Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 109 din 28 iunie 1948

‹‹ Pagina 3 din 4

Monitorul Oficial 147 din 29 Iunie 1948 (M. Of. 147/1948)

DECRET nr. 109 din 28 iunie 1948 privitor la procedura de mostenire din Ardeal EMITENT: MAREA ADUNARE NATIONALA - PREZIDIUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 29 iunie 1948

În temeiul art. 44, pct. 2, şi art. 45 din constituţia republicii populare române,văzând decizia consiliului de miniştri, cu nr. 945 din 1948,emite următorul decret:art. iatribuţiunile date notarilor publici, prin legea nr. xvi/1894 asupra procedurii de moştenire, cu modificările sale ulterioare, vor fi îndeplinite de judecătoria populară a ultimului domiciliu al defunctului.art. iijudecătoria populară se va conforma, în îndeplinirea acestor atribuţiuni, dispoziţiunilor prevăzute de art. 620-673 din codul de procedură civilă, pentru deschiderea unei succesiuni.art. iiinotarii publici delegaţi de judecătoriile populare pentru desbaterea succesiunilor, înainte de intrarea în vigoare a prezentului decret, vor trimite de îndată dosarele de moştenire ce ...

Monitorul Oficial 712 din 16 Noiembrie 1949 (M. Of. 712/1949)

DECRET nr. 418 din 16 noiembrie 1949 pentru declararea ca abrogate a unor legi si decrete EMITENT: MAREA ADUNARE NATIONALA PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 71 din 16 noiembrie 1949

Articol unic un numãr însemnat de legi şi decrete fiind abrogate prin transformarea succesiva a structurii statului şi a dreptului nostru, înaintea datei de 13 aprilie 1948, iar altele desfiinţate în virtutea art. 105 al constituţiei republicii populare romane, se impune - o identificare precisa a tuturor acestor abrogãri implicite. În acest scop, se stabileşte ca au fost şi rãmân abrogate: 1. legea nr. 445 din 2 septemvrie 1944 . 2. legea nr. 448 din 4 septemvrie 1944 . 3. legea nr. 449 din 6 ...

Monitorul Oficial 503 din 11 Iulie 2003 (M. Of. 503/2003)

DECRET nr. 431 din 30 iunie 2003 privind conferirea Crucii Comemorative a celui de-al doilea Razboi Mondial, 1941-1945 EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 11 iulie 2003

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 99 din constituţia româniei, ale art. 2 alin. (1) din legea nr. 68/1994 privind înfiinţarea medaliei "crucea comemorativa a celui de-al doilea rãzboi mondial, 1941-1945", republicatã, precum şi ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. c pct. iii şi ale art. 11 din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, cu modificãrile ulterioare, având în vedere propunerea ministrului apãrãrii naţionale, pentru servicii militare aduse româniei în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, preşedintele româniei ...

Monitorul Oficial 55 din 11 Iulie 1978 (M. Of. 55/1978)

LEGE nr. 4 din 6 iulie 1978 pentru modificarea si completarea Legii retribuirii dupa cantitatea si calitatea muncii nr. 57 din 29 octombrie 1974 EMITENT: MAREA ADUNARE NATIONALA PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 55 din 11 noiembrie 1978

În vederea punerii de acord a legii retribuirii cu programul de creştere a nivelului de trai adoptat de conferinţa nationala a partidului din decembrie 1977, cu hotãrârile plenarei comitetului central al partidului comunist roman din martie 1978, precum şi cu întregul complex de mãsuri referitoare la perfecţionarea conducerii şi planificarii economico-financiare, marea adunare nationala a republicii socialiste românia adopta prezenta lege. art. 1 legea nr. 57 din 29 octombrie 1974 se modifica şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. la preambul, dupã alineatul 3, se introduc doua ...

Monitorul Oficial 59 din 23 Iulie 1980 (M. Of. 59/1980)

 LEGE nr. 57 din 29 octombrie 1974 privind retribuirea după cantitatea şi calitatea muncii EMITENT: Marea Adunare Naţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 59 din 23 iulie 1980

-------------──────────*) republicată în b.of. nr. 59-60 din 23 iulie 1980──────────dezvoltarea susţinută a bazei tehnico-materiale, progresul neîntrerupt al economiei naţionale, perfecţionarea continua a relaţiilor de producţie socialiste în amplul proces de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, asigura creşterea necontenita a nivelului de trai material şi spiritual al oamenilor muncii din ţara noastră - telul suprem al întregii politici a partidului comunist roman.În republica socialistă românia, munca reprezintă un drept şi o îndatorire de onoare a fiecărui cetăţean, o necesitate pentru progresul societăţii, pentru formarea, dezvoltarea şi afirmarea personalităţii umane. În dubla lor calitate, de proprietari ai mijloacelor de producţie şi ...

