Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 768 din 12 mai 2009
Monitorul Oficial 640 din 29 Septembrie 2009 (M. Of. 640/2009)
PROGRAMUL DE IARNA IN DOMENIUL ENERGETIC din 23 septembrie 2009 pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 - sinteza EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
Programul de iarnã în domeniul energetic, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, de dimensionarea corespunzãtoare şi în acelaşi timp necesarã a stocurilor la data de 1 octombrie 2009. În acest ...
HOTARARE nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
HotĂ?rÂre nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 640 din 29 septembrie 2009 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul ...
Monitorul Oficial 631 din 23 Septembrie 2009 (M. Of. 631/2009)
DECRET-LEGE nr. 118 din 30 martie 1990 (*republicat*) privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri EMITENT: CONSILIUL PROVIZORIU DE UNIUNE NATIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 631 din 23 septembrie 2009
Decret-lege nr. 118 din 30 martie 1990 (*republicat*) privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri emitent: consiliul provizoriu de uniune naŢionalà publicat În: monitorul oficial nr. 631 din 23 septembrie 2009 ----------- *) republicat în temeiul art. ii din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 59/2008 pentru modificarea decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din ...
Monitorul Oficial 516 din 28 Iulie 2009 (M. Of. 516/2009)
DECIZIE nr. 768 din 12 mai 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti si art. 27 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 28 iulie 2009
Decizie nr. 768 din 12 mai 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din legea nr. 188/2000 privind executorii judecãtoreşti şi art. 27 din codul de procedurã civilã emitent: curtea constituŢionalà publicat În: monitorul oficial nr. 516 din 28 iulie 2009 ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor ...
Monitorul Oficial 511 din 24 Iulie 2009 (M. Of. 511/2009)
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 ( Legea nr. 287/2009 ) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 24 iulie 2009
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.titlul preliminardespre legea civilãcap. i dispoziţii generaleart. 1 obiectul codului civildispoziţiile prezentului cod reglementeazã raporturile patrimoniale şi pe cele nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.art. 2 conţinutul codului civilprezentul cod este alcãtuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referã litera sau spiritul dispoziţiilor sale.art. 3 aplicarea generalã a codului civil(1) dispoziţiile prezentului cod se aplicã şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.(2) sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploateazã o întreprindere.(3) constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematicã, ...
LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 24 iulie 2009
Lege nr. 287 din 17 iulie 2009 privind codul civil emitent: parlamentul publicat În: monitorul oficial nr. 511 din 24 iulie 2009 parlamentul româniei adoptã prezenta lege. titlul preliminar despre legea civilã cap. i dispoziţii generale art. 1 obiectul codului civil dispoziţiile prezentului cod reglementeazã raporturile ...
Monitorul Oficial 460 din 03 Iulie 2009 (M. Of. 460/2009)
DECIZIE nr. 740 din 12 mai 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16, art. 17 si art. 19 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel ...
Monitorul Oficial 318 din 13 Mai 2009 (M. Of. 318/2009)
ORDIN nr. 287 din 6 mai 2009 privind aprobarea cotelor de recolta pentru speciile de fauna de interes cinegetic, la care vanarea este permisa, pentru sezonul de vanatoare 15 mai 2009-14 mai 2010 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 318 din 13 mai 2009
Văzând avizul ministerului mediului nr. 10.917/dlb din 5 mai 2009,văzând scrisoarea nr. 7.244 din 3 aprilie 2009 a autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,văzând referatul de aprobare nr. 253.178 din 30 aprilie 2009,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f) şi art. 9 alin. (2 ) din legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 7 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:art. 1se aprobă cotele de recoltă pentru speciile de ...
Monitorul Oficial 269 din 24 Aprilie 2009 (M. Of. 269/2009)
LEGE nr. 96 din 16 aprilie 2007 (*republicata*) privind exercitarea profesiei de tehnician dentar, precum si infiintarea, organizarea si functionarea Ordinului Tehnicienilor Dentari din Romania*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 269 din 24 aprilie 2009
------------ *) republicatã în temeiul dispoziţiilor art. iii din legea nr. 269/2008 pentru modificarea şi completarea legii nr. 96/2007 privind exercitarea profesiei de tehnician dentar, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ordinului tehnicienilor dentari din românia, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 768 din 14 noiembrie 2008, dându-se textelor o nouã numerotare. legea nr. 96/2007 privind exercitarea profesiei de tehnician dentar, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ordinului tehnicienilor dentari din românia a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 267 din 20 aprilie 2007. ...
Monitorul Oficial 249 din 14 Aprilie 2009 (M. Of. 249/2009)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 35 din 11 aprilie 2009 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul cheltuielilor de personal in sectorul bugetar EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 14 aprilie 2009
Luând în considerare presiunile şi riscurile determinate de evoluţiile economice interne şi externe, necesitatea susţinerii creşterii economice şi reducerii inflaţiei, precum şi asigurarea cu prioritate a sumelor destinate finanţãrii proiectelor de infrastructurã şi cofinanţãrii proiectelor finanţate din fonduri europene şi a contribuţiei româniei la bugetul comunitar, având în vedere opiniile şi recomandãrile comisiei europene şi ale organismelor financiare internaţionale referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare, rezultã cã, pentru evitarea riscurilor semnalate şi, implicit, a riscului declanşãrii procedurii de deficit excesiv, este necesarã adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare şi de abordare mai prudentã a deficitului bugetar. ...








