Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  SENTINŢĂ nr. 174 din 25 aprilie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 SENTINŢĂ nr. 174 din 25 aprilie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ

EMITENT: Curtea de Apel Craiova
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1033 din 7 noiembrie 2025
Comenteaza legea
    Dosar nr. 1.614/54/2023
    Completul compus din:

┌───────────┬──────────────────────────┐
│Preşedinte │- Robert Emanoil Condurat │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Grefier    │- Mihaela Fănica Iacob    │
└───────────┴──────────────────────────┘


    Pe rol, rezultatul dezbaterilor din şedinţa publică de la data de 4 aprilie 2024 privind acţiunea formulată de reclamantele Obştea Plaiurile Dobriţei, Obştea în Devălmăşie Plaiul Vălari şi Obştea în Devălmăşie Curpen Vaidei, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ.
    La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.
    Procedura este legal îndeplinită.
    Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică de la data de 4 aprilie 2024, când cei prezenţi au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de şedinţă din aceeaşi zi, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, iar instanţa, în vederea deliberării, a amânat iniţial pronunţarea pentru ziua de 18 aprilie 2024, iar ulterior, pentru data de 25 aprilie 2024.
    CURTEA,
    deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
    Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 5.10.2023, cu nr. 1.614/54/2023, reclamantele Obştea Plaiurile Dobriţei, Obştea în Devălmăşie Plaiul Vălari şi Obştea în Devălmăşie Curpen Vaidei au chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa în prezenta cauză, să dispună:
    A. anularea parţială a Hotărârii de Guvern nr. 1.370/2022 din 9.11.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, în concret:
    1. anularea parţială a articolului 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022;
    2. anularea parţială a art. 4 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1.370/2022 privind termenul-limită pentru depunerea cererilor şi a documentaţiilor şi a momentului de la care se calculează acest termen;
    3. anularea parţială a titlului din anexa nr. 1 la normele metodologice;
    4. anularea parţială a titlului din anexa nr. 2 la normele metodologice;

    B. obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern în care să se reflecte efectele juridice ale cererilor de mai sus, în sensul următor:
    1. ca efect al anulării parţiale a articolului 1 din normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, solicităm ca noul conţinut al articolului să fie următorul: „Prezentele norme se aplică tuturor proprietarilor de suprafeţe de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale TI şi 72, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;
    2. ca efect al anulării parţiale a articolului 4 alin. (3) din normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, solicităm ca noul conţinut al articolului să fie următorul: „Cererea de acordare a compensaţiilor, însoţită de documentele prevăzute la alin. (2), se depune în termen de maximum 90 de zile, termen care se calculează de la intrarea în vigoare a hotărârii de modificare a normelor metodologice la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură“ sau un conţinut echivalent al duratei maxime, dar care să reflecte în substanţă exercitarea efectivă a dreptului de a depune cererea de acordare a compensaţiilor;
    3. ca efect al anulării parţiale a titlului anexei nr. 1 la normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, solicităm ca noul conţinut al titlului să fie următorul: „Metodologie de calcul pentru plata contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;
    4. ca efect al anulării parţiale a titlului anexei nr. 2 la normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, solicităm ca noul conţinut al titlului să fie următorul: „Cerere de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;

    C. obligarea pârâtului Guvernul României să completeze art. 4 din normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022 prin inserarea unui nou alineat, respectiv alin. (4), care să prevadă următoarele: „Prin derogare de la dispoziţiile alin. (3), proprietarii de păduri care au depus în termen cererea, însoţită de documentaţia completă prevăzută la alin. (2), nu sunt obligaţi să mai depună încă o dată cererea şi documentaţia în termenul stipulat la alin. (3), urmând ca acestea să fie verificate de structura teritorială competentă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte/permită valorificarea cererilor şi a documentaţiilor deja depuse la structura teritorială competentă;
    D. stabilirea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pentru punerea în executare a obligaţiilor impuse, sub sancţiunea aplicării unei penalităţi părţii obligate în cuantum de 500-1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere şi a unei amenzi prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;
    E. obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă.

    În motivarea cererii reclamantele au arătat următoarele:
    I. Aspecte prealabile
    Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare la data sesizării instanţei, „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.“
    La alineatul (1^1) al aceluiaşi articol se prevede că „în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.“
    În acest sens au învederat faptul că au parcurs procedura administrativă, prin formularea Plângerii prealabile nr. 210/19.05.2023, aceasta fiind înregistrată la pârâtul Guvernul României cu nr. 5/3.509/22.05.2023, la care nu au primit răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

