiei naţionale a statului membru în cauză, cu condiţia ca acestea să permită executarea imediată şi efectivă a deciziei Comisiei. În acest scop şi în eventualitatea unei proceduri derulate în faţa instanţelor naţionale, statele membre în cauză parcurg toate etapele necesare permise de legislaţiile naţionale respective, inclusiv măsuri provizorii, fără a aduce atingere dreptului comunitar.“
    38. Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 şi din Legea nr. 20/2015 pentru aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă, sens în care este decizia nr. 887 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 15 martie 2016, excepţie ridicată chiar de către unii dintre autorii prezentei excepţii. Prin această decizie, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 şi, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38^2, art. 38^3 alin. (1), (3) şi (5), art. 38^9 şi art. 41^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, precum şi ale art. II din Legea nr. 20/2015 pentru aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă, constatând că sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    39. Prin Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2015, paragraful 70, Curtea a reţinut că regulamentele, ca acte de reglementare secundare adoptate la nivelul Uniunii Europene, sunt direct aplicabile în ordinea juridică a statului membru. De aceea, statul membru nu are obligaţia expresă să transpună regulamentul, obligaţie valabilă cu privire la alte acte secundare, cum este cazul, spre exemplu, al directivei. Aşadar, statului membru îi revine obligaţia de a aduce la îndeplinire cele stabilite prin regulamente, obligaţie ce se caracterizează fie prin luarea măsurilor administrative necesare, fie prin elaborarea unor acte normative care să aibă aptitudinea de a crea cadrul necesar autorităţilor administraţiei publice de a aduce la îndeplinire obligaţia ce incumbă în sarcina statului. Chiar dacă regulamentul este direct aplicabil, el prevede un set de reguli cu aplicabilitate generală la nivelul Uniunii Europene, legiuitorul european, în funcţie de obiectul regulamentului, putând ca într-o mai mică sau mai mare măsură să acorde statelor membre un anumit spaţiu de manevră pentru atingerea scopului trasat prin prevederile sale.
    40. În domeniul concurenţei se constată că acesta este unul în care statul român, ca de altfel toate statele membre, şi-a cedat competenţele, acest domeniu intrând în sfera competenţelor exclusive ale Uniunii Europene, conform art. 3 alin. (1) lit. b) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (stabilirea normelor privind concurenţa necesare funcţionării pieţei interne). Desigur, problematica ajutoarelor de stat se subsumează domeniului concurenţei. Faţă de acestea, Curtea a observat că în acest domeniu devin aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) din tratat, potrivit cărora, „În cazul în care tratatele atribuie Uniunii competenţă exclusivă într-un domeniu determinat, numai Uniunea poate legifera şi adopta acte cu forţă juridică obligatorie, statele membre putând să facă acest lucru numai în cazul în care sunt abilitate de Uniune sau pentru punerea în aplicare a actelor Uniunii.“ (a se vedea Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2015, paragraful 71).
    41. Stabilirea compatibilităţii ajutorului de stat este o competenţă exclusivă a Comisiei Europene, iar verificarea conformităţii actului Comisiei cu actele primare şi secundare ale Uniunii Europene este realizată de instanţele acesteia (Tribunalul Uniunii Europene şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene). În acest sens, potrivit art. 108 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Comisia „hotărăşte desfiinţarea sau modificarea ajutorului de către statul în cauză“. De aceea, instanţele naţionale nu au competenţa de a declara conformitatea sau neconformitatea unui ajutor de stat cu dreptul Uniunii Europene (a se vedea Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în cauzele C-199/06 CELF şi Ministre de la Culture et de la Communication, paragraful 38, sau Hotărârea din 21 noiembrie 1991, pronunţată în Cauza C-354/90 Fédération Nationale du Commerce Extérieur des Produits Alimentaires şi alţii împotriva Franţei, paragraful 14). În schimb, instanţele naţionale au competenţa de a proteja drepturile persoanelor afectate de implementarea contrară tratatelor de bază a ajutorului de stat în faza anterioară pronunţării Comisiei şi de a pune în executare decizia Comisiei. Astfel, instanţele naţionale, pentru a proteja interesele terţelor persoane, au competenţa de a lua măsuri ad interim (Fédération Nationale du Commerce Extérieur des Produits Alimentaires şi alţii împotriva Franţei, paragraful 12, sau Cauza C-39/94 - SFEI şi alţii, paragraful 52) şi, în consecinţă, spre exemplu, pot plasa sumele aferente ajutorului de stat într-un cont blocat.
