Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 457 din 25 septembrie 2006
Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)
RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011
Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...
Monitorul Oficial 839 din 28 Noiembrie 2011 (M. Of. 839/2011)
ORDIN nr. 1.804 din 29 iunie 2011 pentru aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2011 ale unitatilor cu personalitate juridica ale Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva, prevazute in anexa nr. 3 pct. 2-24 la Hotararea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva si aprobarea regulamentului de organizare si functionare EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 839 din 28 noiembrie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. 11.523 din 23 mai 2011, în temeiul prevederilor art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 275/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 15 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi pãdurilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 12 din hotãrârea ...
Monitorul Oficial 586 bis din 18 August 2011 (M. Of. 586 bis/2011)
GHID din 2 august 2011 de precatica medicala pentru aplicabilitatea neonatologie - alimentatia enterala a nou-nascutului prematur (Anexa nr. 15)*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 bis din 18 august 2011
_________*) aprobat prin ordinul nr. 1.232 din 2 august 2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 586 din 18 august 2011.*t*ministerul sãnãtãţii publice colegiul medicilor asociaţia de neonatologiecomisia consultativã de din românia din româniapediatrie şi neonatologie colecŢia ghiduri clinice pentru neonatologie ghidul 15/revizia 1 4.12.2010*st*publicat de asociaţia de neonatologie din româniaeditor: maria livia ognean(c) asociaţia de neonatologie din românia, 2011grupul de coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajeazã schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a ...
Monitorul Oficial 586 din 18 August 2011 (M. Of. 586/2011)
GHID din 2 august 2011 de practica medicala pentru specialitatea neonatologie - Urmarirea nou-nascutului cu risc pentru sechele neurologice si de dezvoltare (Anexa nr. 13)*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 bis din 18 august 2011
---------*) aprobat de ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.232 din 2 august 2011 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 586 din 18 august 2011.*t*ministerul sãnãtãţii publice colegiul medicilor asociaţia de neonatologie comisia consultativã de din românia din românia pediatrie şi neonatologiecolecŢia ghiduri clinice pentru neonatologieghidul 13/revizia 1 3.12.2010*st*publicat de asociaţia de neonatologie din româniaeditor: maria livia ognean(c) asociaţia de neonatologie din românia, 2011grupul de coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajeazã schimbul liber şi punerea ...
Monitorul Oficial 680 din 26 Septembrie 2011 (M. Of. 680/2011)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 77 din 21 septembrie 2011 privind stabilirea unei contributii pentru finantarea unor cheltuieli in domeniul sanatatii EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 26 septembrie 2011
Având în vedere consumul ridicat de medicamente care a condus la depãşirea plafonului alocat, pentru asigurarea unui acces neîntrerupt al populaţiei la medicamentele cu şi fãrã contribuţie personalã acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sãnãtate, precum şi în unitãţile sanitare cu paturi, se impune intervenţia legislativã de urgenţã.Ţinând cont de necesitatea implementãrii unui sistem de contribuţie sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sãnãtate în regim de urgenţã, în vederea asigurãrii asistenţei medicale a populaţiei, şi de faptul cã neadoptarea unor mãsuri imediate ar conduce la imposibilitatea organizãrii corespunzãtoare a activitãţilor din ...
Monitorul Oficial 586 din 18 August 2011 (M. Of. 586/2011)
ORDIN nr. 1.232 din 2 august 2011 privind aprobarea ghidurilor de practica medicala pentru specialitatea neonatologie EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 din 18 august 2011
Vãzând referatul de aprobare al direcţiei asistenţã medicalã şi politici publice de sãnãtate nr. cs.a. 7.499 din 30 iunie 2011,având în vedere:- art. 16 alin. (1) lit. g) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- art. 7 lit. c) din anexa nr. 1a "regulament de organizare şi funcţionare al comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii" la ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 326/2009 privind înfiinţarea comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii şi a comisiei naţionale de transparenţã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi ...
Monitorul Oficial 560 din 05 August 2011 (M. Of. 560/2011)
ORDONANTA nr. 10 din 3 august 2011 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2011 si unele masuri financiare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 5 august 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 1 pct. i.1 şi i.3 din legea nr. 131/2011 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2011, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 879 şi 879 bis din 28 decembrie 2010, se modificã şi se completeazã potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2011, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevãzute în anexa nr. 1.(2) detalierea influenţelor asupra ...
Monitorul Oficial 527 din 26 Iulie 2011 (M. Of. 527/2011)
ORDIN nr. 2.359 din 26 iulie 2011 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergenta, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2.548/2009 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 527 din 26 iulie 2011
Având în vedere dispoziţiile:- hotãrârii guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale;- legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiarã a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţã, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 362/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regionalã, fondul social european şi fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. ...
Monitorul Oficial 505 din 15 Iulie 2011 (M. Of. 505/2011)
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (*republicat*) (LEGE nr. 287/2009) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...
LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...