    II. Starea de fapt
    1. Situaţia premisă. Reclamantele au arătat că au calitatea de proprietari de terenuri cu vegetaţie forestieră, situate în arii protejate de tip Natura 2000, încadrate în tipurile funcţionale TI şi T2, fapt care presupune restricţii totale/extrem de drastice în recoltarea de masă lemnoasă. În fapt, regimul de arii naturale protejate de tip Natura 2000 a fost consacrat iniţial prin prevederile art. 26 alin. (1) din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
    Pe de o parte, art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic prevede: „(1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: (…) b) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă;“.
    Totodată, articolul 99 din acelaşi act normativ prevede, de asemenea, că „Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.“
    Pe de altă parte, prin Ordonanţa de Guvern nr. 14/2010 se reglementează măsurile financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010. La articolul 5 din OG nr. 14/2010 se menţionează expres: „Normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare şi naţionale în domeniul ajutorului de stat şi reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă şi valoare în lei, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere şi control.“
    Au învederat că, în ciuda obligaţiei legale exprese, pârâtul Guvernul României a tergiversat excesiv momentul adoptării normelor metodologice pentru anii 2010-2013, sens în care o parte dintre proprietarii de păduri au luat măsuri prin introducerea de cereri de chemare în judecată prin care să obţină obligarea Guvernului la adoptarea hotărârii pentru perioada antereferită.
    Demersurile s-au soluţionat favorabil pentru proprietari, în sensul că Guvernul a fost obligat de instanţele de judecată la adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea masei lemnoase ce nu poate fi recoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru perioada 2010-2013.
    Aşadar, ca urmare a pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Deciziei nr. 4.596/2020 (prin care a menţinut Sentinţa nr. 302/2018 a Curţii de Apel Craiova) în Dosarul nr. 494/54/2017 şi a Deciziei nr. 3.701/2021 în Dosarul nr. 214/57/2017, precum şi a procedurii de executare silită, derulată în Dosarul nr. 1.335/54/2022, finalizat prin Sentinţa civilă nr. 311/29.11.2022, Guvernul României a procedat în cele din urmă la adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 1.370/2022 din 9.11.2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive pentru anii 2010-2013. Această hotărâre a fost publicată în Monitorul Oficial cu nr. 1.087 din 10 noiembrie 2022.
    Prin cele două hotărâri judecătoreşti definitive, instanţa supremă a obligat/menţinut hotărârea de obligare a pârâtului Guvernul Românei la respectarea obligaţiilor impuse prin legislaţia naţională şi comunitară, în sensul că dispozitivul hotărârilor judecătoreşti definitive viza obligarea Guvernului României la adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă aferente perioadei 2010-2013.
    În urma examinării conţinutului acestor două decizii judecătoreşti definitive, au susţinut că rezultă, fără tăgadă, că obligarea pârâtului Guvernul României la adoptarea hotărârii nu s-a dispus doar pentru a satisface interesele private ale celor două entităţi reclamante (Obştea Peştişani şi Composesoratul Jina), ci finalitatea acestora consta în adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ pentru aprobarea acestor norme metodologice, act administrativ general aplicabil tuturor proprietarilor de păduri.
    Aşadar, dispozitivul celor două hotărâri antemenţionate a vizat obligaţia de adoptare a unei HG privind aprobarea de norme metodologice universal valabile pentru toţi proprietarii de terenuri din România, nu doar pentru cei doi proprietari ale căror acţiuni au fost admise. Acest aspect poate fi verificat prin simpla lecturare a dispozitivului hotărârilor judecătoreşti pe care le anexăm.
    Cu toate acestea, în conţinutul articolului 1 din normele metodologice aprobate prin HG nr. 1.370/2022 (a cărui anulare o solicităm, printre altele) poate fi identificată o diferenţă radicală între obligaţia concretă impusă de instanţele de judecată şi modalitatea în care Guvernul României a înţeles să reflecte obligaţia impusă prin cele două hotărâri judecătoreşti. În această modalitate, Guvernul României a deturnat de la scopul şi finalitatea obligaţiilor impuse de cele două instanţe după cum vom arăta mai jos.
    În acest sens, recurentele au redat articolul 1 din Normele metodologice: „Prezentele norme se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale TI şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase.“
    O remarcă ce se impune a fi făcută constă în faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3.701/2021, pronunţată în Dosarul nr. 214/57/2017, a obligat Guvernul României la adoptarea HG privind aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei 2010-2013.
    La fel a decis şi Curtea de Apel Craiova, prin Sentinţa nr. 302/2018, menţinută de Înalta Curte în recurs, prin Decizia nr. 4.596/2020. În concret, instanţa de fond a decis obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice, respectiv obligarea acestuia la adoptarea şi publicarea proiectului de hotărâre de Guvern avizat de Guvern în Comisia Europeană, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5.166 final/19.07.2012. Respectarea întocmai a acestei dispoziţii a instanţei însemna preluarea în concret şi complet în HG nr. 1.370/2022 a întregului conţinut al schemei, aşa cum aceasta a fost înaintată şi ulterior aprobată de către Comisia Europeană în decizia anterior menţionată.
    Au mai învederat că relevant pentru cele susţinute de reclamante este că în anexa nr. 1 la art. l din proiectul de hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice, înaintat şi aprobat de Comisia Europeană, preluat la pct. 8 din această schemă, în ceea ce priveşte beneficiarii ajutorului, s-au prevăzut expres următoarele: „Beneficiarii, al căror număr este estimat la peste 1.000, sunt proprietari de păduri (persoane fizice şi juridice), asociaţiile acestora înscrise în registrul specific, precum şi unităţi administrative/teritoriale care deţin în proprietate publică sau privată suprafeţe forestiere cu funcţie de protecţie de tip TI sau T2 şi care nu pot recolta masa lemnoasă de pe aceste suprafeţe din acest motiv“.
    În pofida acestei dispoziţii clare şi exprese a instanţei, Guvernul a înţeles să adopte o poziţie oscilantă cu privire la executarea obligaţiei impuse.
    Într-o primă abordare, Guvernul a înţeles să pună în aplicare, mai întâi, Decizia civilă nr. 3.701/2021 din 16.06.2021, pronunţată de ICCJ - SCAF în Dosarul nr. 214/57/2017, adoptând în acest sens proiectul de hotărâre ce a fost publicat în transparenţă decizională, ce a fost publicat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la data de 5.10.2021 şi pe site-ul Guvernului României la data de 6.10.2021 (anexăm o copie a acestuia). Din diverse motive pe care nu le cunoaştem, Guvernul nu a parcurs procedura completă de adoptare şi publicare în Monitorul Oficial a acestui proiect.
    Într-o a doua abordare, Guvernul a înţeles să ignore cu desăvârşire obligaţia impusă, limitând, aşa cum s-a arătat mai sus, beneficiarii ajutorului la o categorie de persoane stipulată în mod subiectiv şi aleatoriu, diferită ca soluţie faţă de proiectul la care am făcut trimitere anterior.
    Mai mult, recurentele au arătat că prin utilizarea acestei sintagme, „proprietarii“, de către instanţele de judecată, dar şi prin această obligaţie impusă, de a adopta norme metodologice, s-a născut în sarcina pârâtului Guvernul României obligaţia de a adopta un act administrativ cu caracter normativ, general aplicabil tuturor proprietarilor de păduri care se regăsesc în situaţia premisă a beneficiarilor ajutorului şi care urma să prevadă în concret condiţiile în baza cărora proprietarii de păduri, care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, pot obţine compensaţii pentru această ingerinţă în dreptul de proprietate aferente anilor 2010-2013.
    Aşadar, obligaţia ce a fost impusă în sarcina Guvernului a fost aceea de a crea cadrul legal secundar (secundam legem) pentru ca toţi proprietarii de terenuri cu vegetaţie forestieră (păduri), care se află sub imperiul restricţiilor de recoltare, să poată beneficia de compensaţii, astfel cum prevede Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013, Decizia nr. C (2012) 5.166 final din 19.07.2012, precum şi legislaţia naţională - art. 26 alin. (1) din OUG nr. 57/2007, art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, respectiv art. 5 şi 6 din OG nr. 14/2010.

    2. Vătămarea produsă
    Reclamantele au susţinut ideea inculcării grave a prevederilor art. 108 din Constituţie şi ale art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2000, în lumina următoarelor argumente juridice:
    Aşa cum au prezentat pe larg, o hotărâre a Guvernului nu este dată în completarea legii. Ea nu poate adăuga în sarcina subiectului de drept condiţii suplimentare faţă de cele cuprinse în textul legii. Organizarea executării legii nu se poate confunda cu elaborarea acesteia.
    Întrucât hotărârea Guvernului se adoptă în baza legii şi urmăreşte organizarea şi executarea în concret a legii, aceasta nu poate institui norme derogatorii de la lege, posibilitate rezervată doar actelor normative de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază. De aceea, atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau adaugă la lege, ea poate fi anulată, total sau parţial.
    În dezacord cu obligaţia impusă de instanţele de judecată, executivul a procedat la adoptarea defectuoasă a hotărârii de Guvern, în sensul că a restricţionat drastic, prin utilizarea unei formulări neconforme, categoria persoanelor vizate, contrar celor două hotărâri judecătoreşti (titluri executorii).
    Aşadar, deşi trebuia utilizată sintagma „proprietarilor de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice“, la art. 1 din normele metodologice se regăseşte sintagma „beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice“.
    De asemenea, în conţinutul anexei nr. 1 - Metodologie şi al anexei nr. 2 - Cerere, ambele anexe ale normelor metodologice şi parte integrantă din HG nr. 1.370/2022, se regăseşte sintagma „pentru beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“.
    În acest sens au învederat faptul că hotărârea de Guvern la a cărei adoptare a fost obligat pârâtul Guvernul României are, în mod indubitabil, natura unui act administrativ normativ (aspect care rezultă chiar şi din poziţia procesuală a Guvernului exprimată în cele două dosare - 494/54/2017 şi 214/57/2017), întrucât aceasta urma să conţină prevederi cu caracter general, impersonale, care să producă efecte juridice erga omnes, în concret, care să prevadă condiţiile ce trebuie îndeplinite de către orice proprietar de pădure care suferă restricţii de natura celor reglementate prin art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008.
    Contrar dispoziţiilor instanţei supreme, articolul 1 din normele metodologice limitează drastic categoria persoanelor care pot formula cereri şi accesa compensaţii aferente perioadei 20102013 exclusiv la categoria „beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor“.
    Or, prin această formulare nu se încalcă numai dispoziţia instanţelor de judecată, cât şi spiritul şi litera legii aplicate de acestea [art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008]. Astfel, se poate observa cu uşurinţă că nu acesta este sensul dat de cele două hotărâri judecătoreşti care au fost puse în executare de către pârât.
    Dacă, prin absurd, s-ar admite contrariul, respectiv că HG nr. 1.370/2022 are caracterul unui act administrativ individual, aşa cum pretinde pârâtul, trebuiau să fie expres nominalizaţi ca beneficiari cei doi reclamanţi care au avut drept de câştig în cele două litigii.
    Astfel, în situaţia dată, pârâtul Guvernul României, sfidând dispoziţiile instanţelor de judecată, a normat cu de la sine putere, dincolo de orice temei legal şi factual, stabilind că normele aprobate prin HG nr. 1.370/2022 sunt aplicabile doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri. Acest aspect presupune că avem de a face tot cu un act administrativ cu caracter normativ, dar criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor sunt altele decât cele prevăzute de lege şi consacrate în cele două hotărâri judecătoreşti.
    De asemenea, prevederile legale a căror anulare au solicitato reclamantele aduc atingere dreptului de proprietate, astfel cum acesta este garantat de Constituţie, de Codul civil şi de protecţia conferită de însăşi Primul Protocol adiţional din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
    Mai mult, au apreciat că este incidentă o discriminare vădită prin raportare la toţi ceilalţi proprietari de păduri care nu deţin hotărâri judecătoreşti definitive prin care li s-a statuat dreptul la compensaţii pentru anii 2010-2013, dar care au aceleaşi interdicţii de recoltare precum cei doi justiţiabili care au obţinut obligarea Guvernului României la adoptarea hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice. De asemenea, proprietarii de păduri au dreptul la compensaţii în temeiul legii, motiv pentru care nici măcar nu trebuiau să deţină hotărâri judecătoreşti care să le statueze acest drept.
    Au învederat instanţei că în practica administrativă consacrată de adoptare a hotărârilor ce aprobă astfel de norme metodologice, nici anterior perioadei vizate de HG nr. 1.370/2022 (veziHG nr. 1.071/2006, nr. 861/2009, nr. 447/2017) şi nici ulterior acesteia (proiectul de Guvern pentru perioada 2023-2027, publicat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor), nicio altă hotărâre de Guvern nu a limitat posibilitatea ca toţi cei care suferă restricţii de natura celor amintite mai sus să poată accesa compensaţiile, aşa cum s-a făcut în mod nelegal prin HG nr. 1.370/2022.
    De altfel, la finalul acestei argumentaţii, au reiterat faptul că, prealabil adoptării HG nr. 1.370/2022, pârâtul Guvernul României a publicat pe site-ul acestei instituţii proiectul de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru perioada 2010-2013, care avea ca obiect punerea în executare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2021, pronunţată de ÎCCJ.
    În anexă la acest proiect s-a prevăzut la art. 1 alin. (1) şi (2) că
    "(1) Prezentele norme se aplică proprietarilor de suprafeţe de păduri încadrate în tipurile funcţionale TI şi T2, stabilite conform Normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase.
(2) Prezentele norme se aplică şi asociaţiilor proprietarilor prevăzuţi la alin. (1), dacă aceste asociaţii sunt înscrise în Registrul naţional al asociaţiilor de proprietari de pădure, ţinut la nivelul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, conform prevederilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare."

