Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 din 5 ianuarie 2009
Monitorul Oficial 1184 din 28 Decembrie 2023 (M. Of. 1184/2023)
NORME din 21 decembrie 2023 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2) din prezentul cod, cu excepţia celor care beneficiază de statute speciale în condiţiile legii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1184 din 28 decembrie 2023
──────────conţinute de ordonanŢa de urgenŢĂ nr. 121 din 21 decembrie 2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.184 din 28 decembrie 2023.──────────titlul idispoziţii generale privind cariera în funcţia publicăart. 1cariera în funcţia publică cuprinde ansamblul situaţiilor juridice şi efectele produse, care intervin de la data naşterii raportului de serviciu al funcţionarului public până la momentul încetării acestui raport, în condiţiile legii.art. 2principiile care stau la baza organizării şi dezvoltării carierei funcţionarului public sunt: a) competenţa, principiu potrivit căruia persoanele care doresc să acceadă sau să promoveze într-o funcţie publică trebuie să deţină şi să confirme un set ...
Monitorul Oficial 1160 bis din 21 Decembrie 2023 (M. Of. 1160 bis/2023)
STRATEGIE din 14 decembrie 2023 în domeniul proprietăţii intelectuale 2024 - 2028 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1160 bis din 21 decembrie 2023
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.272 din 14 decembrie 2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.160 din 21 decembrie 2023.──────────cuprins:capitolul i -introducerea;capitolul ii -viziunea;capitolul iii -priorităţile, politicile şi cadrul legal existente;capitolul iv -analiza contextului şi definirea problemelor;capitolul v -obiectivele generale şi specifice;capitolul vi -direcţiile de acţiune;capitolul vii -rezultatele aşteptate;capitolul viii -indicatorii;capitolul ix -procedurile de monitorizare şi evaluare;capitolul x -instituţiile responsabile;capitolul xi -implicaţiile bugetare şi sursele de finanţare;capitolul xii -implicaţiile asupra cadrului juridic.cap. iintroducereart. 1 o mai bună protejare a proprietăţii intelectuale are în vederea caracterul legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale de instrument care garantează respectarea dreptului fundamental la ...
Monitorul Oficial 1174 din 26 Decembrie 2023 (M. Of. 1174/2023)
ORDIN nr. 5.426 din 23 decembrie 2023 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2023, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 5.389/2023 EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1174 din 26 decembrie 2023
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioareministrul finanţelor emite următorul ordin:art. i Începând cu data publicării prezentului ordin în monitorul oficial al româniei, partea i, normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2023, aprobate prin ordinul ministrului finanţelor nr. 5.389/2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1143 şi 1143 bis din 18 decembrie 2023, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la punctul 2.1, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) din creditele bugetare retrase potrivit alin. (3), ordonatorii principali şi ...
Monitorul Oficial 1163 din 21 Decembrie 2023 (M. Of. 1163/2023)
ORDIN nr. 117 din 20 decembrie 2023 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 123/2017 privind aprobarea contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă şi a unor prevederi privind modul de facturare al acesteia EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1163 din 21 decembrie 2023
Având în vedere prevederile art. 72 alin. (1) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 12 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale metodologiei de determinare şi monitorizare a contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, aprobată prin ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 117/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul ...
Monitorul Oficial 1159 din 21 Decembrie 2023 (M. Of. 1159/2023)
ORDIN nr. 343 din 18 decembrie 2023 privind aprobarea tarifelor de derulare a ţiţeiului şi produselor petroliere prin terminalul petrolier EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1159 din 21 decembrie 2023
Având în vedere:- art. 5.4, art. 6.2 şi art. 14.1 din acordul petrolier de concesiune a activităţii de exploatare a rezervoarelor, conductelor de transport al ţiţeiului şi produselor petroliere, a instalaţiilor de pompare şi a celorlalte instalaţii şi echipamente aferente acestora, încheiat între agenţia naţională pentru resurse minerale şi societatea „oil terminal“ - s.a. constanţa, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 886/2002;– referatul direcţiei generale inspecţie şi supraveghere teritorială a activităţilor miniere şi a operaţiunilor petroliere înregistrat cu nr. 400.970 din 18.12.2023,în temeiul art. 4 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru resurse ...
Monitorul Oficial 1161 din 21 Decembrie 2023 (M. Of. 1161/2023)
DECIZIA nr. 482 din 21 septembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1161 din 21 decembrie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 1157 din 20 Decembrie 2023 (M. Of. 1157/2023)
DECIZIA nr. 725 din 13 decembrie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (1) lit. e)], art. I pct. 6 [cu referire la art. 13 alin. (1)], art. I pct. 11 [cu referire la art. 18^1-18^4], art. I pct. 16 [cu referire la art. 23 alin. (3)], art. I pct. 18 [cu referire la art. 25] şi art. I pct. 19 [cu referire la art. 27 alin. (3)] din aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1157 din 20 decembrie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 1154 din 20 Decembrie 2023 (M. Of. 1154/2023)
ORDIN nr. 3.173 din 11 decembrie 2023 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului "Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu" şi a instrucţiunilor de completare a acestuia EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1154 din 20 decembrie 2023
Luând în considerare referatul de aprobare al administraţiei fondului pentru mediu nr. 103/ac din 23.11.2023 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului „declaraţie privind obligaţiile la fondul pentru mediu“ şi a instrucţiunilor de completare a acestuia,ţinând cont de prevederile art. 5 lit. i) şi k) din regulamentul de organizare şi funcţionare a administraţiei fondului pentru mediu, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 277/2023,având în vedere avizul ministerului finanţelor, comunicat prin adresa nr. 741.983 din 25.10.2023,în temeiul art. 11 alin. (4) şi art. 12 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 105/2006, cu modificările ...
Monitorul Oficial 1153 din 20 Decembrie 2023 (M. Of. 1153/2023)
ORDIN nr. 5.378 din 12 decembrie 2023 privind aprobarea unor precizări contabile în aplicarea prevederilor art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1153 din 20 decembrie 2023
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. iii alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări ...
Monitorul Oficial 1150 din 19 Decembrie 2023 (M. Of. 1150/2023)
DECIZIA nr. 426 din 11 iulie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (14) şi (15), ale art. 41 alin. (4) şi ale art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1150 din 19 decembrie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...








