Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 786 din 04 Octombrie 2017 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 786 din 04 Octombrie 2017

Monitorul Oficial 786 din 04 Octombrie 2017 (M. Of. 786/2017)

4.  ORDIN nr. 1.274/C din 3 august 2017 privind modelul informării scrise înmânate suspecţilor sau inculpaţilor în cadrul procedurilor penale în care sunt privaţi de libertate sau persoanelor care sunt arestate în scopul executării unui mandat european de arestare EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 786 din 4 octombrie 2017

În temeiul:- art. 209 alin. (17), art. 218 alin. (4), respectiv art. 228 alin. (2) din legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare;– titlului iii „dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale uniunii europene în aplicarea deciziei-cadru nr. 2002/584/jai a consiliului uniunii europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre“ din legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. iv din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea legii nr. 286/2009 ...

5.  DECIZIA nr. 263 din 27 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 47 [cu referire la pct. 4 lit. C din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009] şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, precum şi ale art. II alin. (4) din Legea nr. 124/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 786 din 4 octombrie 2017

┌────────────────────┬─────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├────────────────────┼─────────────────────┤│marian enache │- judecător │├────────────────────┼─────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├────────────────────┼─────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├────────────────────┼─────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├────────────────────┼─────────────────────┤│mona-maria pivniceru│- judecător │├────────────────────┼─────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...

6.  DECIZIA nr. 259 din 27 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32^1 şi ale art. 41^1 alin. (2) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 786 din 4 octombrie 2017

┌────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru│- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016