Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 308 din 30 octombrie 2006
Monitorul Oficial 1269 din 21 Decembrie 2020 (M. Of. 1269/2020)
LEGE nr. 296 din 18 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1269 din 21 decembrie 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 7, punctul 18, litera d) a punctului 26, punctele 37 şi 40 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"18. locul conducerii efective - locul în care, dacă nu se demonstrează altfel, persoana juridică străină realizează operaţiuni care corespund unor scopuri economice, reale şi de substanţă şi unde este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:a) deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activităţii persoanei ...
Monitorul Oficial 1130 din 24 Noiembrie 2020 (M. Of. 1130/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 201 din 23 noiembrie 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1130 din 24 noiembrie 2020
Având în vedere:- prevederile art. 23 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, potrivit cărora, prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (2) din legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi de la prevederile art. 6 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020 se pot aproba mai mult de două rectificări bugetare;– evoluţia situaţiei epidemiologice de pe teritoriul româniei care indică o creştere a numărului de persoane infectate cu coronavirusul ...
Monitorul Oficial 1022 din 03 Noiembrie 2020 (M. Of. 1022/2020)
ORDIN nr. 308 din 26 octombrie 2020 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 107/2017 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis "Sprijin pentru implementarea acţiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală" EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1022 din 3 noiembrie 2020
Având în vedere referatul de aprobare nr. 235.676 din 16.10.2020 întocmit de direcţia generală dezvoltare rurală - autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare rurală şi avizul consiliului concurenţei nr. 12.632 din 6.10.2020,ţinând seama de prevederile:- regulamentului (ue) nr. 1.407/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului ...
Monitorul Oficial 972 bis din 21 Octombrie 2020 (M. Of. 972 bis/2020)
STRATEGIE DE DEZVOLTARE din 14 octombrie 2020 a infrastructurii turistice a Ministerului Tineretului şi Sportului pentru perioada 2020-2025 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 972 bis din 21 octombrie 2020
──────────aprobată prin hotĂrÂrea guvernului nr. 872 din 14 octombrie 2020, publicată în monitorul oficial, partea i nr. 972 din 21 octombrie 2020.──────────cuprinsglosar de termenitabelefiguriintroduceresituaŢia actualĂ a centrelor de agrementcontextul juridicresurse umaneproiecte propriicondiţiile de cazaredotările centrelorviziune, obiectiv general, obiective specificemisiuneaviziuneaobiectiv generalobiective specificeanaliza situaŢiei din perspectiva punctelor forte Şi a punctelor slabecontextul economic şi turistic generalsituaţia economică generalăsituaţia demografică a tineretului - privire de ansambluperformanţa sectorului de turism pentru tineretcompetitivitatea sectorului de turism pentru tineretanaliza swotregiunea centruregiunea nord-estregiunea nord-vestregiunea sud-munteniaregiunea sud-estregiunea sud-vestregiunea vestregiunea bucureŞti-ilfovanaliza swot la nivel naŢionalmĂsuri propuse pentru Îndeplinirea obiectivelor strategieinecesarul de investiŢii din punct de vedere tehnicmodernizarea infrastructurii existente ...
Monitorul Oficial 980 din 23 Octombrie 2020 (M. Of. 980/2020)
DECIZIA nr. 609 din 14 septembrie 2020 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Parlament EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 980 din 23 octombrie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 900 bis din 05 Octombrie 2020 (M. Of. 900 bis/2020)
ANEXĂ din 1 octombrie 2020 privind modificarea pct. II din anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.376/2016 pentru aprobarea Planurilor regionale de servicii de sănătate EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 900 bis din 5 octombrie 2020
──────────conţinută de ordinul nr. 1.686 din 1 octombrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 900 din 5 octombrie 2020────────── plan general regional de servicii sanitare 2021 - 2027 regiunea nord-vestcuprinsabreviericapitolul i: descrierea principalelor caracteristici ale regiuniicaracteristici geograficeanalize demograficĂ Şi socio-economicĂindicatorii de sĂnĂtate Şi principalii contributori la povara bolilorprincipalele problemecapitolul ii: viziunea Şi direcŢiile strategiceviziunea strategicĂdirecŢiile strategicecapitolul iii: plan general de servicii sanitare pe niveluri de Îngrijirea. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor acordate de medicii de familieŢintele regionale Şi planul operaŢionalb. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor de asistenŢĂ medicalĂ comunitarĂanaliza situaŢiei actualeŢintele regionale Şi planul operaŢionalc. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor de asistenŢĂ medicalĂ spitaliceascĂreŢeaua de unitĂŢi spitaliceŞti Şi numĂrul de ...
Monitorul Oficial 901 din 05 Octombrie 2020 (M. Of. 901/2020)
ORDIN nr. 273 din 17 septembrie 2020 pentru aprobarea Listei soiurilor de struguri de vin care pot fi plantate, replantate, altoite pe teritoriul României în scopul producerii vinului EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 901 din 5 octombrie 2020
Văzând referatul de aprobare al oficiului naţional al viei şi produselor vitivinicole (o.n.v.p.v.) nr. 1.711 din 25.08.2020,în temeiul prevederilor:- art. 81 alin. (2) din regulamentul (ue) nr. 1.308/2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a regulamentelor (cee) nr. 922/72, (cee) nr. 234/79 (ce) nr. 1.037/2001 şi (ce) nr. 1.234/2007 ale consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 56 lit. m) din legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 164/2015, cu modificările ulterioare;– art. 10 alin. (1) şi (2) din normele metodologice de aplicare a legii viei şi ...
Monitorul Oficial 751 din 18 August 2020 (M. Of. 751/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 135 din 14 august 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 751 din 18 august 2020
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2020;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2020;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– necesitatea corelării planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;– necesitatea menţinerii locurilor de muncă pentru salariaţii din domeniile ...
Monitorul Oficial 597 din 08 Iulie 2020 (M. Of. 597/2020)
DECIZIA nr. 236 din 2 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 şi art. 248 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, ale art. 114 alin. (2) şi ale art. 118 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 597 din 8 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 478 din 05 Iunie 2020 (M. Of. 478/2020)
ORDIN nr. 1.087 din 14 mai 2020 privind aprobarea normelor de cheltuieli finanţate de la bugetul de stat pentru întreţinerea cabalinelor care fac parte din categoria Herghelia Naţională, precum şi aprobarea preţurilor de decontare pentru cabalinele promovate în Herghelia Naţională EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 478 din 5 iunie 2020
Având în vedere referatul de aprobare nr. dpss/164.003 din 6.05.2020,în conformitate cu prevederile art. 6 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 139/2002 privind desfiinţarea societăţii naţionale „cai de rasă“ - s.a. şi preluarea patrimoniului acesteia de către regia naţională a pădurilor, aprobată cu modificări prin legea nr. 24/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 6 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 139/2002 privind desfiinţarea societăţii naţionale „cai de rasă“ - s.a. şi preluarea patrimoniului acesteia de către ...








