Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme din 6 aprilie 1993
Monitorul Oficial 240 din 20 Octombrie 1995 (M. Of. 240/1995)
NORME METODOLOGICE din 1 aprilie 1994 (*republicate*) privind acordarea, utilizarea si controlul utilizarii subventiilor de la bugetul de stat pentru acoperirea a 60% din dobanda calculata la creditele bancare contractate de producatorii agricoli pentru cresterea si ingrasarea porcilor si pentru cresterea pasarilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 20 octombrie 1995
1. potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) lit. a) din legea nr. 83/1993 privind sprijinul acordat de stat producătorilor agricoli, aceştia beneficiază, prin intermediul instituţiilor financiare sau bancare, de credite pe termen scurt, cu dobânda anuală subvenţionată în proporţie de 60%, pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor, creşterea păsărilor pentru carne şi pentru ouă, pentru reproducţia şi selecţia acestor specii, precum şi pentru aprovizionarea materială.prin credite pe termen scurt se înţelege acele credite care se acordă producătorilor agricoli pentru finanţarea curentă a activităţii de creştere şi îngrăşare a porcilor şi de creştere a păsărilor, care nu poate fi acoperită prin surse ...
Monitorul Oficial 58 din 19 Martie 1996 (M. Of. 58/1996)
DECIZIE Nr. 4 din 16 ianuarie 1996 privind exceptia de neconstitutionalitate EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 58 din 19 martie 1996
Ioan muraru - preşedinte costica bulai - judecãtor viorel mihai ciobanu - judecãtor ioan deleanu - judecãtor lucian stangu - judecãtor ioan griga - procuror florentina geangu ...
Monitorul Oficial 6 din 15 Ianuarie 1996 (M. Of. 6/1996)
HOTARARE nr. 217 din 10 aprilie 1995 (*republicata*) privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Privatizare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 15 ianuarie 1996
---------------*) republicată în temeiul art. iii din hotărârea guvernului nr. 1.031 din 19 decembrie 1995, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 299 din 28 decembrie 1995, dându-se alineatelor şi punctelor o nouă numerotare.hotărârea guvernului nr. 217 din 10 aprilie 1995 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i nr. 71 din 19 aprilie 1995.art. 1agenţia naţională pentru privatizare este organ de specialitate al administraţie publice centrale în subordinea guvernului, care realizează, în conformitate cu legea, administrarea programelor în domeniul privatizării.art. 2agenţia naţională pentru privatizare, în condiţiile prevăzute de lege şi ale strategiei guvernamentale de reformă ...
Monitorul Oficial 167 din 31 Iulie 1995 (M. Of. 167/1995)
DECIZIE Nr. 72 din 18 iulie 1995 cu privire la constitutionalitatea unor prevederi ale Legii invatamintului EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 167 din 31 iulie 1995
Curtea constituţionalã a fost sesizatã la 29 iunie 1995 de cãtre 57 de deputaţi, şi anume: dumitru buzatu, dan verbina, adrian constantin pica, eugen mangiurea, ion dumitrescu, ivanciu nicolae-valeanu, mihai lita, ilie nica, mircea porojan, mihail olteanu, gheorghe popa, sorin diaconescu, sabin ghilea, eugen nicolicea, Ştefan cazimir, liviu mladin, corneliu-dan vrabie, vasile cristea, cornel brahas, feuzia rusid, vasile voicu, francisc toba, nicolae rosca, gheorghe roman, valentin soroceanu, dionisie vilcu, paula-maria ivanescu, petre turlea, mircea anton silvas, marin gh. lungu, gheorghe fition, simion silviu somicu, mihail paraluta, constantin rotaru, fanica danila, constantin emil hoara, dumitru dragut, mitica d. balaet, mihai viziru, ...
Monitorul Oficial 305 din 30 Decembrie 1995 (M. Of. 305/1995)
ORDIN nr. 68 din 22 decembrie 1995 privind regimul de export al marfurilor in anul 1996 EMITENT: MINISTERUL COMERTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 30 decembrie 1995
În baza hotărârilor guvernului nr. 454/1994 privind organizarea şi funcţionarea ministerului comerţului şi nr. 215/1992 privind regimul licenţelor de export şi import, a ordinului ministrului comerţului nr. 2/1993 cu privire la regimul licenţelor de export şi import, precum şi a scrisorilor: ministerului industriilor nr. 193.923 din 12 noiembrie 1995 şi nr. 194.534 din 27 noiembrie 1995; ministerului agriculturii şi alimentaţiei nr. 52.510 din 4 octombrie 1995 şi nr. 53.137 din 11 decembrie 1995; ministerului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 1.672 din 2 octombrie 1995 şi nr. 2.037/aci din 5 decembrie 1995; ministerului sănătăţii nr. i.m./8.139 din 2 octombrie 1995 ...