Monitorul Oficial 7 din 14 Ianuarie 1974 (M. Of. 7/1974)

DECRET nr. 691 din 28 decembrie 1973 privind declararea ca abrogate a unor acte normative*) EMITENT: CONSILIUL DE STAT PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 7 din 14 ianuarie 1974

-------------- *) acest decret a devenit legea nr. 22/1974 . În vederea infaptuirii politicii legislative a partidului şi statului privind sistematizarea, actualizarea şi perfecţionarea normelor juridice, cunoaşterea şi aplicarea riguroasã a tuturor dispoziţiilor legale în vigoare, întãrirea continua a legalitãţii şi ordinii de drept socialiste, se impune identificarea actelor normative care - nemaifiind în concordanta cu legile adoptate, cu mãsurile de perfecţionare a conducerii şi organizãrii vieţii sociale luate în ultimii ani şi cu cerinţele şi obiectivele dezvoltãrii economico-sociale planificate a româniei socialiste - şi-au încetat aplicarea. În acest scop, consiliul ...

Monitorul Oficial 123 din 13 Octombrie 1970 (M. Of. 123/1970)

DECRET nr. 435 din 13 octombrie 1970 pentru acceptarea amendamentelor la Regulile anexe ale Conventiei internationale pentru ocrotirea vietii omenesti pe mare, incheiata la Londra la 17 iunie 1960 EMITENT: CONSILIUL DE STAT PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 123 din 13 octombrie 1970

Consiliul de stat al republicii socialiste românia decreteazã: articol unic se accepta amendamentele la regulile anexe ale convenţiei internaţionale pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, încheiatã la londra, la 17 iunie 1960, adoptate prin rezoluţiile a 108 (es iii) din 30 noiembrie 1966 şi a 122 (v) din 25 octombrie 1967 ale adunãrii generale a organizaţiei maritime consultative interguvernamentale. preşedintele consiliului de stat, nicolae ceauŞescu ...

Monitorul Oficial 25 din 07 Decembrie 1960 (M. Of. 25/1960)

DECRET nr. 40 din 21 ianuarie 1953 (*republicat*) privitor la procedura succesorala notariala EMITENT: CONSILIUL DE STAT PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 25 din 7 decembrie 1960

*) republicare facuta în temeiul art. x din decretul 378 publicat în buletinul oficial al marii adunãri naţionale nr. 22 din 20 octombrie 1960. cap. 1 dispoziţii generale art. 1 procedura succesoralã reglementatã prin prezentul decret este de competenta notariatului de stat al raionului în raza cãruia defunctul şi-a avut ultimul domiciliu. În cazul decesului unei persoane care nu a avut domiciliu în ţara este competent notariatul de stat al raionului în raza cãruia se gãsesc bunurile cele mai importante ale acesteia. ...

Monitorul Oficial 2 din 22 Ianuarie 1953 (M. Of. 2/1953)

DECRET nr. 40 din 21 ianuarie 1953 privitor la procedura succesorala notariala EMITENT: MAREA ADUNARE NATIONALA PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL NR. 2 DIN 22/01/53

Cap. 1 dispoziţiuni generale art. 1 procedura succesoralã reglementatã prin prezentul decret este de competenta notariatului de stat al raionului în raza cãruia intra defunctul unde şi-a avut ultimul domiciliu. În cazul decesului unei persoane care nu a avut domiciliul în ţara este competent notariatul de stat al raionului în raza cãruia se gãsesc bunurile cele mai importante ale acestuia. art. 2 renunţarea expresã la succesiune se face în fata notarului de stat competent, potrivit art. 1 şi se înregistreazã într-un registru special ţinut ...

Monitorul Oficial 36 din 20 Aprilie 1950 (M. Of. 36/1950)

DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile EMITENT: CONSILIUL DE STAT PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 36 din 20 aprilie 1950

Art. 1 pentru întãrirea şi dezvoltarea sectorului socialist în economia r.p.r; pentru asigurarea unei bune gospodariri a fondului de locuinţe supuse degradãrii din cauza sabotajului marei burghezii şi a exploatatorilor care deţin un mare numãr de imobile; pentru a lua din mina exploatatorilor un important mijloc de exploatare; se nationalizeaza imobilele prevãzute în listele anexe, înregistrate la cancelaria consiliului de miniştri sub nr. 543 din 14 aprilie 1950, care fac parte integrantã din prezentul decret şi la a cãror alcãtuire s-a ţinut seama de urmãtoarele criterii: 1. imobilele cladite care ...

‹‹ Pagina 3 din 4
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016