    42. Cele de mai sus indică faptul că, indiferent de comportamentul legislativ sau administrativ al statului membru, instanţele judecătoreşti au competenţa ca ele însele să dispună, în domeniul ajutorului de stat, măsuri ad interim care să dea prevalenţă obligaţiilor rezultate din aplicarea Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene. Dacă însă comportamentul legislativ al statului membru vine în preîntâmpinarea implementării corespunzătoare a actelor Uniunii Europene, înseamnă că statul membru îşi creează un cadru legislativ apt să răspundă obligaţiilor asumate. În conceperea măsurilor ad interim care pot fi dispuse la nivel administrativ, statul are o largă marjă de apreciere, singura sa condiţionare fiind aceea de a nu distorsiona mediul concurenţial existent.
    43. De altfel, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că art. 2 din Actul privind condiţiile de aderare a Republicii Bulgaria şi a României şi adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană, parte a Tratatului de aderare, ratificat prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 1 iunie 2005, prevede că, „de la data aderării, dispoziţiile tratatelor originare şi actele adoptate de instituţii şi de Banca Centrală Europeană înainte de aderare sunt obligatorii pentru Bulgaria şi România şi se aplică în aceste state în condiţiile stabilite prin aceste tratate şi prin prezentul act“.
    44. Aşadar, aderând la ordinea juridică a Uniunii Europene, România a acceptat ca, în domeniile în care competenţa exclusivă aparţine Uniunii Europene, indiferent de tratatele internaţionale pe care le-a încheiat, implementarea obligaţiilor rezultate din acestea să fie supusă regulilor Uniunii Europene. În caz contrar, s-ar ajunge la situaţia nedorită ca, prin intermediul obligaţiilor internaţionale asumate bi sau multilateral, statul membru să afecteze grav competenţa Uniunii şi, practic, să se substituie acesteia în domeniile menţionate. De aceea, în domeniul concurenţei, orice ajutor de stat cade sub incidenţa Comisiei Europene, iar procedurile de contestare a acestuia ţin de jurisdicţia Uniunii. În virtutea prevederilor art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, România îndeplineşte cu bună-credinţă obligaţiile rezultate din actul aderării, neinterferând cu competenţa exclusivă a Uniunii Europene şi, astfel cum a stabilit în jurisprudenţa sa, în virtutea clauzei de conformare cuprinsă chiar în textul art. 148 din Constituţie, România nu poate adopta un act normativ contrar obligaţiilor la care s-a angajat în calitate de stat membru. Toate cele anterior arătate cunosc, desigur, o limită constituţională, exprimată în ceea ce Curtea Constituţională a calificat „identitate constituţională naţională“ (a se vedea Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iulie 2012, sau Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015).
    45. Curtea observă că, potrivit art. 263 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (ex-articolul 230 TCE), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene controlează legalitatea actelor legislative, a actelor Consiliului, ale Comisiei şi ale Băncii Centrale Europene, altele decât recomandările şi avizele, şi a actelor Parlamentului European şi ale Consiliului European menite să producă efecte juridice faţă de terţi. Aceasta controlează, de asemenea, legalitatea actelor organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii destinate să producă efecte juridice faţă de terţi. În acest scop, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene are competenţa să se pronunţe cu privire la acţiunile formulate de un stat membru, de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie, pentru motive de necompetenţă, de încălcare a unor norme fundamentale de procedură, de încălcare a tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia ori de abuz de putere (paragraful 1 şi 2). Orice persoană fizică sau juridică poate formula, în condiţiile prevăzute la primul şi al doilea paragraf, o acţiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct şi individual, precum şi împotriva actelor normative care o privesc direct şi care nu presupun măsuri de executare (paragraful 4).
