Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 11 mai 2017
Monitorul Oficial 983 din 24 Octombrie 2025 (M. Of. 983/2025)
ORDIN nr. 358 din 17 octombrie 2025 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 286/2024 privind aprobarea sistemelor de sancţiuni aferente intervenţiilor cu caracter compensatoriu din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, gestionate prin Sistemul integrat de administrare şi control, aplicabile cererilor de plată depuse începând cu anul 2024 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 983 din 24 octombrie 2025
Având în vedere referatul de aprobare nr. 16.663 din 15.10.2025 al agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale,în baza prevederilor:- planului strategic pac 2023-2027, aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. c (2022) 8.783 din 7 decembrie 2022, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) 2021/2.116 al parlamentului european şi al consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a regulamentului (ue) nr. 1.306/2013, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) 2021/2.115 al parlamentului european şi al consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind ...
Monitorul Oficial 970 bis din 21 Octombrie 2025 (M. Of. 970 bis/2025)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 9 octombrie 2025 a hidrogenului 2025-2030 cu perspectiva anului 2050 şi a Planului de acţiune pentru implementarea acesteia EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 970 bis din 21 octombrie 2025
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 855 din 9 octombrie 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 970 din 21 octombrie 2025.────────── (a se vedea imaginea asociată) listă abrevieri(în ordine alfabetică)┌────────────┬─────────────────────────┐│abreviere │denumire completă │├────────────┼─────────────────────────┤│acs │asociaţia pentru ││ │combustibili sustenabili │├────────────┼─────────────────────────┤│ae │electrolizor alcalin │├────────────┼─────────────────────────┤│aehr │asociaţia ...
Monitorul Oficial 971 din 21 Octombrie 2025 (M. Of. 971/2025)
DECIZIA nr. 334 din 29 septembrie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 21 alin. (3) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 122 şi 123 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 971 din 21 octombrie 2025
Dosar nr. 337/1/2025 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele ...
Monitorul Oficial 951 din 14 Octombrie 2025 (M. Of. 951/2025)
DECIZIA nr. 324 din 22 septembrie 2025 referitoare la interpretarea art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, art. 14 alin. (1) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 951 din 14 octombrie 2025
Dosar nr. 678/1/2025┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 947 din 14 Octombrie 2025 (M. Of. 947/2025)
DECIZIA nr. 413 din 8 octombrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (1)] şi pct. 6, art. III alin. (3), art. IV alin. (1) şi art. V alin. (1) şi (2) din lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 947 din 14 octombrie 2025
┌───────────────┬───────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────┼───────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────┼───────────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 924 din 07 Octombrie 2025 (M. Of. 924/2025)
DECIZIA nr. 304 din 15 septembrie 2025 referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 27^23 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la aplicarea prevederilor art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 924 din 7 octombrie 2025
Dosar nr. 373/1/2025 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen ...
Monitorul Oficial 920 din 06 Octombrie 2025 (M. Of. 920/2025)
SENTINŢĂ nr. 667 din 18 decembrie 2023 referitoare la acţiunea in contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ EMITENT: Curtea de Apel Craiova PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 920 din 6 octombrie 2025
Dosar nr. 1.445/54/2023completul compus din: ┌────────────┬─────────────────────────┐│preşedinte │- simona mudava │├────────────┼─────────────────────────┤│grefier │- maria-dorina fiedler │└────────────┴─────────────────────────┘pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 27 noiembrie 2023 privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta obştea berceşti-vlădoi în contradictoriu cu pârâtul guvernul româniei.dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în şedinţa publică din 27 noiembrie 2023, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când curtea a amânat pronunţarea pentru data de 4 decembrie 2023 şi, ulterior, ...
ÎNCHEIERE din 27 noiembrie 2023 referitoare la acţiunea in contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ EMITENT: Curtea de Apel Craiova PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 920 din 6 octombrie 2025
Dosar nr. 1.445/54/2023completul compus din: ┌────────────┬─────────────────────────┐│preşedinte │- simona mudava │├────────────┼─────────────────────────┤│grefier │- maria-dorina fiedler │└────────────┴─────────────────────────┘s-a luat în examinare cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta obştea berceşti-vlădoi, în contradictoriu cu pârâtul guvernul româniei.la apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns avocat costin adela cătălina cu delegaţie de substituire pentru avocat zăgrean gabriel gavrilă pentru reclamanta obştea berceşti-vlădoi, lipsind pârâtul guvernul româniei.procedura de citare este legal îndeplinită.s-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că au fost depuse actele care ...
Monitorul Oficial 882 din 26 Septembrie 2025 (M. Of. 882/2025)
DECIZIA nr. 251 din 23 iunie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi a dispoziţiilor art. 10 şi art. 23 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 882 din 26 septembrie 2025
Dosar nr. 486/1/2025 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 874 din 24 Septembrie 2025 (M. Of. 874/2025)
NORME METODOLOGICE din 22 septembrie 2025 privind salarizarea prin plata cu ora a personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi a cadrelor didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile de educaţie extraşcolară EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 874 din 24 septembrie 2025
──────────aprobat prin ordinul nr. 6.394 din 22 septembrie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 874 din 24 septembrie 2025.──────────art. 1prezentele norme metodologice reglementează salarizarea în regim de plată cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control, inclusiv pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile de educaţie extraşcolară, potrivit prevederilor legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, şi se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii septembrie 2025.art. 2(1) posturile didactice/catedrele/orele rămase neocupate după încadrarea cadrelor didactice calificate pot fi ocupate ...