    Şi în acest context reclamantele au menţionat că, din diverse raţiuni, acest proiect care satisfăcea pe deplin cerinţele impuse de hotărârile judecătoreşti nu s-a mai materializat în concret, ci Guvernul a înţeles să adopte HG nr. 1.370/2022, pe care o critică.
    Faţă de cele ce precedă, forma adoptată prin HG nr. 1.370/2022 reprezintă o nerespectare gravă a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în contradictoriu cu Guvernul României, prin aceea că pârâtul a schimbat şi denaturat categoria persoanelor ce pot obţine compensaţii. Astfel, de la un număr nedeterminat de proprietari de păduri care aveau dreptul să formuleze cerere de acordare a compensaţiilor, în mod nelegal şi complet discriminatoriu, prin articolul 1 din norme, această categorie este limitată doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată.
    În acest sens, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 2 din Legea nr. 554/2004, reclamantele s-au considerat vătămate într-un drept, respectiv cel vizând acordarea compensaţiilor, precum şi în exercitarea dreptului de proprietate.
    Revenind la natura juridică a actului constând în Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022, au învederat următoarele:
    Calificarea unui act infralegislativ în una dintre cele două categorii (normativ şi individual) se face, aşa cum s-a decis în practica judiciară (ÎCCJ - Secţia de contencios administrativ şi fiscal - Decizia nr. 1.718/2013), prin examinarea integrală a conţinutului său, prin prisma trăsăturilor fiecăreia dintre categoriile în discuţie. Aşa fiind, un act administrativ este fie normativ, fie individual, în funcţie de întinderea efectelor pe care le produce, independent de conţinutul unei anexe ale acelui act.
    Şi în acest caz, jurisprudenţa ÎCCJ - Secţia contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 3.807/2022) a statuat că un act normativ îşi păstrează caracterul normativ, chiar dacă la data publicării sale ar fi determinabile subiectele de drept cărora urmează să le fie aplicabil, însă rămân nedeterminate toate subiectele de drept care vor resimţi efectele pe parcursul activităţii sale. Aceasta deoarece, în actele administrative individuale, subiectele de drept sunt determinate, individualizate ca atare în cuprinsul actului.
    Or, tocmai această nuanţă de natură juridică a fost nesocotită de către pârâtul Guvernul României la momentul adoptării HG nr. 1.370/2022.
    Aşadar, au apreciat că HG nr. 1.370/2022 are caracterul unui act administrativ normativ. În privinţa acesteia nu se poate reţine că ar fi aplicabilă unor situaţii strict determinate, pentru că aceasta conţine reguli generale, care sunt de aplicabilitate repetată tuturor persoanelor care la fiecare aplicare îndeplinesc exigenţele sale.
    În situaţia dată, HG nr. 1.370/2022 a fost adoptată pentru punerea în aplicare a celor două decizii judecătoreşti mai sus vizate prin mecanismul procedural al art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004 (procedura executării silite), întrucât pârâtul nu a înţeles să execute de bunăvoie această obligaţie legală pe care o avea încă din anul 2010.
    În acest context, aşa cum s-a relevat în doctrina de specialitate, când o autoritate judecătorească ordonă (imperium) obligarea la adoptarea sau emiterea unui act administrativ, autoritatea publică competentă nu mai exercită o competenţă discreţionară ce implică o anumită marjă de apreciere, ci, dimpotrivă, instanţa judecătorească impune o conduită precisă pentru autoritatea publică, materializată în ceea ce doctrina desemnează ca fiind competenţa legală.
    Trebuie remarcat faptul că în ambele hotărâri judecătoreşti antereferite se regăseşte imperativul obligării la adoptarea de către Guvern a normelor metodologice, fără vreo menţiune cu privire la adoptarea de HG doar pentru reclamantul din acel dosar anume. Mai mult, în considerentele celor două hotărâri judecătoreşti de obligare se menţionează expres că este vorba despre adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ.
    Totodată, competenţa legală poate fi recunoscută atunci când conţinutul actului administrativ este complet predeterminat de norma legală, în cuprinsul căreia se menţionează expres elementele de fapt şi de drept necesare pentru emiterea actului, fiind o simplă îndatorire legală de îndeplinit în privinţa căreia organul administrativ - în speţă, pârâtul Guvernul României - nu are nicio altă opţiune. Cadrul legal în baza căruia trebuia adoptată HG de aprobare a normelor metodologice de către Guvern a fost conturat şi detaliat în cele două hotărâri judecătoreşti, de unde rezultă foarte clar natura şi conţinutul actului, aşa cum am arătat şi demonstrat mai sus.
    De altfel, până la adoptarea HG nr. 1.370/2022, toate actele normative de aprobare a normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor adoptate anterior au fost materializate prin acte administrative cu caracter normativ (de exemplu: HG nr. 1.071/2006, HG nr. 861/2009 şi HG nr. 447/2017).
    Având în vedere conţinutul normelor metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, reclamantele au apreciat, în mod indubitabil, că acest act normativ încalcă şi principiul ierarhiei actelor juridice, consacrat în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit căruia „actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă“.
    Aşadar, având în vedere faptul că pârâtul Guvernul României a adoptat un act administrativ prin nerespectarea prevederilor legale din acte normative cu forţă juridică superioară, dar şi cu încălcarea dispoziţiilor celor două hotărâri judecătoreşti, au considerat că au dovedit că se află în prezenţa unei vătămări, reclamantele având, deci, calitatea de persoană vătămată, astfel cum aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
    Reclamantele au supus atenţiei instanţei de judecată că această obligaţie de adoptare a normelor metodologice a fost impusă încă din anul 2008, prin art. 97 alin. (1) lit. b) şi art. 99 din Legea nr. 46/2008, iar mai apoi reiterat prin art. 5-6 din OG nr. 14/2010, acte legislative cu forţă juridică superioară hotărârii de Guvern. La momentul adoptării HG, adică la data de 9.11.2022, pârâtul nu a respectat dispozitivul celor două hotărâri judecătoreşti pronunţate în anii 2020 şi 2021, creând, astfel, o inechitate pentru proprietarii de păduri al căror drept la compensaţii este prevăzut expres, clar, printr-o lege organică.
    Adoptând această hotărâre abia după pronunţarea a două hotărâri judecătoreşti definitive prin care pârâtul a fost obligat expres să adopte actul, hotărâri din ale căror considerente se desprinde inclusiv caracterul normativ al actului administrativ, pârâtul a sfidat extrem de grav atât dispoziţiile instanţei de judecată, cât şi legea. Astfel, la acest moment al adoptării, pârâtul nu mai avea posibilitatea schimbării categoriei beneficiarilor actului administrativ, adică nu mai avea marja de apreciere de care beneficia anterior obligării sale Ia adoptare, întrucât a proceda în această manieră presupune nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prin care a fost obligat la adoptarea hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice de acordare a compensaţiilor, adică la adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ.


