Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 491 din 18 noiembrie 2003
Monitorul Oficial 844 din 26 Noiembrie 2003 (M. Of. 844/2003)
LEGE nr. 491 din 18 noiembrie 2003 privind plantele medicinale si aromatice EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 26 noiembrie 2003
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. art. 1 prezenta lege stabileşte cadrul general privind producţia, procesarea şi organizarea pieţei plantelor medicinale şi aromatice, relaţiile dintre producãtori, procesatori şi comercianţi. (2) În sensul prezentei legi, urmãtorii termeni se definesc astfel: a) producţia reprezintã obţinerea prin cultivare sau recoltare din flora spontanã a plantelor medicinale şi aromatice; b) prelucrarea reprezintã condiţionarea plantelor medicinale şi aromatice în: ceaiuri, condimente naturale, precum şi în materii prime pentru procesare; c) procesarea reprezintã transformarea materiilor prime obţinute prin prelucrare ...
Monitorul Oficial 623 din 31 August 2003 (M. Of. 623/2003)
ORDONANTA nr. 87 din 28 august 2003 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2003 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 31 august 2003
În temeiul art. 107 din constituţie, art. 1 pct. ii.1 din legea nr. 279/2003 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe şi al art. 6 din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adopta prezenta ordonanţa.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2003, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 863 şi nr. 863 bis din 29 noiembrie 2002, se modifica şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) sinteza modificărilor bugetului de stat pe anul 2003, detaliată, la venituri, pe capitole şi ...
Monitorul Oficial 624 din 31 August 2003 (M. Of. 624/2003)
ORDONANTA nr. 86 din 28 august 2003 privind reglementarea unor masuri in materie financiar-fiscala EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 31 august 2003
În temeiul art. 107 din constituţie şi al art. 1 pct. ii.2 din legea nr. 279/2003 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, guvernul româniei adopta prezenta ordonanta. cap. i reglementãri specifice în materia financiar-fiscalã secŢiunea 1 stabilirea regimului vamal şi fiscal al mãrfurilor comercializate prin magazinele amplasate în aeroporturile internaţionale dupã locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal art. 1 (1) În aeroporturile internaţionale, în punctele de trecere a frontierei de stat, dupã locurile stabilite pentru efectuarea controlului ...
Monitorul Oficial 470 din 01 Iulie 2003 (M. Of. 470/2003)
LEGE nr. 271 din 23 iunie 2003 pentru ratificarea protocoalelor Conventiei asupra poluarii atmosferice transfrontiere pe distante lungi, incheiata la Geneva la 13 noiembrie 1979, adoptate la Aarhus la 24 iunie 1998 si la Gothenburg la 1 decembrie 1999 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 1 iulie 2003
*t* ┌────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ substanta │ cerinţe de aplicare │ │ ├────────────────────────────────┬────────────────────────────────┤ │ │restrictii de utilizare │ condiţii ...
Monitorul Oficial 216 bis din 02 Aprilie 2003 (M. Of. 216 bis/2003)
NORMA METODOLOGICA din 26 februarie 2003 privind intocmirea, verificarea si centralizarea situatiilor financiare anuale ale societatilor comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare si de reasigurare, precum si ale brokerilor de asigurare pe anul 2002*) EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURARILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 216 bis din 2 aprilie 2003
-------- *) aprobatã prin ordinul nr. 3104 din 26 februarie 2003 , publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 216 din 2 aprilie 2003. i. generalitati potrivit prevederilor legii contabilitãţii nr. 82/1991 , republicatã, societãţile comerciale de asigurare, asigurare-reasigurare, şi de reasigurare (denumite în continuare asiguratori) precum şi societãţile de intermediere în asigurare (denumite în continuare brokeri de asigurare), au obligaţia sa organizeze şi sa conducã contabilitatea în conformitate cu reglementãrile legale în domeniu, sa întocmeascã şi sa depunã situaţii financiare anuale. asiguratorii şi brokerii de ...
Monitorul Oficial 285 din 24 Aprilie 2003 (M. Of. 285/2003)
MEMORANDUM DE FINANŢARE din 2 august 2002 convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Tratarea apei potabile şi a apei uzate din municipiul Braşov şi localităţile învecinate situate în judeţul Braşov, România"*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 24 aprilie 2003
---------*) traducere.măsura ispa nr. 2000/ro/16/p/pe/007comisia europeană, denumită în continuare comisia, acţionând pentru şi în numele comunităţii europene, denumită în continuare comunitatea, reprezentată de către comisarul pentru politică regională, domnul michel barnier, pe de o parte, şi guvernul româniei, reprezentat de doamna hildegard carola puwak, ministrul integrării europene, denumit în continuare beneficiarul, pe de altă parte,au convenit următoarele:art. 1 măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată şi finanţată din resursele bugetare ale comunităţii în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul memorandum. măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată cu respectarea condiţiilor ...
LEGE nr. 127 din 11 aprilie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Tratarea apei potabile şi a apei uzate din municipiul Braşov şi localităţile învecinate situate în judeţul Braşov, România", semnat la Bucureşti la 2 august 2002 şi la Bruxelles la 7 iunie 2002 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 24 aprilie 2003
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1 se ratifică memorandumul de finanţare convenit între guvernul româniei şi comisia europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin instrumentul pentru politici structurale de preaderare pentru măsura "tratarea apei potabile şi a apei uzate din municipiul braşov şi localităţile învecinate situate în judeţul braşov, românia", semnat la bucureşti la 2 august 2002 şi la bruxelles la 7 iunie 2002.art. 2 (1) În cadrul contractelor încheiate cu contractorii locali pentru executarea de lucrări, furnizarea de bunuri şi servicii plăţile pot fi efectuate şi în euro.(2) cheltuielile aferente costurilor neeligibile incluse în planul de finanţare prevăzut în ...
Monitorul Oficial 216 din 02 Aprilie 2003 (M. Of. 216/2003)
ORDIN nr. 3.104 din 26 februarie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind intocmirea, verificarea si centralizarea situatiilor financiare anuale ale societatilor comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare si de reasigurare, precum si ale brokerilor de asigurare pe anul 2002 EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURARILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 2 aprilie 2003
În temeiul prevederilor art. 4 alin. (27) din legea nr. 32/2000 privind societãţile de asigurare şi supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, potrivit hotãrârii consiliului comisiei de supraveghere a asigurãrilor din data de 19 februarie 2003, prin care s-au adoptat normele metodologice privind întocmirea, verificarea şi centralizarea situaţiilor financiare anuale ale societãţilor comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare şi de reasigurare, precum şi ale brokerilor de asigurare pe anul 2002, preşedintele comisiei de supraveghere a asigurãrilor emite urmãtorul ordin: art. 1 se aproba normele metodologice privind întocmirea, ...
Monitorul Oficial 198 din 27 Martie 2003 (M. Of. 198/2003)
DECIZIE nr. 73 din 18 februarie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. 1^1-1^3, precum si ale sectiunii II^1 - "Magistratii consultanti", capitolul II, titlul IV din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 198 din 27 martie 2003
Nicolae popa - preşedinte costica bulai - judecãtor nicolae cochinescu - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu - judecãtor lucian stangu - judecãtor Şerban viorel stanoiu ...
Monitorul Oficial 78 bis din 06 Februarie 2003 (M. Of. 78 bis/2003)
NORME METODOLOGICE*) din 16 ianuarie 2003 de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale spitaliceşti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenţă şi transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ŞI FAMILIEI CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 78 bis din 6 februarie 2003
──────────*) normele metodologice au fost aprobate prin ordinul nr. 22/14/2003 publicat în monitorul oficial al româniei partea i, nr. 78 din 6 februarie 2003.──────────anexa 1pachet servicii medicale de bază în asistenţa medicală spitaliceasca, îngrijiri la domiciliu, asistenţa medicală de urgenţă şi transport sanitar şi asistenţa medicală de recuperare a sănătăţiicap. 1pachet de servicii medicale de bază în asistenţa medicală spitalicească1. servicii medicale spitaliceşti acordate în cazul în care patologia necesită internare pentru:● cazuri acute, dacă:- este pusă în pericol viaţa sau au acest potenţial;- diagnosticul nu poate fi stabilit în ambulatoriu;- tratamentul nu poate fi aplicat în condiţiile asistenţei medicale ...