Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 170 din 5 mai 2003
Monitorul Oficial 434 din 25 Iunie 2009 (M. Of. 434/2009)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 74 din 17 iunie 2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricola, Fondul european agricol de dezvoltare rurala si Fondul european pentru pescuit si a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeana si a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare si gestionare a datelor necesare desfasurarii politicii comune in domeniul pescuitului si a programului de control, inspectie si supraveghere in domeniul pescuitului si pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbtiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricola, prin preluarea riscului de creditare de catre fondurile de garantare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 25 iunie 2009
Având în vedere: - prevederile regulamentului (ce) nr. 1.290/2005 al consiliului din 21 iunie 2005 privind finanţarea politicii agricole comune, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 209 din 11 august 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale regulamentului (ce) nr.1.698/2005 al consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare ruralã acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare ruralã (feadr), publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 277 din 21 octombrie 2005, ale regulamentului (ce) nr. 1.974/2006 al comisiei din 15 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a ...
Monitorul Oficial 412 din 17 Iunie 2009 (M. Of. 412/2009)
HOTARARE nr. 696 din 10 iunie 2009 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2009 al Regiei Autonome "Rasirom" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 412 din 17 iunie 2009
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 275/2008 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2009 al regiei autonome "rasirom", aflatã sub autoritatea serviciului român de informaţii, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 (1) ...
Monitorul Oficial 392 din 10 Iunie 2009 (M. Of. 392/2009)
HOTARARE din 3 februarie 2009 in Cauza Voiculescu impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 10 iunie 2009
(cererea nr. 5.325/03) În cauza voiculescu împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, bostjan m. zupancic, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, ann power, judecãtori, şi din santiago quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 13 ianuarie 2009, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: ...
Monitorul Oficial 355 din 27 Mai 2009 (M. Of. 355/2009)
HOTARARE nr. 619 din 20 mai 2009 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2009 ale unor operatori economici aflati sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 27 mai 2009
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al legii bugetului de stat pe anul 2009 nr. 18/2009 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 79/2008 privind mãsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, cu modificãrile şi ...
Monitorul Oficial 361 din 29 Mai 2009 (M. Of. 361/2009)
HOTARARE din 9 decembrie 2008 in Cauza Viasu impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 29 mai 2009
(cererea nr. 75.951/01) În cauza viaşu împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura-sandstrom, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, judecãtori, şi din santiago quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 18 noiembrie 2008, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: ...
Monitorul Oficial 95 din 18 Mai 2009 (M. Of. 95/2009)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCA nr. 225/05 din 15 aprilie 2009 la nivel de grup de unitati din reteaua medicala a Ministerului Transporturilor si Infrastructurii pe perioada 2009 - 2011 EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL, PARTEA a V-a, nr. 9 din 18 mai 2009
Înregistrat la ministerul muncii, familiei şi protecţei sociale sub nr. 225/05/15.04.2009 În temeiul legii nr. 130/1996 , republicatã, între: 1. ministerul transporturilor şi infrastructurii (mti), în calitate de ordonator principal de credite patronatul, reprezentat de reprezentanţii mti numiţi prin nota ministrului mti nr. 245/17.03.2009 2. salariaţii, reprezentaţi, potrivit prevederilor art. 2 din legea nr. 54/2003 , privind sindicatele, art. 14 lit. b), art. 17 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. a), art. 19 din legea nr. 130/1996 , republicatã, privind contractul colectiv de ...
Monitorul Oficial 323 din 14 Mai 2009 (M. Of. 323/2009)
HOTARARE nr. 565 din 13 mai 2009 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2009 al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", regie autonoma aflata sub autoritatea Camerei Deputatilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 14 mai 2009
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 275/2008 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) se aprobã bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2009 al regiei autonome "monitorul oficial", regie autonomã aflatã sub autoritatea camerei deputaţilor, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. (2) În termen de 30 ...
Monitorul Oficial 307 din 11 Mai 2009 (M. Of. 307/2009)
PROIECT DE LEGE nr. 313 din 10 aprilie 2009 pentru modificarea alin. (2) al art. 135 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 11 mai 2009
IniŢiative legislative ale cetĂŢenilor potrivit legii nr. 189/1999 expunere de motive la proiectul de lege pentru modificarea alin. (2) al art. 135 ...
Monitorul Oficial 283 din 30 Aprilie 2009 (M. Of. 283/2009)
HOTARAREA din 1 iulie 2008 in Cauza Calmanovici impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2009
(cererea nr. 42.250/02) În cauza calmanovici împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, corneliu birsan, bostjan m. zupancic, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 10 iunie 2008, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: ...
Monitorul Oficial 257 din 17 Aprilie 2009 (M. Of. 257/2009)
ORDIN nr. 213 din 18 februarie 2009 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, cu modificarile si completarile ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei si al ministrului sanatatii publice nr. 450/825/2006 EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 257 din 17 aprilie 2009
Având în vedere prevederile art. 135 din legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncã şi boli profesionale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul art. 12 din hotãrârea guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei şi protecţiei sociale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile ulterioare, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi ministrul sãnãtãţii emit urmãtorul ordin: art. i normele metodologice de ...