Monitorul Oficial 52 din 13 Martie 1996 (M. Of. 52/1996)
NORME nr. 10.813 din 10 august 1994 (*republicată*) privind funcţionarea pieţei valutare interbancare (anexa nr. 3 la Regulamentul Băncii Naţionale a României privind efectuarea operaţiunilor valutare)*) EMITENT: BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 52 din 13 martie 1996
-----------*) republicate în temeiul art. 4 din circulara băncii naţionale a româniei nr. 3 din 5 martie 1996, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 46 din 5 martie 1996.normele privind funcţionarea pieţei valutare interbancare - anexa nr. 3 la regulamentul băncii naţionale a româniei privind efectuarea operaţiunilor valutare - au fost publicate în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 263 din 19 septembrie 1994 şi au mai fost modificate prin circulara băncii naţionale a româniei nr. 27 din 29 mai 1995, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 122 din 19 iunie 1995.i. ...
Monitorul Oficial 240 din 20 Octombrie 1995 (M. Of. 240/1995)
HOTARARE nr. 139 din 1 aprilie 1994 (*republicata*) cu privire la acordarea, utilizarea si controlul utilizarii subventiilor de la bugetul de stat destinate acoperirii partiale a dobanzii aferente creditelor bancare pe termen scurt acordate producatorilor agricoli pentru cresterea si ingrasarea porcilor si pentru cresterea pasarilor*) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 20 octombrie 1995
-------*) republicată în temeiul art. 9 din hotărârea guvernului nr. 528 din 14 iulie 1995, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 161 din 26 iulie 1995.hotărârea guvernului nr. 139 din 1 aprilie 1994 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 85 din 1 aprilie 1994 şi a mai fost modificată prin hotărârea guvernului nr. 556 din 19 august 1994, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 272 din 27 septembrie 1994.guvernul româniei hotărăşte:art. 1În baza prevederilor art. 7 alin. (2) lit. a) din legea nr. 83/1993 privind sprijinul acordat de stat ...
HOTARARE nr. 72 din 24 februarie 1994 (*republicata*) privind declararea produselor agricole de importanta nationala, stabilirea primelor ce se acorda producatorilor agricoli, a organismelor de stat mandatate sa le acorde, precum si a normelor de acordare, utilizare si control al acestora*) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 20 octombrie 1995
----------*) republicată în temeiul art. 9 din hotărârea guvernului nr. 528 din 14 iulie 1995, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr 161 din 26 iulie 1995.hotărârea guvernului nr. 72/1994 a mai fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 296 din 19 octombrie 1994 şi modificată prin: hotărârea guvernului nr. 729 din 21 octombrie 1994, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 299 din 24 octombrie 1994; hotărârea guvernului nr. 55 din 25 ianuarie 1995, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 25 din 3 februarie 1995; hotărârea guvernului nr. 158 ...
Monitorul Oficial 286 din 11 Decembrie 1995 (M. Of. 286/1995)
LEGE Nr. 42 din 29 iunie 1993 *** Republicata privind accizele la produsele din import si din tara, precum si impozitul la titeiul din productia interna si gazele naturale EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 286 din 11 decembrie 1995
*) republicatã în temeiul art. iv din ordonanta guvernului nr. 22 din 11 august 1995 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i nr. 190 din 21 august 1995, aprobatã şi modificatã prin legea nr. 100 din 16 noiembrie 1995 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea nr. 270 din 21 noiembrie 1995. legea nr. 42 din 29 iunie 1993 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 144 din 1 iulie 1993 şi a mai fost modificatã prin: - hotãrârea guvernului nr. 392 din 10 august 1993, ...
Monitorul Oficial 36 din 20 Februarie 1996 (M. Of. 36/1996)
HOTARIRE Nr. 288 din 20 aprilie 1991 *** Republicata privind calificarea, recalificarea si perfectionarea pregatirii profesionale a somerilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 36 din 20 februarie 1996
*) republicatã în temeiul art. 2 din hotãrîrea guvernului nr. 52 din 5 februarie 1996 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 30 din 13 februarie 1996. hotãrîrea guvernului nr. 288 din 20 aprilie 1991 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 104 din 15 mai 1991, şi a mai fost republicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 100 din 24 mai 1995. cap. 1 organizarea şi desfãşurarea cursurilor de calificare, recalificare şi perfecţionare a pregãtirii profesionale a şomerilor ...