    III. Cu privire la petitele din prezenta cerere de chemare în judecată au învederat următoarele:
    1. În primul rând, au solicitat anularea parţială a HG nr. 1.370/2022, în sensul anulării parţiale a articolului 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022.
    Astfel, reclamantele au apreciat că este nelegală, contrară prevederilor Legii nr. 46/2008, OG nr. 14/2010 şi dispoziţiei celor două hotărâri judecătoreşti, formularea de la articolul 1 din normele metodologice (precum şi din anexele nr. 1 şi nr. 2 la normele metodologice), conform căreia: „Prezentele norme se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale TI şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase.“
    Au mai arătat că dispozitivul Deciziei nr. 3.701/2021 a ÎCCJ este următorul: „Obligă pârâtul Guvernul României la adoptarea hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei 2010-2013, formulată de reclamantă.“
    De asemenea, prin Sentinţa civilă nr. 302/2018 a Curţii de Apel Craiova, menţinută prin Decizia nr. 4.596/2020 a ÎCCJ, sa dispus: „Obligă pe pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de Hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5.166 final/19.07.2012.“
    Drept urmare, au apreciat că este evidentă alterarea pe care pârâtul Guvernul României a produs-o cu privire la conţinutul actului administrativ pe care avea obligaţia să îl adopte, în sensul că, în cuprinsul art. 1 din normele metodologice adoptate, nu se menţionează „pe care proprietarii nu le recoltează“, ci că HG „se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“, putând fi observată aici o cu totul altă formulare, care, în mod evident, este restrictivă faţă de cea din dispoziţia instanţelor.
    În aceeaşi ordine de idei, au învederat că pârâtul Guvernul României a invocat în apărarea sa (în Dosarul nr. 494/54/2017) excepţia inadmisibilităţii cererii de obligare la adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ, excepţie care a fost respinsă de către instanţă - Curtea de Apel Craiova, prin Sentinţa civilă nr. 302/2018, soluţie care a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 4.596/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.
    În conţinutul acestei decizii, instanţa supremă a statuat că: „în mod corect a reţinut prima instanţă că nu poate fi vorba în speţă de o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti şi o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituţie, atâta vreme cât intimata-reclamantă a invocat încălcarea de către Guvernul României a unei obligaţii deja prevăzute expres de lege [art. 97 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 şi cele două decizii ale Comisiei Europene invocate în acţiunea introductivă], astfel că, deşi această obligaţie de a organiza executarea legii are ca obiect un act administrativ cu caracter normativ, dreptul de apreciere asupra oportunităţii emiterii sale nu mai este atributul exclusiv al autorităţii publice competente.
    În acest context, în mod corect a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii, având în vedere că hotărârea judecătorească prin care Guvernul României a fost obligat la emiterea actului administrativ privind organizarea şi executarea în concret a procedurii de adoptare a unui act normativ cu aplicabilitate generală nu este dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi a principiului separaţiei puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie.“
    Drept urmare, recurentele au concluzionat că pârâtul Guvernul a normat cu exces de putere, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, vătămându-ne extrem de grav dreptul nostru legitim la compensaţii prevăzut de normele legale în vigoare, dispreţuind, între altele, efectele lucrului judecat.

    2. În al doilea rând, recurentele au solicitat anularea art. 4 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin HG nr. 1.370/2022 privind termenul-limită pentru depunerea cererilor şi a documentaţiilor şi a momentului de la care se calculează acest termen, întrucât şi acesta este vătămător.
    Astfel, au arătat că, în forma actuală, acest text prevede: „Cererea de acordare a compensaţiilor, însoţită de documentele prevăzute la alin. (2), se depune în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme metodologice la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.“
    Astfel, ca urmare a anulării articolului 1 din normele metodologice, se impune anularea şi a articolului 4 alin. (3) din acestea, întrucât, în caz contrar, situaţia proprietarilor de terenuri afectate de restricţii ar rămâne neschimbată, aceştia nemaiputând să depună cerere de acordare a compensaţiilor.
    În mod cert, sintagma „în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme“ reprezintă un interval de timp care s-a epuizat deja, deoarece HG nr. 1.370/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 10.11.2022, cu nr. 1087/10.11.2022.
    Drept urmare, pentru a exista posibilitatea legală şi reală ca alţi proprietari de păduri afectaţi în sensul art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic să poată formula cereri pentru acordarea compensaţiilor pentru perioada 2010-2013, se impune anularea şi a acestui text legal, care pune în imposibilitate un potenţial solicitant de a se adresa gărzii forestiere cu o astfel de cerere, întrucât aceasta s-ar respinge în mod cert ca tardiv formulată.
    Totodată, au învederat instanţei faptul că, pentru a se putea formula o astfel de cerere de acordare a compensaţiilor, art. 4 alin. (2) din normele aprobate prin HG nr. 1.370/2022, solicitantul trebuie să anexeze o vastă documentaţie, iar pentru obţinerea tuturor înscrisurilor imperios necesare termenul de 30 de zile este mult prea scurt.
    Astfel, au învederat că art. 4 alin. (2) lit. e) stipulează că trebuie anexată confirmarea din partea administratorului sitului Natura 2000 sau a serviciului teritorial al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, după caz, cu privire la încadrarea suprafeţei de pădure aflate în proprietate în siturile Natura 2000 în perioada 2010-2013. Or, A.N.A.N.P. sau administraţia unui parc natural sau naţional beneficiază de un termen legal de 30 de zile să răspundă solicitării adresate.
    Aşadar, posibilitatea ca un proprietar sa efectueze toate demersurile şi să depună documentaţia completă prevăzută de art. 4 alin. (2) din norme în termenul de 30 de zile apare ca fiind nerealistă.
    Pentru aceste considerente şi având în vedere imposibilitatea ca un proprietar de pădure să poată formula cerere de acordare a compensaţiilor în termenul prevăzut în actuala formă, au solicitat anularea şi a art. 4 alin. (3) din normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022.
    Au mai precizat, spre exemplu, că termenele prevăzute în HG nr. 447/2017 aveau o durată mai cuprinzătoare, sens în care redăm un citat din acest HG:
    "(3) Cererile de acordare a compensaţiilor, pentru anul în curs, însoţite de documentele prevăzute la alin. (2), se depun anual, până la data de 30 iunie, la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(4) Pentru anul 2017, prin excepţie de la prevederile alin. (3), cererile de acordare a compensaţiilor, însoţite de documentele prevăzute la alin. (2), se depun în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură."

    Au menţionat că poate fi observat că pentru anul 2017 s-au acordat 90 de zile de la intrarea în vigoarea HG nr. 447/2017 (calculat din 6.07.2017), iar pentru anii 2018-2022 inclusiv termenul de depunere era de 6 luni, adică mult mai lung.
    Ceea ce pârâtul Guvernul României a urmărit prin maniera de reglementare a HG nr. 1.370/2022, in concreto, a normelor metodologice aprobate prin aceasta a fost limitarea drastică a categoriei solicitanţilor în mod nelegal şi, mai mult decât atât, pierderea termenului de depunere a cererilor şi documentaţiilor, aspecte de neacceptat din partea unei autorităţi publice care vine în serviciul cetăţenilor.
    În consecinţă, au solicitat anularea parţială şi a art. 4 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin HG nr. 1.370/2022 şi obligarea pârâtului la modificarea conţinutului acestuia în sensul indicat prin prezenta.

