Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 248 din 21 iulie 2022
Monitorul Oficial 1233 din 15 Decembrie 2020 (M. Of. 1233/2020)
ORDIN nr. 4.213 din 3 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 6.510/2017 privind stabilirea unei scheme transparente de ajutor de stat destinate finanţării priorităţilor de investiţii 6/c - Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural şi 8/b - Sprijinirea unei creşteri favorabile ocupării forţei de muncă, prin dezvoltarea potenţialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum şi sporirea accesibilităţii şi dezvoltarea resurselor naturale şi culturale specifice prin Programul Interreg V-A România-Ungaria EMITENT: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1233 din 15 decembrie 2020
Având în vedere:- prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare;– avizul consiliului concurenţei comunicat cu adresa nr. 14.165 din 17.11.2020;– regulamentul (ue) 2020/972 al comisiei din 2 iulie 2020 de modificare a regulamentului (ue) nr. 1.407/2013 în ceea ce priveşte prelungirea aplicării sale şi de modificare a regulamentului (ue) nr. 651/2014 în ceea ce priveşte prelungirea aplicării sale şi ajustările relevante,în temeiul art. 12 alin. ...
Monitorul Oficial 1163 bis din 02 Decembrie 2020 (M. Of. 1163 bis/2020)
PROCEDURĂ din 27 noiembrie 2020 de implementare a măsurii "Granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1163 bis din 2 decembrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.396 din 27 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.163 din 2 decembrie 2020.──────────1. obiectivul măsuriiobiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, denumit în continuare poc, în contextul crizei provocate de covid-19, pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 3, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului sars-cov-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.măsura este implementată de către ministerul economiei, energiei ...
Monitorul Oficial 1121 bis din 23 Noiembrie 2020 (M. Of. 1121 bis/2020)
METODOLOGIA-CADRU din 11 noiembrie 2020 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2021 - 2022 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1121 bis din 23 noiembrie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 5.991 din 11 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.121 din 23 noiembrie 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta metodologie reglementează:a) condiţiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar;b) organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar;c) angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.(2) prin localitate, în sensul prezentei metodologii, se înţelege: comună, oraş sau municipiu.(3) prin unităţi de învăţământ, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere: unităţile de învăţământ cu ...
Monitorul Oficial 683 bis din 31 Iulie 2020 (M. Of. 683 bis/2020)
PROGRAMUL din 22 iulie 2020 statistic naţional anual 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 683 bis din 31 iulie 2020
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 586 din 22 iulie 2020, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 683 din 31 iulie 2020.──────────cuprins1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturiefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, mijloace de transport şi construcţii agricole existente în gospodăriile populaţiei/exploataţiile agricole individuale şi unităţile cu personalitate juridică la începutul anului 2020 pe raza localităţiivaloarea ...
Monitorul Oficial 751 din 18 August 2020 (M. Of. 751/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 135 din 14 august 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 751 din 18 august 2020
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2020;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2020;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– necesitatea corelării planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;– necesitatea menţinerii locurilor de muncă pentru salariaţii din domeniile ...
Monitorul Oficial 682 din 31 Iulie 2020 (M. Of. 682/2020)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 21 iulie 2020 privind sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea infrastructurii de termoficare centralizată - componenta distribuţie, aferentă Programului operaţional Infrastructură mare (POIM 2014-2020), axa prioritară (AP) 7 - Creşterea eficienţei energetice la nivelul sistemului centralizat de termoficare în oraşele selectate, obiectivul specific 7.1 Creşterea eficienţei energetice în sistemele centralizate de transport şi distribuţie a energiei termice în oraşele selectate EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 682 din 31 iulie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 859 din 21 iulie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 682 din 31 iulie 2020.──────────cap. iintroducereart. 1prezentul act instituie o schemă transparentă de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor în reţele de transport şi distribuţie a energiei termice, în scopul asigurării serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, la nivel urban.art. 2(1) acordarea ajutoarelor de stat în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat (schemă) se va face în baza art. 46 din regulamentul (ue) nr. 651/2014 al comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare ...
Monitorul Oficial 409 din 18 Mai 2020 (M. Of. 409/2020)
ORDIN nr. 79 din 13 mai 2020 privind obligaţia de a oferta gaze naturale pe pieţele centralizate din România EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 409 din 18 mai 2020
Având în vedere prevederile art. 177 alin. (3^15)-(3^17) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) şi q) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. 1(1) În perioada 1 iunie 2020-31 decembrie 2022 producătorii de gaze naturale a căror producţie anuală realizată în anul anterior depăşeşte 3.000.000 mwh au obligaţia să ...
Monitorul Oficial 398 din 15 Mai 2020 (M. Of. 398/2020)
DECIZIA nr. 154 din 6 mai 2020 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru acordarea unor facilităţi pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 398 din 15 mai 2020
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel-marius │- judecător ││morar │ ...
Monitorul Oficial 298 bis din 09 Aprilie 2020 (M. Of. 298 bis/2020)
PLAN NAŢIONAL DE ACŢIUNE din 17 februarie 2020 privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în domeniul aviaţiei civile pentru perioada 2011 - 2020 EMITENT: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 bis din 9 aprilie 2020
──────────conţinut de ordinul 661/424/2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 298 din 9 aprilie 2020.──────────acronimeaacr - autoritatea aeronautică civilă românăafm - administraţia fondului pentru mediuanm - administraţia naţională pentru meteorologieanpm - agenţia naţională pentru protecţia mediuluiatm - managementul traficului aerian (air traffic management)cer - certificate de reducere a emisiiloreu ets - schema uniunii europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de serăges - gaze cu efect de serăji - implementare în comun (joint implementation)mtic - ministerul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilormmap - ministerul mediului, apelor şi păduriloroaci - organizaţia aviaţiei civile internaţionaleromatsa - administraţia ...
Monitorul Oficial 106 din 12 Februarie 2020 (M. Of. 106/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 19 din 4 februarie 2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 106 din 12 februarie 2020
Având în vedere:- regulamentul (ue) 2017/712 al comisiei din 20 aprilie 2017 de stabilire a anului de referinţă şi a programului de date statistice şi de metadate privind recensământul populaţiei şi al locuinţelor prevăzut de regulamentul (ce) nr. 763/2008 al parlamentului european şi al consiliului, publicat în jol 105 din 21.04.2017, care prevede, la articolul 3, că „fiecare stat membru stabileşte o dată de referinţă care se înscrie în cursul anului 2021 pentru datele privind recensământul populaţiei şi al locuinţelor care urmează a fi transmise comisiei (eurostat). statele membre informează comisia (eurostat) până la 31 decembrie 2019 cu privire ...








