Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 539 din 2 decembrie 1997
Monitorul Oficial 920 din 11 Decembrie 2015 (M. Of. 920/2015)
LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 920 din 11 decembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idomeniu de aplicare, definiţii şi autorităţiart. 1(1) prezenta lege stabileşte reguli şi proceduri privind redresarea şi rezoluţia următoarelor categorii de entităţi:a) instituţii de credit şi firme de investiţii, persoane juridice române;b) instituţii financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, ale unei firme de investiţii ori ale uneia dintre societăţile prevăzute la lit. c) sau d) şi care sunt acoperite de supravegherea la nivel consolidat a întreprinderii-mamă în conformitate cu art. 6-17 din regulamentul (ue) nr. 575/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru ...
Monitorul Oficial 707 din 21 Septembrie 2015 (M. Of. 707/2015)
DECIZIE nr. 542 din 14 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 21 septembrie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistent1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din codul de procedură penală, excepţie ridicată de dan ...
Monitorul Oficial 618 din 14 August 2015 (M. Of. 618/2015)
DECIZIE nr. 501 din 30 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 14 august 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorcristina cătălina turcu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror Ştefania sofronea.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ...
Monitorul Oficial 557 din 27 Iulie 2015 (M. Of. 557/2015)
ORDIN nr. 4.488 din 10 iulie 2015 privind menţinerea funcţionării corespunzătoare a echipamentelor şi serviciilor din cadrul Proiectului "Internet în şcoala ta. Conectarea la internet broadband a unităţilor şcolare din zona rurală şi mic urbană", cod SMIS 39845 EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 557 din 27 iulie 2015
Având în vedere contractul de finanţare nr. 525/314 din 1 februarie 2012, încheiat între ministerul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale şi ministerul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,în baza prevederilor hotărârii guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei şi cercetării Ştiinţifice,ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.art. 1(1) echipamentele şi serviciile care fac obiectul investiţiilor finanţate şi realizate în cadrul proiectului "internet în şcoala ta. conectarea la internet broadband a unităţilor şcolare din zona rurală şi mic urbană", cod smis 39845, denumit în continuare proiect, sunt menţinute în stare de funcţionare pe toată perioada de durabilitate de 5 ani ...
Monitorul Oficial 122 din 17 Februarie 2015 (M. Of. 122/2015)
ORDIN nr. 1.414 din 6 octombrie 2014 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR-CNS "Operarea sistemelor de comunicaţii, navigaţie, supraveghere", volumul I "Mijloace de radionavigaţie", ediţia 2/2014 EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 17 februarie 2015
Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin ministerului transporturilor ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,în temeiul prevederilor art. 4 lit. b) şi f) din ordonanţa guvernului nr. 29/1997 privind codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 din hotărârea guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea autorităţii aeronautice civile române, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 4 alin. (1) pct. 12 şi art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor emite următorul ordin:art. 1se aprobă reglementarea aeronautică civilă română racr-cns "operarea sistemelor de ...
Monitorul Oficial 944 din 23 Decembrie 2014 (M. Of. 944/2014)
HOTĂRÂRE din 17 septembrie 2014 în Cauza Mocanu şi alţii împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - MAREA CAMERĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 944 din 23 decembrie 2014
(cererile nr. 10.865/09, 45.886/07 şi 32.431/08)strasbourghotărârea este definitivă. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza mocanu şi alţii împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului, reunită în marea cameră compusă din dean spielmann, preşedinte, guido raimondi, mark villiger, isabelle berro-lefevre, peer lorenzen, mirjana lazarova trajkovska, ledi bianku, nona tsotsoria, ann power-forde, işyl karakaş, nebojsa vueiniae, paulo pinto de albuquerque, paul lemmens, ales pejchal, johannes silvis, krzysztof wojtyczek, judecători, florin streteanu, judecător ad hoc, şi johan callewaert, grefier adjunct al marii camere,după ce a deliberat în camera de consiliu la 2 octombrie 2013 şi 25 iunie 2014,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la această ...
Monitorul Oficial 791 din 30 Octombrie 2014 (M. Of. 791/2014)
ORDIN nr. 1.448 din 16 octombrie 2014 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind autorizarea sau acceptarea agenţilor aeronautici civili în domeniul aeroportuar sau conex - RACR-AD-AACDA EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 30 octombrie 2014
Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin ministerului transporturilor ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,în temeiul prevederilor art. 4 lit. b) şi f) din ordonanţa guvernului nr. 29/1997 privind codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 din hotărârea guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea autorităţii aeronautice civile române, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 alin. (1) pct. 20 şi ale art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor emite următorul ordin:art. 1 se aprobă reglementarea aeronautică civilă română privind autorizarea sau acceptarea ...
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 730 din 29 Octombrie 2012 (M. Of. 730/2012)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 61 din 27 octombrie 2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 29 octombrie 2012
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2012;- asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare plăţii drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare;- asigurarea fondurilor necesare plăţii arieratelor în anumite domenii de activitate;- asigurarea sumelor necesare unei mai bune absorbţii a fondurilor europene,- ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar putea avea drept consecinţe negative următoarele:- imposibilitatea ...
Monitorul Oficial 1 din 01 Septembrie 2011 (M. Of. 1/2011)
CODUL CIVIL din 26 noiembrie 1864 (*actualizat*) actualizat pana la data de 1 septembrie 2011 EMITENT: PARLAMENTUL ------- *) Codul Civil a fost decretat la 26 noiembrie 1864, promulgat la 4 decembrie 1864 si pus in aplicare la 1 decembrie 1865. Forma preluata reprezinta textul oficial al Codului Civil editat de Ministerul Justitiei in anul 1981, pe care au fost operate trimiteri la legislatia in vigoare la data de 1 septembrie 1996. Ulterior au fost operate si modificarile aduse de ORDONANTA nr. 9 din 21 ianuarie 2000 abrogata de ORDONANTA nr. 13 din 24 august 2011, ORDONANTA DE URGENTA nr. 138 din 14 septembrie 2000, LEGEA nr. 356 din 6 iunie 2002, ORDONANTA nr. 13 din 24 august 2011.
Titlul preliminardespre efectele si aplicarea legilor in genereart. 1legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivã. (cod civil 1589, 1911).-------a se vedea şi art. 15 alin. (2) din constituţia româniei, adoptatã la 8 decembrie 1991 şi publicatã în monitorul oficial nr. 233 din 21 noiembrie 1991.art. 2(abrogat expres prin art. 183 din legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicatã în monitorul oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992.)art. 3judecãtorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt ca legea nu prevede, sau ca este întunecatã sau neîndestulãtoare, va putea fi urmãrit ca culpabil ...