    3. În privinţa anulării parţiale a titlului din anexa nr. 1 la normele metodologice au învederat că în titlul anexei nr. 1 la norme se utilizează din nou, în mod defectuos, la fel ca în cazul art. 1 la norme, sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“, conduce la vătămarea potenţialilor solicitanţi, întrucât se limitează nelegal şi excesiv categoria persoanelor care pot formula cerere de accesare a compensaţiilor pentru anii 2010-2013.
    Şi în cazul acestui capăt de cerere au solicitat anularea/ eliminarea sintagmei indicate mai sus din cuprinsul titlului anexei nr. 1 la norme, întrucât se impune utilizarea unei sintagme care să reglementeze acordarea compensaţiilor întocmai în sensul impus de instanţele de judecată.
    Aşadar, în locul sintagmei criticate mai sus, au arătat că trebuia utilizată următoarea sintagmă: „pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“. Au apreciat că doar în acest fel obligaţia de adoptare a hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice pentru anii 2010-2013 este dusă la îndeplinire în mod corespunzător şi legal.
    În acest sens, recurentele au considerat că argumentele invocate la capitolul III pct. 1 din prezenta sunt aplicabile mutatis mutandis şi cu privire la solicitarea de anulare parţială a titlului anexei nr. 1 la normele metodologice, sens în care ne menţinem argumentele invocate cu privire la acel capăt de cerere.

    4. Referitor la solicitarea privind anularea parţială a titlului din anexa nr. 2 la normele metodologice au solicitat, de asemenea, admiterea acestuia.
    La fel precum în cazul anexei nr. 1 la norme, pârâtul Guvernul României a utilizat în mod defectuos sintagma „pentru beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“.
    Au arătat că instanţele de judecată au obligat pârâtul, în ceea ce priveşte perioada anilor 2010-2013, la adoptarea unei hotărâri de Guvern privind aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
    Astfel, în niciun moment pârâtului Guvernul României nu îi era permis să denatureze scopul vizat de instanţele de judecată prin cele două hotărâri judecătoreşti definitive şi nici să schimbe categoria beneficiarilor cărora acest act administrativ normativ li se adresează.
    Drept urmare, şi în acest caz sintagma „pentru beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“ a fost inserată în mod nelegal, cu nerespectarea dispoziţiilor instanţei, motiv pentru care solicităm anularea parţială a titlului anexei nr. 2.
    În baza argumentelor expuse mai sus, au solicitat admiterea capetelor de cerere vizând anularea parţială a HG nr. 1.370/2022, în concret, a art. 1 din norme, a art. 4 alin. (3) din norme, a titlului din anexa nr. 1 la norme şi a titlului din anexa nr. 2 la norme.



    B. Cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern în care să se reflecte efectele juridice ale cererilor de mai sus, au solicitat instanţei să dispună următoarele:
    1. ca efect al anulării parţiale a articolului 1 din normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, să oblige pârâtul la adoptarea unei HG în sensul ca noul conţinut al articolului 1 la norme să fie următorul: „Prezentele norme se aplică tuturor proprietarilor de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale TI şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;
    2. ca efect al anulării parţiale a articolului 4 alin. (3) din normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, să oblige pârâtul la adoptarea unei HG în sensul ca noul conţinut al articolului să fie următorul: „Cererea de acordate a compensaţiilor, însoţită de documentele prevăzute la alin. (2), se depune în termen de maximum 90 de zile, termen care se calculează de la intrarea în vigoare a hotărârii de modificare a normelor metodologice la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură“ sau un conţinut echivalent al duratei maxime, dar care să reflecte în substanţă exercitarea efectivă a dreptului de a depune cererea de acordare a compensaţiilor;
    3. ca efect al anulării parţiale a titlului anexei nr. 1 la normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, să oblige pârâtul la adoptarea unei HG în sensul ca noul conţinut al titlului să fie următorul: „Metodologie de calcul pentru plata contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;
    4. ca efect al anulării parţiale a titlului anexei nr. 2 la normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, să oblige pârâtul la adoptarea unei HG în sensul ca noul conţinut al titlului să fie următorul: „Cerere de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri.
    În virtutea argumentelor expuse deja la capitolul A pct. 1-4, reclamantele au considerat că au dovedit nerespectarea de către Guvernul României a obligaţiei concrete de adoptare a Hotărârii de Guvern nr. 1.370/9.11.2022 impuse de instanţele de judecată, argumente prin care au dovedit, totodată, şi nelegalitatea parţială a prevederilor criticate cuprinse în HG nr. 1.370/2022.
    Mecanismul judiciar firesc la care recurentele au recurs urmăreşte tocmai anularea sintagmelor nelegale din cuprinsul acestui act administrativ normativ şi obligarea pârâtului la adoptarea unei noi hotărâri prin care acesta să utilizeze întocmai termenii impuşi de instanţele de judecată, fără să schimbe/ denatureze/restrângă în mod nelegal categoria persoanelor cărora hotărârea de Guvern privind aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor pentru anii 2010-2013 li se adresează.
    Aşadar, au solicitat instanţei să admită şi acest capăt de cerere, întrucât, după cum au învederat prin cererea de chemare în judecată, maniera în care se reglementează acordarea compensaţiilor pentru anii 2010-2013 prin intermediul HG nr. 1.370/2022 este parţial nelegală, vătămătoare şi discriminatorie în raport cu 99,9% dintre proprietarii de păduri din România.
    Au învederat faptul că instanţele de judecată au dispus obligarea pârâtului Guvernul României la adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă aferente perioadei 2010-2013.
    Prin adoptarea unei hotărâri de Guvern în cuprinsul căreia se utilizează sintagme/expresii ce restrâng în mod indubitabil categoria persoanelor cărora hotărârea li se adresează, contrar dispoziţiei instanţelor de judecată, apreciază că se impune anularea parţială a prevederilor nelegale şi obligarea pârâtului să se conformeze obligaţiei impuse, în sensul adoptării unei hotărâri prin care să modifice conţinutul textelor nelegale criticate mai sus în sensul arătat prin prezenta cerere de chemare în judecată.


    C. De asemenea, au solicitat admiterea petitului vizând obligarea pârâtului Guvernul României să completeze art. 4 din normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022 prin inserarea unui nou alineat, respectiv alin. (4), care să prevadă „Prin derogare de la dispoziţiile alin. (3), proprietarii de păduri care au depus în termen cererea, însoţită de documentaţia completă prevăzută la alin. (2), nu sunt obligaţi să mai depună încă o dată cererea şi documentaţia în termenul stipulat la alin. (3), urmând ca acestea să fie verificate de structura teritorială competentă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte/permită valorificarea cererilor şi a documentaţiilor deja depuse la structura teritorială competentă.
    În primul rând, au arătat că raţiunea inserării unui nou alineat având conţinutul de mai sus o considerăm ca fiind oportună, utilă şi necesară, deoarece avem cunoştinţă că, în afară de noi, există numeroşi proprietari care au depus în termenul legal prevăzut la art. 4 alin. (3) din normele metodologice cererile şi documentaţia aferentă pentru obţinerea compensaţiilor aferente anilor 2010-2013, dar cărora i-au fost respinse cererile pe motiv că HG nr. 1.370/2022 nu li se aplică.
    În al doilea rând, au învederat instanţei faptul că documentaţia prevăzută de art. 4 alin. (2) din normele metodologice este extrem de vastă şi cuprinde documente a căror procedură de obţinere este greoaie şi întinsă ca durată. Astfel, pentru toţi proprietarii de păduri care au făcut eforturi să depună documentele în forma prevăzută de lege apare ca fiind cel puţin nejustificat ca aceştia să depună aceeaşi documentaţie a doua oară, în condiţiile în care aceasta există deja la structura teritorială de specialitate - garda forestieră, fiind depusă în cursul lunilor noiembrie-decembrie 2022, adică relativ recent.
    În al treilea rând, din raţiuni ce ţin de protecţia mediului, au considerat că nu se impune întocmirea din nou a aceleiaşi documentaţii care cuprinde, de exemplu, 200-600 de pagini, în situaţia în care aceasta se află în original şi în integralitate depusă deja la structura teritorială competentă cu primirea şi verificarea acesteia.
    Date fiind aceste raţiuni expuse mai sus, au considerat necesară inserarea acestui nou alineat, prin care să se reglementeze că proprietarii care au depus deja cererea şi documentaţia pentru acordarea compensaţiilor aferente anilor 2010-2013 să fie scutiţi de parcurgerea pentru a doua oară a acestui demers birocratic anevoios.
    Au solicitat instanţei, în situaţia în care va aprecia că formularea propusă cu privire la petitele ce impun modificări vizând HG nr. 1.370/2022 ar putea fi interpretată ca având „conţinut prestabilit“, să admită petitele subsidiare.

    D. Pentru operativitatea şi efectivitatea, respectiv celeritatea punerii în executare a hotărârii ce urmează să fie pronunţată în cauză, pentru protejarea cât mai completă a drepturilor reclamantelor, au solicitat instanţei să dispună stabilirea unui termen de executare de maximum 30 de zile, însoţit de obligarea pârâtului la plata unei penalităţi de întârziere cuprinse între 500-1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea integrală a obligaţiei, prevăzută de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, precum şi la plata unei amenzi, prevăzută de art. 18 alin. (6) raportat la art. 24 alin. (2) din aceeaşi lege.
    În consecinţă, având în vedere faptul că au expus punctual motivele care stau la baza solicitării de anulare parţială a actului administrativ normativ vătămător, că au dovedit existenţa, caracterul şi întinderea vătămării, reclamantele au solicitat instanţei admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, potrivit art. 453 din Codul de procedură civilă.
    Au învederat că au timbrat cererea de chemare în judecată, conform prevederilor legale ale art. 16 alin. (1) din OUG nr. 80/2013, cu suma de 150,00 de lei, conform Chitanţei nr. 6.648/4.10.2023.
    Potrivit art. 16 din OUG nr. 80/2013, „în materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează:
    a) cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoaşterea dreptului pretins, precum şi pentru eliberarea unui certificat, a unei adeverinţe sau a oricărui altui înscris - 50 lei;“.
    Aşadar, pentru pct. A, B şi C - 50 x 3 = 150,00 lei taxa de timbru.
    Au precizat, aşadar, că din textul art. 16 reiese obligaţia de a taxa cererea de chemare în judecată formulată, indiferent de numărul reclamanţilor, drept urmare, chitanţa anexată profită tuturor reclamanţilor.
    Au solicitat judecarea prezentei cereri în lipsă, în temeiul prevederilor art. 223 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1, art. 8, art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 194, art. 223 alin. (3), art. 453 din Codul de procedură civilă, precum şi celelalte prevederi legale indicate.
    În probaţiune, recurentele au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, precum şi orice alte probe a căror necesitate rezultă din dezbateri.
    La data de 1.11.2023, în termen legal, a formulat întâmpinare pârâtul Guvernul României, solicitând anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa taxei judiciare de timbru, pe cale de excepţie; respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes şi pentru lipsa calităţii procesuale active, pe cale de excepţie; admiterea excepţiei de inadmisibilitate a petitului prin care se solicită obligarea Guvernului la adoptarea unei hotărâri „în care să se reflecte efectele juridice“ ale cererilor de la punctul B; pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; respingerea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.
    În motivare, faţă de motivele de fapt şi de drept ale cererii, având în vedere cadrul procesual stabilit în baza principiului disponibilităţii, sub aspectul părţilor şi al obiectului acţiunii, a învederat următoarele:
    1. anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa taxei judiciare de timbru, pe cale de excepţie, având în vedere următoarele considerente:
    Raportat la primele două petite ale cererii, constând în solicitare anulare acte administrative, a solicitat instanţei să dispună verificarea achitării taxei de timbru a prezentei cereri de chemare în judecată, întrucât a apreciat că se impune taxarea conform dispoziţiilor OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, corelate cu cele ale Codului de procedură civilă.
    Astfel, potrivit art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197“, urmând ca, dacă cererea de chemare în judecată nu întruneşte aceste cerinţe prevăzute, să i se comunice părţii reclamante, în scris, lipsurile, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol dinCodul de procedură civilă, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii.
    Având în vedere că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, subliniază faptul că, potrivit art. 17 alin. (2) din acest act normativ, „Pentru cererile formulate în baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare“.
    Prin urmare, pârâtul a susţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 şi art. 33 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, la care fac trimitere prevederile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel încât, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa urmează a pune în vedere părţilor reclamante să achite suma datorată până la primul termen de judecată, urmând ca neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit să se sancţioneze cu anularea acţiunii sau a cererii.
    Pentru aceste considerente, având în vedere obiectul acţiunii, precum şi faptul că din actele comunicate împreună cu citaţia nu reiese dacă părţile reclamante au achitat taxa corespunzătoare acestei cereri, a solicitat instanţei să verifice respectarea obligaţiei de plată a taxelor judiciare de timbru, iar, în cazul în care constată neîndeplinirea acesteia, să dispună anularea cererii, potrivit dispoziţiilor art. 197 din Codul de procedură civilă.

    2. Excepţia lipsei de interes a părţilor reclamante în promovarea acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestora
    Pârâtul a învederat că părţile reclamante nu fac dovada interesului de a promova prezenta cerere de anulare a actului administrativ contestat, condiţie de exerciţiu a oricărei acţiuni în justiţie. Pentru a fi parte într-un proces este necesar să fie întrunite nu numai condiţiile privind capacitatea şi calitatea procesuală, ci şi aceea a existenţei unui interes legitim, născut şi actual, personal şi direct.
    Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală şi interesul sunt două condiţii distincte ale acţiunii civile, iar analiza lor se impune independent şi consecutiv.
    "Interesul“ este calificat unanim în doctrină şi în jurisprudenţă ca fiind o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile şi de promovare a oricărei forme procedurale ce intră în conţinutul acesteia, nefiind suficientă afirmarea existenţei unui drept actual, ci şi justificarea folosului practic urmărit prin punerea în mişcare a procedurii judiciare.
    Prin urmare, interesul trebuie să fie în legătură cu pretenţia formulată, să existe în momentul în care se exercită dreptul la acţiune, să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.
    În cauza dedusă judecăţii, exerciţiul dreptului la acţiune şi recunoaşterea interesului legitim nu pot interveni decât în condiţiile prevăzute de art. 21 şi art. 52 din Constituţia României, republicată, şi de legea aplicabilă căii procedurale alese, respectiv de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
    Potrivit prevederilor constituţionale ale art. 21 din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale capitolul 1, „orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime“.
    Prin urmare, dispoziţiileLegii nr. 554/2004 îşi găsesc suportul în prevederile Legii fundamentale, iar din analiza acestora reiese că instanţele de contencios administrativ au obligaţia de a analiza şi de a se pronunţa şi prin prisma existenţei interesului legitim, nu doar a dreptului subiectiv.
    A menţionat că art. 8 alin. (1^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede că „persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai in subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat“.
    Referindu-se la acest text de lege, Curtea Constituţională a reţinut, în considerentele Deciziei nr. 66/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, faptul că prin acţiunea introdusă în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat trebuie să dovedească mai întâi că a avut loc o încălcare a dreptului sau interesului lor legitim privat, după care să susţină în sprijinul cererii şi vătămarea interesului public, ce decurge din actul administrativ atacat.
    Contrar celor susţinute de părţile reclamante, pârâtul a învederat că aceasta nu face dovada interesului de a promova prezenta cerere de anulare, condiţie de exerciţiu a oricărei acţiuni în justiţie.
    Într-un prim aspect, plecând de la consideraţiile de ordin teoretic şi exigenţe ale cerinţei interesului, a opinat că la acest moment demersul judiciar al părţilor reclamante sunt lipsite de interes prin prisma faptului că Hotărârea Guvernului nr. 1.370/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive (HG nr. 1.370/2022) a fost elaborată pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.202, precum şi a Deciziei civile nr. 4.596/23.09.2020, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, respectiv în Dosarul nr. 494/54/20217. Instanţele de judecată au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive prin cele două decizii mai sus menţionate pentru reclamanta Asociaţia Composesoratul Jina şi reclamanta Obştea Peştişani.
    În concluzie, pârâtul a solicitat instanţei să admită excepţia invocată şi să respingă cererea de anulare a HG nr. 1.370/2022 ca fiind lipsită de interes.
    Totodată, în ceea ce priveşte cererea pendinte, a apreciat că aceasta este formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
    Pentru a fi parte într-un proces este necesar să fie întrunite condiţiile privind capacitatea şi calitatea procesuală, precum şi aceea a existenţei unui interes legitim, născut şi actual, personal şi direct.
    Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală şi interesul sunt două condiţii distincte ale acţiunii civile, analiza lor impunându-se independent şi consecutiv. În conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală constă în identitatea între calitatea pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii. Prin cererea de chemare în judecată, părţile reclamante trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă a pârâtului. Astfel, dreptul pretins de către părţile reclamante trebuie să îşi poată obţine recunoaşterea sau realizarea prin obligarea pârâtului la o anumită conduită: a da, a face sau a nu face.
    Părţile reclamante, în calitatea lor de persoane fizice/juridice, nu poate acţiona ca atare în contencios administrativ subiectiv decât dacă şi sub condiţia în care dovedeşte că este titularul unor drepturi subiective sau interese legitime private, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    Pe de altă parte, unei persoane fizice/juridice nu i se recunoaşte dreptul de a formula o acţiune în contenciosul obiectiv, respectiv de a cere anularea unui act administrativ pornind de la premisa lezării unui interes legitim public decât dacă şi sub condiţia în care probează că vătămarea interesului public legitim decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau interesului legitim privat.
    A apreciat că părţile reclamante au iniţiat demersul pentru anularea actului administrativ, fără însă să dovedească vreo vătămare care să le fi fost produsă prin actul administrativ dedus analizei instanţei, invocarea unor argumente generale nefiind suficientă pentru realizarea acestui demers, din perspectiva normelor de referinţă ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    Întrucât din interpretarea dispoziţiilor menţionate reiese că părţile reclamante nu au calitate procesuală activă în prezenta cauză, a solicitat respingerea acţiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

    3. Pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii petitului prin care se solicită obligarea Guvernului la adoptarea unei hotărâri „în care să se reflecte efectele juridice“ ale cererilor de la punctul B, având în vedere următoarele considerente:
    Conform art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente, a litigiilor în care cel puţin una din părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim.
    Nu orice fel de refuz al unei autorităţi administrative atrage competenţa instanţei dc contencios administrativ, ci acest refuz trebuie să fie în legătură cu atribuţiile conferite de lege autorităţii respective de a soluţiona o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori reclamanta cere obligarea unei autorităţi la adoptarea unei anumite conduite în activitatea de legiferare desfăşurată în contextul pandemic.
    Emiterea oricărui act administrativ cu caracter normativ presupune o activitate complexă de elaborare în vederea analizării consecinţelor pe care urmează să le producă. Aşadar, nu este vorba despre un drept subiectiv, recunoscut de lege în favoarea reclamantei, de a putea obţine obligarea Guvernului la emiterea unei hotărâri de Guvern în sensul pretins.
    Instanţa nu poate obliga autoritatea publică la emiterea unui act cu caracter normativ în modalitatea pretinsă de reclamante decât cu încălcarea dispoziţiilor din cuprinsul Legii nr. 554/2004 care reglementează competenţa instanţelor de contencios administrativ şi a principiului separaţiei puterilor în stat.
    Astfel, în realizarea controlului de legalitate al actelor administrative, instanţele de judecată nu au dreptul de a se subroga în atribuţiile executivului.
    Mai mult decât atât, pârâtul a opinat că prin acţiunea sa, reclamanta solicită de fapt instanţei să creeze norme pe cale judiciară.
    A apreciat că o astfel de acţiune este inadmisibilă, întrucât instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege şi să le înlocuiască/completeze cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
    Niciun act normativ nu poate să confere instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât ar fi evident neconstituţional, încălcându-se astfel principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, ca şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
    Aşadar, atributul instanţelor judecătoreşti este doar de a aplica legea, nu de a face lege, astfel că acţiunea prin care se solicită obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act normativ în forma pretinsă este inadmisibilă.

    4. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
    În ceea ce priveşte solicitarea de anulare în parte a Hotărârii Guvernului nr. 1.370/2022, a arătat că acest act administrativ a fost adoptat în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 99 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere Decizia civilă nr. 3.701 din 16.06.2021, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, precum şi Decizia civilă nr. 4.596 din 23.09.2020, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 494/54/2017, precum şi art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    A învederat că, sub aspectul oportunităţii, adoptarea actului administrativ contestat a fost determinată de motivele menţionate atât în preambulul actului normativ, cât şi expuse pe larg în nota de fundamentare a acestuia.
    Actul administrativ contestat a fost adoptat de către Executiv, astfel cum reiese şi din nota de fundamentare care a însoţit proiectul actului administrativ, prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
    La elaborarea actului normativ au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de către Ministerul Justiţiei, care, potrivit art. 20 alin. (7) din regulament, „avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalităţii, încheind succesiunea operaţiilor din etapa de avizare“.
    La elaborarea HG nr. 1.370/2022, a cărei modificare şi completare se solicită, legiuitorul a avut în vedere toţi beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale TI şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii de recoltare a masei lemnoase.
    Practic, prin cererea formulată de către părţile reclamante, se doreşte schimbarea destinatarilor HG nr. 1.370/2022, în sensul că aceasta să se refere la toţi proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi repunerea în termenul de depunere a cererilor de acordare a compensaţiilor pentru toţi proprietarii de păduri, chiar dacă aceştia nu şi-au valorificat drepturile pe cale judecătorească sau în termenele prevăzute de lege.
    Hotărârea Guvernului nr. 1.370/2022 nu este o reeditare a hotărârilor de Guvern anterioare (de exemplu, HG nr. 447/2022 prin care au fost aprobate norme metodologice în baza unei decizii a Comisiei Europene), ci reprezintă un set de norme care se adresează acelor proprietari care au obţinut în instanţă dreptul de a beneficia de despăgubiri (echivalentul compensaţiilor) pentru restricţiile impuse potrivit legii în perioada 2010-2013.
    Având în vedere că aceste norme metodologice au fost elaborate în baza unor decizii ale instanţelor de judecată, şi nu în baza Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 5.166 final din data de 19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor gestionării durabile a pădurilor, a cărei aplicabilitate s-a încheiat în data de 30 iunie 2014, constatăm că părţile reclamante nu fac dovada interesului în continuarea demersului de anulare a unor acte administrative cu caracter normativ, această împrejurare fundamentând concluzia că interesul şi obiectul acţiunii nu mai subzistă.
    Pentru toate cele de mai sus, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca inadmisibilă, pe cale de excepţie, şi, pe fond, ca neîntemeiată.