    46. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că deciziile Comisiei sunt obligatorii în întregime faţă de cei cărora li se adresează, iar în situaţia în care există o asemenea decizie pentru statul membru prin care se solicită recuperarea ajutorului ilegal, acesta (statul membru) este obligat, în temeiul articolului 249 CE (actualul 288 TFUE), să ia toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestei decizii. Aceasta trebuie să ducă la recuperarea efectivă a sumelor datorate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 octombrie 2006, pronunţată în Cauza C-232/05, Comisia împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42].
    47. În ceea ce priveşte căile de atac împotriva actelor Comisiei, tot în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a reţinut, pe de o parte, că beneficiarul ajutorului care a fost declarat incompatibil are dreptul de a introduce o acţiune în anulare în temeiul articolului 230 CE [actualul 263 TFUE], chiar dacă decizia este adresată unui stat membru. Pe de altă parte, nu este posibil ca un beneficiar al unui ajutor care a fost declarat incompatibil, care ar fi putut contesta decizia Comisiei, să poată contesta decizia în faţa instanţelor naţionale în cadrul unei acţiuni introduse împotriva măsurilor luate de autorităţile naţionale pentru punerea în aplicare a acestei decizii. A accepta că, în astfel de circumstanţe, persoana în cauză ar putea contesta punerea în aplicare a deciziei comunitare în cadrul unei proceduri în faţa instanţei naţionale pentru motivul că decizia ar fi ilegală, ar însemna a se permite în mod efectiv persoanei în cauză să depăşească caracterul definitiv pe care decizia îl presupune după expirarea termenului de introducere a acţiunii prevăzut la articolul 230 al cincilea paragraf CE [actualul 263 TFUE]. Rezultă că decizia Comisiei privind recuperarea sumelor datorate nu poate fi contestată în faţa unei instanţe naţionale (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 5 octombrie 2006, pronunţată în cauza C-232/05, Comisia împotriva Franţei, paragrafele 58 şi 60].
    48. Prin urmare, recuperarea ajutoarelor de stat acordate se realizează de statul respectiv în baza deciziei Comisiei, obligatorie pentru acesta, potrivit procedurilor naţionale adoptate în acest domeniu, fiind firesc ca legiuitorul să califice drept titlu executoriu decizia Comisiei. De altfel, executarea silită realizată în temeiul acesteia este o concretizare a prevederilor art. 632 alin. (2) cu privire la temeiul executării silite din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.“
    49. Curtea constată că dispoziţiile criticate se aplică tuturor celor ce cad sub incidenţa acestora, fără discriminări. De altfel, cu privire la pretinsa discriminare şi principiul egalităţii, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a stabilit că discriminarea este rezultatul unui tratament juridic diferit aplicabil aceleiaşi categorii de subiecte de drept sau unor situaţii care nu se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil (a se vedea Decizia nr. 263 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 18 martie 2009), iar principiul egalităţii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
    50. Toate aceste aspecte prezentate mai sus se convertesc în considerente care duc la concluzia că prevederile criticate se constituie în măsuri ce se circumscriu obligaţiilor constituţionale ce decurg din prevederile art. 148 din Constituţie.
    51. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Rieni Drinks - S.A., cu sediul în comuna Rieni, judeţul Bihor, de Societatea European Drinks - S.A., cu sediul în Ştei, judeţul Bihor, şi de Societatea West Leasing International - S.R.L., cu sediul în comuna Drăgăneşti, sat Păntăşeşti, judeţul Bihor, şi de Viorel Micula în Dosarul nr. 1.089/187/2015 al Judecătoriei Beiuş şi constată că dispoziţiile art. 32^1 şi ale art. 41^1 alin. (2) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Beiuş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice