Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 35 din 13 noiembrie 1968
Monitorul Oficial 69 din 21 Aprilie 1992 (M. Of. 69/1992)
LEGE nr. 36 din 8 aprilie 1992 a bugetului de stat pe anul 1992 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 21 aprilie 1992
Parlamentul româniei adopta prezenta lege.art. 1bugetul de stat cuprinde resursele financiare centralizate ale statului şi repartizarea acestora pentru realizarea acţiunilor social-culturale, asigurarea apărării tarii, ordinii publice şi infaptuirii justiţiei, administraţiei publice, protecţiei şi refacerii mediului înconjurător, realizării programelor prioritare de cercetare, în principal fundamentală, pentru asigurarea măsurilor de protecţie socială aprobate pentru populaţie.veniturile şi cheltuielile bugetului de stat pe anul 1992 sînt stabilite în condiţiile cursului de schimb al leului în vigoare de la 11 noiembrie 1991, preţurilor şi măsurilor de protecţie socială decurgînd din unificarea cursurilor valutare.protecţia socială a populaţiei, prin subvenţionarea produselor şi serviciilor de baza în consumul ...
Monitorul Oficial 239 din 28 Noiembrie 1991 (M. Of. 239/1991)
LEGE Nr. 70 din 26 noiembrie 1991 privind alegerile locale EMITENT: PARLAMENTUL ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 239 din 28 noiembrie 1991
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. cap. 1 dispoziţii generale art. 1 consiliile locale şi primãrii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. consiliile judeţene se aleg prin vot indirect. consiliile locale şi judeţene se aleg pe circumscripţii electorale prin vot exprimat pe baza scrutinului de lista. primãrii comunelor şi oraşelor se aleg pe circumscripţii electorale prin vot exprimat pe baza scrutinului uninominal. art. 2 cetãţenii romani, fãrã ...
Monitorul Oficial 238 din 28 Noiembrie 1991 (M. Of. 238/1991)
LEGE Nr. 69 din 26 noiembrie 1991 LEGEA administratiei publice locale EMITENT: PARLAMENTUL ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 238 DIN 28/11/91
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. cap. 1 dispoziţii generale art. 1 administraţia publica în unitãţile administrativ-teritoriale se întemeiazã pe principiile autonomiei locale, descentralizãrii serviciilor publice, eligibilitãţii autoritãţilor administraţiei publice locale şi consultãrii cetãţenilor în problemele locale de interes deosebit. autonomia priveşte atît organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cît şi gestionarea, sub propria responsabilitate, a intereselor colectivitãţilor pe care le reprezintã. aplicarea principiilor enunţate nu poate aduce atingere caracterului de stat naţional unitar al româniei. ...
Monitorul Oficial 70 din 03 Aprilie 1991 (M. Of. 70/1991)
LEGE Nr. 32 din 29 martie 1991 privind impozitul pe salarii EMITENT: PARLAMENTUL ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 3 aprilie 1991
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. art. 1 veniturile sub forma de salarii şi alte drepturi salariale realizate de cãtre persoanele fizice romane sau strãine, pe teritoriul româniei, sînt supuse impozitului potrivit prevederilor prezentei legi. se considera salarii realizate pe teritoriul româniei salariile în bani primite de cãtre salariaţi de la persoanele fizice sau juridice care au domiciliul sau sediul pe teritoriul româniei, precum şi salariile primite din strãinãtate de cãtre persoanele care îşi desfãşoarã activitatea în românia. art. 2 venitul sub forma ...
Monitorul Oficial 37 din 20 Februarie 1991 (M. Of. 37/1991)
LEGE nr. 18 din 19 februarie 1991 fondului funciar EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 37 din 20 februarie 1991
Cap. idispoziţii generaleart. 1terenurile de orice fel, indiferent de destinaţie, de titlul pe baza căruia sînt deţinute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al româniei.art. 2În funcţie de destinaţie, terenurile sînt:a) terenuri cu destinaţie agricolă şi anume: terenuri agricole productive - arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantaţiile de hamei şi duzi, păşunile, fîneţele, serele, solariile, răsadniţele şi altele asemenea -, cele cu vegetaţie forestieră dacă nu fac parte din amenajamentele silvice, păşuni împădurite, cele ocupate cu construcţii şi instalaţii agrozootehnice, amenajări piscicole şi de îmbunătăţiri funciare, drumurile tehnologice şi de exploatare agricolă, ...
Monitorul Oficial 148 din 20 Decembrie 1990 (M. Of. 148/1990)
HOTARIRE nr. 1295 din 13 decembrie 1990 privind taxele de timbru pentru actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti, precum si asupra actelor de notariat si a serviciilor prestate de acestea EMITENT: GUVERNUL ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL Nr. 148 DIN 20/12/90
Guvernul româniei hotãrãşte: art. 1 acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecãtoreşti, precum şi actele de notariat şi serviciile prestate de notariate, vor fi supuse taxelor de timbru prevãzute în prezenta hotãrîre. art. 2 acţiunile sau cererile introduse la instanţele judecãtoreşti, executorii judecãtoreşti şi serviciile de publicitate imobiliarã, cererile pentru exercitarea cãilor de atac impotriva hotãrîrilor judecãtoreşti, precum şi eliberarea copiilor de pe acte de cãtre instanţele judecãtoreşti, executorii judecãtoreşti şi serviciile de publicitate imobiliarã, se taxeaza în mod diferenţiat dupã criteriul evaluãrii sau al neevaluarii în bani. ...
Monitorul Oficial 52 din 09 Noiembrie 1987 (M. Of. 52/1987)
LEGE nr. 2 din 30 octombrie 1987 privind conservarea, protejarea si dezvoltarea padurilor, exploatarea lor rationala economica si mentinerea echilibrului ecologic EMITENT: MAREA ADUNARE NATIONALA PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL NR. 52 DIN 09/11/87
Marea adunare nationala a republicii socialiste românia adopta prezenta lege. cap. 1 dispoziţii generale art. 1 În republica socialistã românia, conservarea şi protejarea pãdurilor constituie o problema de interes naţional. conservarea, protejarea pãdurilor şi mai buna gospodãrire a fondului forestier, parte integrantã a activitãţii generale de dezvoltare economico-socialã planificata a tarii, se realizeazã în concordanta cu principiile şi obiectivele fundamentale ale politicii partidului şi statului de faurire a societãţii socialiste multilateral dezvoltate şi inaintare a româniei spre comunism. art. 2 apãrarea şi ...
Monitorul Oficial 79 din 28 Decembrie 1985 (M. Of. 79/1985)
DECRETUL nr. 417 din 28 decembrie 1985 pentru modificarea si completarea Decretului Consiliului de Stat nr. 587/1973 privind functionarea in conditii de siguranta a instalatiilor sub presiune, instalatiilor de ridicat si a aparatelor consumatoare de combustibil EMITENT: CONSILIUL DE STAT AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 79 din 28 decembrie 1985
Consiliul de stat al republicii socialiste românia decreteazã: decretul consiliului de stat nr. 587/1973 privind funcţionarea în condiţii de siguranta a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil se modifica şi se completeazã, avînd urmãtorul cuprins: decret al consiliului de statprivind funcţionarea în condiţii de siguranta a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil cap. 1 dispoziţii generale art. 1 În scopul functionarii în condiţii de siguranta, instalaţiile sub presiune şi instalaţiile de ...
Monitorul Oficial 106 din 20 Noiembrie 1982 (M. Of. 106/1982)
LEGEA Nr. 6 din 12 noiembrie 1982 privind asigurarea calitatii obiectivelor si instalatiilor nucleare EMITENT: Marea Adunare Nationala a Republicii Socialiste Romania PUBLICAT ÎN: Buletinul Oficial nr. 106 din 20 noiembrie 1982
Expunere de motive programul partidului comunist roman de faurire a societãţii socialiste multilateral dezvoltate şi inaintare a româniei spre comunism prevede realizarea unor importante programe de investiţii în domeniul folosirii energiei nucleare în scopuri paşnice. Înfãptuirea acestor programe face necesare realizarea şi exploatarea obiectivelor nucleare în concordanta cu cele mai noi cuceriri ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, în condiţiile asigurãrii unui înalt nivel de calitate, specific domeniului nuclear, în scopul asigurãrii securitãţii instalaţiilor, protecţiei populaţiei, mediului înconjurãtor, bunurilor materiale, precum şi al obţinerii unei înalte eficiente economice la exploatarea acestor instalaţii. În acest scop, o atentie deosebita ...
Monitorul Oficial 13 din 27 Februarie 1988 (M. Of. 13/1988)
DECRET Nr. 471 din 20 decembrie 1971 *** Republicat cu privire la asigurarile de stat EMITENT: CONSILIUL DE STAT AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL NR. 13 din 27 februarie 1988
*) republicat în temeiul art. vi din decretul consiliului de stat nr. 35/1988 , publicat în buletinul oficial, partea i, nr. 8 din 10 februarie 1988, dîndu-se articolelor o noua numerotare. decretul nr. 471/1971 a fost publicat în buletinul oficial nr. 161 din 28 decembrie 1971 consiliul de stat al republicii socialiste românia decreteazã: titlul 1 dispoziţii generale art. 1 activitatea de asigurare de stat contribuie, prin mijloace specifice, la crearea condiţiilor necesare îndeplinirii obiectivelor politicii ...