    5. În ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, a solicitat instanţei să constate că aceasta este neîntemeiată şi să o respingă ca atare, deoarece în situaţia de faţă nu se poate reţine culpa procesuală a pârâtului, condiţie pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
    Totodată, a solicitat respectuos instanţei de judecată că în virtutea rolului său activ şi a prevederilor Codului de procedură civilă poate cenzura/micşora cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert, onorariu avocat etc. în aprecierea cuantumului onorariilor, conform art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, rugăm instanţa să analizeze atât valoarea pricinii, cât şi proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă prestat în scopul pregătirii apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
    Prin urmare, „instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei“.
    Astfel că, în temeiul art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa este îndreptăţită să aprecieze în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, faţă de mărimea pretenţiilor şi de complexitatea cauzei.
    În concluzie, pârâtul a considerat că Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022 a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, pentru punerea în aplicare a legii, îndeplineşte toate condiţiile de legalitate cerute pentru valabilitatea sa, fiind emisă de organul competent în limitele competenţei, cu respectarea normelor de tehnică legislativă.
    Faţă de toate cele de mai sus, a solicitat instanţei admiterea excepţiilor invocate şi, în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată.
    De asemenea, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 223 alin. (3) şi art. 411 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă.
    La data de 27.11.2023 reclamantele, prin apărător, au depus la dosar răspuns la întâmpinare la care au ataşat un set de înscrisuri.
    De asemenea, au mai formulat o cerere în probaţiune suplimentară prin care au solicitat ca pârâtul să comunice întreaga documentaţie transmisă către Comisia Europeană şi corespondenţa purtată şi au mai depus şi „Note scrise completatoare“ la cererea de chemare în judecată prin care au solicitat ca, faţă de motivele invocate în cuprinsul acesteia, să se aibă în vedere şi aspectul că la data de 28.11.2023 Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauzele reunite nr. 46.201/16 şi nr. 47.379/18, într-o cauză identică/similară cu prezenta, s-a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
    Prin încheierea din data de 11.01.2024, faţă de excepţiile ridicate de pârât prin întâmpinare şi în considerarea dispoziţiilor art. 248 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins excepţiile lipsei timbrajului, pe cea a lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active, iar pe cea a inadmisibilităţii a unit-o cu fondul.
    La data de 22.01.2024 (fila 187) reclamantele au înaintat instanţei o cerere de renunţare parţială la judecată, aceasta fiind comunicată pârâtului în conformitate cu prevederile art. 406 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
    Trecând la analiza fondului cauzei, instanţa reţine că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanţii au solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, respectiv în parte art. 1 din anexă - Normele metodologice, în parte titlul anexei nr. 1 la normele metodologice şi în parte titlul anexei nr. 2 la normele metodologice în sensul înlăturării sintagmelor „beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“, prevăzute la art. 1 din anexă - Normele metodologice, respectiv „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“ din titlul anexei nr. 1 la normele metodologice şi din titlul anexei nr. 2 la normele metodologice.
    În prealabil, trebuie observat că prin Hotărârea de Guvern nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, Guvernul României a aprobat Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive.
    Conform prevederilor notei de fundamentare a acestui normativ, actul normativ în cauză a fost adoptat ca urmare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2021 şi a Deciziei civile nr. 4.596/23.09.2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 214/54/2017, respectiv nr. 494/54/2017.
    Aşa fiind, câtă vreme Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022 a fost adoptată pentru punerea în executare a celor două decizii judecătoreşti sus-menţionate, ea trebuie să respecte întocmai considerentele şi dispozitivul acestora, în concordanţă desigur şi cu Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
    Instanţa reţine că prin Decizia nr. 4.596/23.09.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul înregistrat sub nr. 494/54/2017, a fost respins recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 302/24.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, iar prin sentinţa recurată prima instanţă a admis în parte acţiunea formulată de Obştea Peştişani în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi a obligat pârâtul Guvernul României „să adopte o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de Hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5.166 final/19.07.2012“.
    Relevant în cauză este că, prin această sentinţă definitivă prin respingerea recursului, instanţa a stabilit, definitiv, în sarcina pârâtului Guvernul României obligaţia de a adopta o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de Hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5.166 final/19.07.2012.
    Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022 trebuie să se conformeze întocmai dispozitivului acestei sentinţe, iar hotărârea urmând a se aplica tuturor proprietarilor care au restricţii în recoltarea de masă lemnoasă şi nu doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri.
    În continuare, în baza obligaţiei sale care rezulta din hotărârea judecătorească definitivă cu autoritate de lucru judecat, pârâtul Guvernul României trebuia să adopte un act administrativ cu caracter normativ care să cuprindă reglementări formulate abstract, de principiu cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de persoane sau situaţii care se încadrează în ipoteza normei pe care o instituie, determinate fiind numai criteriile pentru stabilirea sferei destinatarilor, iar nu fiecare beneficiar în parte.
    Natura juridică de act administrativ cu caracter normativ la adoptarea căruia a fost obligat pârâtul rezultă şi din dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, care prevede: „(1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru:... b) acordarea unor compensaţii*) reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.“, respectiv din prevederile articolului 99 din acelaşi act normativ, potrivit căruia „Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.“
    În condiţiile în care pârâtul nu a elaborat astfel de norme metodologice, deşi avea o astfel de obligaţie legală, instanţa de judecată, la iniţiativa reclamantelor Asociaţia Composesoratul Jina, respectiv Obştea Peştişani a dispus obligarea acestuia la adoptarea acestor norme metodologice prin cele 2 decizii sus-menţionate.
    De asemenea, prin Decizia nr. 3.701/16 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul înregistrat cu nr. 214/54/2017, în soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 130/14 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţa, casând sentinţa şi rejudecând cauza, „a admis acţiunea reclamantei Composesoratul Jina şi a obligat Guvernul României la adoptarea hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei 2010-2013, formulate de reclamantă“.
    Cu toate că în expunerea de motive se face trimitere la cele dispuse prin cele două hotărâri judecătoreşti, în cuprinsul art. 1 din HG nr. 1.370/2022 se statuează că „Prezentele norme se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase“.
    Aşa cum rezultă din nota de fundamentare la proiectul de act normativ, sursa acestuia a fost reprezentată de cele două decizii ale instanţei supreme, iar iniţiator a fost Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
    Curtea reţine că, deşi în conţinutul HG nr. 1.370/2022 se arată scopul emiterii actului ca fiind punerea în aplicare a celor două hotărâri judecătoreşti, conţinutul acestui act normativ nu reflectă cele stabilite definitiv de instanţă prin cele două decizii.
    Totodată, instanţa mai reţine că nu poate fi identificată nicio justificare rezonabilă pentru care, la elaborarea HG nr. 1.370/2022, pârâtul a avut în vedere toţi beneficiarii cărora lea fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii de recoltare a masei lemnoase, iar nu proprietarii de astfel de suprafeţe de păduri care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, astfel cum s-a stabilit prin hotărârile judecătoreşti menţionate mai înainte.
    Faţă de cele arătate mai sus, constatând existenţa acestor contradicţii evidente între dispozitivul şi considerentele celor două decizii şi actul normativ emis în executarea lor, instanţa va anula în parte Hotărârea nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, respectiv, în parte art. 1 din anexă - Normele metodologice, în parte titlul anexei nr. 1 la normele metodologice şi în parte titlul anexei nr. 2 la normele metodologice în sensul că: înlătură sintagmele „beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“, prevăzut la art. 1 din anexă - Normele metodologice, respectiv „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“ din titlul anexei nr. 1 la normele metodologice şi din titlul anexei nr. 2 la normele metodologice, urmând ca pârâtul să adopte un nou act normativ care să fie în acord cu cele statuate definitiv prin Decizia nr. 4.596/23.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul înregistrat cu nr. 494/54/2017, prin care a fost respins recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 302/24.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, hotărâre prin care a fost admisă în parte acţiunea formulată de Obştea Peştişani în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi obligat pârâtul Guvernul României „să adopte o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de Hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5.166 final/19.07.2012“.
    În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură civilă, cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată este întemeiată, având în vedere faptul că pârâtul se află în ipoteza prevăzută de textul de lege, aceea de a fi pierdut procesul.
    Astfel, va fi obligată pârâta la plata sumei de 11.547,11 lei, din care: 150 lei contravaloarea serviciilor de cazare, 1.397,11 lei combustibil şi 10.000 lei onorariul avocaţial redus.
    În privinţa onorariului de avocat, potrivit art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, ori de câte ori vor constata motivat că sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.
    De altfel şi practica în această materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului statuează în sensul că partea nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu împotriva României).
    Instanţa apreciază că, faţă de obiectul şi complexitatea cauzei, onorariul avocatului este nepotrivit de mare, motiv pentru care îl va reduce la cuantumul de 10.000 lei.
    Aplicând dispoziţiile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa nu intervine în contractul de asistenţă juridică dintre avocat şi client, care se menţine în integralitate (drept urmare, clientul va plăti avocatului onorariul cuvenit), ci doar apreciază în ce măsură onorariul stabilit de creditor trebuie suportat de partea adversă, ţinând seama de natura şi complexitatea prestaţiei apărătorului acestuia.





    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    DISPUNE:
    Respinge excepţia netimbrării.
    Respinge excepţia lipsei de interes.
    Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active.
    Respinge excepţia inadmisibilităţii.
    Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de Obştea în Devălmăşie Curpen Vaidei, cu sediul în comuna Stăneşti, judeţul Gorj, Obştea în Devălmăşie Plaiul Vălari, cu sediul în satul Vălari, comuna Stăneşti, judeţul Gorj şi Obştea în Devălmăşie Plaiurile Dobriţei, cu sediul în satul Dobriţa, comuna Runcu, judeţul Gorj, toate având sediul procesual ales în municipiul Cluj-Napoca, Strada Cetinei, nr. 22, judeţul Cluj, în contradictoriu cu Guvernul României, cu sediul în Bucureşti, Palatul Victoria, Piaţa Victoriei nr. 1, sectorul 1.
    Anulează în parte Hotărârea nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, în sensul anulării parţiale a art. 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 20102013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022, în sensul de a înlătura sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“; anulării parţiale a titlului din anexa nr. 1 la normele metodologice în sensul de a înlătura sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“, anulării parţiale a titlului din anexa nr. 2 la normele metodologice, în sensul de a înlătura sintagma „Beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti“.
    Admite în parte cererea reclamantelor de obligare a pârâtului Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată.
    Obligă Guvernul României la plata către reclamante a sumei de 11.547,11 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse.
    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
    Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Craiova.
    Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 25.04.2024.


                    PREŞEDINTE
                    ROBERT EMANOIL CONDURAT
                    Grefier,
                    Mihaela Fănica Iacob


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Sentinta, Alte Institutii,  SENTINŢĂ nr. 174 din 25 aprilie 2024

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016